Moartea expertizei

„La fotbal și la politică se pricepe oricine”, zicea o vorbă veche. Veche și depășită, pentru că obiș­nu­ita flecăreală a chibițului pe seama unui ofsaid – „A fost sau n-a fost?” – ori asupra mersului politichiei – „Pleacă ai noștri, vin ai noștri!” – nu se mai re­zumă de mult la cele două domenii atât de populare și atât de expuse ana­lizei publicului larg. În era inter­netului, ușor-ușor, una după alta, toate specializările, oricât de elitiste și de sofisticate ar fi ele, indiferent câtă școală ar presupune, încep să intre în categoria „toți ne pricepem la orice”, care a început cu fotbal și politică. Nu cu mult timp în urmă, acum două decenii, trebuia să fii cineva ca să îți poți da cu părerea pe domeniul tău de expertiză, la cele câteva ziare, radiouri sau televiziuni de pe piață. Pe vremea jurnalismului clasic, știrile erau riguros filtrate de editori, și doar informația cu adevărat relevantă ajungea la publicul larg. Dacă tu, personal, un om obișnuit, aveai o părere anume despre planurile Ocultei mondiale, publicul tău era format doar din colegii de muncă, din vecini și din prietenii de la terasa din cartier. Acum, odată cu explozia internetului, în plină expansiune „social media”, fiecare utilizator își poate face propriul canal de comunicare scrisă sau audio-vizuală, cu care poate ieși în lumea largă, fără să aibă ne­voie de vreo validare profesională sau științifică. Se re­trag Statele Unite ale Americii din Afganistan? Imediat apar pe internet sute și sute de experți în geopolitică! Izbucnește peste două săptămâni un vul­can prin Insulele Canare? Aceiași experți în conflicte militare devin, peste noapte, mari vulca­no­logi. Apare pe „breaking news” o crimă la Cara­cal? Vulcanologii își strâng trusele de oameni de știin­ță și îmbracă combinezonul criminalistului, ținând lungi perorații despre cum ar trebui să-și facă treaba spe­cialiști care și-au tocit coatele, ani la rând, prin uni­versități, și care mai au și câteva decenii de ex­­pe­riență în domeniu. Despre experții în pandemie, inu­til să mai vorbim, doctorii sunt fraieri pe lângă ei…

Până la un punct, acest „exercițiu de libertate”, datul cu părerea despre un caz sau despre un do­me­niu ca și cum te-ai pricepe la el, poate părea amu­zant. Problema gravă este că în larma aceasta asur­zitoare, care cuprinde mediile de comunicare, vo­cile adevăraților profesioniști se aud din ce în ce mai greu, sunt tot mai des acoperite de isteria „spe­cialiștilor în orice”. Adevărul este plictisitor, în comparație cu teoriile conspiraționiste, care sunt mult mai efervescente. Și atunci, ratingul îl vor face nu specialiștii care ies în față să spună adevărul despre conflictul din Afganistan, despre vulcanii din insule ori despre cercetarea unei crime, ci pă­re­rologii rețelelor sociale. Asistăm, perplecși, de câți­va ani, la moartea expertizei, și întrebarea gravă e unde vom ajunge în stilul ăsta tribal. Vocile ra­țio­na­le sunt luate la mișto, în vreme ce „guriștii” de pe Facebook capătă greutate pe seama „like”-urilor și a vizibilității paginilor lor cu aberații. E timpul u­nei reacții rapide a breslelor profesionale, de la me­­dici la jurnaliști și de la istorici la seismologi, pen­tru apărarea adevăraților profesioniști din toate domeniile și pentru (re)impunerea lor în spațiul pu­blic. Altfel, vom ajunge să ne dăm mașina la re­parat pe mâna unui părerolog de pe Facebook, să lăsăm un „expert” de internet să ne facă instalația de gaz din casă ori să ne pună mâna în gips, dacă vom că­dea pe gheață în iarna ce tocmai vine.