Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIAC: Săptămâna 27 noiembrie – 2 decembrie

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Soarele și Mercur în Săgetător ne transmit o doză de optimism și ne fac exuberanți. Ar trebui să ne ferim totuși de copilărisme – asta dacă nu vrem să apărem puțin ridicoli în ochii altora. Marte, Venus și Neptun se înțeleg de minune. Cele trei planete conlucrează, permițându-ne ca, pornind de la visurile și aspirațiile noastre, să concretizăm fie proiecte creative, fie umanitare, cu un minim de efort și un maxim de succes. Și tocmai aici e capcana: riscăm să ne identificăm cu acest succes și să ni se urce la cap. Cu cât reușim să fim mai dezinteresați în demersurile noastre acum, cu atât mai multă lumină vom aduce în propria viață și a celor pe care îi atingem prin activitățile noastre. E bine să ră­mânem realiști, să nu promitem mai mult decât putem face și să nu ne lăsăm pradă entuziasmelor momentane. Această doză de realism poate face diferența între un car de bune intenții neduse ca lumea până la capăt și două-trei proiecte cu ade­vărat solide și stabile.

Semnele cardinale:

BERBECII au șansa fie de a înregistra un salt în carieră, ca urmare a unor idei inspirate pe care nu au îndrăznit însă să le prezinte până acum, fie să facă o investiție la fel de inspirată, bazată pe niște informații inaccesibile altora. În ambele cazuri, aveți de câștigat.

RACII se avântă cu entuziasm în muncă. Cel mai probabil, vă place ce aveți de fă­cut, exercitați și un soi de autoritate și vă descurcați bine și cu cei din subordine. Viața personală și cariera se întrepătrund. Vi se cer de pildă apariții publice în care să menționați și chestiuni private.

BALANŢELE au nevoie doar de un mic imbold, pentru a pune la punct un sistem care să le sporească veniturile directe. Al­ternativ, puteți avea acces la resursele altora sau va­lorifica optim o moștenire. Ultima variantă este probabilă, deoarece la proiect participă și familia.

CAPRICORNII simt din ce în ce mai mult tentația puterii. Motivul constă în faptul că micul benefic Venus se apropie vertiginos de puternicul Pluton. E probabil să fiți is­pitiți să o luați pe scurtătură, ca să vă împliniți do­rințele, dar e preferabil să urmați calea cea dreaptă.

Semnele fixe:

TAURII nu mai sunt agasați de ne­voia partenerului de a lua decizii privi­toare la cuplu sau asociere. Se poate să realizați că o face bine. Sunteți receptivi și la su­gestiile prietenilor dvs., care vă și inspiră. Călătoriile lungi și studiile vă pot aduce prieteni și recunoaștere.

LEII, care au avut mai multe chestiuni de rezolvat prin casă, ajung probabil la concluzia că e bine să delege hotărârile cu privire la rezolvarea celor rămase. Rela­țiile de muncă decurg impecabil, echipa dvs. dă do­vadă de creativitate și omogenitate.

SCORPIONILOR li se certifică co­rectitudinea deciziilor. Persoane care până mai ieri vă reproșau că sunteți autoritari vă cer cu respect părerea. Unii dintre dvs. ajung să trăiască marea dragoste. Se poate să primiți un ghidaj înțelept și util din partea cuiva din anturaj.

VĂRSĂTORII, subminați de inamici ascunși, primesc un sprijin din partea unor prieteni nevăzuți. Se poate ca aceștia să expună minciunile vehiculate pe seama dvs. Mulți dintre dvs. pot ajunge în poziția visată și cu creșterea financiară corespunzătoare de venit.

Semnele mutabile:

GEMENII au parte de atenția parte­ne­rului de cuplu sau de afaceri. Aveți multe de discutat, dar aveți grijă ca visu­rile să nu vă depășească posibilitățile reale. O afa­cere care există deja poate să înceapă să producă mulți bani.

FECIOARELE au multă treabă prin casă, cu copiii sau cu reparații ori mici ame­najări. E plăcut, dar poate deveni obositor. Se poate să întâlniți din întâmplare o persoană pe care ați iubit-o cândva sau pe cineva asemănător.

SĂGETĂTORII, plini de spirit între­prin­zător, sunt veseli și comunicativi. Far­mecul dvs. poate fi și productiv, căci se întrevăd niște creșteri de venituri care vă sunt la îndemână. Degeaba încearcă unii să vă pună bețe-n roate, că nu au succes la șefii dvs.

PEŞTII, specialiști la visatul cu ochii deschiși, trec de la imaginație la fapte. E posibil să vă inspire o lectură, un film, un personaj. Dacă treceți la treabă, rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Mai ales că e posibil să primiți sprijin concret din partea mai multor prieteni.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian