Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Metehnele sezonului rece – Infecțiile urinare

– Toamna a răcit, Octombrie tremură ca varga și ne molipsește cu boli. Primele la întâlnire: infecțiile urinare, care pot evolua îngrijorător. Bacteriile care le provoacă nu mai răspund la tratamentul cu antibiotice și speranțele se îndreaptă spre plante și terapii alternative –

Studiile confirmă variantele alternative

Foto: Shutterstock – 4

Dispar libidoul și cheful de a face sport, mic­țiu­nile sunt însoțite de senzații uneori insupor­tabile de arsură, se pierd involuntar mici cantități de urină, se face simțită mereu nevoia presantă de a urina, chiar dacă vezica este aproape goală, apar dureri puternice în abdomenul inferior – neplăceri ce se pot repeta la intervale scurte, de numai câte­va săptămâni: milioane de oameni suferă de infec­ții urinare acute sau cronice. Femeile sunt afectate de patru ori mai frec­vent decât bărbații. La ei, infecțiile de acest tip se manifestă mai rar și sunt cauzate de alți germeni pato­geni, însă îmbracă de multe ori forme mai agresive. Tratamentul clasic al infecțiilor urinare constă în adminis­trarea de antibiotice. Din păcate, se observă în prezent că bac­teriile dez­voltă progresiv mecanisme care le fac insensibile la acțiunea medica­men­telor. De aceea, specialiștii și pa­cienții se orientează cu tot mai multă convingere spre remediile pe bază de plante și alte metode naturale, iar studiile confirmă că aceste variante alternative chiar funcționează.

Medicii pun diagnosticul de in­fec­ție urinară în momentul când exis­tă o inflamație de origine mi­crobiană a vezicii, uretrei sau a altor structuri din componența tractului urinar. Sunt edificatoare ci­frele avansate în cadrul unui studiu britanic, reali­zat cu parti­ciparea a 2.400 de femei de diferite vâr­ste. 37% dintre ele avuseseră când­va, în anii tre­cuți, cel puțin un episod de cistită, iar la 3% din totalul par­ticipantelor infecția devenise recu­rentă, mai exact – se înregistraseră minimum trei recidi­ve în cursul ulti­melor 12 luni. Studiul britanic con­semnează totodată și faptul că 74 de paciente din 100 urmaseră un trata­ment cu antibiotice prescrise de me­dic, ceea ce arată că preparatele de sinteză ocu­pă în continuare primul loc în comba­terea in­fec­țiilor de tract urinar.

Atacatorii cei greu de ucis

Foarte rar se întâmplă ca la originea infecției urinare să se găsească viruși, fungi sau paraziți. Fac­torii declanșatori ai acestei afecțiuni sunt mai curând bacteriile: printre altele, de exemplu, stafi­lococii, deși la cei mai mulți dintre pacienți, in­fecțiile sunt provocate de Escherichia coli, o bac­te­rie ce face parte din flora intestinală. În mod normal, ea trăiește în intestin și participă la pro­cesele digestive, prin urmare nu este lipsită de uti­li­tate, însă n-are ce căuta pe căile urinare, unde se înmulțește necontrolat și joacă un rol nefast. La per­soanele sănătoase, toate compo­nentele aparatu­lui urinar situate deasupra uretrei sunt sterile, deoa­rece nu conțin germeni. Dar atunci când agenții patogeni izbutesc să urce în vezică, ei infectează mucoasele și în acest mod ia naștere o cistită. În cazul când aceasta parcurge o evo­luție nefavorabilă, infecția migrează în uretere, eventual până la capătul lor, în formă de pâlnie, iar de acolo se extinde în bazinetul renal și pă­trunde în rinichi. În situații extreme se poate ajun­ge la pielonefrită, o boală infec­țioasă în care între­gul țesut funcțional al rinichiului este infla­mat, încărcat cu puroi sau blo­cat. Ea poate fi pro­vocată nu numai de Esche­richia coli, ci și de alți germeni „greu de ucis”, ca: Proteus mirabilis, En­terococus faecalis sau Kleb­siella pneumoniae. Ne­tratată, pielonefrita se croni­cizează și conduce la insufi­ciență renală.

Anatomia face diferența

Prin însăși structura anatomică a aparatului lor urinar, femeile sunt mai expuse la infecții, deoa­rece uretra lor nu este mai lungă de 3-4 centimetri (pentru comparație: cea masculină măsoară 14-16 cm), iar orificiul ei extern se află foarte aproape de anus. Aceste caracteristici scurtează conside­rabil distanța pe care germenii patogeni o au de străbătut pentru a ajunge în vezică. Transferul lor este facilitat de diverse manevre ce fac parte din ru­tina de îngrijire corporală – cum ar fi, de pildă, întreținerea igienei în zona intimă, ștergerea cu hâr­tie după defecație (care nu trebuie făcută din spate către față, adică din­spre anus către orificiul ure­­tral extern) sau utili­zarea de prezervative, dia­frag­me și spermicide în timpul contactelor se­xuale.

Bărbații, expuși în mod special

Și la bărbați, raportul sexual joacă un anumit rol în apariția infecțiilor urinare, însă la ei vina o poartă cel mai adesea ger­menii cu transmitere se­xuală, cum sunt Chlamydia trachomatis, gonoco­cii, ureaplasmele și micoplasmele (aces­tea din urmă sunt specii de bac­terii foarte mici, capabile să prolife­reze rapid, generând afecțiuni ale căi­lor respiratorii și ale tractului uroge­nital). De multe ori, agenții patogeni provin din aventuri pasagere, cu per­soane mai mult sau mai puțin cunos­cute, sau chiar cu unele străine, con­tactate prin intermediul aplicațiilor de întâlniri, de tipul Tinder. Iar infla­mația de natură microbiană nu se de­clanșează în vezică, ci deja în uretră, manifestându-se prin ustu­rimi puter­nice la micțiune, reducerea jetului uri­nar și apariția unei secreții anormale, galben-verzuie sau albicioasă. „În pre­zent, uretrita pro­vocată de micro­organisme cu transmitere sexuală are o tendință pronunțată de răspândire printre bărbații tineri”, avertizează specialiștii.

Infecțiile urinare constituie un real pericol în primul rând pentru oa­menii mai vârstnici, cu pros­tata mă­rită, sau pentru cei în al căror tract urinar s-au format calculi. În aseme­nea cazuri, urina nu se elimină nor­mal, ci stagnează în vezică, dând bac­teriilor posibilitatea să se înmulțească extrem de repede. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că boala repre­zintă acum o urgență, care trebuie privită ca atare, așadar, nu mai există timp pentru a încerca o terapie cu remedii tradiționale. Spre deo­sebire de femei, la care cistita revine și la un moment dat se cronicizează, la bărbați se constată cum, dintr-o uretrită aparent banală, se dezvoltă fulgerător o infecție gravă a vezicii, însoțită de febră și de o stare generală de slăbiciune. Nu ara­reori, germenii migrează apoi în prostată și, prin canalele de ejaculare, în epididim (un tub plasat în spatele testiculelor, unde se stochează sperma) – iar aceasta reprezintă un risc major pentru fertili­tate. De aceea, indiferent de originea simptomelor neplăcute de pe tractul urinar, fie că este vorba de microorganisme cu transmitere sexuală, o prostată mărită în volum sau o litiază, bolnavii trebuie să consulte neapărat un urolog. Medicul le va pre­scrie un tratament de minimum zece zile cu anti­biotic, înlăturând astfel primejdia unei prostatite grave, cu posibile complicații ulterioare. Dacă in­fecția recidivează sau urcă până la nivelul bazine­tului renal, va fi necesară administrarea antibioti­cului pe o perioadă mai lungă. Terapia medica­mentoasă este importantă și pentru protejarea partenerei. Căci, dacă nu se tratează, aproximativ 25% dintre bărbații infectați cu Chlamydia trans­mit bacteria și partenerei lor, fără să-și dea seama. Iar la femei, ea afectează grav trompele uterine, fiind identificată de specialiști ca principala cauză de infertilitate (sau de apariție a unor sarcini extra­uterine). În cazul când contagiunea a avut loc în perioada de graviditate, există riscul de naștere prematură. De asemenea, este posibil ca nou-năs­cutul să vină pe lume deja bolnav de pneumonie.

Nu dați iama în antibiotice

Escherichia coli – Această bacterie este cea mai frecventă cauză a infecțiilor tractului urinar. Agenții patogeni se găsesc în mod natural în intestine. Dacă intră accidental în uretră, de exemplu, printr-o tehnică de ștergere greșită, declanșează inflamația în membrana mucoasă, în vezica urinară sau în canalul urinar

Nu sunt excluse nici alarmele false. Câteodată, de pildă, după o plimbare mai lungă cu bicicleta, bărbații se văd confruntați pe neașteptate cu simp­tome ce ar sugera, în mod normal, o infecție uri­nară. „Când prostata este presată mai mult timp de șaua bicicletei, poate apărea o senzație de ar­sură la micțiune. În asemenea situații, nu are sens să prescrii antibiotice”, explică medicii. Din pă­cate, de multe ori, exact asta se întâmplă. Me­dicii exagerează în administrarea lor. Atâta vreme cât nu se află în posesia rezultatului emis de labo­rator, în urma unei analize, cauza simptomelor nu este clarificată și specialistul urolog nu dispune de o bază fermă pentru demersul său terapeutic. Nu­mai că în zilele noastre, din păcate, s-a creat acest re­flex nefericit: antibioticele sunt bune la orice, chiar și la un simplu guturai. Așadar, pacientul pleacă de la cabinet cu o rețetă absolut inutilă – și care, în perspectivă, nu va face decât să contribuie la selectarea de tulpini microbiene rezistente la orice tratament.

Antibioticele sunt tot mai contestate, inclusiv ca opțiune terapeutică în combaterea infecțiilor urinare la femei. Căci, între timp, aproximativ 50% dintre bacterii au devenit insensibile la anu­mite medicamente utilizate frecvent, cum ar fi Cipro­floxacin sau Cotrimoxazol (pro­babil mai cu­noscut sub vechea sa denumire: Biseptol). Iar cer­cetătorii aduc din ce în ce mai multe dovezi care atestă eficacitatea metodelor alternative. Astfel, un studiu recent arată că două femei din trei au reușit să-și amelioreze simptomele de infecție urinară doar bând zilnic o cantitate mare de lichide și luând un analgezic, de exemplu Ibuprofen. Efectul a fost similar cu cel al unui antibiotic, singura diferență fiind aceea că tratamentul a durat mai mult. La Universitatea din Giessen (Germania) s-a realizat un studiu comparativ, la care au participat 600 de femei, împărțite în două grupuri. Celor din primul grup li s-a administrat Fosfomicină, un me­dicament din clasa antibioticelor, pe când celelalte au pri­mit un preparat ce reunea în formula sa ex­tracte din trei plante: țintaură, leuștean și roz­marin. În final, s-a constatat că terapia pe bază de plante a fost la fel de eficientă ca medicația con­vențională, dar fără efecte secundare. Este o veste excelentă, un punct câștigat în disputa cu bacteriile multirezistente.

Enigmatica cistită

Foto: 123RF

Infecțiile recidivante ale femeilor sunt mai com­plexe: bacteriile provenite din intestin se infil­trează în straturile mai profunde ale peretelui vezi­cii urinare și formează adevărate cuiburi, protejate de un bio­film mucilaginos. La anumite in­ter­vale, germenii ies brusc din as­cun­zișul lor, explodează ca într-o erupție vulcanică, declanșând din nou boala, cu toate simptomele cunoscute. Se pune în­tre­barea: de ce unele femei suferă de cistită o sin­gură dată, pe când altele au nenumărate recidive? Specialiștii indică anumiți factori de risc, care fac să crească probabilitatea de a dezvolta o infecție recurentă. Aceștia sunt: mo­dificările hormonale intervenite în menopauză, surplusul de greutate corporală, igiena exagerată a zonei intime, contac­tele sexuale foarte nume­roase și prelungite, așa cum se întâmplă la proas­peții îndrăgostiți (de alt­fel, se și vorbește despre o „cistită a lunii de miere”). Frecvența deosebit de mare a raporturilor sexuale produce o iritare me­canică a mucoasei și astfel favorizează pătrunde­rea bacteriilor în tractul urinar. Femeile care se confruntă cu această pro­blemă sunt sfătuite să uri­neze imediat după con­tact, pentru a evacua even­tualii germeni intrați pe uretră. De ase­menea, medicii le recomandă o doză unică de antibio­tic, în scopul de a bloca infecția din start.

Femeile aflate la menopauză întâmpină alte difi­cultăți. Diminuarea secreției de estro­gen deter­mină o irigație sangvină de­fi­citară la nivelul ure­trei și, totodată, se împuținează lactobacilii, care îi asigură protecția. În aceas­tă situație, pot fi de mare ajutor tabletele vagi­nale sau supozitoarele cu estrogen. Concluzia spe­cialiștilor este una opti­mistă: „Nu există motive de a capitula în fața in­fec­­ției urinare recurente. Avem la dispoziție o gamă largă de op­țiuni. Fiecare femeie ar trebui să încerce diverse soluții și să o aleagă pe cea care func­ționează cel mai bine pen­tru ea personal.”

Prevenție, tratament și sfaturi pentru combaterea infecțiilor urinare

Profilaxie

* Beți suficiente lichide

* Renunțați, pe cât posibil, la utilizarea pre­zervativelor, a diafragmei contraceptive și a sper­micidelor, fiindcă ele irită mucoa­sele – De­sigur, această recomandare este valabilă doar pentru cele ce întrețin raporturi sexuale în cadrul unor relații stabile.

* Eliminați kilogramele de prisos – Indicele de masă corporală (IMC) mai mare de 30 deter­mină o creștere de 2,5 – 5 ori a riscului de infecție uri­nară.

* Sex în limite rezonabile – Frecvența exage­rată a contactelelor sexuale poate multiplica ris­cul de infecție urinară chiar și de 60 de ori.

* Sunt contraindicate spray-urile și loțiunile pentru igiena intimă – Ele modifică pH-ul și ast­fel dăunează microflorei vaginale. Este de ajuns să vă spălați cu apă.

* Evitați frigul – Contracția vaselor de sânge di­minuează irigația sangvină la nivelul mucoa­se­lor, pe care le vulnerabilizează în fața agenților patogeni.

* Nitrofurantoina pentru o protecție pe termen lung – Este un antibiotic ce acționează doar în interiorul vezicii urinare și din acest mo­tiv poate fi luat timp de trei săptămâni, până la trei luni. La o treime din femei, el provoacă însă efec­te secundare – și anume, tulburări digestive.

* Vaccin injectabil sau cu administrare ora­lă – Introducerea în organism a unor mici canti­tăți de germeni atenuați activează sistemul imu­nitar, obligându-l să producă anticorpi contra lor.

* Sucul de merișoare – Împiedică fixarea bacteriilor pe mucoasa vezicii uri­nare. To­tuși e­xis­tă și spe­cialiști care nu sunt convinși că meri­șoarele ar ameliora într-ade­văr infec­țiile urinare.

* Merișoarele de mun­te – Consumate sub formă de suc sau ceai, merișoarele de mun­te reduc pH-ul urinei. De­venind mai acidă, ea nu mai este un mediu propice pentru înmulțirea bacte­riilor. Substanțele prezente în fructele merișorului de munte, care asigură protecție împotriva infecțiilor de tract urinar, sunt antocianii și proantocianidina, com­puși vegetali cu puternic efect antioxidant.

* Nu recurgeți la diverse leacuri fanteziste – Cum ar fi, de exemplu, un tampon de vată îmbibat în iaurt și introdus în vagin. Asemenea improvizații sporesc riscul de infecție.

Tratament

* Administrarea de analgezice, concomitent cu suplimentarea consumului de lichide – Autorii unui studiu au ajuns la concluzia că se pot obține rezultate comparabile cu cele ale terapiei clasice cu antibiotice.

* Combinații de plante – Potrivit unor studii preliminare, un amestec de țintaură, rozmarin și rădăcină de leuștean combate o infecție urinară incipientă la fel de eficient ca un antibiotic.

* Frunze de strugurii-ursului – Există indicii că ele ar bloca proliferarea bacteriilor. Deocamdată, numai studiile farmacologice au confirmat această ipoteză, cele clinice se află încă în derulare.

* Manoza – Este o monozaharidă provenită din fructe, oferită de producătorii de suplimente sub formă de capsule sau de pulbere, care se poa­te lua dizolvată în apă. Ea acționează exclusiv pe tulpinile de Escherichia coli, formând o peliculă ce cuprinde bacteriile într-un înveliș alunecos, și astfel le împiedică să se atașeze de mucoasa ve­zicii. Întrucât nu reușesc să se fixeze acolo, nu staționează și nu se înmulțesc în vezica urinară, ele sunt eliminate odată cu urina. Tocmai de aceea, este foarte important ca, în timpul tera­piei cu manoza, să beți cât mai multe lichide.

* Supozitoare vaginale sau unguente cu estrogen – Se prescriu atunci când infecțiile de tract urinar apar în perioada premenopauzei, ca­racterizată printr-o scădere continuă a secrețiilor de hormoni sexuali feminini.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian