ION BARBU (pictor, desenator, creator de muzee): „Trebuie să vezi în fiecare val de frig ce te ține în casă, căldura de mai târziu”

Artist desăvârșit și creator de inedite mu­zee, Ion Barbu ne-a făcut anul aces­ta un cadou superb – Muzeul Poezie(i) din Iași, ce și-a surprins vizitatorii prin ludic și un non-conformism plin de ima­gi­nație. Am stat de vorbă cu domnia sa atât despre ultima creație, cât și despre atmosfera sărbă­torilor de iarnă din Petrila natală.

Poezia la muzeu

– Deși trăiți în Petrila, un oraș de provincie, afectat de dispariția mineritului, efer­vescența dvs. artistică are anvergură euro­pea­nă. Tocmai ce ați inaugurat, toamna asta, un Muzeu al Poezie(i) la Iași… Poa­te fi expusă poezia în muzeu?

– Am profitat de o vizită în Petrila a lui Lucian Dan Teo­do­ro­vici, directorul Mu­zeu­lui Literaturii din Iași, și la o discuție de sea­ră, i-am propus să fa­cem un muzeu al po­eziei la Iași. A fost o dragoste la prima ve­dere propu­nerea mea. Totul a de­curs după aceea în mod firesc. A fost pen­tru prima dată în viață mea (sunt la al patrulea muzeu pe care îl fac), când nu a tre­buit să alerg și să con­ving au­toritățile că este o idee bună, pe ca­re merită să o susțină. A fost un exemplu po­zitiv, de cum ar trebui să mear­gă lucrurile în țara asta. În final, a ie­șit un mu­zeu care evită locurile prăfuite, la propriu, dar și la figu­rat, de care su­feră muzeele româ­nești. Este o privire ludică, jucăușă, asupra poeziei. Propun să privim poezia altfel, dincolo de șabloanele primite în școală, legate de poezie și poeți. Să privim poezia și cu zâmbetul pe buze. Până la urmă, eu sunt doar un observator, un iubitor al poeziei – deși am citit multă poezie, eu nu am scris în viața mea un vers.

– Locuiți la Petrila, o localitate cu oameni triști, fără locuri de muncă, dar așezată lângă peisajul de vis al Parângului. Cum este iarna, când vin sărbătorile?

– Păi… urât, cum să fie?! Și trist. Orașul e de­corat cu lumini colorate, jalnice, spânzurate pes­te tot, cu noroi și nelipsitele gunoaie. De-aia pre­fer iarna să evadez într-un loc mai civilizat, să merg la Bistrița, unde sunt chiar acum, când vor­bim. Sunt foarte bucuros. E un oraș curat și romantic, pe inima mea.

– Cum o să vă petreceți Crăciunul? Ce mai înseamnă el pentru dvs.?

– De Crăciun o să ascult îndemnul și… o să fiu mai bun. Și mai harnic! Eu sunt fericit dacă pot să lucrez și în ziua de Crăciun. Am în față câteva proiecte frumoase, la care țin foarte mult, și nu cunosc bucurie mai mare decât de a lucra zilnic la ele. Așa că voi sărbători Crăciunul prin muncă. Asta nu înseamnă că voi refuza vreo invitație la un pahar de vin.

La colindat

– Petrila este azi un oraș lovit de șomaj, dar a cunoscut și prosperitate în trecut. Mai țineți min­te cum venea Moș Crăciun în anii copilă­riei?

– Copilăria este pa­radisul nostru pier­dut și este emoționant și frumos să-i che­măm amintirea. Pă­rinții, masa în familie, prietenii… Dar primul lucru care îmi vine în minte este că întot­dea­una Crăciunul era o perioadă de pros­pe­ritate personală. Mer­geam să colindăm în celebra Colonie Fer­dinand, din Petrila, și întotdeauna câștigam câțiva bănuți. Nu erau mulți, dar era foarte important că erau câș­tigați de mine. Îmi amintesc că prima in­vestiție serioasă pe care am făcut-o cu ba­nii din colindat a fost să îmi cumpăr o carte, de la unica li­brărie din Petrila, micuță cât o bucătărie. Acea li­brărie nu mai există, acum în locul ei e un magazin oarecare. Dar îmi amintesc foarte bine acea primă carte: Teatru de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Sigur, la acea vârstă nu știam cine este acest scriitor, dar eram mândru că el îmi poartă numele.

