RODICA CULCER despre… „Iernile noastre se anunță lungi și grele”

– Zilele trecute ne-au adus o veste îngrijorătoare pentru situația de la Marea Neagră. Preşedintele turc Recep Erdogan amenință cu expulzarea am­ba­sadorilor din zece ţări, printre care şi ambasadorii american, francez şi german, „vinovați” că au lansat un apel pentru eliberarea opozantului Osman Kava­la. E doar o „încordare a mușchilor” Turciei sau se poate ajunge la conflict militar? Turcia face parte din NATO…

– Pentru moment, spiritele s-au calmat: statele occidentale au admis că nu este rolul diplomaților să se amestece în treburile interne ale statelor în care sunt acreditați, iar președintele Turciei a renunțat la ex­pulzare, revendicând un triumf personal. Criza a fost evitată, dar nu și problemele pe care le ridică un șef de stat cum este Recep Erdogan, cu porniri dictato­riale, imprevizibil, confruntat cu numeroase probleme pe plan intern. Cunoscători ai Turciei au apreciat că scandalul expulzărilor ar fi fost de fapt declanșat pentru a distrage atenția de la prăbușirea economiei și a da vina pe intervenții externe, ostile, pentru pro­blemele cu care se confruntă cetățenii turci, din cauza haosului generat de politicile președintelui, care îl concediază pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei o dată la câteva luni. Nu este de mirare că președintele Erdogan scade în sondaje și caută tot felul de artificii pentru a muta responsabilitatea pe umerii occiden­talilor. Cu un asemenea lider încolțit este bine să fii prudent – par să fi gândit cancelariile occidentale. Pe de altă parte, cum rămâne cu apărarea drepturilor omului? Cetățenii turci care se luptă pentru ele vor fi lăsați din mână de UE și de NATO, organizații care susțin că apără aceste valori? Cât de departe se poate merge cu concesiile făcute unui dictator fără să te compromiți? Iată câteva întrebări grave, care rămân deocamdată fără răspuns. Altă problemă serioasă este distanțarea evidentă a președintelui Erdogan de NATO și apropierea sa de Putin, precum și inițiativele sale pe cont propriu în Orientul Mijlociu, menite să-i rezolve problemele de imagine și autoritate. Fondată pe o comunitate de valori democratice, NATO se descurcă greu cu regimurile autocratice, ceea ce va ge­­nera probabil noi crize în relația cu Turcia.

– Europa se pregătește pentru o criză a energiei. Putin închide robinetul la gaz și prețurile explo­dează. Ce poate face România pentru amortizarea crizei pe plan local?

– România nu poate rezolva decât acele aspecte ale aprovizionării cu gaze naturale și alte surse de ener­gie pe care le controlează. Ea nu are cum să con­cureze, de pildă, cu o țară precum China, care are pu­te­rea financiară să achiziționeze mai mult combustibil pentru a-și susține relansarea economică după COVID. Totodată, Uniunea Europeană nu reușește deo­camdată să găsească o soluție la criza energetică în măsură să mulțumească pe toată lumea, pentru că nu toți mem­brii UE doresc ca Bruxelles-ul să ne­go­cie­ze, în nume­le lor, achi­ziția și stocarea comună de gaze naturale la nivel european. Problema României este însă o creș­terea ex­cesivă a facturilor, care este mult mai dra­ma­tică la noi, decât în alte state europene. Ro­mânii plă­tesc deja de ceva vreme mai mult pentru căl­dură și ener­gie decât ungurii, deși noi dispunem de surse de gaze naturale, căr­bune și hidroenergie. Po­trivit specia­liștilor, simpli­ficând chestiunile tehnice, structura pie­ței de energie, a modului de achiziție și distribuție și modul de ta­ri­fare a energiei din România sunt astfel structurate, în­cât îi avantajează în primul rând pe dis­tribuitori și par­țial pe producători, nici­decum pe be­neficiari, con­dam­nați la prețuri mari. Iar statul nu-i apă­ră pe con­su­matori, pentru că un preț mare aduce cu sine și ve­nituri mari la buget, prin acci­zele cores­pun­zătoare. Deci, modalitatea de tarifare a energiei ar trebui schim­bată, astfel încât consumatorii să nu fie sa­crificați, dar se pare că nimeni nu se gân­dește la aceas­ta, din cauza relațiilor de cumetrie dintre guver­nanți și producători. Ar mai fi de lămurit de ce in­ves­tițiile în centralele Rom­gaz s-au blocat nejusti­ficat, ca și proiectele de mo­dernizare ale altor facilități ener­ge­tice din Româ­nia. De câștigat a câștigat doar Gaz­prom, ceea ce nu pare să preocupe guvernul Ro­mâ­niei. Din cauza defi­ciențelor structurale, solu­țiile pe termen scurt pentru protejarea consumatorilor nu pot fi eficiente. Pe termen lung, absența unei stra­tegii care să țină seama de interesul național exclude o re­zolvare a problemei de fond. Iernile noastre se anunță lungi și grele.