Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

De ce tace dl Președinte?

„O problemă de comunicare”. Așa se scu­ză, în ultima vreme, orice derapaj, orice neîn­țelegere, orice criză politică. Problema, ni se spune de fiecare dată, nu e fondul, ci forma: fie s-a exprimat cineva ne­fericit, fie am înțeles noi gre­șit, fie n-am înțeles deloc. Evi­dent, ca orice sintagmă folosită în exces, și „problema de co­mu­nicare” s-a golit de sens. Nu mai are efect nici când e aruncată ca să aco­pere un scandal politic, nu mai are efect nici când se poate vorbi, la modul obiectiv, despre o problemă de comunicare. Iar președintele Klaus Iohannis, cel care exact acum doi ani câștiga al doilea său mandat, clamând sus și tare (flancat de-a stânga de Rareș Bogdan și de-a dreapta de Ludovic Orban!) că „abia când PSD va fi trimis în opoziție, vom putea face România normală”, chiar are, în mo­mentul de față, o problemă de comunicare cu electoratul său. Nu-i vorbă, gesturile sale politice din ultima vreme sunt cât se poate de clare: numai că, venind în flagrant con­trast cu angajamentul său inițial, ele trebuie cu atât mai mult explicate.

Preferat acum șapte ani, în disperare de cauză, lui Victor Ponta, și reales acum doi ani, când comparația cu Viorica Dăncilă îi era net avantajoasă, Klaus Iohannis a avut parte de toată răbdarea românilor, până să se instaleze, confortabil, la Cotroceni. Discreția sa din pri­mul mandat a fost pusă multă vreme tocmai pe seama inabilității de co­municare, iar lumea a luat de bun discon­fortul său de a se expune public. În șapte ani de mandat, ieșirile publice deschise în fața jurnaliștilor – în conferințe de presă sau în interviuri nearanjate – pot fi nu­mărate pe degetele unei mâini. Lumea a trecut și peste faptul că a refuzat să apară în con­fruntări publice, în timpul campaniei prezi­dențiale de acum doi ani, sub motiv că nu avea rost să riște vreo „ambuscadă”, de vreme ce era sigur de victorie.

Iată-ne, însă, în toamna lui 2021. La fix doi ani de la prezidențiale și la un an de la ale­gerile parlamentare, ambele câștigate cu un program anti-PSD (nu mai vorbim de alege­rile interne din PNL, de acum o lună, care au amplificat același mesaj), Klaus Io­hannis girează un guvern în care – e limpede din structura propusă – PSD va fi vioara întâi. O face sec, cu gesturi marțiale și cu cuvinte pu­ține, fără să iasă în față și să explice care sunt rațiunile pentru care alege să acționeze astfel. De ce a preferat să sub­mineze fosta alianță de dreapta și apoi să-l nominalizeze, ostentativ și inutil, pe Dacian Cioloș? Dacă prin vi­ziunea sa, USR e un pericol pentru echilibrul României de azi, atunci e cazul să o știm și noi, publicul larg, cu subiect și predicat! Dacă sunt amenințări de altă natură, dincolo de cele sanitare și economice, care impun, în mod excepțional, o coaliție solidă, trecând peste voința popu­lară și peste „detaliile” ideologice, iarăși e ca­zul să știm. Chiar și dacă e vreo strategie di­ba­ce de compromitere definitivă a PSD-iști­lor, prin invitarea lor la putere, în plină criză, tot ar trebui să zică ceva preșe­dintele, să-i so­­meze public, că e vai de capul lor da­că vor face ceva greșit. Dar nu, preșe­din­tele ta­ce și face, fără să dea socoteală publicului ca­re l-a votat. Și-a pus masca cu „știe el mai bine”.

În loc să aleagă o comunicare deschisă, să ne spună ce crede, președintele alege să tacă. Și-apoi, ne mai mirăm că, atunci când vin crizele peste noi, lumea nu dă doi bani pe apelurile lansate dinspre clasa politică! Când comunici doar ce și când îți convine, atunci și publicul are dreptul lui de a crede doar ce și când vrea el.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian