Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dr. Li LuoXi (Specialist în medicină tradițională chineză): „Fii optimist, fii darnic și  mulțumește-te cu ce îți oferă viața!”

„În China, modul de viață s-a schimbat”

– Domnule doctor Li, titlul rubricii noastre, „Stil de viață”, se află în topul celor mai folosite cuvinte din ultimele decenii. Este vorba despre cum trăim ca să nu murim din cauza presiunii enorme pe care o manifestă asupra noastră stre­sul lumii moderne. Există această problemă și în China, țara dvs. de obârșie? Își pun probleme chinezii legate de stilul lor de viață?             

– M-am născut acum 54 de ani, în provincia Shaanxi, din centrul Chinei, cunoscută pentru des­co­perirea, în 1974, a armatei statuetelor din tera­cotă, îngropate acum 2200 ani, în amintirea pri­mului împărat al Chinei. Descoperirea a fost fă­cută chiar în apropierea localității în care m-am născut, Xi’an! Știți, desigur, că istoria țării mele este străveche, datând cam de 5.000 de ani. Până acum 150 de ani, țara mea a fost foarte puternică, cu un stil de viață de neconfundat, dar ca urmare a unui război îndelung, China a slăbit, s-a schim­bat, împreună cu locuitorii ei. Modul de viață nu mai e deloc ca înainte, și atunci, s-a luat hotărârea ca prin cultură și educație, să-i formăm chiar de mici pe copii ca să facă față schimbărilor apărute. Și, mai ales, să știe de mici că viața nu e numai fericire, ci e plină de greutăți. Și cine putea să-i edu­ce    mai bine pe copii, dacă nu chiar învățătorii, încă din clasele primare? În China, încă de la vârsta de 8 ani, copiii sunt pre­gătiți să facă față stre­sului și provocărilor vieții. Învățătorul îi învață desigur cum să socotească, și să citească, dar îi mai învață și cum să facă față unor emoții puter­nice. De exemplu, să zicem că unui copil i-a murit bunicul sau altcineva drag și apropiat. El a fost educat ca prin gândire să schim­­be senti­mentul de tristețe într-unul de duio­șie, să se gân­dească cu drag la cel pe care l-a pier­dut și să treacă mai ușor peste asta! Totul se poate defini printr-un singur cuvânt: schimbă! Schimbă ceea ce ți-a produs suferința! Viața merge înainte!

„Am fost crescuți să avem încredere în destin. Primim la fel și răul, și binele”

– Și dvs ați fost educat la fel?

Relaxare cu ceai

– Eu provin dintr-o familie săracă, eram trei frați și toată comunitatea în care am crescut era alcătuită din familii nevoiașe, care se ajutau între ele. Acceptau ceea ce le oferea viața în acel mo­ment. Mâncam pâine făcută din porumb (nu a­veam grâu), multe legume și foarte puțină carne. Generația mea a avut destule lipsuri pe care le-a acceptat, știind că greutățile vor trece. La noi, nu e o tragedie când cineva își pierde locul de muncă sau duce lipsă de bani, privim cu nădejde înainte, știm că greutățile vor lua sfârșit într-o zi. Am fost crescuți să avem încredere în destin. Am învățat să fim cumpătați, chiar și atunci când aveam un prilej mare de fericire. Nu sărim în sus de bucurie, nu ne exteriorizăm. Acceptăm la fel ceea ce ne vine, bun sau rău, indiferent dacă e vorba de o mare izbândă sau de un necaz uriaș. Știm că și această emoție extremă va trece. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul pe lume curge, e trecător. Și în China oamenii suferă de stres, dar îl trăiesc altfel decât românii. Cu mai multă înțelepciune. În timp ce românii fac o mare tragedie din faptul că sunt stresați, chinezii sunt educați să suporte stre­sul cu calm, văd alt­fel lumea, ei nu se zbat. Și cu toate acestea, o schimbare s-a produs și în compor­tamentul po­po­rului dvs., oamenii pe care-i întâl­nesc azi în România sunt mult mai dezinvolți decât erau când i-am cunoscut la în­ceput.

O zi printre țăranii chinezi

– Stilul de viață al chinezilor a devenit un mo­del pentru lumea oc­cidentală. Durata lor de viață bate recordul de lon­gevitate. Cum tră­iesc concetățenii dvs.? Care le este secretul?           

1983. Masa de dimineață, în casa de la țară

– Locuitorii regiunii în care m-am născut tră­iau ase­mănător cu țăra­nii ro­mâni, cel puțin așa mi se pare. Munceau foarte mult, în special în agricul­tură. În satul meu, oa­menii se tre­zeau la 6 di­mi­neața, fă­ceau curățenie, apoi beau ceai verde și plecau la câmp. Mâncau doar două mese pe zi. Pri­ma masă era la ora 9, apoi prân­zul, între 14 și 15. Mergeau pe jos până la pă­mânturi, care erau destul de aproape de casă, la cir­ca un km depăr­tare. Munceau până la ora 9, când se întorceau acasă și mâncau prima masă, care consta în pâine din grâu, ouă prăjite în ulei și legume: varză, cartofi, ceapă, fasole și-n special ar­dei iute, care nu lipsea (și nici astăzi) de la nicio masă! Pe lângă legume și ouă, țăranii mâncau supă de mei sau supă de soia (aveam pe-atunci trei so­iuri de soia: roșie, galbenă și verde). Obiceiul era așa: atâta timp cât părinții erau la câmp și mun­ceau, copiii mai mari vedeau de cei mai mici și pre­parau și mâncarea, astfel ca    atunci când adulții ve­neau de la câmp, să fie proaspătă. Apoi mer­geau la școală. După ce se în­torceau acasă și mân­cau, oamenii aveau o pauză, nu se reîntorceau la câmp imediat – bărbații se ocu­pau de animale, le hră­­neau, femeile mai aran­jau prin casă sau mer­geau una la alta și mai sporo­văiau. Bărbații trăgeau câte o țigară și stăteau de vorbă. Pe vremea copilăriei mele, țăranii culti­vau tutun, pe care îl us­cau, îl mărunțeau și-și fă­ceau țigări, dar astăzi ni­meni nu mai cultivă tu­tun, oamenii își cumpără țigările de la magazin. Pe la ora 13, femeile prepa­rau masa de prânz (baza o constituiau pastele din făină de grâu, nu de orez, căci în zona noastră oa­menii nu mâncau orez!, le­gume prăjite cu ceapă tăiată mărunt, nelipsiții ardei iuți). Nu prea mân­cau brân­zeturi și nici car­ne… Alt fel de mâncare putea fi mămă­liga și ceva murături (varză murată, morcovi murați, ar­dei iuți murați, ridichi mu­rate, țe­lină murată). Masa de prânz dura cam o oră, apoi oamenii luau o pau­ză. Câteodată, bărbații tră­­geau un pui de somn, a­poi plecau iarăși la câmp, până pe la ora 19, când ve­neau agale spre casă, cân­tând melodii tradi­țio­­nale.

„Românii ne-au învățat să facem vin”

– Ceea ce spuneți sea­mănă mult cu satele româ­nești…

1986. Tatăl doctorului Li în farmacia cu plante

– Datorită climei și a fap­tului că zona în care m-am născut se află la o la­titudine de 45 grade, există destul de multe ase­mănări între traiul chi­nezilor și-al românilor… Mân­căm și fruc­te, desigur – mere și pe­re (chiar am văzut mere și pere din zona mea în supermarket-urile românești și m-am bucurat), dar și curmale și kaki. La săr­bători (și chinezii au multe sărbă­tori), mai bem și câte un pahar de vin sau o tărie, dar doar atunci. Dacă era vorba de o nuntă sau un botez, familiile mai înstă­rite sărbătoreau la restaurant. Dacă nu aveau bani prea mulți, ță­ranii organizau pe­tre­cerea de nuntă sau de botez chiar acasă, invitând rude, prieteni, vecini. La nunta cuiva putea veni tot satul, exact ca la ro­mâni, din câte am auzit. Atunci se bea și un fel de țuică făcută din orez. În zona în care am trăit, aveam vii, stru­gu­rii erau buni, dar până prin anii 1980, localnicii nu știau să facă vin, doar mâncau strugurii. Asta, până când au venit la noi românii, cu ocazia unor schimburi intercul­turale între China și România și i-au învățat pe chinezi cum să facă vin din stru­guri. Nu aveam nici obișnuința preparării dul­ciu­rilor. Viața noastră era destul de simplă, nu ne-o complicam prea mult. Dar ce vă spun se petrecea pe vremea copi­lăriei mele, căci astăzi munca este me­canizată, oamenii merg la câmp cu mașini pro­prii, multe alimente și le cum­pără din magazine, viața lor a progresat mult. Ca­sele de-odinioară s-au trans­format în vile, iar datorită descoperirii în zona noas­tră a soldaților de teracotă, turismul s-a dez­voltat peste măsură, re­giunea a prosperat enorm în ultimii 30 de ani. De exemplu, în satul un­de m-am născut, s-a cons­truit o fabrică de moto­ciclete electrice, un tip de vehi­cul pentru care în China nu trebuie permis de con­ducere. Mai avem fabrică de spirt, unde lucrează localnicii, dar și un hotel de 4 stele. Ne-am schim­bat și preferin­țele cu­linare, astăzi se mă­nân­că mai multă carne – de porc, dar și de oaie, carne de pasăre, de vacă. Se con­sumă și mai mult iaurt decât înainte, ba chiar avem un obicei în zona noastră, când mergi în vi­zită la cineva, îi duci drept cadou… ia­urt, semn că este un aliment sănătos, deci îi vrei binele gazdei!

– Mai trăiesc oamenii 100 de ani?               

– Pe vremea copilăriei mele, durata medie de viață a locuitorilor era de 45-60 de ani – oamenii nu trăiau mult, în special din ca­­uza alimentației sărace, a lipsei medica­mentelor și a condiții­lor grele de muncă, iar dacă aveau de cumpărat ceva pentru casă, (alimente, haine sau medica­mente) mergeau mult pe jos, trăgând după ei un fel de căruț, chiar și 50 de km. În prezent, longe­vitatea s-a mărit, durata de viață este cam de 80-85 de ani, în special datorită alimentației mai bo­gate în proteine și a medicamentelor. Îna­inte, negăsindu-se medicamente, eram ne­vo­iți să ne tratăm doar prin metode tradi­ționale dar astăzi acceptăm și medica­men­tele, deși n-am renunțat la medicina tradi­țio­nală. Pe vremuri, dacă un om se simțea rău, mergea la farmacistul satului (tata a fost far­macist, „punea și ace”, dar cunoștea și multe rețete tradiționale, pe bază de plante, pe care le prescria la nevoie, ca și astăzi, de altfel), îi de­scria acestuia simptomele, iar farma­cistul îi pre­para niște ceaiuri din plantele știute de el, care îl puneau pe picioare pe bolnav. În prezent, ca urmare a dezvoltării atât de mari a zonei, traiul acela liniștit al oamenilor, din copilăria mea, a dispărut. Copiii care odinioară își ajutau părinții atât de mult în gos­podărie acum au plecat la școli, la oraș, iar pă­rinții lor au rămas acasă, de cele mai multe ori sin­guri. Au acum cam ori­ce, au bunuri, bani,    dar sunt sin­guri și su­feră. În ziua de azi, satul meu e îm­bătrânit și îm­puținat, mai sunt cam 100 de familii, adică vreo 300-400 de oameni.

