„În China, modul de viață s-a schimbat”
– Domnule doctor Li, titlul rubricii noastre, „Stil de viață”, se află în topul celor mai folosite cuvinte din ultimele decenii. Este vorba despre cum trăim ca să nu murim din cauza presiunii enorme pe care o manifestă asupra noastră stresul lumii moderne. Există această problemă și în China, țara dvs. de obârșie? Își pun probleme chinezii legate de stilul lor de viață?
– M-am născut acum 54 de ani, în provincia Shaanxi, din centrul Chinei, cunoscută pentru descoperirea, în 1974, a armatei statuetelor din teracotă, îngropate acum 2200 ani, în amintirea primului împărat al Chinei. Descoperirea a fost făcută chiar în apropierea localității în care m-am născut, Xi’an! Știți, desigur, că istoria țării mele este străveche, datând cam de 5.000 de ani. Până acum 150 de ani, țara mea a fost foarte puternică, cu un stil de viață de neconfundat, dar ca urmare a unui război îndelung, China a slăbit, s-a schimbat, împreună cu locuitorii ei. Modul de viață nu mai e deloc ca înainte, și atunci, s-a luat hotărârea ca prin cultură și educație, să-i formăm chiar de mici pe copii ca să facă față schimbărilor apărute. Și, mai ales, să știe de mici că viața nu e numai fericire, ci e plină de greutăți. Și cine putea să-i educe mai bine pe copii, dacă nu chiar învățătorii, încă din clasele primare? În China, încă de la vârsta de 8 ani, copiii sunt pregătiți să facă față stresului și provocărilor vieții. Învățătorul îi învață desigur cum să socotească, și să citească, dar îi mai învață și cum să facă față unor emoții puternice. De exemplu, să zicem că unui copil i-a murit bunicul sau altcineva drag și apropiat. El a fost educat ca prin gândire să schimbe sentimentul de tristețe într-unul de duioșie, să se gândească cu drag la cel pe care l-a pierdut și să treacă mai ușor peste asta! Totul se poate defini printr-un singur cuvânt: schimbă! Schimbă ceea ce ți-a produs suferința! Viața merge înainte!
„Am fost crescuți să avem încredere în destin. Primim la fel și răul, și binele”
– Și dvs ați fost educat la fel?
– Eu provin dintr-o familie săracă, eram trei frați și toată comunitatea în care am crescut era alcătuită din familii nevoiașe, care se ajutau între ele. Acceptau ceea ce le oferea viața în acel moment. Mâncam pâine făcută din porumb (nu aveam grâu), multe legume și foarte puțină carne. Generația mea a avut destule lipsuri pe care le-a acceptat, știind că greutățile vor trece. La noi, nu e o tragedie când cineva își pierde locul de muncă sau duce lipsă de bani, privim cu nădejde înainte, știm că greutățile vor lua sfârșit într-o zi. Am fost crescuți să avem încredere în destin. Am învățat să fim cumpătați, chiar și atunci când aveam un prilej mare de fericire. Nu sărim în sus de bucurie, nu ne exteriorizăm. Acceptăm la fel ceea ce ne vine, bun sau rău, indiferent dacă e vorba de o mare izbândă sau de un necaz uriaș. Știm că și această emoție extremă va trece. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul pe lume curge, e trecător. Și în China oamenii suferă de stres, dar îl trăiesc altfel decât românii. Cu mai multă înțelepciune. În timp ce românii fac o mare tragedie din faptul că sunt stresați, chinezii sunt educați să suporte stresul cu calm, văd altfel lumea, ei nu se zbat. Și cu toate acestea, o schimbare s-a produs și în comportamentul poporului dvs., oamenii pe care-i întâlnesc azi în România sunt mult mai dezinvolți decât erau când i-am cunoscut la început.
O zi printre țăranii chinezi
– Stilul de viață al chinezilor a devenit un model pentru lumea occidentală. Durata lor de viață bate recordul de longevitate. Cum trăiesc concetățenii dvs.? Care le este secretul?
– Locuitorii regiunii în care m-am născut trăiau asemănător cu țăranii români, cel puțin așa mi se pare. Munceau foarte mult, în special în agricultură. În satul meu, oamenii se trezeau la 6 dimineața, făceau curățenie, apoi beau ceai verde și plecau la câmp. Mâncau doar două mese pe zi. Prima masă era la ora 9, apoi prânzul, între 14 și 15. Mergeau pe jos până la pământuri, care erau destul de aproape de casă, la circa un km depărtare. Munceau până la ora 9, când se întorceau acasă și mâncau prima masă, care consta în pâine din grâu, ouă prăjite în ulei și legume: varză, cartofi, ceapă, fasole și-n special ardei iute, care nu lipsea (și nici astăzi) de la nicio masă! Pe lângă legume și ouă, țăranii mâncau supă de mei sau supă de soia (aveam pe-atunci trei soiuri de soia: roșie, galbenă și verde). Obiceiul era așa: atâta timp cât părinții erau la câmp și munceau, copiii mai mari vedeau de cei mai mici și preparau și mâncarea, astfel ca atunci când adulții veneau de la câmp, să fie proaspătă. Apoi mergeau la școală. După ce se întorceau acasă și mâncau, oamenii aveau o pauză, nu se reîntorceau la câmp imediat – bărbații se ocupau de animale, le hrăneau, femeile mai aranjau prin casă sau mergeau una la alta și mai sporovăiau. Bărbații trăgeau câte o țigară și stăteau de vorbă. Pe vremea copilăriei mele, țăranii cultivau tutun, pe care îl uscau, îl mărunțeau și-și făceau țigări, dar astăzi nimeni nu mai cultivă tutun, oamenii își cumpără țigările de la magazin. Pe la ora 13, femeile preparau masa de prânz (baza o constituiau pastele din făină de grâu, nu de orez, căci în zona noastră oamenii nu mâncau orez!, legume prăjite cu ceapă tăiată mărunt, nelipsiții ardei iuți). Nu prea mâncau brânzeturi și nici carne… Alt fel de mâncare putea fi mămăliga și ceva murături (varză murată, morcovi murați, ardei iuți murați, ridichi murate, țelină murată). Masa de prânz dura cam o oră, apoi oamenii luau o pauză. Câteodată, bărbații trăgeau un pui de somn, apoi plecau iarăși la câmp, până pe la ora 19, când veneau agale spre casă, cântând melodii tradiționale.
„Românii ne-au învățat să facem vin”
– Ceea ce spuneți seamănă mult cu satele românești…
– Datorită climei și a faptului că zona în care m-am născut se află la o latitudine de 45 grade, există destul de multe asemănări între traiul chinezilor și-al românilor… Mâncăm și fructe, desigur – mere și pere (chiar am văzut mere și pere din zona mea în supermarket-urile românești și m-am bucurat), dar și curmale și kaki. La sărbători (și chinezii au multe sărbători), mai bem și câte un pahar de vin sau o tărie, dar doar atunci. Dacă era vorba de o nuntă sau un botez, familiile mai înstărite sărbătoreau la restaurant. Dacă nu aveau bani prea mulți, țăranii organizau petrecerea de nuntă sau de botez chiar acasă, invitând rude, prieteni, vecini. La nunta cuiva putea veni tot satul, exact ca la români, din câte am auzit. Atunci se bea și un fel de țuică făcută din orez. În zona în care am trăit, aveam vii, strugurii erau buni, dar până prin anii 1980, localnicii nu știau să facă vin, doar mâncau strugurii. Asta, până când au venit la noi românii, cu ocazia unor schimburi interculturale între China și România și i-au învățat pe chinezi cum să facă vin din struguri. Nu aveam nici obișnuința preparării dulciurilor. Viața noastră era destul de simplă, nu ne-o complicam prea mult. Dar ce vă spun se petrecea pe vremea copilăriei mele, căci astăzi munca este mecanizată, oamenii merg la câmp cu mașini proprii, multe alimente și le cumpără din magazine, viața lor a progresat mult. Casele de-odinioară s-au transformat în vile, iar datorită descoperirii în zona noastră a soldaților de teracotă, turismul s-a dezvoltat peste măsură, regiunea a prosperat enorm în ultimii 30 de ani. De exemplu, în satul unde m-am născut, s-a construit o fabrică de motociclete electrice, un tip de vehicul pentru care în China nu trebuie permis de conducere. Mai avem fabrică de spirt, unde lucrează localnicii, dar și un hotel de 4 stele. Ne-am schimbat și preferințele culinare, astăzi se mănâncă mai multă carne – de porc, dar și de oaie, carne de pasăre, de vacă. Se consumă și mai mult iaurt decât înainte, ba chiar avem un obicei în zona noastră, când mergi în vizită la cineva, îi duci drept cadou… iaurt, semn că este un aliment sănătos, deci îi vrei binele gazdei!
– Mai trăiesc oamenii 100 de ani?
– Pe vremea copilăriei mele, durata medie de viață a locuitorilor era de 45-60 de ani – oamenii nu trăiau mult, în special din cauza alimentației sărace, a lipsei medicamentelor și a condițiilor grele de muncă, iar dacă aveau de cumpărat ceva pentru casă, (alimente, haine sau medicamente) mergeau mult pe jos, trăgând după ei un fel de căruț, chiar și 50 de km. În prezent, longevitatea s-a mărit, durata de viață este cam de 80-85 de ani, în special datorită alimentației mai bogate în proteine și a medicamentelor. Înainte, negăsindu-se medicamente, eram nevoiți să ne tratăm doar prin metode tradiționale dar astăzi acceptăm și medicamentele, deși n-am renunțat la medicina tradițională. Pe vremuri, dacă un om se simțea rău, mergea la farmacistul satului (tata a fost farmacist, „punea și ace”, dar cunoștea și multe rețete tradiționale, pe bază de plante, pe care le prescria la nevoie, ca și astăzi, de altfel), îi descria acestuia simptomele, iar farmacistul îi prepara niște ceaiuri din plantele știute de el, care îl puneau pe picioare pe bolnav. În prezent, ca urmare a dezvoltării atât de mari a zonei, traiul acela liniștit al oamenilor, din copilăria mea, a dispărut. Copiii care odinioară își ajutau părinții atât de mult în gospodărie acum au plecat la școli, la oraș, iar părinții lor au rămas acasă, de cele mai multe ori singuri. Au acum cam orice, au bunuri, bani, dar sunt singuri și suferă. În ziua de azi, satul meu e îmbătrânit și împuținat, mai sunt cam 100 de familii, adică vreo 300-400 de oameni.
„Stările emoționale trebuie păstrate în echilibru”
– Medicina tradițională chineză este celebră în toată lumea pentru remediile ei naturale, netoxice. Ce sfaturi generale de viață le dă un medic chinez pacienților săi, pentru a fi sănătoși? Dvs. cum procedați?
– Întotdeauna mă gândesc la cauzele naturale ale bolii. Omul se îmbolnăvește de obicei atunci când este ceva în neregulă în natura din jurul lui. Cauzele naturale, în această ordine, sunt: vântul (mișcările aerului), senzația de prea rece (frig), senzația de prea cald (caniculă), senzația de umed, senzația de uscat, senzația de prea uscat (foc) și componenta emoțională a fiecăruia, în acel moment al evaluării (de exemplu, furie, durere sau fericire). O posibilă cauză a îmbolnăvirii pot fi emoțiile puternice, chiar și starea de fericire. Aceste cauze corespund câte unui organ din corpul omenesc. Așadar, fericirea, furia, supărarea (tristețea pricinuită de moartea cuiva drag, de despărțirea de un prieten), gândirea negativă (îngrijorările) pot provoca îmbolnăvirea corpului fizic. Boala apare atunci când între emoțiile enumerate mai sus apare un dezechilibru. Trebuie să faci un efort de a păstra stările emoționale în echilibru. Vă dau un exemplu: dacă, de pildă, eu intenționez să mă plimb pe-afară când tocmai atunci bate un vânt puternic, fie renunț la a mă plimba, fie mă îmbrac mai gros, mă protejez, fiecare face asta măcar din instinct. Așa și cu stările emoționale: încerci să te educi, astfel încât să stăpânești emoția puternică, s-o ții în frâu, fără s-o lași să te domine. Dacă reușești s-o stăpânești în 5 minute, ea se va estompa și corpul fizic va fi ferit de boală. Ca să nu te îmbolnăvești, ar trebui să îndeplinești niște condiții: 1. să fii optimist; 2. să fii darnic, să dăruiești din toată inima, să ai suflet bun; 3. să fii mulțumit de absolut orice! Ca recomandare privind alimentația, eu nu interzic ceva, recomand doar echilibrul. Se poate mânca orice, dar cu măsură. E bună slănina, dar nu zilnic, ci cu măsură, căci altfel chiar face rău. Carnea, murăturile – sunt bune, necesare, dar fără exagerări.
