Zilele trecute, la început de noiembrie, naționala de rugbi a României a învins echipa Uruguayului, într-un meci amical disputat în Italia. Dar adevăratul câștig al meciului, spun specialiștii, a fost debutul în echipa națională, la numai 20 de ani, a lui Dorin Tică. Plecat cu familia, din Sebeș la Brescia, acum un deceniu, Dorin a făcut primii pași în rugbi în Italia, iar evoluțiile sale excelente i-au adus mai multe convocări la „Naționala sub 18 ani” a țării sale adoptive. Ajuns la vârsta la care urma pasul spre seniori, Dorin a fost solicitat de italieni să-și aștepte rândul la o convocare pentru Naționala „albaștrilor”. Federația noastră s-a mișcat însă mai repede și l-a convins pe Dorin să joace pentru România, iar tânărul plecat din județul Alba a acceptat cu mare drag.
Cazul lui Dorin nu e unul izolat. Chiar el spunea presei românești că știe o mulțime de alți tineri români care joacă rugbi în Italia și care ar putea face, cât de curând, pasul spre sportul de mare performanță. Nu mai departe de vara aceasta, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, tânărul ciclist Vlad Dascălu, care trăiește de 14 ani în Spania, a reprezentat cu mult succes România în cursa de „cross-country”. Deși era foarte cunoscut în Spania, mai cu seamă că devenise campion mondial de tineret, singura opțiune pentru Vlad a fost să reprezinte țara în care s-a născut. Și la Naționala de fotbal, care are meciuri decisive pentru calificarea la Mondial, chiar în zilele acestea, unul dintre oamenii de bază din ultima vreme este tânărul Andrei Rațiu, plecat în Spania pe când avea doar 6 ani. Alături de Andrei, pentru următoarele meciuri ale României a fost chemat la lot și puștiul de nici 16 ani Enes Sali. Născut în Canada, din părinți de etnie turcă, originari din România, Enes a jucat pe la juniorii Barcelonei, înainte să ajungă la Farul Constanța, „ochit” de Gică Hagi. Eligibil și pentru Canada, și pentru Turcia, care îl avea deja în vizor, Enes a fost chemat repede de selecționerul Mirel Rădoi, pentru a nu risca să ne fie „furat” de altă națională.
Sunt tot mai mulți astfel de tineri născuți în străinătate sau mutați cu părinții acolo, la vârste fragede, care apar în prim-plan. Exemplele Biancăi Andreeescu și ale Emmei Răducanu sunt binecunoscute. În sport, marile talente se arată cu precocitate, dar e limpede că fiii diasporei noastre excelează în toate domeniile. Într-un moment în care cea mai căutată resursă la nivel mondial este resursa umană de mare calitate – „vânătoarea de creiere”, cum e ea numită în afară – România trebuie să-și facă un proiect de țară din căutarea, susținerea și încurajarea copiilor cetățenilor noștri din diaspora. Vremurile au fost cum au fost și am pierdut, în ultimii 30 de ani, o întreagă generație de oameni harnici și puși pe muncă, plecați să susțină creșterea unor țări precum Spania, Italia sau Germania. Nu ne permitem luxul să pierdem și generația copiilor lor. Trebuie să ni-i apropiem, trebuie să-i ajutăm, atunci când au nevoie, și trebuie să le spunem că România va fi tot timpul o opțiune pentru ei. Nu e de-ajuns să-i așteptăm cu flori la aeroport, după ce au devenit deja cunoscuți, trebuie să facem programe sportive, culturale, educaționale – să-i punem permanent în legătură cu generația lor din țară, să investim în creșterea lor și să-i facem părtași la proiectul unei Românii mai bune decât cea din care au plecat părinții lor.
