Oameni care au reușit: Ela, Solo și sacoșele ilustrate

Mulți români au reușit să transforme izo­larea impusă de pandemie într-un pri­lej de reflecție și regăsire de sine. Tim­pul liber mereu deficitar înainte a devenit din­tr-odată excedentar și, pentru a nu se trans­forma în plictiseală, oamenii inventivi au decis să și-l facă pri­eten, schimbându-și adeseori meseria „de ba­ză”. Daniela Tulai Depner și Solomon Brezoi, doi tineri din Mediaș, și-au transformat tim­pul liber în sacoșe de pânză, pe care au imprimat o ilustrație veche, veche, și așa, ambalat și etichetat, i-au dat drumul în lume. Mica lor afacere, botezată Ma­nufactura de print, se află încă la început, dar are toate șansele să crească frumos.

„Nu ne grăbim să facem bani”

Pe Daniela (Ela) și Solomon (Solo) i-am cunos­cut în urmă cu vreo șase ani, urmărindu-le evoluția muzicală pe scenele locale din Mediaș și județul Sibiu. Sub numele „Ela Sol”, cântau ceva între blues și jazz, într-un mod extrem de original și plăcut. Ela era vocea, o apariție captivantă, iar Solo era meșterul din spate, cel care cânta cu aceeași abilitate la cele mai ciudate instrumente, com­pletând în mod fericit fiecare altă inflexiune și tonalitate din vocea Elei. Cântau din plăcere, în timpul liber, deși ocupațiile lor profesionale erau altele. Pandemia le-a limitat, pentru o vreme, evo­luțiile pe scenă, iar șomajul tehnic de la locurile de muncă i-a ținut închiși în casă. Așa au ajuns să se gândească la ce anume ar putea să mai facă, în ce direcție ar putea să-și îndrepte creati­vi­tatea pentru a lichida timpii morți din viața lor. Ela a absolvit secția de „Actorie în limba germană” a Uni­ver­sității din Timișoara, iar Solomon, Conser­vatorul, în același oraș. Au căutat pe internet idei, sugestii de ce anume s-ar putea apuca, ceva la care să se și priceapă cât de cât, să nu necesite o inves­tiție inițială prea mare și să aibă o utilitate concretă, profitabilă din punct de vedere financiar. Așa au ales serigrafia. Amân­doi mai lucraseră gra­fi­că pe calculator la jo­bu­rile pe care le-au avut, așa că nu le era deloc străină această tehnică.

„Am învățat meșteșugul serigrafiei pe internet”

În spatele casei, aveau o încăpere ge­ne­roasă, aproape ne­folo­si­tă, devenită, în timp, ma­gazie. S-au apucat împreună s-o renoveze, pentru a o transforma în atelier. Din resturi de lemn au creat supor­turile pentru rame, iar câțiva paleți aban­do­nați au devenit unel­te de lucru. „Mi-am cum­părat o borma­șină și un flex și am început să tai și să înșurubez bu­că­țile de paleți, până când mi-a ieșit o masă, o pre­să manuală și un număr mare de si­te. Acea pre­să manuală, îm­preună cu două cleme speciale, cumpărate de pe in­ter­net, m-au ajutat să învăț meșteșugul seri­gra­fiei”, po­vestește Solo.

Inițial, gândul lor a fost să cumpere cât se poate de ieftin și să revândă mai scump, ca să facă bani. Au început cu imagini imprimate pe sacoșe de pânză, alegând doar materiale reciclabile și, pe cât posibil, produse în România, stră­duindu-se ca lanțul dintre pro­du­cător și Ma­nu­factura de print să fie cât se poate de scurt.

„Au fost câteva luni în care ne-am tot întrebat de unde vine ma­terialul, cum a fost prelucrat și de către cine. Ne-am oprit din a cum­păra orice, la preț mic. Am în­ceput să ne documentăm, să aflăm unde crește bumbacul, dar am ajuns să aflăm și despre câ­nepă. Mi-am amintit că mama îmi po­vestea cum, în copilărie, mergea la râu și bătea cânepa. Am căutat, dar nu se mai prea cultivă la noi, de când a fost considerată drog”, spune Solo. Până la urmă, au găsit, totuși, un pro­ducător român, cu care colaborează și, ca să res­pec­te tendințele actuale de sustenabilitate și dezvoltare a economiei locale, au dus cânepa la Metiș, un sat din județul Sibiu, la o olandeză stabilită acolo, care lucrează cu femeile din sat și fac haine din lână. S-au gândit că, undeva, pe lanțul lor de producție, își pot găsi locul și femei de la țară, care nu au posibi­lități materiale. Ele croiesc sacoșele care urmează a fi imprimate la Manufactura de print. „Mai mult decât să printăm, ne orientăm să susținem eco­no­mia locală, să lucrăm cu oameni din împrejurimi, care își doresc să muncească și au nevoie de bani, să creștem împreună în povestea asta. Nu ne gră­bim să facem bani, pentru că toate aceste valori trebuie să se așeze, până să vedem exact care e «fil­mul» în care ju­căm”, spune Solo.

„În California am deprins munca grea”

Solomon Brezoi s-a născut în SUA. A crescut, însă, în Ro­mânia, dar s-a întors pentru o vreme în țara tuturor posibilităților, ca să-și trăiască viața. „M-am dus cu gândul să fac muzică la o fa­cultate din Virginia, dar se pare că nu a­cesta a fost dru­mul meu”. S-a oprit în Ca­li­fornia și a muncit, timp de trei ani, câte 20 de ore pe zi, dar și în weekend-uri. „Aco­lo am învățat munca grea și faptul că, dacă insiști și de­pui un efort, poți ajunge să fii și răsplătit. Am în­vățat să am răbdare, să nu renunț. Acum, de când cu serigrafia, nu vrei să știi ce sentiment am avut când am văzut pe sa­coșă, după o mulțime de eșecuri, designul la care muncisem. Un astfel de moment merită totul, chiar dacă vine după ani de chin”, afirmă Solo.

În timp ce-mi povestește, mâ­nu­iește cu dexteritate o sacoșă cânepie, pe care vrea să-mi arate exact întreg procesul de imprimare. Pe niște rame de lemn sunt întinse site de mătase, extraordinar de fine, pe care se im­pri­mă, la întuneric, imaginea și, abia după vreo 10-12 ore, când se usucă, prin sită trece o vopsea specială, în ur­ma căreia va rezulta desenul dorit. Pro­cesul nu e foarte complicat, doar că necesită răbdare și pasiune. Aleg „Reading in Transilvania” (Lectură în Transilvania), o imagine pe care Ela și Solo au găsit-o într-o carte ve­che, de pe la 1700, și pe care au ac­tualizat-o, introducând discret câteva elemente contemporane.

Manufactura de print are deja în portofoliu peste 200 de modele de imprimeuri. La o cola­bo­rare, clientul poate plăti matrița, care se păstrează, și e folosită ori de câte ori e nevoie. „E un pic mai mult de lucru, munca pentru obiecte puține nu prea rentează financiar, dar noi vrem s-o facem, pentru că e altfel. Doar așa ne putem fideliza clienții”, spune Solo.

Și, ca să fie în ton cu cerințele de protejare a mediului, materialele pe care Manufactura de print le folosește sunt naturale, certificate GOTS (Global Organic Textile Standard – standardul glo­bal al textilelor organice – n.red.), iar vopselele sunt chimicale prietenoase cu mediul, de o calitate foarte bună. Asta înseamnă că te poți plictisi de un obiect, după ani de utilizare, fără ca acesta sau ima­ginea imprimată pe el să se deterioreze. De aceea, nici nu sunt foarte ieftine. „Există o discrepanță între dorința de a fi consumator de produse eco, naturale, și disponibilitatea reală de a plăti prețul corect pentru ele. Întrebarea nu ar trebui să fie de ce e atât de ieftin sau de scump un astfel de produs, ci și cât rezistă în timp. Și-apoi, nu te bucuri să știi că și omul care l-a lucrat e respectat ca și tine, că îi este plătită munca la adevărata ei valoare? Aceste întrebări, însă, nu se pun, nu se știu”.

Ela și Solo se documentează în continuare, testând tot felul de țesături din fibre naturale, inten­ționând să nu se limiteze doar la imagini grafice imprimate pe sacoșe. Au avut deja o colaborare re­ușită cu un logo imprimat pe pahare de sticlă, pro­duse tot la Mediaș, și cea mai mare bucurie a fost când comanda inițială, pentru realizarea căreia avu­seseră emoții serioase, a fost, ulterior, supli­men­tată. Acum încearcă să producă sau să gă­seas­că producători de tricouri din cânepă, hanorace sau blugi. „Noi doi am trecut, împreună și separat, prin multe experiențe. Fiecare pas ne-a adus unde sun­tem acum. Am ajuns la un echilibru, și tot ce dorim e că creăm lucruri noi împreună”, conchide Ela.