Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vremea cireșelor!

Foto: Shutterstock – 3

Greu să nu le vâri în gură, ci să ți le pui pe obraz! Roșii ca purpura și dulci ca mierea, cireșele sunt un răs­făț al verii, la care se re­nunță cu greu. Dar ce-i place gurii îi place și-obrazului. Vitaminele conți­nute în cireșe îl tonifică, îl întineresc și îi dau strălucire. Încercați! Este sin­gurul mod de a ști dacă este ade­vărat.

Mască pentru albirea și iluminarea pielii

Ingrediente: două linguri cu suc proaspăt stors din cireșe, o lingură cu suc proaspăt de lămâie, o lingură cu miere.

Amestecați sucul de cireșe cu su­cul de lămâie și mierea. Înmuiați ron­dele de vată în preparat și aplicați-le pe față. Lăsați să acționeze 20 de mi­nu­te, apoi clătiți-vă cu apă rece.

Scrub cu cireșe

Ingrediente: trei linguri cu suc proaspăt stors din cireșe, două lin­guri cu zahăr, o lingură iaurt.

Amestecați zahărul cu sucul de cireșe, apoi adăugați iaurtul, fără să frecați. Cristalele de zahăr trebuie să rămână întregi. Întindeți preparatul pe fața umezită cu apă și masați în cercuri mici, timp de câteva minute. Clătiți cu apă călduță. Se poate folosi și pentru corp, mărind cantitățile.

Mască pentru catifelarea tenului

Ingrediente: 5-6 cireșe bine coapte.

Scoateți sâm­­bu­rii și zdrobiți cireșele cu fur­cu­lița. Aplicați pas­ta obținută pe fa­ță, gât și decolteu cu ma­saj ușor și lăsați să acționeze 10 minute. Acest tra­tament, repetat de 3-4 ori pe săp­tă­mână, în sezonul cireșelor coapte, are darul de a face pielea elastică și catifelată.

Mască pentru ten gras și mixt

Ingrediente: 5-6 cireșe bine coap­te, două lingurițe amidon de porumb, o linguriță miere.

Scoateți sâmburii cireșelor și zdrobiți-le cu furculița. Amestecați cu amidonul de porumb și mierea și aplicați preparatul pe față. Clătiți-vă după 20 de minute, cu apă călduță.

Mască pentru ten ridat și îmbătrânit

Ingrediente: 10 cireșe bine coap­te, o linguriță ulei de migdale.

Scoateți sâmburii cireșelor și zdro­biți-le cu furculița. Amestecați cu uleiul de migdale, până la omo­genizare. Întindeți pasta obținută pe față și lăsați-o să acționeze 30 de minute. Clătiți cu apă călduță.

Tonic cu cireșe

Ingrediente: două linguri suc proaspăt de cireșe, câte un sfert de cană cu apă mi­nerală și ceai verde.

Amestecați sucul de cireșe cu apa mi­nerală, apoi adă­ugați ceaiul verde. Puneți lichidul într-o sticlă cu pulverizator și țineți-o la fri­gider, nu mai mult de trei zile. Pul­verizați tenul și decolteul, seara, fără să vă clătiți. E un tonic hidratant și antiîmbătrânire, ce dă pielii un plus de prospețime și strălucire.

Uleiul de cireșe

Se obține prin presarea la rece a sâmburilor de cireșe. Galben pal, cu un ușor parfum fructat, este potrivit pentru toate tipurile de piele și foarte bun pentru îngrijirea pielii grase, mixte, cu tendință la acnee, sau pen­tru pielea inflamată. Are calități anti­îmbătrânire și de regenerare cutanată, deoarece stimulează producția de colagen, îmbunătățește, întărește, restructurează pielea și o hidratează și oferă protecție împotriva razelor ultraviolete. Se găsește în magazinele naturiste.

Mod de utilizare:

Pentru față: câteva picături sunt suficiente. Aplicați-le cu masaj ușor. Se utilizează seara, pentru a acționa în timpul nopții. Se absoarbe foarte ușor în piele, pe care nu o lasă uleioasă. De ase­menea, adăugați câteva picături de ulei de cireșe la crema dvs. de noap­te sau de zi.

Pentru corp: aplicați o cantitate mică de ulei pe corp, după baie, și masați ușor, până când se absoarbe. Adăugați câteva picături de ulei de cireșe și la crema de corp, sau la uleiul de masaj.

Pentru buze: uleiul de cireșe ajută la îngrijirea buzelor, pe care le frăgezește. Aplicați câteva picături sau adăugați ulei de cireșe la balsa­mul de buze.

Pentru păr: aplicați 2-3 pică­turi ulei de cireșe la șampon sau la balsam. Oferă părului prospețime, suplețe și strălucire.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian