SELECȚIA „FORMULA AS”

* Vanessa Springora, „Consimță­mân­tul”, traducere și note de Alexandra Cozmolici, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 216 p.

Cred că pentru toți părinții și bunicii nor­mali, care-și cresc plini de iubire, grijă și sacri­ficii copiii și nepoții, nu există persoane mai odioase decât pedofilii. Abuzurile fizice și emo­ționale asupra unor inocenți vulnerabili, lip­­siți de discernământ, au consecințe grave pen­tru sănătatea lor psihică, vătămată pe viață. Numai că, atunci când prădătorul sexual e bine poziționat în lumea intelec­tuală, societatea pare mai permisivă cu de­tracarea lui. Este cazul proverbial-liberti­nei societăți franceze și al lui Gabriel Matzneff, autor cu vreo 40 de cărți – ro­mane, jurnale, eseuri, unele premiate și de Aca­demia Franceză, bine vândute și admirate de nume mari ale intelectualității din Hexagon. În multe dintre scrierile lui, subiectul e obsesia sexuală pentru copii sub 15 ani, amorurile cu tentă de pornografie infantilă, seducția victi­melor inițiate prematur în voluptăți. „Cazul Matzneff” n-ar fi stârnit vâlvă internațională (publicații din numeroase țări s-au ocupat pe larg de el, știut fiind că orice scandal sexual se vinde bine) dacă n-ar fi apărut cartea-mărturie pe care v-o recomand azi. Desigur, mișcarea fe­ministă #MeToo a dat posibili­tatea unor foste starlete să-și adu­că minte cum au fost ele „hăr­țuite” în urmă cu mulți ani de către bărbați cu notorietate, în special artiști și politicieni. În virtutea „corectitudinii poli­ti­ce”, acuzele lor greu de do­vedit au putut totuși compro­mite cariere strălucite. Vanessa Springora nu face parte din această categorie. Ea a ales să-și scrie povestea doar pentru a atrage atenția asupra responsabilității obliga­to­rii a opiniei publice în privința copiilor abuzați, necesității pedepsei legale pentru abuzatori și a limitelor libertății de a face ce poftești. Fap­tele pe care le relatează ea s-au petrecut cu trei decenii în urmă. Avea 13 ani, era fiica unei editoare boeme, divorțată de un soț gelos și își însoțea mama la evenimente din mediul literar. Sin­guratică, introvertită, incapabilă să-și înțe­leagă furtunile hormonale ale pubertății, a fost flatată de atenția pe care i-a dat-o Gabriel Matzneff, pe atunci în vârstă de 50 de ani. S-a îndrăgostit de el, și scriitorul, fără nici o dilemă morală, a adăugat-o pe lista „muzelor” sale mi­nore care-i dădeau atât satisfacții carnale, cât și subiecte de scris. Fermecător și dominator, pro­fitând de naivitatea copilei îndrăgostite (care nu se percepea ca victimă, dimpotrivă), având consimțământul ei în această relație, Gabriel Matzneff îi folosește imaginea și scrisorile pentru alte povești cu succes la cititori. Numai că, pe la 15 ani, citindu-i cărțile, Vanessa des­co­peră că nu e singura lui muză, ci doar una din­tre copilele seduse a căror intimitate a des­cris-o lubric. Înțelege că adoratul ei e capabil de minciună, răutate, egoism, că e tiranic (îi interzice să se distreze cu colegi de vârsta ei, să se fardeze, îi controlează dieta și lecturile…). Inteligentă, își dă seama de nocivitatea acestei legături și hotărăște să se elibereze, dar rana desprinderii rămâne. A avut nevoie de mulți ani de terapie pentru a o vindeca, iar în acest lung proces, cititul, literatura i-au fost leac bun. Azi, Vanessa Springora e director la Editura Julli­ard, coordonatoare a unei colecții la altă editură vestită, Laffont, scenaristă și regizoare, cu o via­ță de familie împlinită. Într-un interviu luat cu ocazia publicării versiunii românești, ea spune că nu a scris „Consimțământul” din răz­bu­­nare, scopul ei n-a fost să-l trimită pe Matzneff, care are acum 84 de ani, la închi­soare, ci pentru că a vrut să deschidă drum dis­cuției despre complacerea unui mediu cultural în a ignora gravitatea pedofiliei.