
Sprintenul Mercur începe prima retrogradație a anului la sfârșit de săptămână, ceea ce nu este o veste prea bună pentru cei care și-au propus o ieșire de weekend. Problemele pot fi legate de partea electrică a mașinii, în cazul în care conduceți. Se mai poate să vă ciondăniți cu amicii despre niscaiva trebșoare din trecut. Luna plină se petrece în Rac, în noaptea de luni spre marți. Aveți grijă să nu reacționați prea intens emoțional față de cei din familie. Cei care doresc ca părul lor să câștige mai mult volum, să-și tundă vârfurile cu o zi înainte. Profesional vorbind, aveți o dorință mai mare de a vă afirma ca de obicei, iar dacă lucrați în vânzări, puteți avea o reușită remarcabilă. În această perioadă (cel mai probabil luni) se va întâmpla ceva esențial, de natură să afecteze raportul dintre mari grupuri de oameni și persoane în poziții de autoritate. Evenimentele produse acum sunt ca un declic, care determină cursul nou pe care-l iau anumite raporturi internaționale. Uranus în Taur revine în mișcare directă miercuri și ne revine discernământul cu privire la bani și prietenie. De asemenea, înțelegem pe care dintre prieteni ne putem baza, atunci când avem nevoie de sprijin practic.
Semnele cardinale:
BERBECII procedează bine dacă dau ascultare observațiilor făcute de prietenii lor mai în vârstă, mai ales dacă sunt repetate. Nu vă certați cu ei, căci au probabil dreptate. La serviciu lucrurile sunt în curs de rearanjare, dar nu încercați să forțați nota marți și miercuri.
RACII n-ar trebui să acționeze pe plan financiar, vineri și sâmbătă, mai ales, căci Mercur retrograd nu e bun pentru înțelegeri bănești. Luni ar fi ideal să stați acasă și să dați toată atenția partenerului de cuplu sau de afaceri, căci raporturile dintre dvs. sunt în schimbare.
BALANȚELE care au de dat examene sau de întreprins călătorii ar putea să trebuiască să facă schimbări, de vineri încolo. E posibil să vi se ceară documente din urmă. Luni aveți de-a face cu șefi agitați și emoționali. Cineva din familie nu mai e de acord cu ce se întâmplă.
CAPRICORNII sunt fermi cu privire la situații pe care nu mai sunt dispuși să le tolereze. S-ar putea să reacționați ca urmare a unor chestiuni bănești, care trebuie revizuite. Emoționalitatea exagerată a partenerului vă calcă pe nervi, luni și marți, și vă puteți detașa brusc.
Semnele fixe:
TAURII au fost cam dezorientați încă din august 2021, în privința vieții personale și nu numai. Dacă nu vă luați la harță cu șefii dvs., către finele săptămânii, veți putea găsi soluții constructive în carieră, începând de joi.
LEII nu reușesc să se pună de acord cu partenerul de familie, vineri și sâmbătă, deci e preferabil să evitați discuțiile. Luni și marți simțiți nevoia de apropiere familială, dar încărcătura emoțională poate deveni excesivă. Nu vă contraziceți cu șefii, până miercuri.
SCORPIONII nu fac bine dacă dau curs discuțiilor contradictorii din familie, din weekend, căci ciondănelile pot continua timp de peste o săptămână. Luni și marți vă sfătuim să evitați atât condusul, cât și atitudinile radicale față de cei din anturaj.
VĂRSĂTORII rezonabili, care știu să asculte, își pot modifica atitudinea, după ce Mercur începe retrogradația în semnul lor. Aceeași atitudine rezonabilă față de șefii dvs. inconsecvenți vă poate fi de folos, începând de joi, când intervin clarificări utile și necesare.
Semnele mutabile:
GEMENII ar trebui să amâne călătoriile lungi. E posibil ca dacă porniți la drum la finele săptămânii, să aveți probleme legate de documente. E însă indicat să reveniți asupra unor enunțuri făcute public.
FECIOARELE se înțeleg de obicei bine cu colegii, nu însă și în această perioadă. Mercur retrograd e de vină că nu vă faceți înțeleși sau că serviciul vă obosește mai mult. Luni și marți, relațiile cu femeile și familia pot trezi reacții exagerate.
SĂGETĂTORII doresc să facă impresie și să se impună. Aveți grijă de sănătate și raporturile de muncă, pentru că în ambele domenii pot apărea probleme, mai ales marți.
PEȘTII sunt ocrotiți de marele benefic Jupiter, care le aduce noroc în dragoste, mai ales în preajma Lunii pline din Rac. Atâta succes vă poate atrage invidii și bârfe, începând cu finele săptămânii.