„Am învățat de la români «concediul de plăcere»”
– V-ați mutat din China în România și practicați medicina aici. Ce îi deosebește pe români de chinezi, ca stil de viață?
– În China am învățat acupunctura, mai întâi acasă, de la tata, apoi am continuat s-o studiez în timpul liceului (în total 12 ani), au urmat 5 ani de medicină tradițională, apoi Facultatea de Medicină Generală, în Xi’an. După finalizarea studiilor, am lucrat ca medic chirurg. De când am venit în România, în 2005, la invitația unui confrate chinez, practic în cabinetul meu, atât acupunctura, cât și medicina tradițională. Pentru afecțiunile pe care le au pacienții care vin la cabinet, recomand amestecuri de plante pe care le comand în China. Să știți că sunt multe asemănări între stilul de viață al chinezilor și cel al românilor. Mâncarea, obiceiurile, felul de a gândi. Am observat și deosebiri, dar poate că asta ține de istoria celor două popoare.
– V-ați păstrat obiceiurile de acasă sau trăiți „românește”? De pildă, cum arată alimentația dvs.? În general, cum arată o dietă pentru sănătate?
– Sunt în România de ceva ani, dar, în mare parte, mi-am păstrat obiceiurile alimentare și stilul de viață de acasă. În primul rând, sunt foarte ordonat – așa m-au învățat părinții mei. Mă trezesc în fiecare zi la ora 7, mănânc și vin la cabinet cu conștiinciozitate. Spre deosebire de români, chinezii nu prea călătoresc. Pleacă doar în vacanțe o dată pe an. În schimb, eu am învățat de la români „concediul ca plăcere”; imediat ce au câteva zile libere, românii pleacă la munte, la mare, la iarbă verde, la mânăstiri sau în străinătate. Bucuria călătoriei este de neegalat la români! Asta am adoptat și eu în stilul meu actual de viață și nu e rău. Astfel, viața este mult mai relaxată.
Alimentația mea actuală este o împletire a alimentației de-acasă, din China, cu cea autohtonă, românească. Micul dejun este chinezesc. Fix la ora 8, mănânc o supă de paste (de orez sau de grâu) sau supă de orez, sau omletă și pâine prăjită. Plec la clinică, apoi la 13.30 mănânc prânzul, care poate fi chiar românesc: ciorbă, sarmale, mămăligă. Nu mănânc decât rar desert. Seara mănânc foarte rar! Dacă totuși mănânc seara, prefer o felie de pâine și una de șuncă sau salată sau un fruct. Nu beau deloc alcool – am alergie la alcool… În weekend, mănânc chinezește: fie îmi prepar masa rapid, fie merg la un restaurant chinezesc. Cunoașteți stilul chinezesc, cu aproximativ 20 de porții, din care mănâncă puțin mai multe persoane: carne de vită, pui, pește, salate (alge, urechi de lemn, ciuperci) etc. Beau ceai verde sau apă. Și în alimentație e bine să fii cumpătat. Dacă mănânci cumpătat, poți ajunge la 100 de ani, dacă mănânci mult și nechibzuit, poți sfârși la 50 de ani.
„Nu mânca niciodată pe săturate”
– Cum ar trebui să arate un meniu ideal?
– Vă propun alimentația pentru o zi, așa cum o văd eu. Micul dejun: lapte, ouă, tofu (brânză din soia); prânzul: ciorbă (oricare ar fi aceea, sigur, ideal, ar fi o supă sau o ciorbă dintr-un animal crescut la țară, sănătos), precum și legume cultivate de țărani, dar știu că e foarte greu să procuri așa ceva. Chiar dacă au apărut multe magazine cu produse așa-zis bio, cred că sunt fals bio… Iarna, cum e acum, este indicat să fie consumată salată de castraveți proaspeți, foarte eficientă în eliminarea toxinelor. Recomand carnea de pește, în primul rând, apoi cea de vită, de porc, iar carnea de pui, doar dacă provine de la țară, altfel n-o recomand. Totul, cum am spus, cu moderație. Și, repet, românii ar trebui să reducă dulciurile, căci din câte am observat, diabetul este afecțiunea cea mai răspândită acum la români. Cina să fie ca a unui cerșetor – cât mai simplă cu putință și înainte de ora 19. Știu că și ora aceasta este greu de respectat, căci mulți oameni ajung acasă târziu, uneori spre 19.30 sau chiar mult mai târziu, însă ideal ar fi ca după ora 18 să nu mai mănânce nimic! Iar ceea ce trebuie avut ca deviză zi de zi: „Niciodată să nu mănânci pe săturate!”.
– În stilul de viață european, un loc de frunte îl ocupă mișcarea. Chinezii le-au luat-o cu mult înainte – Qigong și Taichichuan sunt două stiluri de gimnastică devenite universale. Ce au în ele așa de special?
– Ambele stiluri îmbină extrem de armonios exercițiul fizic cu respirația și gândirea. Aș zice că este o întreagă cultură, chiar poezie în spatele acestor doar aparente exerciții de gimnastică. În timpul executării lor, sufletul omului intră într-o comuniune perfectă cu natura, având capul golit de orice gând străin. Mai toți europenii practică doar exercițiile ca atare, ca pe o gimnastică, fără ca mentalul să lucreze și el. Este bine și așa! Acasă la mine, mai toții chinezii (și mama mea), în special cei care-au ieșit la pensie, fac aceste exerciții zilnic. Există o persoană care își ia acest rol în serios și-i cheamă dimineața pe ceilalți locuitori din cartier la exerciții de gimnastică, gen Taichichuan, făcute pe muzică. Este ca un fel de dans, de fapt, și ei lasă astfel energia Qi să curgă prin ei. Să știți că nu toți chinezii stăpânesc esența Taichi sau a Qigong, cum poate ați crede, doar 1 la 1000 din ei pătrunde esența acestor mișcări cu trupul, cu sufletul și cu mintea, doar călugării inițiați pot atinge cu-adevărat nivelurile superioare de practicare a Qigong și Taichichuan. Sigur că am practicat și eu Qigong, căci face parte din medicina noastră tradițională. În timpul facultății, am studiat despre aceste două tipuri de exerciții de circulație a energiei, le-am și practicat, dar în prezent, mă rezum doar la meditație, pe care-o exersez zilnic. Pot să-mi golesc mintea de gânduri și să mă relaxez chiar și timp de o oră. Este un nivel la care ajungi foarte greu, dar e foarte bine să încerci, sigur acest lucru îți va da o stare de sănătate mai bună.
„În China, oamenii merg în natură pentru a se întâlni”
– Un alt capitol al stilului de viață îl reprezintă natura. S-a inventat chiar terapia numită „Baia de pădure”, pornită tot dintr-o țară orientală, Japonia. Cât preț pun chinezii pe natură și aer liber?
– În trecut, în zona mea natală, provincia Shaanxi, oamenii care au ca religie taoismul mergeau la un munte (muntele Zhong Nan Shan, considerat sfânt), în pelerinaj, să se roage într-un sanctuar foarte frumos. Stăteau acolo și o lună de zile, în natură, fără telefoane, cu mâncare cât mai puțină, meditau și se rugau. Astăzi, chinezii merg, ca și românii, la mare, la munte, sunt mari amatori de natură, pentru a se-ntâlni unii cu alții, ca-ntr-o terapie, să se elibereze de stres! Merg și-n parcuri, stau de vorbă, povestesc, se sfătuiesc, joacă ceva (cărți sau alte jocuri de societate), beau ceai. Dacă unul are o supărare, vorbește cu câțiva prieteni, se-ntâlnește cu ei (aceștia știu din capul locului că el are un necaz, o supărare și are nevoie să se descarce), stau de vorbă, el își spune necazul, primește sfaturi și astfel se eliberează de problema lui. Deci, regula la noi este ca oamenii să meargă la munte sau în parcuri, pentru a se-ntâlni cu prieteni, nu să stea singuri. Am observat că românii preferă să meargă singuri sau cu familia restrânsă în concedii sau când au puțin timp liber, dar nu în grupuri. Am mai observat că dacă în România un bărbat iese să se-ntâlnească de 3 ori într-o săptămână cu prietenii lui, soția se supără, pe când în China, este o obișnuință ca bărbatul să se-ntâlnească cu prietenii, cu ocazia asta ei mai discută și afaceri. La fel procedează și femeile, se-ntâlnesc, dar separat de bărbați.
– În calitatea dvs. de terapeut, care credeți că sunt cele mai grave motive care ne amenință sănătatea?
– Egoismul și invidia. În ziua de astăzi, s-a schimbat mult calitatea umană, toți oamenii vor să aibă cât mai mult, să acumuleze, dar sufletul, sentimentele nu se văd nicăieri. Persistă doar ideea de bani și iarăși bani și asta nu e deloc sănătos nici pentru societate, nici pentru omul însuși. Încet, încet, toate astea duc la boală. Oamenii vor să aibă mai mult și sunt foarte agitați, neștiind să se mulțumească cu ce au. Cu cât vor să câștige mai mult, cu atât își pierd liniștea și sănătatea.
„Să găsim acel bine și bun, oricât de mic ar fi, și să-l cultivăm”
– Cum arată un stil de viață perfect într-un context dramatic când, pe lângă amenințările obișnuite, se adaugă și pandemia?
– Aduc iar în discuție gândirea pozitivă. Depinde cum privești ceea ce vine spre tine, în clipa asta. Toată lumea vede pandemia ca pe ceva urât, rău, dar sunt și unii oameni care văd partea bună a lucrurilor: „Ce bine, lucrez de acasă, stau mai mult cu familia mea, cu copiii sau cu părinții mei!”. Depinde foarte mult de cum gândim. Ar trebui să fim nesimțitori la ceea ce se întâmplă în jur. Atâta timp cât este pâine, avem pace, trăim bine – ce dacă e pandemie? Este ceva natural. Dumnezeu spune că omul vine pe pământ nu ca să fie fericit, ci vine în viața asta pentru a ispăși o vină. Așa se spune în cultura chineză. În China sunt deseori cutremure majore, când dispar sute de mii de oameni deodată. Te poți răzvrăti? Salvarea, și în situația aceasta, în care se află poporul român acum, stă tot în gândirea pozitivă. Chiar dacă nu mai e totul la fel de bine ca înainte, ceva, ceva tot e bun. Să găsim acel bine și bun, oricât de mic ar fi, și să-l cultivăm.
– Dați-le un sfat cititorilor noștri pentru anul 2022.
– Cu siguranță, anul acesta vine cu ceva mai bun, aveți speranță și încredere în asta! Doresc din toată inima să treacă pandemia, ca să se ușureze viața românilor! Apoi, le doresc să câștige mai mult, dacă și-o doresc, dar să cheltuie mai puțin și să se relaxeze, să nu mai fie așa de încrâncenați. Și să fim sănătoși cu toții!
Dr. Li LuoXi poate fi găsit la cabinetul din București, str. Vasile Lascăr 169, sector 2, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69
