Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Despre dragoste și maternitate cu OLIMPIA MELINTE: „Știu sigur că am ales bine în viață”

– Joacă rolul Elizei, în serialul „Vlad”, de pe ProTv, și al mamei lui In­grid și Sasha, în viața ei de zi cu zi. Frumoasa roșcată de la Iași, care a debutat cu rol principal în filmul lui Mircea Daneliuc, „Cele ce plutesc”, acum mai bine de zece ani, e astăzi o actriță în toată firea. Una pentru care familia și căsnicia au fost mereu o prioritate –

– Ce mai faci, Olimpia? De când n-am mai vorbit, au trecut doi ani…

– Doi ani și-o pandemie, care în cazul meu a ve­nit cu lucruri cât se poate de bune. Anul trecut, în iulie, am rămas însărcinată, iar în aprilie, anul acesta, am născut o fetiță. De-acum suntem patru, și e tare bine în noua formulă.

– Cum a primit băiețelul tău, Sasha, vestea?

– Gândul că va avea o parteneră de joacă îl bucură foarte tare. Ce nu știe încă e că, până va avea Ingrid vârsta potrivită, el va fi aproape ado­lescent.

– Nu-i e teamă că va pierde atenția voastră?

Clipe de fericire pură: cu Sasha…

– Nu, pentru că l-am pregătit dinainte. Și încă fac tot posibilul să petrec cât mai mult timp cu el. Sasha a crescut pe platoul de filmare. De trei ani, de când tot filmăm la serialul ăsta, la „Vlad”, cum termină școala, vine și stă cu mine. Îi place să fie pe set, cu colegii mei, are cu cine să râdă, toată lumea îi dă atenție, suntem cu toții o mare familie. Iar eu profit cât pot de pauza noas­tră de prânz și de dru­mul de întoarcere aca­să, când suntem numai noi doi. Sunt printre puținele momente în care sunt doar eu cu el, ca la început. A fost și la Gala Premiilor Gopo cu mine, pus la patru ace și foarte bucuros că va avea voie să bea suc și să stea treaz până la 11 noap­tea. (râde)

– Înțeleg că te-ai și reapucat de muncă. Așa repede?

– Am stat doar șase săptămâni acasă, apoi am început filmările la ultimul sezon din „Vlad”. Și, până în noiembrie, o să fil­măm neîncetat. Asta m-a ferit de depresiile pe care multe actrițe le au după ce nasc, de spaima că regizorii uită de tine, că nu mai ești în cărți. Acum șase ani, când l-am născut pe Sasha, la 27 de ani, o vârstă care mie mi se părea târ­zie oricum, mulți mi-au zis: „Așa devreme? Ce-o să te faci? N-o să te mai vrea nimeni la cas­ting!”. Dar am știut ce vreau și nu m-am speriat. Și, cu ajutorul mamei și al soacrei mele, am ieșit la liman.

– Nu-i greu, totuși, să filmezi zilnic, cu un copil de 3 luni ? Cum faci, Olimpia?

…și cu Ingrid

– O las pe Ingrid acasă, cu mama soțului meu, și îi aduc seara lapte pentru a doua zi. Nu zic că e ușor, dar cu puțină organizare, le poți face pe toate. Eu mi-am obișnuit și primul copil să petreacă timp și cu tatăl lui, și cu bunicii, să nu fie dependent de mine. Asta și pentru că am văzut pe pielea mea ce înseamnă să fii foarte mămos. Eu am fost un astfel de copil. De fiecare dată când trebuia să plec un­deva fără ai mei, mă apuca disperarea.

– Și totuși, ai plecat de la Iași, să faci Teatru la București. Cum ai gestionat atunci spaima că ești fără părinți?

– Eram deja mai mare și foarte îndrăgostită de Constantin, care mi-a devenit ulterior soț. Deci am plecat împreună. Asta a făcut să nu simt ruptura chiar așa tare. Generația noastră a fost crescută mai auster, fără atâtea declarații de iubire. Îmi era dor, sigur, dar răbdam în tăcere, n-aș fi zis nimic sub nicio formă. Țin minte însă că băteam des drumul București-Iași să-i văd. Când eram cu ei, mă sim­țeam foarte în siguranță. De altfel, la primul meu film turnat în străinătate, „Sette opera di miseri­cor­dia”, mama a venit cu mine.

– Erai destul de mică, nu?

– Aveam 22 de ani. A fost prima oară când ma­ma a văzut cum se face, de fapt, meseria asta și i s-a părut foarte grea: că aveam de învățat un text în italiană, că vorbeam cu colegii în engleză, că mă trezeam la 5:00 în fiecare dimineață, că trebuia să mă poziționez într-un anume fel la cameră, că stă­team cu orele la machiaj, unde mă urâțeau și mă murdăreau, fiindcă trebuia să joc o fată foarte amă­râtă. Mamei i s-a părut cumva degradant, că nu mă pune în valoare, mi-a zis că poate îmi găsesc totuși altă meserie, cu program normal, la Iași. (râde) Sigur, între timp s-a schimbat totul și, după ce a văzut că sunt nominalizată la premii, că apar la TV, a devenit foarte mândră și m-a susținut.

