
Așezată între Someșul Mare și Munții Rodnei, într-un adevărat paradis natural, înconjurată de dealuri și coline acoperite cu păduri de fagi, pini și brazi, stațiunea Sângeorz-Băi seamănă, la prima „ochire”, cu un orășel elvețian: curat, civilizat și plin de turiști veniți la cură balneară. Ce-i drept, sunt și locuri lovite de delăsare, care îți mai taie entuziasmul: hotelul Hebe (singurul cu bază balneară funcțională) e cam „prăfuit”, iar hotelul Someș pare de-a dreptul abandonat. Cu toate astea, e forfotă mare: sute de pacienți discută în grupuri mici, așteptând să le vină rândul la proceduri, intră și ies din cabinete sau de la sala de mese… Mă prezint la recepție și, de îndată ce primesc aprobările necesare, merg să discut cu asistenta-șefă a bazei de tratament, d-na Paraschiva Dumitru, care pare copleșită de forfota pacienților, cărora le semnează fișele de tratament și-i programează pentru următoarele terapii. „Mă iertați, dar tocmai s-a schimbat seria pacienților, și nou veniții nu știu încă ce au de făcut, încă nu s-au familiarizat cu baza de tratament. Dar vă răspund cu drag la întrebări. Jurnaliștii din București sunt la noi oaspeți rari”.
„Nu putem primi pacienți câte cereri există”
– Sângeorz-Băi este o stațiune cu istoric bogat. Funcționează din perioada interbelică și a devenit celebră în epoca comunistă. Și deși nu s-a investit prea mult în modernizarea ei, avalanșa de pacienți e mare. Cum se explică acest succes?

– Sângeorz-Băi este o stațiune care beneficiază de opt izvoare de ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, calcice, magneziene, uşor feruginoase, alcaline, cu un pH de 6-7 și un conţinut de dioxid de carbon între 1 și 1,9 g pe litru, având proprietăți terapeutice asemănătoare cu apele minerale de la Vichy, din Franţa, sau cu cele de la Karlovy Vary, din Cehia. În cura internă, apele minerale sunt eficiente pentru tratamentul bolilor aparatului digestiv și al afecţiunilor hepato-biliare, al bolilor metabolice şi nutriţionale, iar în cura externă (sub formă de băi) – pentru tratarea afecţiunilor reumatismale. Un alt factor important de cură este clima subalpină din această zonă, aerul fiind puternic ionizat negativ, cu proprietăți ușor sedative. În curele balneare, folosim şi nămolul mineral, mofeta sau băile cu plante medicinale și sare de Praid. În baza de tratament avem săli de gimnastică medicală şi de fitness, instalaţii pentru proceduri laser, magnetoterapie, electroterapie și hidroterapie, spații pentru împachetări cu nămol mineral cald sau cu parafină, și săli pentru aerosoli şi inhalaţii (aceste proceduri sunt momentan interzise, din cauza pandemiei).
– Bănuiesc că lista bolilor care se vindecă aici este mare…
– Cât o carte de telefon… Tratăm bolile tubului digestiv (gastrită cronică, ulcer gastro-duodenal, colită cronică, reflux gastro-esofagian, constipaţie cronică), afecţiuni hepato-biliare (pancreatită, diskinezie biliară, colicistită calcaroasă, hepatită, recuperări funcționale după operații pe ficat), boli metabolice și de nutriţie (diabet, hiperuricemie, obezitate, gută), afecțiuni reumatice, probleme circulatorii – hipertensiune arterială, recuperare după fracturi și accidente neurologice (pareze, AVC).
– N-am mai văzut așa o aglomerație într-o bază de tratament! Cea mai bună reclamă pentru eficiența terapiilor aplicate…
– Găzduim și tratăm anual mii de pacienți! În centrul de hidroterapie facem băi minerale și dușuri subacvale. În centrul de termoterapie facem împachetări cu nămol terapeutic sau cu parafină. Centrul de electroterapie este dotat cu aparatură modernă pentru numeroase proceduri: solux, raze ultrascurte, raze ultraviolete, raze infraroşii, magnetodiaflux, ultrasonoterapie, curenţi interferenţiali, curenţi diadinamici, curenţi Trabert, curenţi tens, băi galvanice, ionogalvanizări. De asemenea, putem efectua și infiltraţii cu apă minerală, masaje terapeutice sau acupunctură, dacă pacienții au nevoie de aceste proceduri. Așadar, putem trata o paletă largă de afecțiuni cronice, iar factorii naturali de cură sunt foarte eficienți.

Oamenii se simt mult mai bine după cura balneară, așa că mulți revin an de an la Sângeorz-Băi, pentru consolidarea rezultatelor obținute. Am în terapie oameni cu care mă cunosc de 20 de ani! În plus, preţul cazării, al meselor și al terapiilor efectuate în baza de tratament a Hotelului Hebe este accesibil. Cum hotelul este privat, turiștii plătesc integral aceste costuri. Hotelul încă este în renovare, iar capacitatea de cazare e redusă la o treime. Baza noastră de tratament a fost suprasolicitată ani la rând, nu aveam cum să primim în terapie atâția pacienți câte cereri existau, de aceea am instituit o regulă: au prioritate clienții hotelului, iar în limita locurilor disponibile, primim și turiști cazați în alte unități hoteliere!
– Cât durează o cură, astfel încât rezultatele să fie vizibile?
– Cura minimă este de 16 zile și se poate repeta de două ori pe an. Pentru cura balneară, pacienții au nevoie de o trimitere de la medicul de familie, în care să fie specificat istoricul medical. Sunt consultați la sosire de medicul bazei de tratament, care le recomandă procedurile necesare, în funcție de afecțiunile de care suferă.
– Există și contraindicații pentru factorii curativi de aici?
– Cura balneară la Sângeorz-Băi le este contraindicată bolnavilor cu afecţiuni cronice, în perioada de exacerbare, pacienților cu tumori maligne, cu boli venerice sau infecţioase.
(Interviul s-a încheiat înainte de epuizarea întrebărilor. Zeci de oameni așteptau lămuriri. Iar de poză, d-na Dumitru nici n-a vrut să audă: „Nu vedeți ce-i pe capul meu?”. I-am mulțumit pentru explicații și-am plecat să explorez stațiunea…)
Poveștile doamnei Pușa

E tare frumos la Sângeorz-Băi! Drumurile se termină în pădure, acolo unde se află casele „elvețiene” ale localnicilor: adevărate vile, cu grădini fără nici un cusur. Și aerul atât de curat, cu miros de brad și de fân proaspăt cosit! Scăldate în lumina portocalie a soarelui, pădurile din jur au reflexe aurii. Apele Someșului Mare lucesc în zare, învolburate de ploile din ultima perioadă. La izvoarele amenajate la marginea parcului, câțiva localnici și turiști își umplu sticlele cu apă minerală. Intru în vorbă cu o doamnă blondă, care își așteaptă rândul.
– Pentru ce luați apă? La ce e bun izvorul acesta?
– O să râdeți, dacă vă spun! Eu pun apă minerală în compoziția de clătite. E bicarbonatată și-mi ies clătitele foarte pufoase!
O cheamă Pușa Hulpe, e localnică și a lucrat vreme îndelungată, ca asistentă medicală, la baza de tratament a Hotelului Someșu. Acum e la pensie. O rog să ne retragem puțin la umbră, ca să-mi povestească despre minunile mai puțin știute de la Sângeorz-Băi.
– Noi din copilărie folosim izvoarele acestea și n-am prea umblat prin spitale… Țin minte că aveam acasă, în curte, un ciubăr mare de lemn, și părinții mei făceau de două ori pe săptămână baie cu apă de izvor încălzită, pentru dureri reumatice. Nici nu exista stațiunea pe-atunci, iar doctori – nici atât! Dar știau bătrânii la ce sunt bune apele și se tratau empiric. Aproape toți oamenii de pe Valea Someșului își vindecau aici beteșugurile – soseau neputincioși, în căruțe, și plecau pe picioarele lor!
Vedeți depunerile acestea galbene-ruginii de la gura de scurgere a izvorului? Noi le adunăm, pentru că acolo sunt concentrate toate mineralele binefăcătoare din apă. Le uscăm bine la soare, le pisăm până se fac pudră fină și punem câte-un pumn în apa de baie încălzită la 37°C, nu mai mult! Dacă faci băi cu săruri din astea zece seri la rând, uiți de dureri! Îți cam pătează vana, dar fac minuni!
Peste dealurile Sângeorzului, soarele începe să asfințească. Mulțumesc pentru informațiile primite și mă întorc în zona „elvețiană” a stațiunii. Forfota este aceeași. Zeci de oameni așteaptă să fie cazați. Speranța că-și vor regăsi sănătatea e mai presus de clădirile scorojite în care vor fi găzduiți.
Pentru mai multe detalii despre tratamentul balneo-climateric, condiții de cazare și prețuri vă puteți adresa la Hotelul Hebe – Str. Trandafirilor nr. 10, Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud, tel. 0263.370.521, 0263.370.228