„Stările emoționale trebuie păstrate în echilibru”     

– Medicina tradițională chineză este celebră în toată lumea pentru remediile ei naturale, ne­to­xice. Ce sfaturi generale de viață le dă un me­dic chinez pacienților săi, pentru a fi sănă­toși? Dvs. cum procedați?                               

Paradisul din Shaanxi (Foto: Dreamstime)

– Întotdeauna mă gândesc la cauzele naturale ale bolii. Omul se îmbolnăvește de obicei atunci când este ceva în neregulă în natura din jurul lui. Cauzele naturale, în această ordine, sunt: vântul (mișcările aerului), senzația de prea rece (frig), sen­zația de prea cald (caniculă), senzația de umed, sen­zația de uscat, senzația de prea uscat (foc) și com­po­nenta emoțională a fiecăruia, în acel mo­ment al evaluării (de exemplu, furie, du­rere sau fericire). O posibilă cauză a îmbol­nă­virii pot fi emoțiile puternice, chiar și starea de fe­ri­cire. Aces­te cauze corespund câte unui organ din cor­pul ome­nesc. Așadar, fericirea, furia, supă­rarea (triste­țea pricinuită de moartea cuiva drag, de despăr­țirea de un prieten), gândirea negativă (în­gri­jo­rările) pot provoca îmbolnăvirea corpului fi­zic. Boala apare atunci când între emoțiile enu­me­rate mai sus apare un dezechilibru. Trebuie să faci un efort de a păstra stările emoționale în echi­­libru. Vă dau un exem­plu: dacă, de pildă, eu intenționez să mă plimb pe-afară când tocmai atunci bate un vânt puternic, fie renunț la a mă plimba, fie mă îmbrac mai gros, mă protejez, fiecare face asta măcar din instinct. Așa și cu stările emoțio­nale: încerci să te educi, astfel încât să stăpânești emoția puternică, s-o ții în frâu, fără s-o lași să te domine. Dacă reu­șești s-o stăpânești în 5 minute, ea se va estompa și corpul fizic va fi ferit de boală. Ca să nu te îmbolnăvești, ar trebui să în­de­plinești niș­te condiții: 1. să fii optimist; 2. să fii darnic, să dă­ruiești din toată inima, să ai suflet bun; 3. să fii mulțumit de ab­solut orice! Ca reco­man­dare pri­vind ali­men­tația, eu nu interzic ceva, recomand doar echilibrul. Se poate mânca orice, dar cu mă­su­ră. E bună slănina, dar nu zilnic, ci cu mă­sură, căci altfel chiar face rău. Car­nea, mură­tu­rile – sunt bune, necesare, dar fără exage­rări.

„Am învățat de la români «concediul de plăcere»”

– V-ați mutat din China în România și prac­ticați medicina aici. Ce îi deosebește pe români de chinezi, ca stil de viață?

Pe muntele sfânt al taoiștilor, Zhong Nan Shan

– În China am învățat acupunctura, mai întâi acasă, de la tata, apoi am continuat s-o studiez în timpul liceului (în total 12 ani), au urmat 5 ani de medicină tradițională, apoi Facultatea de Medicină Generală, în Xi’an. După finalizarea studiilor, am lucrat ca medic chirurg. De când am venit în Ro­mâ­nia, în 2005, la invitația unui confrate chinez, practic în cabinetul meu, atât acupunctura, cât și medicina tradițională. Pentru afecțiunile pe care le au pacienții care vin la cabinet, recomand amestecuri de plante pe care le comand în China. Să știți că sunt multe asemănări între stilul de viață al chinezilor și cel al românilor. Mâncarea, obi­ceiurile, felul de a gândi. Am observat și deosebiri, dar poate că asta ține de istoria celor două popoare.

– V-ați păstrat obiceiurile de acasă sau trăiți „românește”? De pildă, cum arată alimentația dvs.? În general, cum arată o dietă pentru să­nătate?

– Sunt în România de ceva ani, dar, în ma­re parte, mi-am păstrat obiceiurile ali­mentare și stilul de viață de acasă. În pri­mul rând, sunt foarte ordonat – așa m-au învățat părinții mei. Mă trezesc în fiecare zi la ora 7, mănânc și vin la cabinet cu con­știinciozitate. Spre deo­sebire de ro­mâni, chinezii nu prea că­lătoresc. Pleacă doar în vacanțe o dată pe an. În schimb, eu am învățat de la români „concediul ca plăcere”; ime­diat ce au câteva zile libere, ro­mânii pleacă la munte, la mare, la iarbă ver­de, la mânăstiri sau în străinătate. Bucu­ria călătoriei este de neegalat la români! Asta am adoptat și eu în stilul meu actual de viață și nu e rău. Astfel, viața este mult mai relaxată.

Alimentația mea actuală este o îm­pletire a alimentației de-acasă, din China, cu cea autohtonă, românească. Micul de­jun este chinezesc. Fix la ora 8, mănânc o supă de paste (de orez sau de grâu) sau supă de orez, sau omletă și pâine prăjită. Plec la clinică, apoi la 13.30 mănânc prânzul, care poate fi chiar românesc: ciorbă, sar­male, mămăligă. Nu mănânc decât rar desert. Seara mănânc foarte rar! Dacă totuși mănânc seara, prefer o felie de pâine și una de șuncă sau salată sau un fruct. Nu beau deloc alcool – am alergie la alcool… În weekend, mă­nânc chinezește: fie îmi prepar masa rapid, fie merg la un restaurant chinezesc. Cunoașteți stilul chine­zesc, cu aproximativ 20 de porții, din care mă­nân­că puțin mai multe persoane: carne de vită, pui, pește, salate (alge, urechi de lemn, ciuperci) etc. Beau ceai verde sau apă. Și în alimentație e bine să fii cumpătat. Dacă mănânci cumpătat, poți ajun­­ge la 100 de ani, dacă mănânci mult și nechib­zuit, poți sfârși la 50 de ani.

„Nu mânca niciodată pe săturate”

– Cum ar trebui să arate un meniu ideal?

Foto: Shutterstock – 3

– Vă propun alimentația pentru o zi, așa cum o văd eu. Micul dejun: lapte, ouă, tofu (brânză din soia); prânzul: ciorbă (oricare ar fi aceea, sigur, ideal, ar fi o supă sau o ciorbă dintr-un ani­mal crescut la țară, sănătos), precum și legume cul­tivate de țărani, dar știu că e foarte greu să procuri așa ceva. Chiar dacă au apărut multe ma­gazine cu pro­du­se așa-zis bio, cred că sunt fals bio… Iarna, cum e acum, este in­dicat să fie con­su­mată salată de cas­traveți proas­peți, foar­te efi­cientă în eli­mi­narea toxi­ne­lor. Recomand car­nea de pește, în pri­mul rând, apoi cea de vită, de porc, iar carnea de pui, doar dacă provine de la ța­ră, altfel n-o re­co­mand. Totul, cum am spus, cu mo­de­rație. Și, re­pet, ro­mânii ar tre­bui să re­ducă dulciurile, căci din câte am ob­servat, diabetul este afecțiunea cea mai răspân­di­tă acum la români. Cina să fie ca a unui cer­șetor – cât mai simplă cu putință și îna­inte de ora 19. Știu că și ora aceasta este greu de respectat, căci mulți oameni ajung acasă târziu, uneori spre 19.30 sau chiar mult mai târ­ziu, însă ideal ar fi ca după ora 18 să nu mai mă­nânce nimic! Iar ceea ce trebuie avut ca deviză zi de zi: „Niciodată să nu mănânci pe săturate!”.

– În stilul de viață european, un loc de frunte îl ocupă mișcarea. Chinezii le-au luat-o cu mult înainte – Qigong și Taichichuan sunt două sti­luri de gimnastică devenite universale. Ce au în ele așa de special?

Ședință de acupunctură

– Ambele stiluri îmbină extrem de armonios exercițiul fizic cu respirația și gândirea. Aș zice că este o întreagă cultură, chiar poezie în spatele acestor doar aparente exerciții de gimnastică. În timpul executării lor, sufletul omului intră într-o comuniune perfectă cu natura, având capul golit de orice gând străin. Mai toți europenii practică doar exercițiile ca atare, ca pe o gimnastică, fără ca mentalul să lucreze și el. Este bine și așa! Acasă la mine, mai toții chinezii (și mama mea), în special cei care-au ieșit la pensie, fac aceste exerciții zil­nic. Există o persoană care își ia acest rol în serios și-i cheamă dimineața pe ceilalți locui­tori din cartier la exerciții de gimnas­ti­că, gen Tai­chichuan, făcute pe mu­­zică. Este ca un fel de dans, de fapt, și ei lasă astfel energia Qi să curgă prin ei. Să știți că nu toți chinezii stă­pânesc esența Tai­chi sau a Qigong, cum poate ați crede, doar 1 la 1000 din ei pătrun­de esența aces­tor miș­cări cu trupul, cu su­fletul și cu mintea, doar călugării inițiați pot atinge cu-adevărat ni­ve­lurile superioa­re de practicare a Qigong și Taichichuan. Sigur că am practicat și eu Qigong, căci face parte din me­dicina noastră tradițională. În timpul facultății, am studiat despre aceste două tipuri de exerciții de circulație a energiei, le-am și practicat, dar în prezent, mă rezum doar la me­ditație, pe care-o exersez zilnic. Pot să-mi golesc mintea de gân­duri și să mă relaxez chiar și timp de o oră. Este un nivel la ca­re ajungi foarte greu, dar e foarte bine să încerci, sigur acest lucru îți va da o stare de sănătate mai bună.

„În China, oamenii merg în natură pentru a se întâlni”

– Un alt capitol al sti­lului de viață îl repre­zintă natura. S-a inventat chiar terapia numită „Baia de pădure”, pornită tot dintr-o țară orien­tală, Japonia. Cât preț pun chinezii pe natură și aer liber?

– În trecut, în zona mea natală, provincia Shaanxi, oamenii care au ca religie ta­­­oismul mer­geau la un mun­­te (muntele Zhong Nan Shan, considerat sfânt), în pelerinaj, să se roage într-un sanctuar foarte frumos. Stăteau acolo și o lună de zile, în natură, fără telefoa­ne, cu mâncare cât mai puțină, meditau și se rugau. Astăzi, chinezii merg, ca și românii, la mare, la munte, sunt mari ama­tori de natură, pentru a se-ntâlni unii cu alții, ca-ntr-o terapie, să se elibereze de stres! Merg și-n parcuri, stau de vorbă, po­ves­tesc, se sfătuiesc, joacă ceva (cărți sau alte jocuri de societate), beau ceai. Dacă unul are o supărare, vorbește cu câțiva prieteni, se-ntâlnește cu ei (aceștia știu din ca­pul locului că el are un necaz, o supărare și are nevoie să se des­carce), stau de vor­bă, el își spune ne­ca­zul, primește sfa­­turi și astfel se eli­berează de problema lui. Deci, regula la noi este ca oamenii să meargă la munte sau în parcuri, pen­tru a se-ntâlni cu pri­eteni, nu să stea sin­guri. Am observat că românii preferă să meargă singuri sau cu fami­lia restrânsă în con­cedii sau când au puțin timp liber, dar nu în gru­puri. Am mai observat că dacă în România un băr­bat iese să se-ntâlnească de 3 ori într-o săptă­mâ­nă cu prietenii lui, soția se su­pără, pe când în Chi­na, este o obișnuință ca băr­ba­tul să se-ntâl­neas­că cu prietenii, cu ocazia asta ei mai discută și afaceri. La fel procedează și femeile, se-ntâl­nesc, dar separat de bărbați.     

– În calitatea dvs. de terapeut, care credeți că sunt cele mai grave motive care ne amenință sănătatea?

– Egoismul și invidia. În ziua de astăzi, s-a schim­bat mult calitatea umană, toți oamenii vor să aibă cât mai mult, să acumuleze, dar sufletul, sen­timentele nu se văd nicăieri. Persistă doar ideea de bani și iarăși bani și asta nu e deloc să­nătos nici pentru societate, nici pentru omul în­suși. Încet, încet, toate astea duc la boală. Oa­me­nii vor să aibă mai mult și sunt foarte agitați, ne­știind să se mulțumească cu ce au. Cu cât vor să câștige mai mult, cu atât își pierd liniștea și sănă­tatea.

„Să găsim acel bine și bun, oricât de mic ar fi, și să-l cultivăm”

– Cum arată un stil de viață perfect într-un context dramatic când, pe lângă amenințările obișnuite, se adaugă și pandemia?

– Aduc iar în discuție gândirea pozitivă. De­pinde cum privești ceea ce vine spre tine, în clipa asta. Toată lumea vede pandemia ca pe ceva urât, rău, dar sunt și unii oameni care văd partea bună a lucrurilor: „Ce bine, lucrez de acasă, stau mai mult cu familia mea, cu copiii sau cu părinții mei!”. Depinde foarte mult de cum gândim. Ar trebui să fim nesimțitori la ceea ce se întâmplă în jur. Atâta timp cât este pâine, avem pace, trăim bine – ce dacă e pandemie? Este ceva natural. Dum­nezeu spune că omul vine pe pământ nu ca să fie fericit, ci vine în viața asta pentru a ispăși o vină. Așa se spune în cultura chineză. În China sunt deseori cutremure majore, când dispar sute de mii de oameni deodată. Te poți răzvrăti? Salvarea, și în situația aceasta, în care se află poporul român acum, stă tot în gândirea pozitivă. Chiar dacă nu mai e totul la fel de bine ca înainte, ceva, ceva tot e bun. Să găsim acel bine și bun, oricât de mic ar fi, și să-l cultivăm.

– Dați-le un sfat cititorilor noștri pentru anul 2022.

– Cu siguranță, anul acesta vine cu ceva mai bun, aveți speranță și încredere în asta! Doresc din toată inima să treacă pandemia, ca să se ușu­reze viața românilor! Apoi, le doresc să câștige mai mult, dacă și-o doresc, dar să chel­tuie mai puțin și să se re­laxe­ze, să nu mai fie așa de în­crân­cenați. Și să fim să­nătoși cu toții!

Dr. Li LuoXi poate fi găsit la cabinetul din București, str. Vasile Lascăr 169, sector 2, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69

Ruxandra Constantinescu

Fără ezitare, Ruxandra Constantinescu face parte dintre cei cărora scriitoarea Sânziana Pop le-a schimbat cursul vieții, tranșant. Mărturisește că-și dorise dintotdeauna să facă parte dintr-o echipă cu care Sânziana lucra (reportajele realizate la televiziunea națională au rămas de referință, până astăzi!). Deși absolventă a Universității Politehnice din București, pasiunea scrisului a fost ca pilitura de fier în apropierea magnetului uriaș numit Sânziana Pop. S-a nimerit ca prima lor întâlnire (1990) să fie o pecete definitivă, neatinsă până-n prezent, și să-i devină parte din echipa redacțională a revistei „Formula AS”. Înainte de asta, Ruxandra Constantinescu a scris la „Universul Bucureștilor”, la „Viitorul românesc”, „Seara”. Din 1991, face parte din redacția „Formulei AS” (scrie, difuzează revista, lucrează în publicitate), iar din 1994 până în prezent este secretar general de redacție. Visul de-odinioară este un prezent continuu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian