Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

În Cluj, la o cafea cu viitorul

Undeva, în Europa

Opera din Cluj

Iubesc diminețile de vară. Pentru prospețimea și lumina lor, pentru ciripitul de păsări și tran­da­firii înfloriți, pentru palele de vânt care miros a vacanță. Fiecare dimineață de vară poartă în ea un sâmbure de promisiune, amăgirea unui vis care se va împlini.

Așa a fost și dimineața de luni a primei săp­tămâni de august. Avionul a aterizat la ora opt fix. Cer senin și un soare blând, la pachet cu urarea de „Bun venit și ședere plăcută la Cluj”. Așa a și fost. Ne-am suit într-un troleibuz care mergea spre oraș, in­vitați de… șofer. Ne-a văzut cam ne­ho­tărâți pe trotuar, a coborât, a venit să ne întrebe unde do­rim să ajungem și ne-a în­dem­nat să ur­căm. O invitație de nerefuzat! Nu mi s-a mai întâm­plat niciodată așa ceva. De la primii pași, Clujul în­cepea să-și con­firme statutul de oraș „spe­cial”. De altfel, bi­letul l-am plătit printr-o sim­plă apro­piere a cardului ban­car de POS-ul din trolei­buz. Elegant! Așa se face că am avut prilejul să ob­serv pe îndelete arhi­tec­tura, atmos­fera, rit­mul orașului, chipu­rile și în­fățișarea oamenilor… Clădirile Clujului arată ca o colecție de bijuterii. Unele mai simple și mai ne­șlefuite, altele – adevărate palate. Străzile largi, încă ude pe alocuri (semn că au fost proas­­păt spă­late), pistele colorate, de bi­ciclete, și tro­tuarele pavate cu plăci de gra­nit fac casă bună cu clădirile vechi, pri­me­nite cu ten­cuieli și acoperișuri noi. Nimic strident, nimic la întâmplare, nimic în pa­ra­gină. O forfotă vie de început de săp­tămână animă străzile: bicicliști, pie­toni, turiști, mulți turiști, atrași de vitrinele de­­corate cu stil, de cofetăriile care oferă tone de înghe­țată, de cafenelele ascunse sub bolți ră­coroase. Totul, absolut fiecare deta­liu stradal, este de cel mai bun gust în Cluj. Mă simt ca un­deva în Europa: Paris, Bar­celona, Ma­drid…

„Ați venit la TIFF?”

Oraș european

Ne așezăm și noi la o terasă: MERON, scrie cu majuscule aurii pe meniu. „V-ați hotărât? Ce ca­fea să fie: un cortado, un cappuccino, o cafea cu gheață?” – vine ra­­fala de întrebări a tânărului cu barbă scur­tă, șorț cafeniu și un zâmbet bine­voi­tor pe chip. „Luați și un sandwich?”, mai în­­treabă, cu coada ochiului, observând ruc­sacul de lân­gă scaun. „Avem cu somon, cu prosciuto crudo și roșii cu pesto și moza­rella. Acum ați ajuns în Cluj, așa-i? Cum vă place la noi? Ați venit la TIFF?”.

Profit de amabilitatea ospătarului și îi cer câteva recomandări de locuri de vi­zitat. Aflu că nu trebuie să ratăm forti­fi­cațiile me­dievale, bise­ri­cile, monumentele isto­rice și grădinile din oraș. Grădina Bo­tanică e pe lista lui scurtă și, neapărat, Piața Uni­rii, punctul zero al orașului Cluj. Aco­lo vom găsi statuia ecvestră a lui Ma­tei Cor­vin, și în stânga ei, un lanț lung de te­rase umbroase, printre care terasa „L’Alchemiste”, unde au cea mai bună frip­tură de vită din oraș. Iar dacă ne pla­­c pizza și pastele fă­cute în casă, am face bine să ajungem și la „Pizze­ria Napoli”. Ne bem cafeaua și o luăm, la pas, pe străzi, prin­­­tre biciclete, trotinete și ma­șini lu­xoase, de ultimă generație. Tre­cem un pod peste So­meșul Mic, stră­juit de o clădire de sticlă, cu în­sem­nele Băn­­cii Tran­sil­­va­nia, și cotim pe strada Ga­lileo Galilei, ca­­re se dovedește a fi, de fapt, un șir lung de trepte. Ur­căm și tot urcăm, aruncând câte o privire fu­gară în curțile înflorite ale caselor fru­moase și vechi. Tra­ver­­săm un parc umbros, unde niște doamne ener­gice fac sport și, ceva mai la stân­ga, la o te­rasă, un tânăr bar­man șter­ge alene pa­hare de be­re, cerce­tându-le strălu­ci­rea în zare. În sfâr­șit, ajun­gem la des­tinație: Hotel Belvedere, un nume care își ține pro­misiunea! Din balco­nul ca­­merei de la etajul al șa­selea, panorama Clu­jului se în­tinde în vale, cu străzi șer­puind pe coline, aco­perișuri scân­teind în soare și un mare stadion, ca un OZN gi­gant aterizat de cu­rând…

