Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cealaltă „defrișare”

„Am culcat la pământ, vreme de 25 de ani, 7.500 de fabrici și uzine!”, spunea zilele tre­cute, un important om de afaceri din România. Că s-au închis fabrici știam cu toții, la fel cum știm că statul nu a rămas cu nimic de pe urma în­chiderii lor. S-au dat uzine pe 1 dolar, iar cum­părătorul s-a îmbogățit din vânzarea uti­lajelor și din tonele de fiare vechi, pentru ca, după numai câțiva ani, să mai dea un tun, prin vânzarea te­renurilor pe care se găseau respec­tivele obiective economice. Locul diverselor industrii de pe vremea regimului comunist a fost luat – și asta se știe! – de imobiliare, de cartiere de blocuri sau de mall-uri. Dar, chiar dacă lucrurile sunt știute, numărul acesta, 7.500, rămâne năucitor! O banală împărțire la cele 41 de județe duce la un minus de peste 180 de fabrici și uzine per județ. Dacă defrișarea pădurilor a ajuns la un nivel de se vede din satelit,    „defrișarea” economiei, deși nu se vede cu ochiul liber, e la fel de cum­plită.

Evident că economia românească, care avea probleme de eficiență și de competitivitate, chiar și pe vremea comunismului, nu avea cum să nu acuze șocul trecerii la capitalism, pe de o par­te, respectiv șocul pierderii piețelor tradițio­nale de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Dar felul în care a fost pusă pe butuci economia românească, imediat după 1990, miroase de la o poștă a operațiune premeditată. La fel cum premeditată pare a fi absența oricăror politici coerente de reindustrializare a României, în ultimele decenii. Faptul că au tot apărut, în ul­tima vreme, investitori străini, faptul că oa­me­nii de afaceri români au prins un pic de cheag și se zbat să producă în țară, faptul că economia a accelerat în anumite domenii (comerț, auto, servicii, turism etc.) și a absorbit din forța de muncă disponibilă nu ține locul unor politici industriale. E limpede că dezvoltarea anumitor orașe sau a anumitor zone din România este di­rect legată de prezența anumitor industrii pu­ter­nice în zonă. Ce-ar fi Ardealul, bunăoară, fă­ră întreaga rețea de fabrici și făbricuțe, dedi­cate industriei auto, care se întinde de la Timi­șoara și Oradea, până la Sibiu și Brașov? Ce ar fi Clu­jul fără industria IT? Sau cum ar arăta buge­tul național fără contribuția consistentă a celor de la Dacia Pitești? Lumea e, însă, în continuă schimbare, iar crizele pândesc, mai nou, la tot pasul. Din varii motive – de la criza rețelelor de transport, dinspre China, până la blocada eco­no­mică impusă Belarusului sau Rusiei – ne tre­zim că nu mai avem acces la produse și la ser­vicii pe care ne-am obișnuit să le importăm, de când ne-am închis fabricile de profil. Recen­ta criză a hârtiei, care a lovit deocamdată presa, dar care riscă să lovească și industria ambala­jelor, e doar un avertisment. La cât lemn se taie, cu rost și fără rost, puteam fi acum lideri mon­diali la producția de hârtie. Dar ne-am închis fabricile, iar acum stăm la mila altora…

Dacă pentru o industrie de-acum strategică pentru România, precum industria IT, se găsesc soluții pentru facilități fiscale, de ce nu s-ar găsi și pentru investitorii dispuși să refacă, în țară, in­dustrii pentru a căror producție e tot mai mare cerere? De ce să plătim la suprapreț și să stăm la mâna altora, când, cu un pic de minte și de vo­ință, am putea produce și noi, în România, pro­duse care s-ar vinde ca pâinea caldă.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian