Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

E vremea ca PSD să arate ce poate

În ultimele două decenii, mai cu seamă după intrarea în Uniunea Europeană, când România s-a mai stabilizat după șocul trecerii la capitalism, Partidul Social Democrat (PSD) a avut parte de un noroc istoric: a fost ocolit ca prin minune de perioadele de criză globală – și de cea economică, de după 2009, și de cea sanitară, la fel de gravă, de după 2019. A prins doar valurile de creștere de care a pro­fitat nu ca să producă plusvaloare economică, ci ca să crească „din pix” tot felul de cheltuieli, cumpărându-și astfel voturi în stânga și în dreapta, asigurându-și peste 30% din voturile din Parlament. De fiecare dată, „castanele” din focul marilor crize (foc ațâțat încontinuu de moșteni­rile bugetare ale guvernărilor PSD), le-au scos partidele de dreapta. Constrânse de banii puțini, de împrumuturile îndatoritoare și de condițiile puse de organismele internaționale, dar și de pro­pria lor inabilitate de acțiune și de comu­nicare cu publicul, guvernele de dreapta au sfârșit, invariabil, prin a oferi puterea absolută „sal­vatorilor” de la PSD.

N-a lipsit mult ca pandemia să prindă PSD-ul la guvernare! Doar lăcomia PNL-ului, care a forțat căderea Cabinetului Dăncilă, cu un an înaintea alegerilor la termen, a făcut ca măsurile dure, impuse de criza sanitară, să fie dictate nu de Viorica Dăncilă, ci de Ludovic Orban. De unde avea șansa să facă un scor istoric, PNL a ajuns să fie întrecut la vot de PSD și obligat să facă o alianță cu USR, alianță pe care, e limpede acum, nu și-a dorit-o câtuși de puțin. Iată însă că de data asta, în loc să aștepte, strategic, uzarea și fărâmițarea totală a dreptei, PSD pare decis să intre în joc și să-și asume participarea la guver­nare, ba chiar insistă să dea și premierul. Care or fi calculele de culise ale PSD-ului e greu de spus. În mod cert au deja, încă dinainte să intre la guvernare, un scenariu de ieșire prin care să lase toată vina unui posibil eșec în cârca aliaților PNL.

Dar, indiferent de scenarii, PSD-ul are ocazia să demonstreze de ce e capabil în condiții de criză. Banii nu vor cădea din cer, doar pentru că PSD-ul ia Ministerul Finanțelor Publice, banii de la Uniunea Europeană nu vor veni nici ei, legați cu fundă, doar pentru că va fi Ciolacu premier, și nici virusul nu se va da în lături, doar pentru că va ajunge Alexadru Rafila ministrul Sănă­tății. După ce ani de zile a trăit din speculații elec­to­rale și din erorile altora, PSD-ul are acum ocazia să demonstreze ce poate. Răsplata se va vedea la alegeri.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian