Undeva, în Europa

Iubesc diminețile de vară. Pentru prospețimea și lumina lor, pentru ciripitul de păsări și trandafirii înfloriți, pentru palele de vânt care miros a vacanță. Fiecare dimineață de vară poartă în ea un sâmbure de promisiune, amăgirea unui vis care se va împlini.
Așa a fost și dimineața de luni a primei săptămâni de august. Avionul a aterizat la ora opt fix. Cer senin și un soare blând, la pachet cu urarea de „Bun venit și ședere plăcută la Cluj”. Așa a și fost. Ne-am suit într-un troleibuz care mergea spre oraș, invitați de… șofer. Ne-a văzut cam nehotărâți pe trotuar, a coborât, a venit să ne întrebe unde dorim să ajungem și ne-a îndemnat să urcăm. O invitație de nerefuzat! Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. De la primii pași, Clujul începea să-și confirme statutul de oraș „special”. De altfel, biletul l-am plătit printr-o simplă apropiere a cardului bancar de POS-ul din troleibuz. Elegant! Așa se face că am avut prilejul să observ pe îndelete arhitectura, atmosfera, ritmul orașului, chipurile și înfățișarea oamenilor… Clădirile Clujului arată ca o colecție de bijuterii. Unele mai simple și mai neșlefuite, altele – adevărate palate. Străzile largi, încă ude pe alocuri (semn că au fost proaspăt spălate), pistele colorate, de biciclete, și trotuarele pavate cu plăci de granit fac casă bună cu clădirile vechi, primenite cu tencuieli și acoperișuri noi. Nimic strident, nimic la întâmplare, nimic în paragină. O forfotă vie de început de săptămână animă străzile: bicicliști, pietoni, turiști, mulți turiști, atrași de vitrinele decorate cu stil, de cofetăriile care oferă tone de înghețată, de cafenelele ascunse sub bolți răcoroase. Totul, absolut fiecare detaliu stradal, este de cel mai bun gust în Cluj. Mă simt ca undeva în Europa: Paris, Barcelona, Madrid…
„Ați venit la TIFF?”

Ne așezăm și noi la o terasă: MERON, scrie cu majuscule aurii pe meniu. „V-ați hotărât? Ce cafea să fie: un cortado, un cappuccino, o cafea cu gheață?” – vine rafala de întrebări a tânărului cu barbă scurtă, șorț cafeniu și un zâmbet binevoitor pe chip. „Luați și un sandwich?”, mai întreabă, cu coada ochiului, observând rucsacul de lângă scaun. „Avem cu somon, cu prosciuto crudo și roșii cu pesto și mozarella. Acum ați ajuns în Cluj, așa-i? Cum vă place la noi? Ați venit la TIFF?”.
Profit de amabilitatea ospătarului și îi cer câteva recomandări de locuri de vizitat. Aflu că nu trebuie să ratăm fortificațiile medievale, bisericile, monumentele istorice și grădinile din oraș. Grădina Botanică e pe lista lui scurtă și, neapărat, Piața Unirii, punctul zero al orașului Cluj. Acolo vom găsi statuia ecvestră a lui Matei Corvin, și în stânga ei, un lanț lung de terase umbroase, printre care terasa „L’Alchemiste”, unde au cea mai bună friptură de vită din oraș. Iar dacă ne plac pizza și pastele făcute în casă, am face bine să ajungem și la „Pizzeria Napoli”. Ne bem cafeaua și o luăm, la pas, pe străzi, printre biciclete, trotinete și mașini luxoase, de ultimă generație. Trecem un pod peste Someșul Mic, străjuit de o clădire de sticlă, cu însemnele Băncii Transilvania, și cotim pe strada Galileo Galilei, care se dovedește a fi, de fapt, un șir lung de trepte. Urcăm și tot urcăm, aruncând câte o privire fugară în curțile înflorite ale caselor frumoase și vechi. Traversăm un parc umbros, unde niște doamne energice fac sport și, ceva mai la stânga, la o terasă, un tânăr barman șterge alene pahare de bere, cercetându-le strălucirea în zare. În sfârșit, ajungem la destinație: Hotel Belvedere, un nume care își ține promisiunea! Din balconul camerei de la etajul al șaselea, panorama Clujului se întinde în vale, cu străzi șerpuind pe coline, acoperișuri scânteind în soare și un mare stadion, ca un OZN gigant aterizat de curând…
Doi într-o barcă

Am venit la Cluj pentru festival. Între 23 iulie și 1 august, s-a desfășurat TIFF-ul, Festivalul de Film Internațional Transilvania, ajuns la a 20-a ediție. Suntem aici la invitația organizatorilor, pentru două proiecții ale filmului documentar „Granița morții” (realizat de „tovarășul” meu de călătorie, de viață și de „Formula AS”, Cătălin Apostol).
Seara, la „Casa TIFF”, sunt prezenți toți oaspeții poftiți la festival. Primim acreditări, un ziar, un caiet program și o broșură a filmului românesc 2020-2021. Oamenii stau în picioare, în grupuri de câte 4-5, discută fervent, gesticulând în răstimpuri ori sorbind pe-ndelete din cupa de șampanie cu care e întâmpinat fiecare sosit. Aud vorbindu-se engleză, germană, franceză, maghiară. Empatizez cu emoția lui Cătălin, care așteaptă cu înfrigurare reacția publicului, în urma proiecției filmului său. În Grădina Universității Babeș Bolyai, aflată chiar vis-à-vis de Casa TIFF, se anunță proiecții de film în aer liber, proiecții de seară.
Și seara a venit. E din ce în ce mai multă lume pe străzi. Plin de tineri care sfidează căldura și stau așezați pe borduri. Mesele de la terase sunt ticsite de oameni de toate vârstele, îmbrăcați îngrijit. Nici urmă de măști sau de frici pandemice! Lumea e dornică să stea afară, să simtă și să se lase pătrunsă de atmosfera vibrantă a Clujului. Rochii colorate, pălării, eșarfe, mărgele, râsete zglobii, clinchet de pahare cu limonadă de la gheață, zumzet de ventilatoare care mișcă de colo-colo aerul intens al serii. Îmi pot doar imagina cum arată locurile acestea când se vor fi întors studenții la facultățile din Cluj. Sunt aproape invidioasă. Mă aflu într-un loc fabulos! Luminile orașului s-au aprins, terasele sunt decorate cu ghirlande de luminițe. Întreg centrul arată ca o sărbătoare.
Sărbătoare a fost și-n inima mea, să văd atâta lume, așa de mulți tineri, care au rezistat, cuminți, 103 minute, cât a durat documentarul lui Cătălin, și care, la final, au pus întrebări pertinente, legate de temă și de filmări. Subiectul documentarului vorbește despre vremurile în care oamenii alegeau libertatea cu prețul vieții, fugind peste graniță, în Iugoslavia.
„Bună dimineața, Cluj!”

Șoferul de „Uber”, din dimineața următoare, era cam nemulțumit de Cluj. Deși născut și crescut acolo, Attila spune că dacă ar putea alege, ar pleca. E prea scumpă viața, au sărit enorm de mult prețurile din imobiliare, pentru că foarte mulți părinți de studenți care vin din alte județe să studieze în Cluj sunt dispuși să plătească oricât pe apartamente pentru copiii lor. Și traficul e tare incomod în Cluj, mai ales la orele dimineții și în serile din timpul săptămânii, când ies oamenii de la birouri. De muncă se găsește din plin, deși sectorul privat a fost puternic afectat de pandemie. În schimb, lui Atilla îi plac oamenii. Chiar și bucureștenii!
„Bună dimineața, Cluj! Și astăzi va fi o zi caniculară, dar cu muzică bună și invitați faini. Vom trece noi cu bine peste asta” – sună vocea optimistă a lui Tiberiu Crișan, moderatorul matinalului de la „EBS Radio”. Îl anunță apoi pe invitatul dimineții, Cătălin Apostol. Zâmbim. Suntem încă în trafic, dar emoțiile au început.
Îl lăsăm în urmă pe Attila, care ne salută voios, și ne-ndreptăm către lifturile clădirii moderne, unde, la etajul al XII-lea, e sediul EBS Radio. Nu știu exact: o fi noutatea orașului, o fi dragul meu de dimineți senine de vară, o fi soarele și muzica din fundal, cert este că mi-a plăcut Clujul la nebunie. Frumosul oraș de pe Someș e o promisiune împlinită. Un loc în care viitorul este acasă și stă cu tine la o cafea.