Când doi se bat

Inițial, varianta organizării unui congres intern în PNL, la nici un an de la alegerile par­lamentare și de la preluarea puterii în coa­liția cu USR-PLUS și UDMR, părea o idee proastă. De bine, de rău, partidul ră­mă­sese la putere după un an de interimat la Palatul Victoria, de bine, de rău, își aranjase oameni care pe unde, prin posturi esențiale. Inclusiv președintele Ludovic Orban, văzut de mulți drept responsabil pentru scorul din alegeri, mai mic decât al PSD-ului, și-a văzut visul îm­plinit, când a fost ales, cu compromisurile de rigoare (c-așa-i în politi­că!) șef al Camerei Depu­ta­ților. Și prin țară, după trans­ferurile a numeroși primari PSD, în ajun de alegeri lo­cale, PNL stă cât se poate de bine. Și cum reformele cele serioase, în contextul com­pli­cat al unei coaliții de trei, mai mult bat pa­sul pe loc, PNL-iștii chiar n-aveau altă trea­bă, decât să-și vadă liniștiți de cei trei ani și mai bine de guvernare. Iminența desfășurării congresului național a pus, însă, pe jar cele două tabere din PNL: „Echipa Cîțu” și „Echi­pa Orban”. Tonul cordial al discuțiilor dintre cei doi de dinainte de alegeri a devenit ime­diat istorie: mai întâi înțepături cu iz adoles­cen­tin, apoi aluzii deocheate, ca în final, să asistăm la o luptă cu bâte de baseball, ca-ntre găș­tile de cartier, cu fani radicalizați de am­bele părți. Tot ca-n bătăile dintre găști, neutrii sunt somați să se poziționeze de urgență, fi­delilor din filialele partidului li se promit ani mulți de lapte și miere, în vreme ce inami­ci­lor, prin contrast, li se arată de pe acum pi­si­ca. O răbufnire de orgolii și de vitalitate cum n-am po­menit la PNL, în campaniile elec­to­rale îm­potriva PSD-ului, când te-ai fi așteptat că mi­za era una cu adevărat uriașă pentru partid! Ceea ce scapă privitorului obiectiv e tocmai miza acestui turnir pe viață și pe moar­te. Ce anu­me mână în luptă cele două ta­bere și noi nu știm?! A devenit miza controlului pute­rii în România atât de mare încât au ajuns să se certe pe resurse chiar și cei din același par­tid?

Sigur că politica, în sine, e o luptă. Ni­mănui nu îi e dor de unanimitățile PCR-ului de pe vremuri, pe care PSD-ul, mai ales, le-a actualizat în multe epoci în anii din urmă, inclusiv pe vremea lui Liviu Dragnea. Dar de la fostul premier PNL și de la premierul în funcție, ne așteptam la o dispută mai subtilă, la un dialog al ideilor, și nu la o răfuială în public. Prin această campanie internă, pusă, cum nu se poate mai prost, în plin act al guvernării și într-un moment în care efectele pandemiei sunt departe de a fi dispărut, cei doi lideri PNL nu fac decât să legitimeze un tip de discurs de care ar fi trebuit să se deli­mi­teze, tocmai în numele liberalismului pe care se laudă că vor să-l reprezinte. Până la congresul din toamnă mai sunt zile multe și Orban și Cîțu ar face bine să-și pondereze atacurile. Au o guvernare de dus la bun sfâr­șit, iar cei care i-au votat au făcut-o în spe­ranța că vor face treabă, nu ca să asiste la spectacolul unei lupte fratricide. Când doi se bat, al treilea câștigă, zice vorba din popor. După nici un an de guvernare, PSD și AUR nu pot decât să își frece mâinile de satisfac­ție: nici măcar opoziție nu mai trebuie să facă, la cât de dezlănțuiți sunt cei de la pute­re unii împotriva celorlalți…