* Victoria Dragu Dimitriu, „Povești cu cenacluri vechi din București, 1880-1954”, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 558 p.
Am o mare admirație pentru Victoria Dragu Dimitriu care, pe lângă slujba ei de decenii ca realizatoare de emisiuni culturale la Radio, a alcătuit și publicat, din pură pasiune, în colecția „Planeta București” de la editura Silviei Colfescu, vreo 15 volume de istorie orală cu povești despre case și familiile ce le-au locuit prin vremuri. Cunoscătoare ca nimeni alta a vechilor străzi bucureștene, casă cu casă, ea a întrebat și înregistrat povestirile unor supraviețuitori ai proprietarilor inițiali, pentru a reconstitui, din trecute vieți, „duhul viu” al diferitelor cartiere din oraș: „Schimbarea este sensul lumii, totuși pierdem pe drum lucruri care n-ar trebui pierdute. Orașul se mută în arhive, în istorii academice, îl poți regăsi acolo, dar eu am vrut să-i surprind respirația, memoria sensibilă. Am căutat bucureșteni vechi, constructori și ctitori, fii și nepoți de constructori și ctitori, legați prin toate fibrele de oraș… Fiecare om întâlnit mă ducea spre altul, fiecare stradă străbătută mă ducea spre alta. Reconstitui imagini pierdute sau le recunosc în realitatea nouă”. Și astfel, prin însumare, poveștile doamnelor și domnilor din București se îmbină într-un mare roman non-fictiv, cu o mulțime de personaje, dintre care cei mai mulți nu mai sunt printre noi, dar au rămas în zidurile caselor datorită curiozității neobosite, erudiției și acribiei celei ce le-a consemnat istorisirile. Cel mai recent volum al Victoriei Dragu Dimitriu, la fel de pasionant ca și precedentele și cu un plus de valoare documentară pentru istoria literaturii române, nu mai e un dialog direct, ci „o carte din cărți”. Asta presupune o muncă și mai migăloasă, parcurgerea și fișarea unei vaste bibliografii, cu o mai evidentă implicare afectivă a autoarei, care e și romancieră. Este vorba despre locuințele bucureștene ce găzduiau cenacluri literare la sfârșitul secolului 19 și în prima jumătate a secolului 20. În partea I, pe lângă alte saloane în care se citeau și se discutau producții inedite ale unor scriitori consacrați, ale unor debutanți talentați sau ale unor veleitari, un loc special ocupă casa lui Titu Maiorescu de pe strada Mercur, azi Arthur Verona – clădire demolată la începutul anilor 1960, pentru a se construi anodinul bloc Eva. Titu Maiorescu a locuit acolo între 1875 și 1915 și a strămutat de la Iași în casa din Capitală întrunirile „Junimii”, frecventate nu doar de literați, artiști, politicieni, ci și de studenți promițători. În acea casă au citit pentru prima oară Eminescu – „Luceafărul”, Caragiale – „O noapte furtunoasă”, Coșbuc – „Nunta Zamfirei”. Autoarea confruntă corespondența, jurnalele, memorialistica participanților, cum face și în cazul altor cenacluri celebre, „Literatorul” lui Macedonski, sau cenaclurile avangardiste ale lui Sașa Pană, despre care găsește material în memoriile acestuia, „Născut în 02” (reeditate recent la Ed. TREI). Partea a doua a volumului (peste 300 de pagini) e consacrată integral lui E. Lovinescu și cenaclului său „Zburătorul” care l-a urmat săptămânal la trei adrese: Câmpineanu 40, apoi vizavi la nr. 41 și în sfârșit pe Bulevardul Elisabeta 49. O mină de aur pentru reconstituirea activității și personalității Magistrului se dovedește a fi excepționala ediție a Agendelor lui literare îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, cu un aparat critic presupunând o uriașă cercetare, uneori detectivistică. Notațiile laconice din Agende și amplele explicații de subsol ale editorilor sunt și aici puse față în față cu volumele de memorialistică ale cenacliștilor, apărute la decenii după moartea lui E. Lovinescu din 1943. Învie astfel holografic o lume literară de altădată, cu nume intrate în patrimoniul național și altele uitate, cu bucuriile și dramele lor într-un București al cafenelelor, librăriilor, teatrelor, al boemei și tabieturilor burgheze, o lume în care ești atras participativ de Victoria Dragu Dimitriu.