– Unde ești acum, Olimpia?

– Sunt acasă, într-un fotoliu, o țin pe Ingrid în brațe, în timp ce doarme. E un copil foarte dorit și as­ta se vede în toate. E bună, blândă și foarte li­niș­tită. Uite, chiar acum deschide ochișorii și mă pri­vește.

– Și ce simți când te uiți în ochii ei?

– Mă încarc de ceva așa de bun, simt că mă încălzesc cu totul, până la ultima fibră. I se spune iubire, nu?

– Tu și soțul tău v-ați aruncat foarte devreme în aventura asta a căsniciei. În timp ce mul­tă lume spune că „orice ar fi, numai cu o actriță să nu te căsătorești”, voi ați trecut și peste hopul maternității cu brio. Ce vă ține împreună?

– Am făcut recent un drum până la mare amân­doi, fiindcă urma să organizăm ceva acolo. Era prima dată, după foarte multă vreme, când eram doar noi doi. Am vorbit tot drumul în mașină, fără să ne săturăm. Și chiar am zis la un moment dat: „Măi, Cos­, cum Dum­nezeu mai avem încă atâtea să ne spunem, după atâta timp împreună? Care o fi se­cretul?” Și-atunci el a zis: „Cu sigu­ranță, faptul că ne-am acordat mereu li­ber­tate unul altuia.” Și are dreptate. Oamenii au nevoie să fie liberi, să aibă și alți prieteni, să des­copere lucruri și separat, ca să aibă ce-și împărtăși unul altuia când se revăd. Noi suntem amândoi firi foarte independente. Dar lucrurile n-au venit din prima, nici la noi. I-a luat un pic de timp să înțeleagă că me­seria mea e doar o meserie, că ce se în­tâmplă pe set nu se în­tâm­plă și în cabină. Am avut și noi certurile noastre la început, gelozii mari. Dar am vorbit mult atunci, l-am lăsat să pătrundă în culisele meseriei me­le, ca să înțeleagă despre ce e vorba. Și am avut și eu multă răbdare și nu am renunțat, cum s-ar fi putut întâmpla, pentru că eu am știut că e pentru mine.

– Cum știi că cineva e pentru tine?

– Simți alături de el o mare încredere. Te simți inspirată, impulsionată, te simți ascultată, știi pur și simplu că e el.

– Olimpia, s-a schimbat și felul în care joci, de când ești mamă pentru a doua oară?

Se poate: carieră și copii

– Am devenit mai calmă, mai așezată, mi-ar plăcea ca liniștea asta să mă țină o viață. Eram mult mai agitată și mai competitivă înainte. Aveam și de ce, am lucrat toată sarcina. Am făcut pentru Pro TV o emisiune online despre mămici, „Olimpiada mă­mi­cilor”, care a fost gândită și orchestrată în to­ta­li­tate de mine, ceea ce mi-a luat timp și energie. Iar acum, că am reînceput filmările pentru „Vlad”, mă uit la Eliza, la personajul meu, și constat că și ea a devenit o femeie mai puternică, mai sigură pe ea, mai puțin purtată de vânt dintr-o iubire într-alta. E fru­moasă actoria, pentru că nu construiești ni­ciodată un personaj fără să te construiești și pe tine însuți.

– Spre ce merge gândul tău acum, Olimpia?

– Spre ziua de filmare de mâine, când o să stau mereu cu telefonul prin preajmă, cu grijă să nu cumva să rămân fără baterie, ca să pot afla la timp dacă Ingrid a mâncat sau dacă Sasha a ieșit de la școală. Unora li s-ar părea ma­re bătaie de cap, pen­tru mine, e o fericire. Știu sigur că am ales bine în viață.

Foto: Sabina Costinel – 2; Adi Stoicoviciu – 2.

Dia Radu

De la mamă, a moștenit visătoria, de la tată – spiritul critic și limba ascuțită. Plăcerea de-a scotoci în sufletul omului e însă a ei. S-ar fi făcut cu bucurie psihanalist, astrolog sau țesătoare, dacă dragostea de cărți n-ar fi împins-o spre Facultatea de Litere. De atunci, a trădat literatura pentru jurnalism și un viitor la catedră pentru plăcerea de-a fi pe teren. A lucrat ca documentarist cu presa occidentală (TF1, Radio France Culture, Le Monde), a publicat reportaje și cronici în revista „Esquire” și, de două decenii, este editor cultural la revista „Formula AS”. Între timp, le-a împăcat pe toate. Când nu se pierde cu ochii la ceru-nstelat și la legea morală, îi scormonește pe ceilalți cu întrebări și țese povești despre România de azi. Dia Radu este autoarea volumului în dialog „Lumea în Si Bemol, Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu”, apărut în 2016, la Editura Polirom, și a volumului „Divanul Imaginar, Lumea românească în 18 interviuri”, apărut în 2017, la Editura Trei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian