Era acum aproape 5 ani, în toamna lui 2017, când Bucureștiul vuia după ce, peste noapte, primarul PSD-ist de la Sectorul 4, Daniel Băluță, se apucase să desființeze zeci de chioșcuri de presă de pe domeniul public, cuprins de un elan edilitar demn de o cauză mai bună. Oficial, acţiunea viza „cosmetizarea spaţiilor de desfacere prin care se distribuie presa”. Lumea a văzut atunci, în gestul primarului Băluță, o atitudine tipic PSD-istă, de îmbrâncire în gol a unei industrii aflate, oricum, pe buza prăpastiei. Și presa, și opinia publică, au uitat, din păcate, prea repede acea sfidare a puterii locale.
Drept urmare, la 5 ani distanță, situația e încă și mai gravă, iar moda „cosmetizării chioșcurilor de presă” i-a cuprins pe edili de la partide de la care ne-am fi așteptat să fie mai prietenoase cu libertatea presei. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, scriam despre necazurile presei din Cluj, unde, în tot Centrul Vechi, atât de dichisit, nu găsești mai mult de trei puncte de vânzare a presei scrise, și acelea, aflate sub amenințarea iminentei închideri. Chioșcurile vechi nu mai corespund estetic, cele noi costă aproape cât o garsonieră și vând cafea de fițe, în timp ce de soarta presei scrise și a industriilor conexe ei – distribuție, tipografie etc. – nu-i pasă nimănui din administrația statului. Centrul Clujului trebuie să arate ca scos din cutie, iar pentru asta nici primarul Emil Boc, nici subalternii lui nu par să fie dispuși să caute soluții civilizate, care să țină presa pe linia de plutire. Mai nou, febra esteticului l-a cuprins și pe primarul USR de la Timișoara, Dominic Fritz, care a trimis și el somații către deținătorii de chioșcuri din oraș. Metropola bănățeană, care anul viitor va fi Capitală Culturală Europeană, riscă să intre fără presă scrisă în anul marii sărbători. Puși în fața consecințelor deciziilor lor, suprimarea imediată a celor câteva ziare locale, unele cu bogată istorie post-decembristă, și, implicit, privarea publicului de presa centrală, care prin acele chioșcuri din Timișoara ajunge la publicul ei, edilii se arată la fel de inflexibili ca la Cluj.
De acord, nu toate chioșcurile arată ca-n Paris sau Barcelona, dar chioșcurile regiilor de transport local nu arată mai bine, iar de ele nu se atinge nimeni! De acord că unii distribuitori or fi având probleme cu autorizațiile, dar ce facem dacă sunt condiții inestetice în spitalele și școlile din România, dacă nu sunt autorizații de siguranță la incendiu, le radem sau încercăm să le reparăm, să le curățăm, eventual să construim altele noi?! De unde până unde această ură viscerală, transpartinică (că o vedem, iată!, și la PSD, și la PNL, și la tinerii frumoși din USR), împotriva presei scrise? S-au terminat de rezolvat problemele cu transportul din Cluj, s-au terminat problemele cu termoficarea din Timișoara, s-au desființat toate garajele hidoase, s-au cosmetizat toate blocurile și buticurile din anii ’90, s-au igienizat toate gările și autogările și n-a mai rămas de rezolvat decât problema chioșcurilor de presă? Chiar nu se poate găsi o soluție pentru supraviețuirea unei industrii internaționale, care încă mai ține oamenii în jurul unei lecturi de calitate, într-o perioadă în care rețelele sociale de pe internet sunt o reeditare a „Cântării României” de pe vremea lui Ceaușescu, un mediu necenzurat, de promovare a mediocrității? Presa scrisă, și așa lovită de creșterea prețului la electricitate și la gaz și de scumpirea hârtiei, ar trebui ajutată, ca bun cultural al comunității, nu suprimată de azi pe mâine. Chiar vor alde Băluță, Boc sau Fritz să-și treacă în CV-uri îngroparea presei scrise din România?
