– E greu de crezut că în vremuri de pandemie, când luptăm să ne apărăm sănătatea, există oameni care visează la idealul tinereții eterne. Și totuși, la începutul anului 2022, un grup de cercetători din Germania ne propune un program medical și mental de o maximă simplitate, menit să ne faciliteze accesul la o stare de bine pe termen lung: codul tinereții eterne –
FACTORUL MEDICAL
Somn la rece

Cei care dorm într-o cameră mai puțin încălzită își păstrează mai mult tinerețea. Faptul a fost demonstrat într-un studiu întreprins de cercetătorii de la Universitatea din Boston. Temperatura ideală a camerei de dormit: 17 grade.
Explicația: Dacă merele sunt ținute la răcoare, ele își păstrează mai mult prospețimea. În mod evident, acest lucru este valabil și pentru oameni și animale: cu cât este mai cald, cu atât procesele metabolice se desfășoară mai rapid și cu-atât îmbătrânim mai repede. Dovada a fost oferită de un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Marburg asupra muștelor. În timp ce una din muște – ținută la o temperatură de 18 grade – a trăit 150 de ani (cifra raportată la durata de viață a omului), surata ei – care a avut parte de o temperatură de 28 de grade – a murit după 70 de ani. Medicii recomandă: noaptea temperatura camerei nu trebuie să depășească 17 grade.
1500 calorii pe zi
Femeile și bărbații care de-a lungul vieții nu consumă mai mult de 1500 de calorii pe zi au celule mai sănătoase, care se reînnoiesc continuu. În felul acesta, putem atinge vârsta de 120 de ani.
Explicația: Profesorul Ray Walford, de la Universitatea din Los Angeles, a fost primul care a demonstrat cu experimentul făcut pe șoareci că foamea este un izvor de tinerețe. Astfel, șoarecii care-au primit hrană foarte puțină au trăit de două ori mai mult decât semenii lor care-au mâncat cât au dorit. Walford crede că printr-un astfel de „regim” ar putea și oamenii să atingă vârsta de 120 de ani, păstrându-și timp îndelungat capacitatea de muncă și tinerețea. Dar pentru aceasta nu trebuie să consume mai mult de 1200-1500 de calorii pe zi.
Vitaminele potrivite
La fiecare vârstă, bărbații și femeile au nevoie de vitamine și substanțe minerale diferite, pentru cele 70 de miliarde de celule ale corpului. (Tabelul exact îl veți găsi la sfârșitul articolului.)
Stăpâni pe muncă
De ce dirijorii, ciobanii sau filosofii își mențin tinerețea timp mai îndelungat? De ce arată prostituatele, care își vând trupul, cu zece ani mai bătrâne? Psihologii au descifrat secretul, divulgându-l într-un studiu amănunțit.
Explicația: Conform statisticilor, există profesiuni care îi favorizează pe cei ce le practică, ajutându-i să trăiască deosebit de mult, păstrându-și însă tinerețea; de exemplu: dirijorii, călugării, pictorii, ciobanii. De ce? În cauză se pare că este sentimentul de „dominare”. Acești oameni sunt făuritorii propriei lor vieți. Fac ce vor în meseria lor, există o mare doză de libertate, ei nu se simt oprimați. În schimb, oamenii care fac meserii în care alții dictează îmbătrânesc repede. Prostituatele par adeseori mai bătrâne decât sunt în realitate. Psihologii spun: își vând trupul și trebuie să plătească cu sufletul.
Dragoste pentru imunitate
Contactul sexual regulat stimulează organismul prin intensificarea activității hormonilor, întărește sistemul imunitar, producând o serie întreagă de efecte de întinerire surprinzătoare. De exemplu: un singur sărut intens are același efect cu o alergare de 50 de metri. Se fortifică sistemul imunitar, se produc anticorpi și limfocite. Un cuplu de cercetători englezi au făcut un studiu vreme de 10 ani, prezentând nenumărate cifre convingătoare.
Explicația: Contactul sexual este mai eficient decât orice lifting. În timpul unui sărut intens, pancreasul secretă mai multă insulină, glandele sexuale inundă corpul cu hormonii stimulați, pulsul crește de la 70 la 150. Irigația sanguină este și ea stimulată. Când oamenii se mângâie, dinamica circulației crește, iar substanțele „mesagere” își pot desfășura acțiunea lor de întinerire (de exemplu, tiroxina). Ele sunt cele care provoacă umflarea sânilor. Așa-numita „tentă sexuală”, o ușoară roșeață a pielii care apare ca urmare a excitației pe față, gât și piept, ne conferă o strălucire tinerească. În plus, în timpul actului sexual, hormonul stresului (cortizolul) scade.
FACTORUL MENTAL
„Rețeta secretă”, iată un cuvânt magic

Visul tinereții fără bătrânețe este străvechi. Mulți încearcă să-l împlinească cu ajutor extern – tratamente de întinerire, operații estetice, săli de fitness, regimuri de slăbit. Dar se pare că secretul se află în altă parte: există și persoane care nu dau bani nici pe lifting, nici pe laser, care nu înghit hormoni sau pilule magice, care nu se duc nici la cosmeticiană, nici la chirurg. Dar când își fac apariția undeva, cei din jur încep să murmure cu invidie sau cel puțin cu uimire. Cum o fi reușind ăsta să arate așa de tânăr, ce-o face asta de rămâne mereu frumoasă? Aceste întrebări îi neliniștesc mai ales pe cei care au încercat tot ce este posibil pentru a-și cosmetiza sau opera vârsta, fără însă să pară nici cu un minut mai tineri. De ce? Fiindcă nu și-au putut opera sufletul, el fiind un organ inoperabil. Cei veșnic tineri au știut să-și trateze „organul” acesta, respectând șase reguli de aur.