Doi într-o barcă

Farmecul vechi al orașului

Am venit la Cluj pentru festi­val. În­tre 23 iu­lie și 1 august, s-a des­­fășurat TIFF-ul, Festi­va­lul de Film Internațional Transilvania, a­juns la a 20-a edi­ție. Suntem aici la invitația organi­za­torilor, pen­tru două proiec­ții ale filmului docu­men­tar „Gra­nița morții” (realizat de „tovarășul” meu de călătorie, de viață și de „Formula AS”, Cătălin Apos­tol).

Seara, la „Casa TIFF”, sunt pre­zenți toți oas­peții poftiți la festival. Primim acreditări, un ziar, un caiet program și o broșură a filmului ro­mânesc 2020-2021. Oamenii stau în picioare, în grupuri de câte 4-5, dis­cută fervent, gesticulând în răstim­puri ori sorbind pe-ndelete din cupa de șampanie cu care e întâmpinat fiecare sosit. Aud vor­bindu-se engleză, germană, franceză, ma­ghia­ră. Empatizez cu emoția lui Cătălin, care așteaptă cu înfrigurare reacția publicului, în urma proiec­ției filmului său. În Grădina Universității Babeș Bolyai, aflată chiar vis-à-vis de Casa TIFF, se anunță proiecții de film în aer liber, proiecții de seară.

Și seara a venit. E din ce în ce mai multă lume pe străzi. Plin de tineri care sfidează căldura și stau așezați pe borduri. Mesele de la terase sunt ticsite de oameni de toate vârstele, îmbrăcați în­grijit. Nici urmă de măști sau de frici pandemice! Lumea e dornică să stea afară, să simtă și să se lase pătrunsă de atmosfera vibrantă a Clujului. Ro­chii colorate, pă­lării, eșarfe, mărgele, râsete zglobii, clinchet de pa­hare cu limonadă de la gheață, zumzet de ven­ti­la­toare care mișcă de co­lo-colo aerul intens al serii. Îmi pot doar imagina cum arată locu­rile aces­tea când se vor fi întors stu­denții la fa­cultățile din Cluj. Sunt aproape in­vidioa­să. Mă aflu într-un loc fabulos! Lumi­nile orașului s-au aprins, terasele sunt decorate cu ghirlande de lu­minițe. Întreg centrul arată ca o sărbă­toare.

Sărbătoare a fost și-n inima mea, să văd atâta lume, așa de mulți tineri, care au re­zis­­tat, cuminți, 103 minute, cât a durat do­cu­­mentarul lui Că­tălin, și care, la final, au pus întrebări per­tinente, legate de temă și de filmări. Su­biectul documentarului vor­bește des­pre vremurile în care oamenii ale­geau li­bertatea cu prețul vieții, fugind peste graniță, în Iugoslavia.

„Bună dimineața, Cluj!”

Cafenea în aer liber

Șoferul de „Uber”, din dimineața ur­mă­toare, era cam nemulțumit de Cluj. Deși năs­cut și crescut acolo, Attila spune că dacă ar putea alege, ar pleca. E prea scumpă via­ța, au sărit enorm de mult prețu­rile din imobiliare, pentru că foarte mulți părinți de studenți care vin din alte județe să stu­dieze în Cluj sunt dis­puși să plătească ori­cât pe apartamente pentru copiii lor. Și tra­ficul e tare in­co­mod în Cluj, mai ales la orele dimineții și în serile din timpul săp­tămânii, când ies oa­menii de la birouri. De muncă se găsește din plin, deși sectorul privat a fost puternic afectat de pandemie. În schimb, lui Atilla îi plac oamenii. Chiar și bucureștenii!

„Bună dimineața, Cluj! Și astăzi va fi o zi caniculară, dar cu muzică bună și invitați faini. Vom trece noi cu bine peste asta” – sună vocea optimistă a lui Tiberiu Crișan, moderatorul matinalului de la „EBS Ra­dio”. Îl anunță apoi pe invitatul dimineții, Cătălin Apostol. Zâmbim. Suntem încă în trafic, dar emoțiile au început.

Îl lăsăm în urmă pe Attila, care ne salută voios, și ne-ndreptăm către lifturile clădirii mo­derne, unde, la etajul al XII-lea, e sediul EBS Ra­dio. Nu știu exact: o fi noutatea ora­șului, o fi dra­gul meu de dimineți senine de vară, o fi soa­rele și muzica din fun­dal, cert es­te că mi-a plăcut Clu­jul la ne­bunie. Fru­mosul oraș de pe So­meș e o promisiune împli­nită. Un loc în care viitorul es­te acasă și stă cu tine la o cafea.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian