ANCHETĂ: „Ce bucate puneți pe masa de Crăciun?”

– Răspunsurile pe care le-am primit la această întrebare conțin, nu doar rețete de umplut farfuriile în seara de Moș Crăciun, ci și foarte multă emoție, fără de care, sărbătorile n-ar mai fi sărbători –

Petre Cristescu, 82 de ani, pensionar

„Mi-au mai rămas amintirile”

„Nu sunt eu omul potrivit să răspund. Sunt vă­duv, copilul trăiește în altă țară, nu poate să ajungă anul ăsta acasă, iar rude nu mai am. O să fiu singur de Crăciun. Cum o să fie? Nu știu. Sunt un om în vârstă, iar timpul pe care îl mai am vreau să îl petrec liniștit și împăcat. Și vreau să fiu recunoscător pentru ce am trăit până acum. Recunoștința e mare trea­bă în viață! Soția mea a murit, dar a lăsat în urmă iubire și multe amintiri. Mă întrebați de bucatele de pe masa de Crăciun? Păi, câte nu făcea Corina mea: lebăr, caltaboș, cârnați, ciorbă cu afu­mătură, sarmale, salată boeuf, pră­ji­turi, nici nu le mai știu pe toate! Și pe toate le făcea cu mâna ei, singură, fără ajutor! Nici măcar o dată nu m-a che­mat să-i curăț o ceapă… Nici mă­car o dată nu s-a plâns… Făcea totul cu bucurie! De fapt, asta îmi va lipsi cel mai tare: pre­zența ei. Ea era, de fapt, sărbătoarea. Mi-au mai rămas amintirile. O să-mi petrec Crăciunul cu ele. Și ca să vă răspund la întrebare, o să vă dau o rețe­tă pe care am găsit-o scrisă de mâna ei, într-un caiet în care își ținea socotelile. E vorba de niște bom­boane făcute în casă, cum n-am mai mâncat în viața mea. Iată: se ia un pachet mai mărișor de smo­chine, o lămâie, zahăr farin, trei linguri rom, un baton și jumătate de ciocolată de vanilie. Smo­chinele se dau de două ori prin mașina de tocat carne, se amestecă cu zahărul și romul, cu coaja de lămâie și tot sucul ei. Se rade ciocolata, se ames­tecă jumătate din cantitate cu cele de mai sus. Apoi se fac cu mâna niște gogonele de mărimea unei nuci și se dau prin restul de ciocolată rasă. Să vă fie de bine și să aveți un Crăciun fericit!”.

Lavinia Cârcu, 41 de ani, manager

„Nu excelez în bucătărie, dar de Crăciun nu ne lipsește nimic”

„Ca să fiu cinstită, nu excelez în bucătărie. Mă feresc cât pot să pierd timp gătind, chiar și de săr­bători. În afară de omlete, șnițele și somon la cup­tor, nu gătesc mare lucru. Dar să nu-ți imaginezi că de Crăciun familia mea mânâncă pizza sau omletă, nu! Am grijă să cumpăr tot ce e nece­sar pentru masa de Crăciun. Câte un pic din toate: și lebăr, și tobă, și piftie, și slănină; tot ce se cere, ca să zic așa. Sarmalele mi le face o vecină, îi comand mereu 50 de bucăți. Ea îmi pregătește oala, eu le fierb în Ajun. Îmi place să simt mirosul lor în casă. Și salata de boeuf tot ea o pregătește, sigur, contra cost. Cozo­nacul îl comand de ani buni de la aceeași patiserie. Și prăjiturile le iau din comerț. Nu se plânge nimeni, să știți. Suntem mulțumiți și, mai ales, odihniți! Asta contează. Și întotdeauna, în dimineața de Crăciun, fac un pachețel în care pun câte un pic din fiecare fel de mâncare și plec la biserică. Întotdeauna găsesc acolo un copiluț amă­rât, căruia îi dau de pomană. Mă simt eu mai bine așa. Abia când revin acasă, ne așezăm apoi cu toții la masă și mâncăm.

Mădălina Zamfir, 32 de ani, editor video

„Pregătirea mesei de Crăciun e sfântă la noi”

„Mi-ai atins o coardă sensi­bi­lă, să știi. Crăciunul pentru mine e cea mai frumoasă sărbătoare din an și cred că merită trăită cum se cuvine. Adică, mereu în familie, mereu cu belșug și voie bună. Eu am o familie numeroasă, și de Crăciun ne strângem cu toții, la țară, la bunici. Suntem 14 oameni într-o căsuță mică, dar când ne aflăm acolo, împreună, devenim mai buni și mai frumoși decât atunci când suntem fiecare pe la casele noastre. Pregătirea mesei de Crăciun e sfântă la noi! Fiecare are sarcini bine trasate, și chiar și cel mai leneș dintre noi își face treaba cum trebuie. Uite, de exemplu, mama cu ta­ta pregătesc sarmalele și cal­taboșul, soră-mea cu mătușa Ioana se ocupă de prăjituri, ve­rișorii mai mici ornea­ză sa­lata de boeuf, care e făcută de cealaltă mătușă, Doina. Un­chiul meu face câr­nați, bu­nicul e respon­sabil să fie me­reu ceai cald sau cacao cu lapte și, evident, după caz și preferințe, țuică fiartă. În fine, sper că ai prins ideea: fiecare face câte ceva, oricât de neîn­semnat. Și asta e minunat! Ne ajută la pregătiri și mama Jana, sora bunicii. Ea chiar că e uimitoare! Uite, de exem­plu, se apucă de cozonaci cu o săptămână înainte de Crăciun. Coace în jur de 20! Știi ce face apoi cu ei? Îi dăruiește. Doi la preotul satului, patru pentru noi, unul îl ține pentru ea, iar restul îi duce prin sat. Și nu oricui, ci oamenilor care au trecut recent printr-o supărare, vreo boală, vreun deces… Da, mi se pare extraordinar de fru­mos de Crăciun! Acolo, în casa bunicilor, îm­preună cu toată fami­lia, am sentimentul că este perfect. Un Crăciun de nota o sută!”.

Mihai Costea, 29 de ani, fotograf

„Moșul vine și la noi, ăștia, vegetarieni”

„Cred că masa mea de Crăciun poate părea ciudată pentru românul de rând. De câțiva ani, am stabilit, cu soția mea, să nu mai facem vizite de Cră­ciun, ci să stăm frumos acasă, noi cu noi, liniștiți. Decizia asta am luat-o tocmai pentru că, ani la rând, făceam sărbătorile ori la ai mei, ori la ai ei, și tot timpul aveam sentimentul că suntem îndopați cu de-a sila. Și nici cu mâncăruri care ne plac în mod deosebit. Scuze! Cu riscul că o să par nesuferit, am curaj să afirm că mâncarea cu care e obișnuit românul de Crăciun e o catastrofă pen­tru organism! Maioneze, slănină, untură, afumă­turi, zahăr, tone de unt în prăjituri, ne cam otrăvim singuri. Și apoi, pac, pastila de Colebil! Eu și Ali­na ne-am făcut vegetarieni, și niciodată nu ne-am simțit atât de bine. Și legat de întrebarea ta: Cră­ciunul nu e despre mâncare, sau, dacă e și despre mâncare, atunci poți pune pe masă și altceva în loc de bucata de slănină și felia de tort, cu 300 de grame de unt și 400 de grame de zahăr… Ca să fiu scurt și la obiect, de Crăciun, noi mâncăm couscous cu legume la grătar. Alina coace câte un pește, facem o supă cremă de țelină, iar prăjiturile le comandăm de la o cofetărie raw-vegană. Și suntem mulțumiți așa! Să știi că Moșul vine și la noi, ăștia, vegetarieni, haha! Și, da, a doua zi de Cră­ciun, facem câte-o vizită și părinților, dar în ni­­ciun caz nu stăm la masă. Problema e că sărbă­torile astea au devenit doar un prilej de a te îm­buiba. Iar îmbuibatul ăsta e o lipsă de respect pe care i-o arăți corpului care te găzduiește. De Cră­ciun, mai bine ne surprindem ficatul cu o mâncare mai ușoară și ne gândim că cel mai mult contează bucuria sărbătorii, nu mâncarea de pe masă.”

