* Laurent Binet, „Civilizații”, traducere și note de Claudiu Constantinescu, editura Pandora M, colecția „Anansi” (tel. 021/300.60.90), 368 p.
Literatura contrafactuală, prelungire a unui joc inventat de istorici în marginea întrebării „ce s-ar fi întâmplat dacă, în evoluția înregistrată a evenimentelor din trecut, s-ar fi produs un accident natural sau social care le-ar fi schimbat cursul”, a produs cărți de succes, ce îmbină ingeniozitatea ficțională a autorilor cu date și amănunte reale din epoca vizată. Romanul pe care vi-l recomand, scris de Laurent Binet (n. 1972) și distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze, e o mare reușită a genului fiindcă exploatează articulat și verosimil o posibilă răsturnare a Istoriei, o dezvoltare a ei într-o direcție inedită, chiar dacă fondul desfășurărilor imaginate, epoca în care ele s-ar fi putut produce își păstrează toate caracteristicile știute. Laurent Binet plăsmuiește o sumă de „accidente istorice” care schimbă lumea, îi dau coordonate noi, orizonturi simbolice diferite de cele ale istoriei reale. „Accidentele” – posibile în împrejurări concrete bine documentate de romancier – sunt începuturi ale altor istorii ce ne stimulează imaginația, deși rămân în matca epocii în care s-ar fi putut produce. Binet pleacă de la o ipoteză susținută și de alți istorici serioși, și anume că descoperirea „Lumii Noi” a Americilor s-ar fi petrecut cu cinci sute de ani înainte de Columb, în jurul anului 1000, și se datorează vikingilor. Urmând ruta nordică a Atlanticului, aceștia au ajuns într-un teritoriu pe care l-au botezat – după cum spun legendele lor – Vinland. De aici începe ficțiunea contrafactuală: o expediție vikingă, condusă de fiica lui Erik cel Roșu, ajunge în America aducând „noutăți” pentru comunitățile aborigene cu care se amestecă, influențându-le civilizația. În această Americă ficțională, vikingii sunt cei ce aduc fierul, calul, dar și virușii europeni ce se răspândesc pe vastul continent, favorizând formarea unor state la fel de dezvoltate ca și cele din Lumea Veche. Coborând de-a lungul Cordilierei Americane a Anzilor, aceste noutăți favorizează întemeierea unor imperii, precum cel al mayașilor sau al incașilor, le stimulează organizarea și ierarhiile, le influențează valorile religiei și culturii. Ca în toate imperiile, și în acestea apar conflicte sociale, dinastice, degenerând în războaie civile cu învingători și învinși. Înfrânt într-un astfel de război, Atahualpa, Fiul Soarelui și fratele împăratului incaș, migrează cu susținătorii în Cuba și apoi, la presiunea acestui frate, traversează Oceanul, ajungând la Lisabona. Cu cei 181 de soldați ai lui însoțiți de familiile lor, cu 37 de cai și o pumă uriașă, ajutat de împrejurări favorabile și de viclenii strategice, Atahualpa începe cucerirea Europei. El ajunge, în cele din urmă, după uciderea într-o capcană a lui Carol Quintul, împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germanică, stăpânitorul acestui continent („Nou” pentru el și ai lui), repetând simbolic, în oglindă, cucerirea reală a imperiului aztec din Mexic de către conchistadorul Cortez. Povestea capătă pregnanță prin amănunte concrete ale aventurii ce fac din incași stăpânii unei Europe măcinate de conflicte religioase (catolici și protestanți), dinastice (Habsburgi și Valois), comerciale etc. Vă asigur că lectura acestei posibile istorii e pasionantă.
