Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

THOMAS DAVID SIEBER (student german, la Sibiu): „Dumnezeu a vrut ca eu să devin ortodox”

– Are 21 de ani și provine dintr-un sătuc din Germania, din zona Hohenzollern-Sigmaringen. După câteva vizite în România, a simțit însă că locul lui e aici, și pentru ca „împământenirea” să fie definitivă, a devenit și ortodox, fiind botezat la Mânăstirea Oașa. Ce anume l-a făcut să aleagă această cale și cine i-a fost alături ne-a destăinuit în următorul interviu, acordat într-o limbă română fără cusur –

„Trăirea din bisericile ortodoxe e unică”

– Thomas, ești foarte tânăr. Ce te-a făcut să alegi România și credința ortodoxă, la anii adoles­cenței?

Un neamț îndrăgostit de România

– De cele sfinte eram atașat de mic, căci am marea binecuvântare de a fi fost născut într-o fami­lie foarte credincioasă, romano-catolică. Mergeam mereu cu părinții la slujbe, în pelerinaje, iar în ado­lescență, credința m-a ajutat să trec peste multe probleme și necazuri. În România am venit prima dată în anul 2013, când una dintre surorile mele a ho­tărât să studieze medicina la Cluj. Mi-a plăcut foarte mult și reveneam ori de câte ori aveam oca­zia, simțeam că aici este locul meu. M-am apucat să învăț limba română și să mă informez cu multă râvnă despre tot ce ținea de România și cultura ro­mânească. Decizia de a-mi continua studiile aici a venit firesc, așa că, în 2018, după ce am dat baca­laureatul, m-am mutat din Germania la Sibiu. În primul an, am făcut voluntariat într-un cămin de bătrâni, apoi am dat la Facultatea de Litere și Arte, unde sunt student și acum.

– Și ortodoxia?

– În timpul vizitelor în România, am început să merg la bisericile ortodoxe, de care mă simțeam tot mai apropiat. Am căutat literatură ortodoxă imediat ce am început să învăț limba română, tocmai pentru că, în limba germană, nu prea există astfel de cărți. De altfel, am încercat să frecventez o biserică orto­doxă și în Germania, înainte de a mă muta aici, dar era prea departe de casă. Mutându-mă în Româ­nia, această barieră a căzut. La Sibiu pot să merg la bise­rică în fiecare zi, chiar am cântat o vreme într-o bise­rică ortodoxă de aici.

– Ce te-a atras, în mod spe­cial, către credința orto­doxă?

– E ceva aparte ce m-a atras către ea: trăirea din bise­ricile ortodoxe, acel duh care există în ele, pe care nu poți să-l găsești nicăieri în altă par­te. Spun asta pentru că, deși crescut în religia catolică, în adolescență, în încercările mele de a găsi credința cea ade­vărată, am fost și pe la cul­tele neo-protestante. Am ajuns repede nu doar să înțeleg, ci mai ales să simt că ortodoxia este credința cea adevărată, sin­gura care nu s-a schimbat niciodată și care a păstrat au­ten­tic duhul creștinesc, așa cum era pe vremea trăirii pă­mân­tești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Concluzia mea este una singură: nimic nu este atât de profund, de bogat și de frumos cum e credința noastră ortodoxă!

Un alt aspect important în decizia de a mă stabili aici a fost și acela că, în calitate de creștin-ortodox, România îmi oferă enorm: foarte multe mânăstiri vechi, cu o bogată istorie de cre­dință și rugăciune, cu marii ei du­hovnici și cu atât de mulți oameni credincioși, care împărtășesc aceeași credință.

La ortodoxie m-am convertit în 2019, când am fost botezat la Mânăstirea Oașa, din județul Al­ba, chiar de ziua Sfântului An­drei, ocrotitorul României, iar naș mi-a fost părintele Silvan.

– După stabilirea în Româ­nia, ai făcut un an de volun­ta­riat la Sibiu. De ce?

