Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Răspuns pentru ANA MARIA P. – Râmnicu Vâlcea, F. AS nr. 1494 – „Prietena mea are infecție HPV cu potențial oncogen”

Dr. RAREȘ SIMU – Centrul de Sănătate şi Viaţă „Armonia”, Bucureşti și Cluj-Napoca, tel. 0766/29.84.58

Infecția cu HPV– papiloma virus este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală. Se apre­ciază că până la 80 % din femeile active sexual au trecut printr-o astfel de infecție. În marea majo­ritate a cazurilor, virusul se eli­mină în decurs de 2-4 ani, atunci când sistemul imunitar este echi­librat. În cazul când sistemul imun nu reușește să elimine virusul și când există condiții care scad imunitatea, apar leziuni în sfera genitală, pe colul uterin sau condiloame vulvo-vaginale.

Există multe tulpini de HPV, aproximativ 200, dintre care 50 de tulpini au tropism genital. Aceste tulpini au diferite grade de agresivitate, cele mai periculoase sunt cele cu risc cres­cut de degenerare malignă. În ultimii ani, s-au pus la punct metode de diagnostic prin care se urmărește cum răspunde orga­nismul la nivel celular la infecția cu HPV. În funcție de aceste rezultate, se poate aprecia riscul de a se dez­volta o leziune ma­lignă – testul CynTec. La nivelul colului ute­rin, acest virus poate produce leziuni, inclusiv leziuni precan­ceroase, care pot evolua spre cancer, dar într-un interval mare de timp, până la 10 ani. Inves­tigațiile prin care se urmă­resc aceste leziuni sunt de mai multe feluri – examen Babeș Pa­pa­nicolau, colposcopie și biop­sie la nivelul colului. Examenul Ba­beș Papanicolau este ușor de efec­tuat și repre­zintă o metodă de investigație screening a colului uterin, care trebuie efectuată anual. Prin acest test se pot de­cela leziuni care apar la nivelul colului și se poate aprecia pre­zența unei infecții la acest nivel, inclusiv infecția cu HPV. Cele mai impor­tante tipuri de leziuni care pot apărea, în ordinea gravității, sunt ASC-US – celule scuamoase ati­pice de semnificație nedeter­minată, ASC-H celule scuamoase atipice fără a putea exclude o leziune cu grad înalt, LSIL – leziune intraepitelială scua­moasă, cu grad scăzut, HSIL – leziune intra­epi­telială scuamoasă cu grad crescut. La examenul colposcopic, se pot urmări mai bine leziunile care apar pe colul uterin și se poate preleva și biopsie din leziunile suspecte. La examenul bioptic, pot apărea următoarele tipuri de leziuni precan­ce­roase: CIN 1, CIN 2, CIN 3 și le­ziuni cance­roase: CIS (carcinom in situ). Leziunile precanceroase pot evolua spre cancer, într-un interval de timp mai lung, chiar și până la 10 ani, în cazul leziunilor mai ușoare (CIN1). În literatura de specialitate există studii care arată că până la 60% din leziunile CIN1, aprox. 40% CIN 2, și aprox. 20% CIN3, se vindecă chiar și fără trata­ment. Cu toate acestea, mai ales în cazul leziunilor CIN 2 și 3, se reco­mandă supraveghere și trata­ment prin crioterapie, laser terapie, electrore­zecție sau conizație, pentru a îndepărta țesuturile afectate.

În cazul prietenei dvs., din datele oferite rezultă că nu sunt motive de îngrijorare deosebită. Trebuie să urmeze un tratament imunomodulator și anti­inflamator local cu ovule. De asemenea, trebuie stimulat sistemul imunitar, pentru a putea elimina virusul care a cauzat leziunea la nivelul colului. Se recomandă repetarea examenului Papanicolau la 3-6 luni și dacă se menține același aspect sau chiar au evoluat leziunile, se recomandă efec­tuarea testului CynTec și colposcopie cu biopsie (dacă se evidențiază leziuni la nivelul colului ute­rin). Ca tratament, recomand să folosească: ovule cu efect antiinflamator (rășină de conifere) „Car­picon”. Ca tratament imunomodulator siste­mic, recomand să urmeze o cură de 3-6 luni cu urmă­toarele preparate: gheara-mâței, noni, astra­galus, coriolus, zinc și seleniu. Acestea pot fi combinate și cu remedii homeopate: Thuia ch30 și Anti­monium crudum ch6, de două ori pe zi. Un efect excelent în infecția cu HPV îl are preparatul Imuno8, pe care îl găsiți la Centrul de viață și sănă­tate Armonia din București. Pe lângă trata­ment, trebuie și alte măsuri: renunțarea la fumat (dacă e cazul) și evitarea tratamentelor estrogenice (dacă e cazul).

Farm. Carmen Ponoran – Asociația Română de Gemoterapie și Homeopatie, e-mail: [email protected] www.gemoterapie.ro

„Ajutați-mă să-mi salvez mama de dializă” (Răspuns pentru CARMEN Z. – Craiova, F. AS 1494)

Carmen Ponoran

Stimată doamnă, pentru că în ciuda unui regim și monitorizarea tensiunii arteriale, analizele arată o creștere galopantă a valorii ureei și creatininei, vă reco­mand (după ce m-am consultat cu un medic specializat în gemote­ra­pie), să încercați pen­tru mama dumneavoastră o cură de două luni cu Extract din muguri de Alun (pentru a reduce atrofia rinichilor), Ex­tract din muguri de Frasin și Extract din sevă de Mesteacăn (pentru elimi­narea ureei și crea­tininei). De luat Extract din muguri de Frasin, di­mi­neața și după-amiaza, Extract din sevă de Mesteacăn, la prânz, și Extract din muguri de Alun, seara. La această cură puteți adăuga și Tinctură de Ceai de Jawa (jumă­tate din cantitatea din prospect), aceasta având acțiune diuretică, cu eliminarea crescută a sărurilor de sodiu şi economisirea pentru orga­nism a sărurilor de potasiu (nu am înțeles cum arată analizele ma­mei pentru potasiu), acțiune slab spas­molitică, antiinflamatoare, antimi­crobiană, uricozurică. Ne puteți contacta la nevoie, pe email: [email protected] gmail.com. Numai bine!

O săptămână frumoasă!

„Caut o clinică pentru nevralgie de trigemen” (Răspuns pentru IONUȚ – jud. Dolj, F. AS 1493)

Pentru prietenul dumneavoastră, care a trecut prin numeroase proceduri, inclusiv intervenție chirurgicală, și care are doar o ameliorare par­țială a nevralgiei de tri­gemen, îi sugerez să în­cerce și o cură gemote­rapică cu următoarele preparate: Extract din muguri de Arțar, Extract din muguri de Tei argin­tiu și Extract din muguri de Smochin. Arțarul este recomandat în toate ti­purile de ne­vralgii, in­clusiv în se­chele (după poliomelită), Teiul ar­gin­tiu și Smo­chinul completează cura, prin acțiunea la nivelul sistemului nervos central și periferic, iar Măslinul ameliorează spasmul de la nivel vascular. Luați timp de două luni Extract din muguri de Arțar, câte 2 ml de 3 ori pe zi, Extract din muguri de Smochin, 2 ml dimineața, Extract din mlădițe de Măslin, 2 ml la prânz, și Extract din muguri de Tei argintiu, 2 ml seara. Sper să vă fie de ajutor. Veți profita și de alte efecte benefice pe care le au aceste extracte gemo­terapice. Este importantă consec­vența și durata tratamentu­lui, de minimum două luni. Numai bine!

O săptămână frumoasă!

Farm. spec. PAUL TISMAȘ – tel. 0745/137.537, e-mail: [email protected]

„Am o infecţie cu stafilococ auriu rezistent în sinusuri” (Răspuns pentru GEORGETA, F. AS nr. 1423)

Alimentaţia este esenţială în suferinţa dvs., drept pentru care vă recomand un meniu zilnic preponderent vegetarian, în care să predomine fructele şi legumele proaspete, în special ceapa şi usturoiul, iar carnea de porc şi derivatele să fie eliminate cu desăvârşire.

Dacă suportaţi Propolisul şi nu faceţi alergie la el, puteţi folosi Propolis glicolic (se găseşte în farmacii, drogherii şi magazine naturiste). În uz intern: 1/2 linguriță de 2-3 ori pe zi, diluat cu puţină miere (interzis apă sau ceai). Extern, se pune câte o picătură de Propolis glicolic în fiecare nară, o dată-de două ori pe zi. Atenţie la impactul picăturii cu mucoasa nazală, care poate produce o scurtă şi uşoară senzaţie de usturime, dar care dispare repede. Dacă totuşi nu suportaţi acest produs aplicat în nas, căutaţi prin magazinele tip „Plafar” o variantă de Propolis în soluţie apoasă, din care administraţi două picături, de 2-3 ori pe zi, în fiecare nară. Cura cu Propolis este urmată până la dispariţia totală a simptomelor, după care se continuă aplicarea profilactică, cu administrarea de 2-3 ori pe săptămână (intern – extern) pentru prevenirea recidivei.

„Mă confrunt cu amorţeli în picioare, mâini şi buze” (Răspuns pentru MARIA A., F. AS nr. 1423)

Doamnă, dvs. aveţi probleme cu cir­culaţia periferică, care s-a dete­riorat datorită vârstei. Vă recomand o alimentaţie preponderent vegetariană, din care trebuie să scoateţi urgent şi definitiv: carnea de porc şi derivatele, untul şi smântâna. Asemenea alimente nu trebuie să le mai mâncaţi nici mă­car o dată pe an, de sărbători sau de ziua ono­mas­tică!

Ca medicaţie de uz intern, vă recomand Ginkgo Biloba simplă sau în combinaţie cu alte vasodilatatoare periferice, din care vă administraţi o doză, de 2-3 ori pe zi, timp îndelungat.

Extern, folosiţi un extract hidro-alcoolic din ardei iute. Cumpăraţi din piaţă cca 1 kg de ardei iute roşu, de preferinţă uscat, îl mărunţiţi, îl puneţi într-un borcan de sticlă peste care turnaţi alcool etilic alimentar de 50 sau 60 de grade, poate fi şi o ţuică mai tare), până se acoperă ardeiul mărunţit cu apro­ximativ o palmă peste mar­ginea supe­rioară a produsu­lui. Se lasă la ma­cerat circa două săptă­mâni, agitând zilnic ames­tecul, după care se fil­trează prin tifon sau vată. Cu soluţia obţinută, vă masaţi uşor, de 2-3 ori pe zi, zonele amorţite ale mâinilor şi picioarelor (in­terzis pe buze!) Această tinctură poate fi folosită şi pentru dureri articulare sau musculare. Dacă nu obţineţi rezultatele dorite cu acest tratament, con­tactaţi-mă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian