TIA ȘERBĂNESCU: „În ciuda victoriei lui Florin Cîțu, viitorul este incert”

Analiza politică a lunii SEPTEMBRIE

„Johannis nu a încălcat nicio constituție”

– Am asistat, zilele acestea, la victoria pre­mierului Florin Cîțu, la congresul PNL. Lupta pentru șefia USR-PLUS e și ea aproape decisă. Care credeți că sunt perspectivele guvernării, în noul context politic?

– Congresul PNL, ca și cel al USR-PLUS, erau considerate de președintele Klaus Iohannis ca repere finale pentru încheierea unei crizei politice care durează deja de o lună. Criza nu s-a terminat, din păcate, ba chiar pare să se ascută la modul foarte serios. USR își menține poziția de a nu re­veni la guvernare, câtă vreme premier e Florin Cî­țu. Și Dan Barna, și Dacian Cioloș au afirmat că stilul lui Cîțu le-a înlesnit unitatea în partid. Par foarte hotărâți în această decizie! În aceste con­diții, nu rămâne decât varianta unui guvern mi­noritar PNL – UDMR, dar cu costuri, căci UDMR va profita de această poziție decisivă pe care o are și își va reactiva obișnuitele pretenții suveraniste. Dar chiar și cu UDMR, voturile sunt insuficiente, așa că PNL-ului nu-i rămâne decât să negocieze cu PSD o susținere în Parlament mai pe sub mâ­nă, deși PSD informează că nici pomeneală de așa ceva. Ba amenință, la rându-i, cu moțiune de cen­zură, dacă cea depusă de USR și AUR nu își atin­ge ținta. În afară de asta, expiră și interimatul miniștilor numiți în locul celor de la USR-PLUS, și peste 20 de zile premierul ar trebui să se pre­zinte oricum în Parlament pentru un vot de în­credere în noua formulă guvernamentală. Cum se vede, în ciuda victoriei lui Florin Cîțu, lucrurile nu s-au tranșat: e limpede că un guvern minoritar nu va rezista, va cădea la prima moțiune de cen­zură, mai ales că PNL și-a ostilizat în timpul cam­paniei electorale, dar și în timpul congresului, tabăra Ludovic Orban.

– Lui Orban cum îi citiți în cafea?

– Chiar a doua zi după congresul PNL, l-am auzit pe Ludovic Orban, care părea împăcat cu situația, anunțând că va milita în continuare pentru valorile liberale, dar în ce format politic o va face, rămâne de văzut. Sună cumva a desprindere de PNL, ceea ce ar fi catastrofal chiar pentru Orban. Întotdeauna cei care au pierdut alegerile interne și și-au făcut un nou partid rupând din partidul-ma­mă (vezi Meleșcanu, Tăriceanu, Ponta și Udrea) au dispărut, până la urmă, cu partidele lor cu tot.

– Orban s-a plâns și de fraternizarea lui Klaus Iohannis cu Cîțu, acuzându-l că a încalcat constituția, intervenind la congres, în mod evi­dent, în favoarea actualului premier…

– Adevărul e că Iohannis nu a încălcat nicio constituție. Constituția are o singură interdicție, și anume ca președintele să nu fie membru al unui partid. Altceva nu scrie în Constituție. Așa că toți cei care îl acuză pe președinte forțează o inter­pre­tare care nu are legătură cu Constituția. Nu scrie nicăieri că președintele trebuie să fie echidistant, iar președintele nici nu poate fi echidistant, nici în ce privește toate partidele, nici în ce privește un singur partid. E om politic și are opțiunile sale, ca oricare dintre noi. Singura problemă de discutat este de ce l-a susținut pe Cîțu cu atâta ardoare? Ce argumente au pledat cu așa putere în favoarea lui Cîțu, încât președintele, de felul lui mai rezer­vat, a ieșit la atac în favoarea lui? Victoria lui Cîțu, o vic­torie previzibilă și anunțată, e, așadar, o vic­torie „a la Pirus”, cu foarte multe semne de între­bare și cu multe necunoscute. Congresul PNL nu a pus capăt crizei, ci pare să o fi mutat într-un mo­ment și mai dificil pentru România. Într-o perioa­dă extrem de critică, cu iarna care se apropie, cu explozia prețurilor la energie și gaze, cu pandemia care e în puternică revenire, să ai un guvern care atârnă de un fir de păr, nu e o situație politică de­loc de invidiat.

– Având în vedere gravitatea momentului, n-ar fi mai înțeleaptă susținerea guvernului Cîțu, măcar până la primăvară?

– Într-adevăr, situația complicată în care ne aflăm ar putea fi un motiv pentru partidele din opo­ziție, atât pentru USR-PLUS, cât și pentru PSD, să lase guvernul să lucreze în continuare, să se lupte cu problemele și să vadă mai apoi ce se va întâmpla, mai ales că ar fi în folosul lor elec­toral. Orice greșeală, orice situație grea, din punct de vedere medical sau economic, se va sparge în capul PNL, ceea ce va avantaja PSD, care deja e în față în sondaje. PSD a ajuns la 35%, iar PNL la maximum 20%! Iar dacă persistă în stilul ăsta, s-ar putea să scadă în continuare și să avem, în 2024, când sunt programate toate seriile de ale­geri, sur­priza ca PSD să le câștige pe toate. Dar în con­textul actual, s-ar putea ca aceste calcule de res­ponsabilitate, de milă, de silă, de compasiune, să piară în fața urii, a ranchiunii care a cotropit scena politică. Vom vedea ce primează: calculele ra­ționale – să-i lăsăm să se descurce peste iarnă și om culege noi roadele – sau „Nu-i mai suportăm, să plece!”. Suntem între cele două ipoteze și tare mă tem că va câștiga, ca întotdeauna, cea mai rea.

„Sperăm că vom atrage cât mai mulți bani”

– Sunt două șanse importante, care ar putea spori cota de încredere în guvernarea actuală: „Planul Național de Redresare și Reziliență” și pro­gramul național „Anghel Saligny”. Pot de­veni ele un argument pentru ca PNL să rămână, cu șanse la următorul tur de alegeri?

– Și PNRR-ul, și „Anghel Saligny” sunt niște oferte de natură să incite așteptările electoratului. Dar aici câștigurile politice vin indirect. Până să se facă autostrăzile din PNRR sau din „Anghel Saligny”, vor trece ani, până să se bage apă în co­mune, vor trece ani. Or, PNL e obligat să ofere ceva acum, pe loc. Va conta mult felul în care gu­vernul va reuși să gestioneze situația prețurilor din energie și costul căldurii, căci problemele astea le simte fiecare dintre noi, zi de zi. Iar aici deja s-au bâlbâit guvernanții: au anunțat compen­sații la căl­dură și energie, cu promisiunea că ni­meni nu tre­buie să se deplaseze nicăieri, ca să depună vreun act. Acum au revenit, iar cei care vor com­pensații trebuie să completeze un formular de vreo 14 pa­gini, să-și declare veniturile, și iar înce­pe nebunia, iar se numără găinile din curte, iar se pun oamenii pe drumuri. Cum să completeze ci­neva de la țară un formular de 14 pagini?

În ce privește PNRR, iată că Ursula von der Leyen a venit la București, confirmând semnarea proiectului, care era bănuit de toate relele. Mai bine mai târziu decât niciodată, bine că s-a apro­bat. Asta nu înseamnă că banii vin imediat, până la sfârșitul anului. E vorba despre 30 de miliarde de euro, care ne stau la dispoziție pentru patru ani. În­­trebarea e dacă vom fi capabili să absorbim acești bani. Am mai avut noi fonduri la dispoziție și abia dacă am fi atras jumătate din ele. Avem ba­nii puși deoparte, dar mai trebuie să îi și luăm, să vadă oamenii că s-a făcut ceva cu acei bani, să se vadă într-un drum, într-o canalizare, să nu ajungă iar în studii de fezabilitate și în consultanță, în ana­lize și sinteze. Nu ne facem iluzii, dar să spe­răm, totuși, că vom atrage cât mai mulți bani. La fel și cu „Anghel Saligny”, vom vedea ce va fi, căci de aici a pornit scandalul din coaliție, Deo­camdată, să vedem dacă rezistă guvernul…

„Statul paralel e statul oficial”

– S-a tot invocat în ultima vreme ipoteza im­plicării serviciilor de informații în deciziile po­litice. Orban se plângea de implicarea servicii­lor în debarcarea sa, Barna și Cioloș se înțeapă, și ei, pe tema susținerii din umbră a serviciilor. Liviu Dragnea, care vrea acum să-și facă un nou partid, vorbea și el despre un „stat paralel”. Chiar atât de invazive și de puternice să fie ser­viciile?

– Toată lumea vorbește de implicarea servi­ciilor, dar numai după ce pierde puterea. Cât timp conduc guverne, conduc țara, primăriile etc, totul e în ordine. De fapt, nu e niciun fel de stat paralel: e statul oficial, căci pe șefii serviciilor de infor­ma­ții îi știe toată lumea, pe președinte îl știe toată lumea, pe politicieni, la fel. Ce e paralel aici? „Paraleli” ar fi cei care nu sunt în aceste structuri, nu sunt numiți, nu sunt votați, dar care fac toate jocurile pe dedesubt. E adevărat că există tot felul de dezvăluiri, care confirmă ceea ce tabloul în sine arată: intervenția serviciilor în mai toate dome­niile. Au și dreptul prin lege să aibă firme, au in­formații și, bineînțeles, se amestecă și în numirile de politicieni. Nu cred că vreun președinte sau vre­un premier a fost numit fără avizul – sau, de multe ori, sprijinul concret – al serviciilor. Când a fost ales Emil Constantinescu, Virgil Măgu­rea­nu, șeful SRI de atunci, a ieșit și a anunțat că a vo­tat schimbarea, întărind o direcție care exista în fa­voarea Convenției Democratice. Felul în care arată România azi, din toate punctele de vedere, eco­nomic, politic, social, sanitar chiar, e rodul acestei politici influențate de servicii. Dacă măcar făceau o treabă bună! Să fi avut o economie pros­peră, privatizări reușite, spitale sănătoase, ai fi zis că și-au mai spălat din păcate. Dar și-au văzut de in­teresele lor, și-au pus în frunte oamenii lor, și ia­cătă-i cum arată, că politicienii sunt pe ultimul loc în încrederea populației, cu parti­de­le lor cu tot! Dacă România arată cum arată azi e și eșecul serviciilor secrete. Nu au reușit să își spele păcatele de dinainte, dimpo­trivă, au adăugat păcate noi.