Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Crăciun „latino”

ITALIA – „Buon Natale!”

Patria Crăciunului

Foto: Shutterstock – 3

Perioada solstițiului de iarnă a avut o importanță deosebită în mai toate culturile antice. Lucru firesc, dat fiind că atunci noaptea este mai lungă decât în tot restul anului, iar lupta Soarelui cu întunericul pare aproape pier­dută. Și totuși, minune mare: în fiecare an, după câteva zile în care pare să stea în cumpănă, de parcă ar fi prins în capcană, Soarele reușește iar să iasă la liman, călătoria lui pe cer redevenind, zi după zi, tot mai îndelungată. A­cest moment de triumf al lumi­nii asupra întunericului era marcat inclusiv în Roma antică, și anu­me, prin Saturnalii, o sărbătoare care dura mai multe zile la rând. Pe 25 decembrie era celebrat și Sol Invictus, „Soarele neînvins”. După apariția creștinismului, Biserica din Roma a căutat o cale prin care să înlăture religiile păgâne, cu tot cu sărbătorile lor. Una dintre primele încercări în acest sens a fost făcută în anul 217, de către Sfân­tul Ipolit Romanul, unul dintre cei mai importanți teologi ai acelor timpuri, care a stabilit data cele­brării Nașterii lui Iisus Hristos pe 25 decembrie. Tentativa lui s-a soldat însă cu un eșec. Păgânis­mul a fost mai puternic și saturnaliile au continuat să eclipseze sărbătoarea creștină. Abia în secolul al 4-lea a reușit Biserica să se impună, după ce, în 354, Papa Liberiu a oficializat data de 25 decem­brie ca zi a Naşterii lui Iisus, iar locuitorii Romei au început să dea uitării Saturnaliile, în favoarea Crăciunului, care s-a răspândit apoi în tot mai multe părți ale lumii. Italienii celebrează însă Cră­ciunul sub un alt nume: „Natale” (naștere), care vine din limba latină, iar urările de Crăciun sunt „Buon Natale” și „Felice Natale”.

Cel mai înalt brad din lume

Festivitățile de iarnă încep în Italia în 8 decem­brie, când are loc Sărbătoarea Imaculatei Concep­ţii, și italienii se apucă să împodobească pomul de Crăciun. Tradiția bradului nu s-a născut în Italia, ci a fost importată, la fel ca și în celelalte țări ale Europei, pe la sfâr­șitul secolului al 19-lea, de la nemți, dar asta nu a făcut-o mai puțin apreciată. Ba dimpotrivă – în 1991, italienii au reușit chiar performanța de a intra în „Cartea Recordurilor”, cu cel mai înalt pom de Crăciun din lume. Înalt de 650 de metri și decorat cu sute de lumini, el este de fapt o structură impresionantă, amena­jată pe versantul muntelui Ingino, care străjuiește orașul Gubbio, și care a deve­nit celebră în întreaga lume, putând fi zărită chiar și de la o distanță de 50 de kilometri.

Sfântul Francisc și scena nașterii Domnului

În aceeași zi de 8 decembrie, în care este împodobit bradul, italienii duc mai departe și o tradiție născută în urmă cu multe sute de ani: amenajarea unei scene a Nașterii Mântuitorului. Potrivit legendei, primul care a recreat scena Nașterii lui Iisus cu personaje vii, care interpretau diferite roluri (Fecioara Maria, Iosif etc.) a fost Sfântul Francisc din Assisi, care a încercat astfel, în anul 1223, să le redea oamenilor, într-un mod cât mai clar, povestea venirii pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că îndrăgitul sfânt a fost inspirat să recreeze scena Nașterii lui Iisus în urma unei vizite făcute în Țara Sfântă, unde i se arătase locul în care s-a produs marele eveniment.

Dovezile arheologice indică, însă, că originea scenei Nașterii lui Iisus, într-o formă sau alta, este, de fapt, mult mai veche. Dar indiferent de unde și cum a pornit tra­diția, ea s-a bucurat de un mare succes în rândul italienilor și al altor ca­tolici. La circa un secol după reprezentația Sfân­tului Francisc, s-a ajuns ca fiecare biserică din Italia să prezinte de Crăciun câte o scenă a Nașterii Domnului. Cu timpul, oamenii și animalele care interpretau diferitele roluri au fost înlocuiți cu niște sculpturi sau figurine, scenele devenind astfel statice. În zilele noastre, cele mai renumite și mai râvnite figurine care amintesc de Nașterea Domnului sunt confecționate la Napoli, unde există o stradă dedicată a­proa­pe în exclusivitate co­mer­cializării acestor produse și care a devenit faimoasă în lumea întreagă. De Crăciun, vin la Napoli să vadă aceste magazinașe peste o jumătate de milion de turiști. Pe lângă figurinele tradiționale, a apă­rut, treptat, obiceiul ca în fiecare an să fie realizate și unele noi și complet inedite. Una dintre cele mai de suc­ces asemenea figurine este cea a marelui fotbalist Diego Maradona, care a jucat pen­tru echipa orașului, deve­nind astfel foarte iubit la Napoli. Oricât de iubit ar fi însă Maradona, el e așezat mai pe la marginea sce­nei care recreează Nașterea Domnului. În vreme ce locul central îl ocupă, desigur, Fecioara Maria. În ceea ce privește figurina care-l reprezintă pe Pruncul Iisus, aceasta nu este adăugată, potrivit tradiției, decât în seara de Ajun.

Sfânta Lucia și vrăjitoarea Befana

În Italia, darurile de Crăciun sunt aduse de per­sonaje cum nu se poate mai diferite. În nordul țării, aducătoarea lor este Sfânta Lucia. În noaptea dintre 12 și 13 decembrie, ea vine călare pe un măgar. În așteptarea Luciei, copiii lasă de cu seară o ceașcă de ceai pentru Sfântă, dar și niște mâncare pentru măgă­ruș. Alt aducă­tor de cadouri este Moș Cră­ciun, căruia în Italia i se spu­ne „Babbo Na­tale”. Dar mo­mentul prin­ci­pal pentru ofe­rirea de daruri este noaptea din­tre 5 și 6 Ia­nuarie, în care creștinii occidentali comemorează vizita celor trei magi de la Răsărit, care i-au adus cadouri Prun­cului Iisus. Interesant este că micuții din Italia primesc în această noapte daruri de la un personaj care arată exact ca o vrăjitoare: o femeie bătrână, cu nasul mare și cu o mătură zburătoare la purtă­tor. Una dintre cele mai răspândite legende spune că Befana era o gospodină de excepție, petre­cându-și fiecare zi făcând curat și măturând de zor. Într-o zi, Cei Trei Magi au sosit la ușa ei, în cău­tarea Pruncului Iisus. Befana nu i-a ajutat, fiind prea ocupată cu curățenia. Dar simțindu-se vino­vată, ea s-a răzgândit și a decis să-l găsească pe cont propriu pe Mântuitor, urmând o lumină care strălucea puternic pe cerul nopții. Bătrâna a luat cu ea o pungă plină de bunătăți și daruri pentru Iisus. Din nefericire, în pofida tuturor eforturilor depuse, Befana nu reușește niciodată să-l găsească pe Mântuitor. În schimb, pornind de la credința că Iisus poate fi găsit în toți copiii, ea le oferă aces­tora cadourile, constând de regulă în jucării, bomboane sau fructe. Micuții care au fost năz­drăvani trebuie însă să se mulțumească cu căr­bune, bețigașe de lemn, ceapă sau usturoi.

PORTUGALIA – „Feliz Natal”

Feciorii mascați

Caretos

Fiind catolici, portughezii au multe obiceiuri de Crăciun care seamănă cu cele ale italienilor, cum ar fi de pildă amenajarea unei scene a Naș­terii Domnului. Dar în zonele mai izolate ale țării, la fel ca și în România, dăinuie și tradiții păgâne, care datează încă dinaintea crești­nismului. Una dintre ele are loc, de exem­plu, în localitatea montană Varge. Ea de­butează pe 24 decembrie, când are loc o întâlnire a tinerilor neînsurați, care intră într-un soi de „Cantonament”, la fel ca și călușarii noștri. După Liturghia de Crăciun, din 25 decem­brie, care are loc dis de dimi­neață, feciorii își fac apariția sub formă de „Caretos”, pur­tând costumații viu colorate și măști stranii, cu iz păgân („Capra” noas­tră). Ei fac larmă mare prin sat, dansând și chiuind în sunetul muzicanților care-i însoțesc. Băieții aruncă fân peste oameni, tachinează fetele și le stropesc cu apă. În această atmosferă neo­bișnuită, în care lumea mai că uită de frig, are loc „strigarea de laude”, în care tinerii iau în râs întâm­plările negative din sat. De pe la ora prân­zului încolo, Caretos încep să meargă din casă în casă, cântând, primind de la oameni cârnați, prăjituri și vin. Săr­bătoarea conti­nuă apoi cu un concurs între tineri, învinșii fiind obligați să le plătească o sumă pre­stabilită învingătorilor. A doua zi, după liturghie, are loc o festivitate la care parti­cipă atât băieții, cât și fetele – un simbol pentru puterea familiei.

Cele 9 liturghii din Madeira

Crăciunul e marcat și pe insula Madeira, într-o manieră aparte. În zorii zilei de 16 de­cembrie începe Festa. Oamenii se tre­zesc cu noaptea în cap și merg la biserică, pentru a parti­cipa la prima dintre cele nouă liturghii de Crăciun. Cele mai multe asemenea slujbe încep în zori, încă de pe la 5 sau maximum 7 dimineața. În numeroa­se comunități, credincio­șii merg din casă în casă, astfel încât grupul de enoriași crește văzând cu ochii, pe măsură ce se apropie de lăcașul sfânt. Și, cuprinși de bucuria sărbătorii, oamenii cântă în drum spre biserică. Unii iau la ei și câte un instrument, cum ar fi o muzicuță. Alții aduc la biserică lichioruri și „Bolo de Mel”, desertul tradițional al insulei. Din câte se spune, această prăjitură, creată de prin secolul al 15-lea, poate rezista ani de zile fără să se strice. Dacă apucă… După liturghie, enoriașii se adună în curtea bise­ricii și petrec până la răsărit, în muzica acordeo­nului, ukulelelor și a muzicuței. Pe lângă prăjituri, se mănâncă supă de pui și sand­wichuri cu carne de porc. Iar de băut, se beau lichior și cacao fierbinte. Iar a doua zi, oamenii o iau de la capăt, plecând în alai la biserică.

Cele nouă liturghii de Crăciun din Madeira comemorează cele nouă luni de sarcină ale Fe­cioa­rei Maria. Singura dintre ele care nu se ține dimineața este ultima. În 24 decembrie, are loc liturghia de la miezul nopții, numită „liturghia cocoșului”, întrucât se crede că această pasăre a fost cea dintâi care a vestit venirea pe lume a Prun­cului Iisus.

Focurile de Crăciun

În multe părți ale Portugaliei, oamenii obișnu­iesc să aprindă în seara de Ajun niște focuri mari, numite Madeiros, menite să-i țină de cald Pruncu­lui Iisus. Potrivit tradiției, ideal e ca focul să fie cât mai înalt și să ardă cât mai multe zile la rând. În zilele noastre, cel mai cel dintre toate focurile de Crăciun din Portugalia este cel din Penamocor. Totul începe cu o adevărată procesiune a tractoa­relor, care transportă tone întregi de lemn pentru a construi un rug uriaș, care depășește uneori chiar și 10 metri în înălțime. Spre deosebire de restul portughezilor, cei din Penamocor îi dau foc rugu­lui încă din data de 23 decembrie. Iar dacă lucru­rile merg bine, acesta arde cel puțin până în 6 ianuarie, așa cum o cere tradiția.

Castanele aruncate în foc

În micuța localitate portugheză Aldeia Viçosa există o tradiție unică de Crăciun: Magusto da Velha. În data de 26 decembrie, oamenii se adună în piața din fața bisericii pentru a urca în turnul lăcașului. De aici, ei aruncă aproximativ 150 de kilograme de castane în rămășițele focului care a ars în piață. Localnicii mănâncă apoi castanele coapte, dar și dulciuri și pâine prăjită, înmuiată într-un excelent ulei de măsline local, și beau din vinul oferit de primărie. Această tradiție neobiș­nuită s-a născut în memoria unei bogate femei bătrâne („velha”), care i-a făcut bisericii locale o generoasă donație, cerând în schimb doar ca eno­riașii să se roage pentru ea de Crăciun. De atunci, oamenii au organizat veac după veac acest festi­val, care amintește de generozitatea celor care le ofereau hrană săracilor în epoca medievală, o perioadă caracterizată de foamete, războaie și boli.

SPANIA – „Feliz Navidad!”

Marile vedete: Cei trei magi de la Răsărit

Pentru copiii din Spania, ca și pentru cei din Italia, sărbătorile de iarnă sunt ceva mai înde­lungate. În mod ciudat, cei trei magi de la Răsărit, Melchior, Baltazar și Gașpar, nu vin la Betleem pe 24 decembrie, ci pe 5 ianuarie, când în toată țara au loc parade în cinstea lor, iar copiii își pun pantofii în prag. Cei din familii mai tradiționaliste îi umplu cu fân. Alții pun lângă pantofi câte o farfurie cu dulciuri sau pâine și eventual și un pahar cu lapte, pentru cei trei călători osteniți. A doua zi dimi­neața, își găsesc pantofii plini de cadouri. Nu e așadar, de mirare, că pruncii spanioli sunt deo­sebit de atașați de cei trei magi de la Ră­sărit. După ce cadourile au fost deschise, urmează un ospăț bogat. Cel mai important fel servit cu acest prilej este un desert numit Roscón de Reyes, o prăjitură greu de făcut acasă, umplută cu cremă sau frișcă, decorată cu fructe confiate și înăuntrul căreia sunt as­cunse o figurină a unui mag și un bob de fa­sole. Cine găsește figurina în bucata lui de prăjitură va purta o coroană, fiind astfel înco­ronat „regele” sau „regina” banchetului. Dar ghi­nionistul care dă peste fasole trebuie să plătească pentru Roscón de Reyes care va fi servit în anul ce urmează.

El Gordo – Loteria „cea grasă” de Crăciun

Un alt obicei de Crăciun al spaniolilor este să participe la o loterie ale cărei numere câș­tigătoare sunt anunțate în direct, la televizor, pe parcursul întregii dimineți de 22 decembrie. Tradiția loteriei de Crăciun a început încă din 1812, iar numerele câștigătoare sunt cântate de un cor de copii. Loteria a fost numită „cea grasă” grație premiilor impresionante care pot ajunge chiar și la milioane de euro…

Poveștile s-au sfârșit. Vă lăsăm pe dvs., dragi ci­ti­tori, să alegeți între „Crăciunurile latino” și ve­chiul Crăciun Românesc, cu cetele lui de colin­dă­tori. Tot de la Râm ne tragem și noi, dar parcă tra­diția noastră are mai multă magie și e mai aproape de cer.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian