Din mulțimea florilor care îmi împodobesc grădina și veranda, cactușii sunt cei mai misterioși. Din aprilie, când apar primii boboci, și până în septembrie, dacă sunt udați zilnic, înfloresc continuu. Flori ca niște mici trompete, albe sau roz, ne încântă cu parfumul și frumusețea lor. Întotdeauna înfloresc seara, foarte târziu, când doar luna și stelele sunt martorii misteriosului eveniment.
Acum câteva seri, din cauza căldurii de nesuportat de peste zi, am rămas până mai târziu afară, printre flori, sorbind răcoarea serii și inspirând parfumul care se revărsa din regina-nopții și crini. Bobocii unui cactus tocmai se pegăteau să se deschidă. Le-am urmărit cu atenție fiecare mișcare a petalelor care, aproape imperceptibil, se deschideau ușor, ușor. În momentul acela, un greieraș a început să-și acordeze vioara, pregătindu-se de cântat, iar luna, rotundă și luminoasă, s-a ivit printre crengile nucului, privind curioasă la minunea ce urma să se întâmple cu bobocii de cactus.
Greierașul și-a început recitalul, stelele sclipeau vesele în înaltul cerului, luna s-a oprit drept în fața casei, și atunci, brusc, cele șase mici trompete roz și-au desfăcut corolele din care s-a risipit un parfum diafan. A fost un moment feeric. Aștrii nopții și greierașii se bucurau împreună cu mine de frumusețea și magia momentului.
A doua zi de dimineață, în zori, când am plecat de acasă, florile erau la fel de frumoase și parfumate, dar seara când m-am întors, le-am găsit ofilite. Soarele fusese cu mult prea puternic față de gingășia lor. Cât de scurtă le fusese viața! Dar cât de minunată, magia înfloririi. Un miracol plătit cu prețul vieții. Așa cum se întâmplă, uneori, și cu noi, oamenii. Am cules florile ofilite și le-am pus într-o cutiuță de argint. Când o deschid, undeva începe să cânte un greiere, răsare luna și șase boboci de flori își înalță trompetele către cer.
Cu respect,
OLTEANU L. – jud. Vrancea
