Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIAC – Săptămâna 20-26 august

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

N-avem stare, dorim să ieșim, să vorbim, să acționăm, numai în casă să nu stăm. Responsabili sunt Mercur și Marte în Fecioară, cărora duminică li se adaugă și Soarele. Dacă nu ne risipim în amă­nunte, putem face treabă bună și ne putem concentra cu folos asupra rezolvării unor probleme de sănă­ta­te. Luna plină din 22 este una neobișnuită, în sensul că se repetă în același semn, lu­cru care se întâmplă doar arareori. Spre deo­sebire de Luna plină din 24 iulie, care a fost tot în Văr­sător și care le-a dat mul­tora viața peste cap, cea care se petrece în august vine însoțită de aspec­te bune. Ea se petrece în con­juncție cu marele be­ne­fic Jupiter, promițându-ne favoruri sau oportuni­tăți, de care avem parte cel mai probabil prin intermediul unei femei. Ocaziile ivite pot fi fructificate pe termen lung, dacă le punem în practică fără grabă și pornim de la așteptări rea­liste. Vineri, șturlu­ba­ticul Uranus în Taur intră în miș­care retrogradă. Asta ne-ar putea accentua stă­rile de insomnie sau ne-ar putea afecta relațiile cu prietenii, aco­lo unde este vorba despre bani sau venituri.

Semnele cardinale:

BERBECII sunt harnici – mare minune dacă nu-și petrec și weekend-ul lucrând. Vă încurajăm să o faceți, deoarece aveți spor și puteți găsi soluții ingenioase problemelor pro­fesionale. Luați-vă perechea și ieșiți împreună în lu­me, asta e de folos relației de cuplu.

RACII au de rezolvat o mulțime de pro­bleme administrative. Reușiți să le dați de capăt cu eficiență, dar vă pot enerva în­gus­timile anumitor funcționari. Vineri ar fi de dorit să nu vă ambalați față de un prieten cu opinii radi­cale. Concentrați-vă pe carieră, acolo lucrurile merg.

BALANȚELE aflate sub oblăduirea mi­cului benefic Venus o duc mai bine ca alte zodii. Reușiți să atrageți atenția prin opi­niile pe care le aveți prin cultură, prin imaginea dvs. publică. Dar asta provoacă și invidii. CAPRICORNII au parte de o vineri cu întorsături neașteptate. E vorba despre un amalgam nepotrivit între iubire și prie­tenie. Fie un amic vă declară dragostea, fie persoana iubită vă înșală cu un prieten.

Semnele fixe:

TAURII, firi senzuale, de obicei sta­bile în sentimente, pot fi cuprinși de febra cuceririlor. Aveți grijă, mai ales vineri să nu vă enervați prietenii prin „donjuanisme”. Păstrați-vă avântul pentru sfera profesională, unde se dreg mul­te.

LEII primesc dovezi de afecțiune și recunoștință de la partenerul de cuplu sau de afaceri, reacții care vin cu mare întâr­zie­re. Vineri aveți tendința să fiți împrăș­tiați la serviciu. Multe dintre noile ocazii de câștig pot fi fructificate, cu condiția să procedați cu calm și metodic.

SCORPIONILOR, partenerul de cuplu sau de afaceri le poate pregăti o sur­priză nu tocmai plăcută. Gândiți-vă că probabil acesta nu a făcut-o cu intenție. Lucrurile bune se petrec în familie ori gospodărie, unde multe chestiuni încurcate pot fi puse la punct.

VĂRSĂTORII, mulți defazați în ur­ma Lunii pline petrecute în semnul lor, încep să își revină, de duminică, sub in­fluența celei de-a doua lunații în propria zodie. E drept că vineri vă mai pot deranja anumite chestiuni, cum ar fi dereglarea aparatelor electrice sau electronice.

Semnele mutabile:

GEMENII care se ocupă de reparații prin casă sau gospodărie reușesc să le fi­nalizeze rapid. Un prieten vă poate deza­măgi vineri. O poveste de amor recentă se dezvoltă frumos. Treceți cu bine un examen, la propriu sau la figurat, care a fost ratat luna trecută.

FECIOARELE au tendința să-și asume mai multe decât pot duce. Vă descurcați, dar riscați să vă epuizați. Vineri e o zi total nepotrivită de plecat la drum. Niște pro­bleme de muncă și/sau de sănătate, care v-au încurcat rău luna trecută, se rezolvă după Luna plină de duminică.

SĂGETĂTORII încep să se reconecteze la prietenii dragi, pe care nu i-au mai văzut de mult. Doar vineri e posibil ca aceste revederi să fie tulburate de intruziuni neașteptate. În carieră e cazul să vă gră­biți încet – ideile dvs. sunt bune, stilul precipitat, nu.

PEȘTII reușesc cumva, fără să-și dea sea­ma cum, să-și dezamorseze niște dușmani despre care nici nu știau că există. Vineri nu e cazul să luați personal anumite atitu­dini ale unui amic mai excentric. Partenerul de cuplu sau de afaceri e tare agitat, dar eficient.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian