RODICA CULCER despre… „Președintele Ungariei, Janos Ader, minte prin omisiune și deformează istoria”

– În cadrul Summit-ului de la Kiev, ținut la sfârșitul lunii trecute, președintele Ungariei, Janos Ader, a șocat asistența, comparând anexarea Cri­meei de către Rusia, cu Tratatul de la Trianon, care a re­dat Transilvania României. Declarația se înscrie în­tr-un șir lung de provocări, iar senzația a fost că Ro­mâ­nia a răspuns, din nou, și tardiv, și fără ener­gie. Cum apreciați conduita adoptată de țara noas­tră în acest caz? Ar trebui schimbat tonul, și dacă da, cine să o facă?

– Citită atent, declarația președintelui Ungariei se dovedește mai nuanțată în comparația dintre anexarea Crimeei și Tratatul de la Trianon, și mai agresivă față de România, în privința situației minorității ma­ghia­re. Janos Ader minte prin omisiune și deformează is­toria când se plânge că „puterile străine” ar fi „re­de­senat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă” – adică, adăugăm noi, devenise re­pu­blică sovietică, sub conducerea lui Bela Kun, fiind salvată de comuniști, de armata română. Mai grav este însă că acuză România că i-ar persecuta acum pe maghiarii care doresc să se exprime și să învețe în lim­ba maternă. Față de acest afront direct și gratuit la adresa guvernului României, reacția autorităților ar fi trebuit să fie mai fermă și la obiect. Or, pre­tex­tând că nu a dorit să cadă în capcana provocărilor Bu­dapestei, MAE s-a limitat să califice mesajul preșe­din­telui Ader drept „extrem de nepotrivit”, într-un co­municat transmis ulterior prin ambasadorul Un­ga­riei. Și nici nu putem fi siguri că MAE ar fi reacționat în vreun fel, dacă nu ar fi existat criticile din presă și din partea opoziției. Impresia de slăbiciune, de re­acție întârziată și timidă, a fost întărită și de premierul Florin Câțu, care s-a ascuns, cu țâfnă, după pretinsele reguli de protocol. Putem înțelege faptul că summit-ul de la Kiev nu putea fi viciat de o dispută româno-maghiară inutilă și sterilă. Totuși, românii merită să fie reprezentați de un demnitar capabil să dea imediat o replică fermă și documentată, unei provocări gra­tu­ite. Nesigur pe el și defensiv, premierul a generat dezamăgirea noastră, la fel ca și mult prea discretul său ministru de externe. Nu ne mai mirăm, așadar, că ac­tualul nostru guvern nu este capabil să contraca­reze investițiile agresive ale guvernului ungar în Transilvania și controlul acestuia asupra mass media de limbă maghiară. Problema este, deci, mediocri­ta­tea celor care ne conduc. O mediocritate care dău­nea­ză grav României și care, din păcate, nu va ră­mâne fără consecințe.

– Zona civică a ONG-urilor, care a inspirat pro­testele anti-PSD și pe care s-au ridicat politic USR-PLUS și, într-o anume măsură, și PNL, pare atin­să de o depresie profundă. Să fie justificată aceas­tă le­targie civică de dezamăgirea indusă de per­for­manțele slabe ale oamenilor promovați în po­litică? Și dacă răspunsul este afirmativ, de unde ar putea apărea liderii pe care îi tot așteptăm de 30 de ani?

– Această inspirat definită „letargie civică” pro­vine din incapacitatea ONG-urilor de a se adapta la noul context politic. Galvanizat în 2017 de abuzurile revoltătoare ale PSD, activismul civic pare să-și fi pierdut obiectul de activitate odată cu îndepărtarea PSD de la guvernare. Totodată, deși până acum a per­format mult sub așteptările electoratului, actuala coa­liție de guvernare nu este o forță malefică precum era PSD. Într-adevăr, PNL și UDMR blochează refor­me­le, dar USR-PLUS se luptă, totuși, pentru ele, împo­triva unui sistem pervers și puternic. Este greu deci să protestezi selectiv, împotriva unui ministru sau unui partid anume. Ecuația nu este simplă, iar absența unor lideri credibili în societatea civilă o complică suplimentar. Organizațiile civice care s-au afirmat în 2017 au evitat să promoveze personalități, preferând un fel de conducere colectivă care le diluează pu­ter­nic mesajul și eficiența. Totodată, cauzele pe care se con­centrează acum nu sunt toate priorități pentru cetățeanul român în acest moment istoric. El va fi mai greu convins de imperativul protejării urșilor, când aceștia îi atacă pe oameni în casele lor, sau de blocarea construcției de hidrocentrale, cea mai ieftină sursă de energie, de dragul păstrării unor porțiuni de pă­dure virgină, când facturile la energie cresc necon­trolat. Cetățeanul ar putea fi, totuși, interesat de des­fi­in­țarea pensiilor speciale și a sistemului de pri­vi­legii, sinecuri și salarii astronomice nejustificate, de scoaterea la mezat a bugetului, pentru cumpărarea de voturi și, fără îndoială, de perpetuarea corupției. Și nu este nevoie neapărat de proteste de stradă, se poate ac­ționa eficient și prin alte mijloace de pre­siune civică. Dacă vor să nu cadă în irelevanță, ONG-urile civice trebuie să se maturizeze și să susțină cu pro­fe­sionalism componenta reformistă din coaliție, care are mare nevoie de sprijinul publicului. Doar din această componentă pot proveni liderii de mâine. Poate nu vor fi ideali, dar vor fi mai corecți și mai se­rioși decât antecesorii lor.