Imperiul cârnaților și al șuncilor

– Unul dintre celebrele dvs. muzee se află chiar în Petrila. I l-ați dedicat Mamei. Cu sigu­ranță, un „personaj” important al copilă­riei dvs. Se implica în Crăciun?

– O, da! Era o femeie extrem de religioasă și ți­nea foarte mult la aceste sărbători! Și cu toată sărăcia în care trăiam, pentru că nu era ușor să crești patru copii, nu ne lipsea nimic din bucu­riile Crăciunului de altădată. Era o foarte bună gospodină și, cumva, tot anul pregătea acest moment, străduindu-se să crească un porc, să nu ne lipsească pe masă nimic din ce e tradițional. Ritualul sălbatic al tăiatului porcului mă marca foarte tare și evitam să particip, dar apoi, alături de familie, pregăteam cele necesare. Îmi amin­tesc că era în Petrila o afumătoare și acolo afu­ma tot orașul. Erau sute de cârnați și de slăninuțe atârnate, dar omul care avea cheile știa exact cine și ce are acolo. Toată Petrila își ținea pro­viziile de iarnă acolo, atârnate disciplinat. Era o veritabilă sărbătoare, mersul cu căruciorul la afu­mătoare, pentru că intram în imperiul cârna­ților și al șuncilor! Și noi le țineam acolo, dar mai mult ca să nu le avem la îndemână și să le ter­minăm prea repede. Mergeam cu mama la afumătoare din când în când, cu un cărucior, și mai luam un pic din proviziile noastre. Era un uni­vers foarte olfactiv, nu am cum să uit mirosul acela de cârnați și șuncă afumată!

– Cândva „citadelă” a mineritului de căr­buni, tumultul vieții în Petrila s-a stins; cu toa­te astea sunt grămezi de turiști care vin de la dis­tanțe mari, ca să se bucure de frumusețea Pa­­rângului. Dumneavoastră ați copilărit chiar la poalele lui. V-ați bucurat de acest avantaj?

– Deși am trăit la poalele Parângului și Rete­zatului, eu nu am avut pasiunea muntelui. Dar am avut o stradă în pantă chiar lângă casa noas­tră, și era derdelușul ideal. Acolo mergeam cu sa­nia și mă întâlneam cu ceilalți copii. Ne urcam în capătul derdelușului și ne dădeam drumul de aco­lo, până în strada principală. Nu era niciun pe­ricol de accident, pentru că în acele timpuri tre­cerea unei mașini prin Petrila era un eveni­ment.

– Astăzi, Crăciunul pare să fie mai mult des­pre cadouri, petreceri și bucate alese… Un­de ar trebui să căutăm, de fapt, frumusețea sărbătorilor?

– Pentru mine, Crăciunul este ceva foarte intim. Dacă eu sunt bine cu mine, deși e foarte greu să mă mulțumesc, e ceva bun. Și îmi place, deși nu reușesc totdeauna să fiu alături de copii și nepoți.

– Vă place iarna? Vă cheamă afară, spre ea, sau preferați retragerea în sine?

– Nu îmi place deloc frigul, nu mă împac cu el. Pentru mine, iarna este mai degrabă un mo­ment potrivit de retragere din lume, așa, ca o mi­ni-pandemie. Ce faci dacă stai în casă? Lucrezi! Iarna, mi se pare un anotimp ideal pentru lucru, și din cauza asta, pe mine primăvara mă prinde fericit și cu multe proiecte făcute. În fiecare val de frig ce te ține în casă, trebuie să fie căldura de mai târziu. În felul ăsta, iarna poate să fie un anotimp foarte rodnic.

Foto: CAMELIA TOMA