Adrian Mărăcine, 46 de ani, muncitor

„Cu toată sărăcia, copiii mei vor avea brad, cadouri și mâncare pe masă”

„E greu cu masa de Crăciun, când câștigi minimul pe economie și ai și doi copii de crescut. Nu poți să pui pe masă tot ce vrei sau cât vrei. Dar nu ne lasă Dumnezeu! N-am murit de foame, deși e greu tare! Eu vă spun cinstit, înainte de fiecare Cră­ciun, strâng din dinți și mă împrumut de bani. Și nu atât pentru mâncare, dar vreau să fie un brăduț împodobit în casă și niște cadouri sub el. Că asta e bucuria mea. Că eu n-am avut brad când eram mic, eram amărâți, vai de noi și sărăcia m-a ur­mărit și pe mine în viață, s-a moștenit. Dar mi-am ju­rat că în toată sărăcia, copiii mei, la fiecare Cră­ciun, vor avea brad, cadouri și mâncare pe masă. Drăguții de ei se bucură de orice fleac, orice jucă­rioară, orice fel de ciocolată, cât de mică. I-am obiș­nuit așa, să se mulțumească cu puțin. Puținul ăla pe ei îi face fericiți. Sunt copii buni, mulțu­mesc lui Dumnezeu! În rest, soția face de mân­care cât ne permitem. Dar să știți că ciorba de pe­rișoare și oala cu sarmale sunt nelipsite de pe ma­să. Co­zonacul ni-l face mama soacră, iar Ionela, soția mea, face un fel de turtițe pentru copii, cu ochișori și guriță. Să-i vedeți pe ăștia mici cum păzesc cuptorul și cum râd, ți se înmoaie inima! Ei sunt viața mea, ei sunt Crăciunul meu fericit!”.

Violeta Vlad, 63 de ani, contabilă

„Tortul mătușii Floret”

„E frumos că mă întrebi despre asta. Chiar zi­lele trecute mă gândeam la Crăciunul din anii co­pilăriei. Mă vedeam mică, prinzând de fața de masă, din pânză de in topit, crenguțe de brad. Toa­tă marginea mesei era îmbrăcată în crenguțe de brad. Pe masă, în mijloc, se punea o lumânare ma­re, din ceară albă. Întotdeauna, de Crăciun, se mân­ca cu lumânarea aia aprinsă. Întotdeauna, îna­inte de masa de Crăciun, mama tămâia casa, buca­tele. Nu vreau să uit cum a fost în anii copilăriei, și ăsta e motivul pen­tru care, deși nu mai suntem în aceeași for­ma­ție, încerc să fac lucrurile cum se făceau atunci. Eu cred, de alt­fel, că la fiecare casă, la fiecare masă de Cră­ciun, bucatele sunt cam ace­leași, și sunt cele tra­di­ționale. Diferă detaliile. Dar detaliile fac întotdeauna diferența. La mine, de pildă: cel mai drag îmi e că de zeci de ani, de Crăciun, se pregătește același tort. Îl făcea mătușa Floret, încă de când era tânără. Practic, rețeta are vreo sută de ani. Floret muncea o zi întreagă să-l fa­că. Pe vremea aia nu existau mixe­re, iar Floret a mea era o doamnă tare meticuloasă. E un tort fin, cu ciocolată și blat de nucă, fără pic de făină. Nu există Crăciun fără tortul ăsta!    Pentru blat e nevoie de 10 ouă, 10 lin­guri de zahăr, 10 lin­guri de nucă măcinată, 6 linguri de pes­met și jumă­tate dintr-un plic de praf de copt. Gălbe­nușurile se freacă cu zahărul bine de tot, până la omo­genizare. Apoi se alternează nuca cu pes­metul. Adică, o lingură nu­că, o lingură pesmet, se omo­ge­nizează foarte bine, se pune pra­ful de copt, și se omoge­nizează din nou. Albușurile se bat spumă, cu telul. Se știe regula: se întoarce castronul și se zice Tatăl Nostru, haha! Cert e că albușurile tre­buie să rămână acolo, țepene. Apoi, cu lingura, se ia spumă de albuș și se încorporează în com­poziția de gălbenuș, foarte, dar foarte ușor. Neapărat cu lingura! Următorul pas e tapetarea tortie­rei cu unt și pesmet. Crema se face din 350 de grame de zahăr, 2 ouă întregi frecate cu 100 de mililitri de lapte clocotit. Astea se freacă bine cu lingura de lemn. Se pune pe foc amestecul ăsta, la flacără cât se poate de mică, și se amestecă încontinuu, până devine cremă. Apoi se dă la răcit. Într-un alt cas­tron, se freacă un pachet de unt gras cu 5 linguri de cacao olandeză și se amestecă treptat, lingu­ră cu lingură, cu crema rece. Blatul se coace, se dă la răcit. Se face siropul, care se aromatizează cu esență de rom, și urmează asamblarea. Blat, sirop, cremă, blat, sirop, cremă. Deasupra se presară nucă mă­cinată sau fulgi de migdale. Asta e rețeta. Iar faptul că, an de an, fac tortul ăsta, e felul meu de a cinsti tradiția din familia noastră, e felul prin care mi-i readuc aproape pe cei ce nu mai sunt și pe care i-am iubit atât de mult. Cu recunoștință, pentru că despre asta e Crăciunul!”.