– M-au determinat mai multe lucruri să fac asta. În primul rând, după ce am terminat școala, am vrut să lucrez într-un domeniu complet străin mie până atunci. Dar am făcut asta și gândindu-mă la Evanghelia după Matei, unde Mântuitorul zice: „Gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine”. Am dorit să fac și eu ceva bun și folositor. De aceea, am ales să lucrez într-un că­min de bătrâni. Eram într-o sec­ție în care stăteau mai ales bă­trâni țintuiți la pat, bolnavi psihic și cu Alzheimer, în general, cazuri mai grele. Uneori era foarte greu, dar am profitat de toată această experiență, care m-a ajutat să mă cunosc mai bine. Am ales un cămin de bătrâni din România înainte de a decide să mă mut aici, tocmai pentru ca să petrec mai mult timp și să văd cât de mult îmi plac țara și oamenii. Pentru că este o diferență mare să te duci într-o țară doar ca să-ți petreci vacanțele, cum făceam înainte, și să locuiești efectiv o perioadă mai lungă acolo, să lucrezi cu oamenii locului.

„Tatăl meu s-a apucat deja să învețe limba română”

– Cum au reacționat pă­rinții tăi, când le-ai spus că vrei să-ți schimbi religia și să te muți în România?

De 1 Decembrie, la Alba-Iulia

– Părinții mei au fost primii care m-au susținut și care m-au încurajat, încă de la început, în decizia de a mă muta aici, și care au avut o reacție pozitivă la convertirea mea. Și lor le place foarte mult România, vin cu mare drag în vizită aici, ba au de gând ca atunci când vor ieși la pensie să petreacă perioade mai lungi în România, poate chiar să se mute aici. Le plac și lor mult țara, oamenii, atmosfera, le pla­ce să se plimbe și, mai ales, să meargă la mânăstiri.

– Spuneai că părinții tăi sunt, și ei, credincioși. Nu s-au opus când le-ai spus că vrei să-ți alegi o altă religie?

– Nu le-am spus dinainte că am să mă botez. Părinții mei sunt oameni foarte credincioși, dar sunt romano-catolici și nu știam cum vor reacționa. După ce am făcut-o, le-am scris că am să le dau o veste importantă, iar când au aflat, în loc să se supere, s-au bucurat, ceea ce m-a umplut și pe mine de bucu­rie. După cum îi cunosc, cred că, dacă ar ști mai multe, s-ar simți și ei mai atrași de ortodoxie decât de credința pe care o prac­tică acum. Din păcate, nu știu limba română și le e    greu să se informeze. Le-am dat lite­ratură ortodoxă, pe care am gă­sit-o în limba germană, îi duc la mânăstiri și biserici când vin aici, le povestesc mereu despre ortodoxie, sperând că, pas cu pas, am să-i pot apropia mai mult de biserica noastră. Tatăl meu s-a apucat deja să învețe limba română și când vine pe-aici, participă și el la slujbele noastre, înțelege deja din ce în ce mai mult. Nu-i niciodată prea târziu. Văd asta și la sora mea, care a studiat medicina la Cluj. Cât a stat pe-acolo, nu prea se interesa de ortodoxie, ba, de multe ori, când mergeam la mânăstire, prefera să ne aștepte în mașină, nu să participe la slujbe. Acum are un prieten macedo­nean, ortodox de-al nostru, foarte credincios, care înainte de a se face medic, chiar luase în consi­derare să aleagă calea monahismului. Datorită lui a intrat și sora mea în contact cu ortodoxia, participă la slujbe și văd că deja se mișcă și în ea ceva. Amân­doi au stabilit că, înainte de a se căsători, și ea se va converti la ortodoxie. Mi se pare fascinant să văd cum lucrează Dumnezeu prin oameni!

„Pentru mine, botezul chiar a reprezentat începutul unei noi vieți”

– Thomas, ce a schimbat credința ortodoxă în tine? Ți-ai aflat liniștea sufletească?

De Crăciun, la Oașa. Thomas – în stânga fotografiei, cu căciulă pe cap

– Faptul că m-am botezat ortodox m-a ajutat extrem de mult în viață. Pentru mine, botezul chiar a reprezentat începutul unei noi vieți. Îmbrățișând credința cea adevărată, simt că Iisus mi-a mai dat o șansă. Știu că, prin spovedanie și împărtășanie, toate păcatele mele făcute până în acest moment îmi sunt iertate, ceea ce mă face să mă simt încurajat și înveselit extrem de mult. A dispărut o povară uriașă și am simțit o mare ușurare. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu și că mi-a îngăduit să fiu botezat la o vârstă la care pot fi pe deplin conștient de ce în­seam­nă această taină. Din momentul botezului, se revarsă har asupra omului și primim Duh Sfânt, care ne ajută să înțelegem multe lucruri și ne arată cum să procedăm. Or, eu chiar simt toate astea, simt cum prin botez am îmbrăcat o cămașă albă, cum pot ca prin taina spovedaniei și a împărtășaniei, să mă curăț de păcate, să dobândesc iertarea și, mai ales, să-mi fie mai ușor să mă ridic când va fi să cad din nou. Doar spovedania sinceră ne ridică din căderi și ne dă, totodată, puterea de a ne îndepărta de păca­te și de a merge mai departe, spre    desăvârșire. Prin botez, am primit șansa de a mă împărtăși cu trupul și sângele lui Hristos, iar când nu reușesc să fac asta o perioadă mai lungă, simt că nu este bine deloc.

– Te-ai temut vreo clipă că schimbarea religiei îți va atrage pedeapsa divină?

– Nu, nici măcar o clipă! Dimpotrivă, am trăit și trăiesc un sentiment inexplicabil: acela că asta e ceea ce a dorit Dumnezeu ca eu să fac…

„În Germania nu se știe mai nimic despre România”

– Cum te privesc foștii tăi colegi de școală din Germania? Te aprobă sau te condamnă pentru ce ai făcut?

În Muzeul Satului din Dumbrava Sibiului

– De fiecare dată când mă întorc în Germania, mă întâlnesc cu mare bucurie cu foștii colegi, cu prietenii mei din copilărie. Din păcate, cei mai mulți dintre ei n-au putut să înțeleagă cele două decizii majore din viața mea: convertirea la ortodoxie și faptul că m-am mutat în România. Convertirea la ortodoxie nici nu aveau cum s-o înțeleagă, pentru că ei nu au niciun fel de sentiment religios sau spiri­tual, iar ortodoxia le este ceva cu totul străin. Foarte mulți germani nu văd cu ochi buni a fi cre­dincios, nu au niciun fel de înțelegere pentru asta. Din păcate, acolo credința este de multe ori ridiculizată sau chiar disprețuită. Doar bătrânii și străinii se mai duc duminica la slujbe, în bisericile goale și reci. Catolicismul e lipsit de orice profunzime și, din cauză că-și adaptează mereu dogmele la menta­litățile contemporane, a pierdut spiritul autentic creștinesc. În ce privește muta­rea mea în România, li s-a părut absurdă, pentru că ei pri­vesc România ca pe o țară mult mai săracă, din punct de vedere economic, decât Germania. Ei nu știu mai nimic despre Ro­mâ­nia, de aceea au o percepție absolut greșită, legată de ea. Unii chiar m-au întrebat dacă în România lumea are ce mân­ca, dacă România nu e o țară din lumea a treia, dacă țara asta nu-i cumva plină de hoți și va­gabonzi și alte aberații din as­tea. Asta arată cât de puțin e cunoscută România în lume și cât de străină de realitate este percepția străinilor despre țara asta.

„Prietenii îmi spun că m-am românizat prea mult”

– În ce-și găsesc echilibrul colegii tăi? Ce le motivează viața?

În plină vară

– Asta-i o întrebare bună. Pentru un credincios, este destul de clar cine îi echi­librează viața, cum zice atât de frumos și în Psalmul 17: „Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu”. Pen­tru necredincioși, este, evident, mai greu. Am observat că ei trec foarte greu peste anumite probleme din viața lor, cum ar fi, să spunem, depresiile. În Germania, chiar a ajuns să fie ceva obișnuit ca oameni tineri să se ducă la psiholog, poate chiar la psihiatru. Am foști colegi de generație care au ajuns în clinici de psihiatrie după ce au avut un deces în familie. Când ești credin­cios, îl ai pe Dumnezeu, în care să-ți pui nădejdea și-n care să-ți găsești tăria de a merge mai departe. E evident că e ceva ce le lipsește în viață, iar pentru generația tânără, generația mea, care este chiar mult mai secularizată și îndepărtată de credință decât generațiile premergătoare, problemele sufle­tești sunt mult mai mari. Tinerii sunt nevoiți să se confrunte cu fel și fel de probleme, iar fără Dum­nezeu, fără repere morale și religioase, nu este de mirare că foarte mulți dintre ei cad în dez­nădejde și în fel și fel de patimi. Am foarte mulți prieteni în Ger­ma­nia care se dro­ghea­ză zilnic sau în mod regulat și mai fac și alte treburi, mult mai rele, pe care, dacă l-ar avea pe Dumnezeu, nu le-ar face niciodată.

– Ai mai putea trăi în Germania?

– Cred că nu m-aș mai putea întoarce să locuiesc în Germania. Mă simt foarte bine aici, mi-am făcut mulți prieteni, uneori ei îmi spun, în glumă, că m-am românizat prea mult, că-s mai român ca ei. Îmi place mult căldura omenească de aici. În Germania, unde oa­me­nii sunt foarte reci și distanți și fiecare își vede numai de treburile sale, neinteresându-se de vecin, n-aș putea să mai stau. Și când merg în vizită la părinții mei, e totul frumos pentru câteva zile, dar după aceea, nu mai am stare, abia aștept să mă în­torc în România.

„Nu pot să înțeleg de ce atâția români au un complex de inferioritate față de Occident”

– Nu-ți displace chiar nimic la români?

În Munții Ceahlău

– Îmi displace că văd doar răul, că sunt defetiști. Mă deranjează chiar foarte tare că sunt atât de mulți români care nu își dau seama cât e de mare bogăția culturală și spirituală de care dispun. Ei par să uite toate acestea și văd cu precădere doar aspectele rele, doar ce merge prost în România. Mă doare și când văd că foarte mulți români nu știu mai nimic despre ce înseamnă ortodoxia, nu-și cunosc credința în care s-au născut, au o percepție greșită asupra ei și nu vor să-i perceapă profunzimile și puterea. Ei au fost botezați ortodocși, dar trăiesc credința doar într-un mod foarte superficial, neajungând să cunoas­că ortodoxia în toată măre­ția ei, iar eu cred că acești oameni au foarte mult de pierdut.

De asemenea, nu pot să înțeleg de ce atâ­ția români au un com­plex de infe­riori­tate față de Oc­cident. Fiind născut și crescut acolo, știu exact că occiden­talii nu au mai presus decât românii de­cât, poate, mai mulți bani și o infrastructură mai bună, care favorizează o anu­me dezvoltare. Dar ei au, în schimb, o multitudine de alte probleme, de care românii nu au habar, viziunea lor asupra Occi­dentului este idealizată. Sigur, sunt multe probleme care diferă, românii au probleme pe care occiden­talii nu le au, și invers, dar sunt și problemele cu care ne confruntăm cu toții, în egală măsură. Ce pot să spun e că viața în Occi­dent nu este nicidecum mai ușoară ca în România și, cu siguranță, oamenii nu sunt mai fericiți decât cei de aici; în Germania, sigur, nu. O parte de vină aparține, fără îndoială, mass-media din România, care promovează ideea greșită și naivă cum că în Occident toate sunt bune și frumoase, iar aici totul e rău și urât. Românii ar trebui să aibă mai multă mândrie națională, mai multă încredere în ei înșiși, ar trebui să se bazeze mai concret pe propriile va­lori naționale și reli­gioase.

„N-aș da România pentru nicio altă țară”

– Te simți și român sau doar ortodox?

– În primul rând, mă simt ortodox. Dacă mă simt și român? Trebuie să recunosc că aici mă simt acasă și, atât cât se poate, da, România a ajuns deja și o parte a iden­tității mele. Cu multe de aici mă pot identifica. Există un proverb care spune că acasă este acolo unde îți este inima. Iar eu iubesc din toată inima tot ce este autentic românesc, fie că-i vorba de tradiții, de spiritul românesc sau de a simți românește. Cu bune, cu rele, pot spune absolut sigur că eu n-aș mai da țara asta pentru nicio altă țară!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian