ORA DE CONSULTAȚIE – PIELEA

– Învelișul corpului nostru servește ca protecție împotriva soa­relui, fri­gu­lui și căldurii excesive. Pielea împiedică germenii pato­geni să pătrundă în orga­nism. Reacționează cu plăcere la atingeri, iar aspectul ei trădează emo­țiile. Prin­ci­palii săi inamici sunt soa­rele, stresul și procesul de îmbă­trâ­nire –

Cuvântul piele apare în diverse expresii, utilizate frecvent în limbajul uzual. De pildă, atunci când evocăm o experiență directă, obișnuim să spunem că am simțit-o „pe pielea noastră”. Sau când vorbim despre un om in­sen­sibil, îl caracterizăm ca având „obrazul gros”. Prin asemenea formulări pe care le întrebuințăm curent, fără a conștientiza posibilul lor sens mai profund, noi atribuim, de fapt, pielii calitatea de sim­bol al întregii noastre ființe și de imagine meta­forică a unor însușiri anume.

Pielea ne apără corpul de agresorii care vin din afară: influențe atmosferice, noxe și agenți pato­geni. În același timp, reține ceea ce ar putea să iasă și să se piardă în exterior, cum ar fi umiditatea și căldura. Pentru a fi capabilă să ne protejeze pe toată durata vieții de umezeală, ger și caniculă, păs­trându-și constantă umiditatea și ținând sub con­trol temperatura corpului, ea este acoperită cu o manta subțire, compusă din grăsime amestecată cu apă. Glandele sudoripare întrețin continuu acest strat superficial, prevenind apariția unor eventuale lacune pe suprafața lui. Însă, pe lângă rolul de în­veliș protector, pielea are încă multe alte funcții. Produce hormoni și reprezintă o componentă a me­­­canismului de autoapărare al organismului. Adă­­postește glandele sudoripare și sebacee, vase sangvine, fibre nervoase, celule pigmentare și fire de păr, precum și câteva milioane de receptori cutanați care îi permit să perceapă mângâierile, dar în egală măsură și disconfortul produs de con­tactul cu un pulover aspru sau lovitura ușoară a unui bul­găre de zăpadă. Datorită sensibilității ei la atingeri și dezmierdări, ne oferă posibilitatea de a ne bu­cura de multe momente plăcute.

O manta uriașă

Într-un clasament la care ar participa toate or­ga­nele din corpul nostru, pielea s-ar plasa pe pri­mul loc în ceea ce privește suprafața și greutatea: ea se desfășoară, în medie, pe 1,8 metri pătrați, cântărind între 10 și 14 kilograme. Are o structură complexă, care o ajută să-și îndeplinească în mod corespunzător numeroasele funcții: se compune din trei straturi suprapuse și strâns unite între ele, fiecare având însă atribuțiile sale speci­fice. La exterior se află epiderma, ale cărei celule se reîn­noiesc com­plet în de­curs de 28 de zile. Prin­tre ele se găsesc și celule pigmen­tare, ce deter­mină culoa­rea pielii. Dedesubtul ei se găsește derma, formată din țesut conjunctiv și fibre de cola­gen. Aici își au sediul rețeaua vaselor sang­vine și lim­fatice, glan­dele sudoripare și sebacee, ca și rădăcinile firelor de păr. Stratul cel mai profund este hipodermul (subcu­tanul), bogat în celule adipoase. El func­țio­nează ca un amortizor pentru mușchi și organele in­terne și, totodată, izolează termic, reducâd pier­derile de căldură. Lui îi datorăm faptul că nu su­fe­rim de frig.

Epiderma perfectă, lipsită de impurități, dă o impresie de sănătate și prospețime tinerească. Este privilegiul rezervat unui număr restrâns de oa­meni, deși cu toții ne-am dori să avem o înfățișare ideală. Însă fluctuațiile hormonale provoacă apa­riția coșurilor, leziunile lasă în urmă cicatrici, iar vârsta și acțiunea razelor solare ne fac un cadou deloc îmbucurător: ridurile.

Cele mai importante afecțiuni ale pielii

* Neurodermita – Alte denumiri: eczemă ato­pică, lichen simplex cronic. Apare pe un teren pre­dispus la alergii, în condițiile în care există dezechilibre în bariera de protecție a epidermei. Debutează cu mâncărimi intense, apoi pielea devi­ne uscată și aspră, se îngroașă și se pigmentează, uneori formează scuame sau fisuri. Mâncărimile și inflamația se tratează cu unguente care conțin cortizon.

* Psoriazisul – La originea acestei boli infla­matorii cronice se află o tulburare a sistemului imu­nitar, care determină celulele cutanate să se di­vi­dă în ritm accelerat. Pielea se înroșește și se des­cuamează, apar crăpături sângerânde, mâncări­mile sunt greu de suportat. În ciuda aspectului său dra­matic, afecțiunea nu este contagioasă.

Se recomandă cremele cu corticosteroizi și ex­punerea controlată la radiații UV.

* Cancerul cutanat – Se prezintă sub mai multe forme, dintre care cea mai severă este mela­nomul. El se înde­părtează chirurgical, iar inter­ven­ția tre­buie făcută fără întârziere, pentru a pre­veni diseminarea celulelor maligne în or­ga­nism. Mai puțin agresive sunt car­cinomul bazo­celular și car­cinomul scua­mos, cunoscute drept „cancerul alb al pielii”. Acestea sunt fie excizate, fie tratate prin iradiere sau imunoterapie.

Prevenția optimă constă în evitarea expunerii la radiațiile UV.

* Urticaria – Unele alimente (laptele, ouă­le, peștele și fructele de mare, nucile, alunele, soia), conservanții și aditivii alimentari, înțe­pătu­rile de insecte, anumite medicamente și diverși com­puși chimici, dar și stresul, pot determina apa­riția pe piele a unor umflături roșiatice, însoțite de mâncă­rimi extrem de supărătoare. Este important ca pa­cienții să evite factorii declanșatori.

Contra erupțiilor cutanate se prescriu anti­histaminice.

* Zona zoster – Provocată de virusul vari­celo-zosterian, boala constă în înroșirea unor por­țiuni de piele, care se acoperă apoi cu vezicule pli­ne cu lichid. Deoarece virusul atacă și termi­națiile nervoase, pacientul suferă dureri care pot persista mult timp după dispariția manifestărilor cutanate.

Pe lângă administrarea unui medicament anti­viral, de exemplu Aciclovir, este important ca zona afectată să fie atent curățată cu soluții anti­septice, pentru a împiedica suprainfectarea vezi­culelor.

Eliminarea apei – transpirația

Iepurii elimină surplusul de căldură din corp prin urechile lor mari, albinele emit un bâzâit con­tinuu, iar câinii respiră gâfâit, cu limba scoa­să: ani­malele au dezvoltat felurite strategii efi­ciente care le permit să se răcorească. Oamenii nădu­șesc, iar evaporarea rapidă la suprafața pielii a secreției sudorale ajută la menținerea tempe­raturii corpului la un nivel constant. În sine, su­doa­rea este un lichid incolor și inodor, compus din apă (99%), diverse săruri, amoniac, acid uric și lactic, grăsimi și proteine. Mirosul specific, atât de ne­plăcut, apare abia atunci când ea vine în contact cu bacteriile aflate pe piele sau în păr și acestea încep să descompună proteinele prezente în compoziția ei. Corpul nostru este prevăzut cu un număr imens de glande sudoripare: între 2 și 3 milioane, distribuite pe întreaga lui suprafață, iar densitatea lor maximă, de 370 pe centimetrul pătrat de pie­le, se regăsește pe palme și tălpi, pre­cum și la subsuori. Un detaliu mai puțin cunoscut este acela că glandele ce secretă transpi­rația nu sunt toate la fel, ci se împart în două ca­tegorii. Glandele ecrine, plasate în special pe frunte, pi­cioare, palme și tălpi, funcțio­nea­ză constant, cu intensitate sporită în momentele când facem mișcare, și elimină prin porii pielii un lichid apos, cu fluiditate ridicată și evaporare instantanee. Spre deosebire de cele dintâi, glandele din a doua categorie, numite apo­crine, nu se deschid atât în pori, cât mai ales în foliculii de păr de pe scalp, din zona axilară și cea inghinală, unde trimit o transpirație cu consistență mai densă, din cauza concentrației mari de proteine și acizi grași. Ele nu au o acțiune con­tinuă, ci una determinată de contracțiile canalului sudoripar, iar acestea se produc îndeosebi în con­diții de stres.

Situații extreme și aspecte particulare

Transpirația este o secreție de însemnătate vitală pentru organism. Ea oferă anumite indicii cu privire la starea noastră de sănătate și poate influența până și modul cum ne alegem parte­nerul.

E posibil ca glandele sudoripare să-și dimi­nueze producția?

Da, și chiar s-o suspende cu totul. Absența trans­pirației (anhidroza) este periculoasă, deoa­rece pune organismul în imposibilitatea de a-și menține temperatura internă la un nivel stabil. Se declanșează hipertermia, însoțită de simptome ca: oboseală, amețeli, slăbiciune musculară, înroșirea pielii. Cauzele anhidrozei sunt numeroase și foar­te variate. Printre ele se numără, de pildă, neu­ropatia diabetică, alcoolismul, insolația, efectele unor radiații (cum ar fi ședințele de radioterapie), diverse afecțiuni dermatologice (ca psoriazisul, lupusul eritematos sau o infecție microbiană, de obicei cu Staphylococcus epidermitis), anumite tratamente medicamentoase (incriminate fiind în primul rând sedativele, antidepresivele și anti­histaminicele). Lista este mult mai lungă, însă ne vom opri aici, adăugând doar că suspiciunile se îndreaptă și către factorii genetici. Demersul terapeutic se concentrează pe identificarea și eliminarea cauzei. Între timp, pacientului i se re­comandă să rămână într-un mediu cu tempe­ratură moderată sau scăzută, să se hidrateze ma­siv și să-și aplice pe corp comprese reci.

Când transpirația devine o problemă

Hiperhidroza (transpirația excesivă) n-are leac? Ba are! Dermatologii dispun de o serie de remedii și proceduri cu ajutorul cărora pot soluționa aceas­tă problemă.

* Sărurile de aluminiu – Încorporate în creme sau în deodorante cu bilă, sărurile con­centrate de aluminiu blochează canalele glandelor sudoripare și astfel diminuează fluxul sudoral. Metoda este totuși privită cu reticență de unii medici, care consideră că utilizarea pe termen lung a compușilor de aluminiu ar putea avea efect cancerigen. Până în prezent, studiile realizate de cercetători n-au ajuns la concluzii clare.

* Iontoforeza – Este o procedură sigură și bine tolerată, care dă rezultate în peste 75% din cazuri. Mâinile sau picioarele se cufundă în două vane de plastic pline cu apă, în timp ce doi electrozi aplicați pe piele transmit un curent pulsatil slab, reglat la nivelul de suportabilitate al pacientului. Ședințele de tratament durează 20-30 de minute și se efec­tuează la început zilnic, apoi doar o dată sau de două ori pe săp­tămână.

* Injecțiile cu botox – Toxina bo­tulinică împiedică terminațiile nervoase să elibereze acetilcolină, iar lipsa acestui neu­rotransmițător paralizează glandele sudori­pare. Terapia se repetă la intervale de șase până la nouă luni.

* Tratamentul chirurgical – Acolo unde variantele terapeutice prezentate mai sus nu au eficiența scontată, rămâne deschisă opțiunea unei intervenții chirurgicale pentru suprimarea glan­delor sudoripare. În zonele mai puternic afec­tate de hiperhidroză, de obicei în regiunea axilară, se fac în câteva puncte mici incizii (de maximum 1 centimetru), prin care se introduce o canulă cu ajutorul căreia sunt aspirate glandele.

Răni deschise

– Vindecarea în trei „pași” –

După ce s-a produs o rănire, mecanismele de regenerare proprii organismului procedează la o înlocuire în profunzime a celulelor distruse cu țesut cicatricial. Vindecarea leziunilor deschise se desfășoară în trei etape.

Zilele 1-3

În prima fază, cea de inflamare sau curățare, vasele de sânge lezate se contractă, sângerarea se oprește, iar rana este sigilată de un dop obstructiv, format din trombocite și așa-numiții factori de coa­gulare. Plasma sangvină trece prin pereții va­selor și pătrunde în țesut, antrenează și elimină cor­pii străini din plagă, celulele imunitare înde­părtează resturile de țesut din porțiunea lezată și blochează accesul germenilor patogeni.

Zilele 2-14

Etapa reparatorie începe cam la două zile după rănire. Din țesutul conjunctiv învecinat mi­grează celule care vin să compenseze pierderea de sub­stanță, iar marginile rănii se apropie. Se for­mează o rețea de ca­pi­lare, ce transportă în zo­na lezată oxi­gen și nu­tri­enți, asigurând astfel condiții opti­me pentru cicatrizare.

Zilele 3-21

A treia și ultima este faza de remodelare. Orga­nis­mul sintetizează fibre de cola­gen, pentru a construi țesut nou. Acesta va fi mai puțin elastic, foarte slab pig­mentat și nu va cuprinde foliculi pi­loși, glande sudoripare și sebacee. De aceea cica­tricile sunt netede și albicioase. În momentul când leziunea este acoperită de piele, procesul de vin­decare s-a încheiat.

Știați că…

*… țesutul adipos subcutanat are o grosime cu­prinsă între 1 și 10 centimetri, în funcție de zona unde este măsurat și de greutatea corporală a persoanei respective?

*… pielea este dotată cu peste 4 milioane de recep­tori tactili, termici și dureroși, prin inter­mediul cărora poate percepe răcoarea și căldura, durerea și mângâierile?

*… 25% din cantitatea de apă existentă în organism se păstrează la nivelul pielii?

*… cele 10-14 kilograme, cât cântărește pie­lea, co­respund unei cincimi din greutatea totală a corpului?

*... o distrugere a pielii în proporție de 15% (de pildă, provocată de arsuri) sau chiar de numai 9% în cazul copiilor, poate duce la decesul persoa­nei în cauză?

BINE DE ȘTIUT

Bărbații asudă mai tare decât femeile?

Da. Pe de-o parte, fiindcă ei posedă mai multe glande sudoripare și, pe de alta, pentru că hormonul sexual masculin, testo­ste­ronul, stimu­lează transpi­rația. În plus, „sistemul de răcire” al corpului lor re­acționează mai prompt de­cât cel al femeilor, in­trând în funcțiune de la un prag de temperatură mai redus.

Cum acționează deodorantele?

Deodorantele captează mirosurile sau le mas­chează cu substanțe odorizante. Totodată, ele con­țin compuși cu acțiune antibacteriană, care îm­pie­dică înmulțirea germenilor responsabili pentru ge­ne­rarea mirosului greu re­zultat din descom­pu­nerea transpirației. De aseme­nea, formula deo­doran­te­lor include și ingrediente cu efect antipers­pirant, ce blo­chea­ză porii prin care glandele su­doripare își elibe­rează secreția.

Putem mirosi frica?

În cadrul unui experiment realizat de cerce­tătorii de la State University of New York, par­ti­­cipanților li s-a cerut să mi­roasă trans­pi­rația unor per­soane înspăimântate. S-a con­statat că testul le-a indus o stare de neliniște și teamă. Explicația: e­flu­viile olfactive le-au ac­tivat nucleul amig­da­lian, centrul fricii din creier.

Tactici de luptă cu canicula

* Consumați multe lichide – Chiar dacă nu vă e sete, beți apă cât mai multă, ceaiuri de plante sau fructe, sucuri proaspăt stoarse și di­luate. Ar fi de preferat să evitați cafeaua și alcoolul.

* Acces interzis căldurii – Aerisiți-vă locuința la primele ore ale dimineții și seara târziu, când este mai răcoare afară. Peste zi, ți­neți ferestrele închise și jaluzelele trase, pen­tru a nu permite căldurii să pătrundă în încăperi.

* Protecție pentru cap – Chiar dacă nu vă prea place s-o purtați, pălăria de soare vă ferește de insolație. Dacă totuși simțiți că v-ați încins, vă pot fi de ajutor compresele puse pe frunte sau pungile cu gel de răcire ținute la cea­fă. Și pulverizați-vă fața cu apă rece.

* Oaze de răcoare – Când vă aflați pe drum și arșița vi se pare sufocantă, refugiați-vă în interiorul răcoros al unei biserici, în vreun edificiu public cu ziduri groase, ori intrați în­tr-un supermarket, unde aerul condiționat vă va înviora.

* Pauze la momentul oportun – Mun­cile fizice și canicula nu fac casă bună îm­preună. E mai prudent să vi le programați pen­tru dimineață sau pentru seară. În jurul prân­zului, când mercurul urcă vertiginos în termo­metre, lucrul cel mai înțelept de făcut este să vă ohihniți.