Darius Ciobanu, 43 de ani, inginer medical

„Bucatele nu înseamnă nimic dacă nu vin din suflet”

„Ce să zic, eu am divorțat anul ăsta… Am divorțat chiar în aprilie, dar decizia am luat-o chiar după Crăciunul din 2020. Masa de Crăciun a fost chiar factorul declanșator. Pentru că masa asta de Crăciun poate fi edificatoare în multe privințe… Spune ceva des­pre persoanele implicate, despre ce simt ele, mai ales. Cică dragostea trece prin stomac… Dar știi de ce trece prin stomac? Pentru că mai întâi sunt niș­te mâini fermecate care o prepară. Și dacă su­fletul persoanei care prepară mâncarea e plin de iubire și de căldură, căldura aia se transmite mai departe mâncării. În fine, să nu fiu penibil… Dar, uite, știi când am simțit că nu mai sunt iubit? Atunci, de Crăciun. De obicei, făceam totul îm­preună, dar s-a întâmplat ca anul trecut să fiu ple­cat într-un team building… Am rugat-o pe nevasta mea să nu se streseze cu gătitul și, mai ales, să mă aștepte să împodobim bradul împreună, în Ajun. Am ajuns acasă bucuros, dar ea era deja botoasă și obosită… Făcuse totul singură, împodobise bra­dul, și acum tuna și fulgera. Parcă tot ce făcuse era în ciudă. Salata de boeuf n-a mai ornat-o ca în alți ani. Nici cu oameni de zăpadă, nici cu păsă­rele din măsline, nici măcar cu frunze de pătrun­jel. Sarmalele au ieșit, pentru prima oară în 15 ani, potroacă; plăcinta cu branză dulce nu avea stafide, deși știa bine cât de mult îmi plac… Când a făcut bra­dul, a uitat să pună acolo și globul meu pre­ferat, unul pe care îl am de când eram mic, de la tata. Ce dovadă mai mare de neiubire vrei?! Toate gesturile astea mărunte vorbeau de la sine.    După ce ne-am certat, a și recunoscut că asta era… Iubirea plecase spre alte zări… În mod ciudat, am realizat lucrul ăsta prin bucatele puse pe masă. Formă fără fond. Bucatele nu înseamnă nimic dacă nu vin din suflet, dacă munca pe care o faci, n-o faci cu drag. Ce să zic, Crăciunul ăsta mă duc la mama. Care n-o să gătească, dar nici nu-mi pasă. N-am mai făcut Crăciunul la casa părin­teas­că de șapte ani! E timpul s-o fac și pe mama fe­ricită. Iar eu o să fiu mulțumit și cu o cană de ceai și o felie de cozonac. Fie și din comerț. Dra­gostea și bucuria din ochi contează! Iar de la mama nu lipsesc niciodată.”

Andrada Ilie, 35 de ani, profesoară

„Îmi amintesc mirosul de porc pârlit, amestecat cu mirosul de țuică fiartă”

„Ne știm de prea multă vreme, și știi cât preț pun pe mâncare. Și subliniez: pe mâncare, nu atât pe mâncat. Deși, recunosc, închid ochii de plăcere și când mușc din­tr-un fruct bun sau iau o linguriță dintr-o prăji­tură cremoasă. Și, apropo, de Crăciun, pot să în­chid ochii de plăcere și dacă mușc dintr-o bucată de șorici proaspăt și moale. Dar cel mai mult, când vine vorba de mâncare, îmi place ritualul, ritualul în pregătirea și așezarea mesei, în special de sărbători. În copilărie, îmi plăcea să stau lângă bunica atunci când făcea prăjituri. Bunica mă lăsa să vărs făină pe blatul de lucru și apoi să de­senez prin ea cu degetul. Făceam nori, case și fum, soare și inimioare și, uneori, oameni. De obicei, trei oameni: eu, mama și tata. Abia apoi se apu­ca bunica de aluat, iar, la final, când el ieșea foarte fraged, îmi zicea că e datorită desenului meu. Era ceva magic în toate astea. Cert e că, pen­tru mine, tot ce înseamnă Crăciun a rămas magic până în ziua de azi! Magic, pentru că de Crăciun mă întorc întot­deauna acasă, acel acasă al copilăriei, unde, fie ce-o fi, or să fie mereu mama și tata și bu­nicii, chiar dacă de aproa­pe cinci ani, tata nu mai e și nici bunicii nu mai sunt, de multă vreme. Dar vor locui mereu acolo, doar că un pic altfel. Știi ce zic… Aș spu­ne că mesele noastre de Crăciun sunt mereu aceleași, bucatele se repetă de la an la an și asta, cred, dă un confort. E ceea ce știi, ceea ce ai pomenit. La fel, și bucuriile sunt aceleași. Iar la bucurii, se mai adaugă câte un dor, câte o nos­talgie… De exemplu, nostalgia copilăriei, când eram mică și ai mei erau tineri și eram toți îm­preună și habar n-aveam ce bine și ce fericiți eram. De Crăciun, se tăia porcul în curtea noastră mare. Îmi amintesc mirosul ăla de porc pârlit, amestecat cu mirosul de țuică fiartă. Mi-o amintesc pe tanti Mimi, soția lui nea Cătălin, trebăluind împreună cu mama, așezând bucăți mari de carne într-o covată veche, din lemn. Ăsta e mușchiul, astea-s șuncile, 1, 2, 3…14…30 de șunci. Acolo punem afumătoarea… Asta e ceafa, asta e osânza. Uite, Mimi, astea le iei tu acasă: ceafă, pulpă, un pic de șuncă. Cheam-o și pe Oana, să mănânce niște șo­rici proaspăt. Mi-l amintesc pe tata, îmi amintesc mulțumirea lui. Îi deveneau ochii limpezi, se vedea pe din afară zâmbetul de dinăuntru. Și îmi amintesc pomana porcului. Râsetele noastre, gustul de carne proaspătă, fragedă, rumenă. Pâinea albă din care se rupea, murăturile reci, foarte reci. Și țuica fiartă, dulce, din care aveam voie să iau o gură. Și sentimentul meu că sunt în cel mai sigur loc de pe pământ. Sunt duse, toate, de mult… Dar o esență a acelor ani a rămas. Se simte și azi, când eu și mama facem cârnații, lebărul, toba… Și magia e că am rămas aceleași fete pline de viață, deși viața nu a fost întotdeauna blândă cu noi. Și o să râzi, dar magia se mai simte și când cineva se gândește să-mi aducă o bucățică de șorici proaspăt și adevărat. Să nu treacă Crăciunul fără o amintire concretă, venită spre mine din anii copilăriei.”

ANDRA MARIA OCNARU