Nu vă înconjurați doar de admiratori
Sigur, nu e-ntotdeauna plăcut să vă expuneți discuțiilor, criticilor – uneori mai aspre – sau reproșurilor întemeiate, dar toate acestea vă întineresc. Cei care stau de vorbă doar cu persoane care au aceleași păreri, funcționând ca niște automate de confirmare, nu vor avea parte nici de idei, nici de viziuni. Înotând în „grăsimea” automulțumirii, acești oameni vor deveni greoi și imobili din punct de vedere spiritual. Cei veșnic tineri se înconjoară de oameni de altă vârstă, de altă culoare politică și de altă categorie socială. De oameni care au curaj câteodată să spună: coafura ta e oribilă, rochia ți-e prea strâmtă, cravata e lipsită de gust. Rezultatul: privire sinceră, înfățișare plăcută, expresia feței deschisă.
Evitați relațiile sexuale formale
Nu vă culcați cu cineva doar fiindcă asta v-ar putea avantaja cariera sau cu un soț al cărui sex-appeal este de fapt contul din bancă. Cei veșnic tineri fac amor doar atunci când doresc cu adevărat.
Alungați invidia
Invidia este un fel de otravă care acționează încet, dar care contaminează în timp sufletul. Firește, un om civilizat nu lasă să se observe că e ros de invidie atunci când colega cea nouă, pe lângă că-i deșteaptă, arată și bine, sau când un prieten ia note mai bune la examen. Cei care visează la tinerețea eternă să nu-i invidieze pe cei care au câștiguri și succese mai mari, care sunt fericiți în dragoste sau câștigă la loterie. Invidia provoacă apariția ridurilor pe suflet și pe obraz, ea produce impurități ale pielii, adevărate „coșuri de invidie”. Bucurați-vă de succesul și fericirea altora! În loc să-i urâți, lăsați-vă stimulați. Aspirația întinerește.
Exersați seducția
Sunt oameni care-și mobilizează calitățile de seducători doar când există un scop anume: să ajungă cu cineva în pat sau să profite pentru a promova profesional. Odată scopul atins, „mușchii” seducției amorțesc, iar în cele din urmă se moleșesc de tot. Asemenea oameni își pierd ascuțimea, se tocesc precum cuțitele vechi. În schimb, semenii lor veșnic tineri aspiră tot timpul către ceva, năzuiesc, nu contenesc să viseze și să seducă, bucurându-se de senzualitatea vieții.
Nu vă cenzurați în exces
Unii oameni își închipuie că e o virtute să se cenzureze tot timpul. Nu mănâncă o pralină, pentru că vor să-și păstreze greutatea pe care o consideră ideală, nu-și cumpără haina visată, pentru că li se pare un lucru zadarnic. Cine nu-și permite măcar puțină strălucire devine șters. De la păr până la comportament. Persoanele cu suflet tânăr n-au deloc mustrări de conștiință când își permit ceva ce le face bine și nu au scrupule atunci când încalcă (măcar o dată) prescripțiile: mănâncă toată înghețata (deși cornetul e foarte mare), intră în sex-shop-uri sau își cumpără un ruj înfiorător de scump. Iar ochii le strălucesc.
Fiți curioși!
Sunt demni de laudă oamenii care-și perfecționează continuu ceea ce știu. Dar mulți dintre ei devin la un moment dat „atoateștiutori”. Ăștia sunt cei care se tem de tot ceea ce e nou, pentru că ar trebui să pună întrebări, și asta i-ar face nesiguri. Asemenea oameni își petrec concediile mereu în același loc (pentru că acolo cunosc tot și sunt cunoscuți de toți), se duc la același restaurant și mănâncă mereu aceleași feluri. Dar acest stil de viață le lenevește mintea și aspectul exterior, duce la corpolență și la bărbie dublă.
Explorați cu mai multă încredere necunoscutul. Pentru fiecare vârstă pe care o atingeți, cuceriți teritorii noi. Dacă la 50 de ani nu mai puteți purta minijupa, aveți în schimb o experiență de viață care vă dă o strălucire inconfundabilă. Folosiți-o! Nu vă mai expuneți picioarele, ci mintea și intensitatea trăirii. Veți seduce la fel ca la 20 de ani.
Nu există o rețetă secretă și exclusivă pentru a rămâne tineri. De altfel, o rețetă secretă pentru tinerețea veșnică ar fi la fel de îngrozitoare ca pilulele pentru slăbit. Ne-am lăsa cu toții în voia ei, plictisindu-ne de atâta tinerețe administrată tuturor, în mod egal. Adevărata tinerețe veșnică trebuie căutată de fiecare în parte. Iar celui care o descoperă i se poate citi pe obraz.