Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Toamna unui nostalgic

La oraș, venirea toamnei trece neobservată. În ultimii ani, chiar și în multe sate, schimbarea anotim­pu­rilor plânge nevăzută pe la poartă. Tinerii au plecat, vârstnicii sunt tot mai puțini, bătrânii nu ies din casă. Zilele trecute am fost acasă, în Gorj. Asfalt, gaze, apă curentă, internet, televiziune cu 100 de canale, super­market, garaje auto, livezi uscate, pomi doborâți, vii năpădite de rugi, pruni, meri și peri sălbăticiți, pășuni de iarbă, în care pășteau și dormeau vitele, cotropite de puieți de salcâm și tufe de porumbe. Întâlnind-o pe Olimpia din Albeni, colega mea de clasă din liceu, mi-a fost dat să-i aud și ei plângerile. Și în satul ei vre­murile de altădată s-au dus. Unde sunt oamenii, unde e forfota ulițelor cotropite de toamnă, de adusul bu­ca­telor de pe câmp? Porumb, pruni, vie… Triun­ghiul bogăției la sat. Olimpia se ducea cu părinții, Ale­­xandru și Maria, pe când nu se ițeau zorile, în Câm­­pul Mare, unde îi aștepta lanul de porumb. Se urcau în carul tras de boii Prian și Floricel, iar mama o punea în coșul carului, învelită cu o broboadă de lână lucrată de bunica Florica. Până la locul de muncă era departe, așa că școlărița dintr-a-ntâia dormea fără grijă în hurducăturile atelajului. Papornița cu mâncare era atârnată de loitră, adăpostind mălai copt în țest, brânză, ouă fierte, carne de la garniță și câte o ceapă de spart în pumn. Treceau Gilortul prin prundul apei, că pod nu făcuse nimeni. Ajunși la câmp, dejugau boii, le dădeau să mănânce, și plecau la cules. Înainte de porumb, strângeau fasolea dintre rânduri și dovle­cii galbeni de pe pământ. Munca dura mai bine de o săptămână și jumătate, adunând peste 80 de coșuri de car. Cum creșteau grămezile în șopron, cum deschi­deau claca de curățat. Veneau vecinii cu nemiluita. Gă­seau țuică fiartă, porumb fiert, cartofi copți în țest. Olimpia și prietenele ei adormeau în foile de porumb. Claca ținea până la miezul nopții, după care satul se trezea de cântecele bine dispuse ale clăcașilor ce ple­cau la casa lor. După ce trecea porumbul, începea cu­lesul nucilor și al prunilor. Olimpia, că era subțire și ușurică, era urcată în fiecare pom și scutura fructele pâ­nă în vârf. Nucii și prunii păzeau râul Câlnicului. Când se termina cu prunele și nucile, vrednicia se muta la vie, pe Dealul Curmăturii și al Hertiului. Ple­cau cu carul căptușit cu cergi de cânepă, să nu se scur­gă boabele prea coapte de struguri. Pe deal era pân­darul și cula lui de pândă. Cum vedea pe cineva, cum dădea șuier, să se știe că paza era la locul ei. Culesul se făcea în cotorițe, de la fiecare viță umpleai una cu stru­guri mari, frumos mirositori. După umplerea coșului, se înjugau boii și plecau spre casă. Lanțul era la vedere, să-l pună la roată, pe coastă, în pripon, să nu se răstoarne căruța peste boi. Așa trecea toamna în Gorj. Muncă și bucurie, cu mândria celui vrednic și avut. Azi, când pământul se usucă de nelucrat, prin ogrăzi, buruiana și spinii fac hori. În liniștea satului, se aud, date la maximum, știrile de la televizor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian