O problemă lăsată la învechit – Manualele școlare

– Există o mare prăpastie între cum se făcea școala cu câteva de­cenii în urmă și felul în care se face azi. Lucrurile n-au evo­luat, nu s-au în­drep­tat nea­părat în direcția cea bună, așa cum ar fi fost normal. Iar una din­tre problemele grave de care se plâng elevii, părinții și mulți dintre das­căli este cea a ma­nua­lelor. Deși e pusă mereu pe tapet, cineva o trage la fund. Ce se ascunde de fapt în spatele ei? –

Cioburile istoriei

Istoria este o poveste, ni se spune de mici. Este povestea trecutului nostru. Și așa era și predată, pe vremuri, această materie: ca o poveste spusă cu cap și coadă, pentru a fi înțeleasă. Alături de limba ro­mână, este zona identitară a educației. Dar astăzi, manualul de istorie se aseamănă mai degrabă unui vas spart. Un vas de lut, cu care cineva a dat de pă­mânt. Copiii se aleg doar cu cioburile, pe care în­cearcă să le reașeze la locul lor, ca pe un puzzle. Dar să dau un exem­plu: într-unul din manualele de cla­sa a IV-a se vorbește mai întâi despre cetatea medievală a Si­ghișoarei și abia apoi des­pre daci și romani. De fapt, primul lucru care li se spu­ne celor mici des­pre daci și romani este că s-au bătut. Dar co­piii nu știu încă nici cine erau unii, nici cine erau cei­lalți. Pentru că aceste infor­mații apar abia spre sfâr­șit. După care se trece la epoca medievală, fără ca pe undeva să se explice ce s-a ales de mărețul Imperiu Roman sau de Dacia.

Confuzie naște și problema contextului inter­na­țional. Copiilor li se vorbește, de exemplu, despre primele unități statale apărute pe actualul teritoriu al României, cu începere de prin secolul al 9-lea, și se continuă pe această linie, până se ajunge la cei mai de seamă domnitori români, cum a fost de exem­plu Dimitrie Cantemir, de la cumpăna seco­lelor 17-18. Abia apoi află elevii povestea primelor regate importante apărute în Evul Mediu în Europa. Cu acest prilej, ei se întorc în timp și se răsucesc în spațiu, pentru a ajunge tocmai prin secolul al 5-lea, când a trăit primul rege al francilor, numit Clovis I. Ce să mai înțeleagă bieții copii?

Tortura termenilor

Dumneavoastră, stimați cititori, știți ce sunt pro­tistele și parameciul? Sau biocenoza și bioto­pul? Ei bine, dacă acești termeni nu vă sunt fa­miliari, riscați să vă faceți de râs în fața unor copii de 11 ani. În manualul de biologie de clasa a V-a este plin de asemenea cuvinte. Elevii n-au încotro și le învață pe dinafară, fără să știe ce înseamnă, cu tot cu definiție. Se concentrează atât de mult pe di­fi­cultatea acestor termeni, încât ochii minții ajung să li se încețoșeze și, în scurtă vreme, nu mai știu unde să-i încadreze. Revenind, de pildă, la termenii biocenoză și biotop, este vorba de factorii de me­diu cu și fără viață. Veverițele, iarba și stejarii, pe de-o parte, pământul și pietrele, pe de alta. Oare nu era mai înțelept ca manualele de clasa a V-a să se limiteze la a face această distincție și la a explica, într-un mod simplu și limpede copiilor, felul în care interacționează în natură ce e viu cu ce e mort? Nu e mai logic ca termenii de spe­cialitate atât de complicați să fie predați abia din liceu încolo, când elevii au ales un anume profil? Efortul de a me­mora termenii îi fac pe copii să uite ce înseamnă, de fapt. Am întrebat un elev de clasa a XI-a, de la pro­filul uman, dacă știe ce înseamnă biotop sau biocenoză. Un elev care a luat mereu note bune la școală. A spus că a în­țeles cum funcționează eco­sistemele, dar că termenii nu-i reține. „La ce mi-ar folosi?”, m-a întrebat, pe bună dreptate.

Dar termeni greoi nu apar numai la biologie. Par­curgând manualul de istorie de clasa a IV-a, des­­pre care vorbeam la început, descoperim multe alte cuvinte, precum „guvern”, „capitalism”, „adu­nare legiuitoare”, extrem de greu de explicat unor co­pii de doar 10 ani. Dar încă și mai grav e că un concept criptic este adesea definit în manual prin altul de aceeași factură. Ce înseamnă „Cons­ti­tu­ție”? Ei bine, „Lege Fundamentală”…

Greșelile, la ordinea zilei

De-a lungul anilor, presa din Ro­­mâ­nia a vorbit în mod repetat despre gre­șelile grave din diferite manuale școlare. Scandalul a ajuns la apogeu în 2018, când s-a în­cer­cat introducerea manua­lelor uni­ce, care s-au dovedit a fi înțe­sate de erori. Ca de pildă, dezacor­du­rile dintr-un manual de română de clasa a VI-a („O familie obiş­­nuită… se abat pu­ţin de la drum” ori „Cas­telul medieval aveau o ar­hi­tectură”). Într-un manual de Geo­grafie din clasa a VI-a, profesorii au sesizat greşeli gro­solane, in­clusiv la hărţi. De pildă, Marea Moar­tă a fost pla­sată în locul Mării Roșii, iar Turnul Mă­gurele, din judeţul Teleorman, a ajuns ca prin mi­nune în locul Drobetei-Turnu Severin, din ju­deţul Me­hedinţi.

Erori grave au fost descoperite de cadrele di­dactice și în manualele de biologie de clasa a VI-a, unde inima și ficatul au fost greșit poziționate în­tr-o fotografie menită să le arate copiilor unde se află organele omului, iar vasele de sânge au fost descrise ca având ba 160.000, ba 96.000 de kilometri…

Nici manualele de ma­tematică n-au scăpat de gre­șeli. Într-un manual de clasa I, scria, de exem­plu, negru pe alb, că 12 este mai mare de­cât 16. Iar într-un manual de matema­tică de clasa a VI-a, erorile constatate au fost atât de nu­me­roase, încât o repre­zen­tantă a Parla­men­­tului României a susținut că, alăturate, foile cu greşeli ar fi măsurat împreună nu mai puțin de șapte metri.

Dar erori apar și în manualele alternative, fo­losite azi în școlile din România. Într-un manual de istorie de clasa a V-a, menit să pu­nă la punct cultura generală a elevilor, Prome­teu nu este prezentat ca un personaj mitologic, ci ca un simplu erou, proaspăt întors de pe front. Iar în capitolul rezervat evreilor, sunt arun­cate la grămadă povestiri biblice și fapte istorice, astfel încât elevilor le vine dificil să distingă unde se termină mitul și unde începe realitatea, așa cum a fost ea consem­nată de specialiști.

Dascăli disperați: „Eu predau tot ca înainte”

Am cerut părerea mai multor învățătoare despre felul în care sunt realizate manualele în ultimii ani. Au răspuns aproape la unison, de parcă s-ar fi vorbit înainte, deși nici nu predau la a­ceeași unitate școlară. „Să știți că eu nu mă mai iau după ma­nua­lele astea. Predau tot ca înainte. Așa cum am învățat și eu, în perioada în care eram elevă. Altfel, ce să priceapă bieții copii?”, a spus una dintre în­vățătoare.

Manualul este abandonat și de mulți dintre pro­fesorii de liceu. Cel puțin dacă e să ne luăm după mărturia unor elevi: „Manualele? Ah, păi nu mai lucrăm după ele de mult. Doar la română le mai des­chidem din când în când”, ne-a povestit unul dintre aceștia. Desigur, situația nu este aceeași în toate școlile. Sunt mulți profesori care le „traduc” pe înțelesul copiilor. Dar, trăgând linia, e limpede că manualele trezesc tot mai multe nemulțumiri. Cine e de vină? Care e rădăcina problemei?

Profesorii spun că sursa problemelor e programa. De ce nu îi ascultă nimeni?

Încercând să înțelegem de ce manualele sunt atât de alambicate și de îmbâcsite de informații inutile, ne-am dus pe firul problemei. Și am ajuns la programă, despre care toată lumea recunoaște că e prea încărcată. Dar problemele nu se opresc aici. Pentru a ilustra situația, vom da drept exemplu tot manualul de istorie din clasa a IV-a, pentru că este, poate, cel mai ilustrativ. În clasa a IV-a, elevii iau primul contact cu istoria. Iar programa, care se în­tinde ea singură pe nu mai puțin de 12 pagini (spre deosebire, să zicem, de programa clasei a V-a, căreia îi sunt alocate numai patru pagini), le im­pune, practic, celor care redactează manualele să includă acolo TOATĂ istoria: cea a românilor și cea universală, de la începuturi și până în pre­zent. Dar poate și mai grav este că structura, în loc să fie una bine gândită, e cu desăvârșire haotică. De exemplu, programa prevede că, după ce învață unele noțiuni introduc­tive (de pildă, ce sunt epocile și sursele istorice), elevilor trebuie să li se predea subiecte legate de… familie. Apoi mai învață un pic despre „co­munitatea locală și națio­nală”, pentru a trece după aceea la „popoarele de ieri și de azi”. O aiureală, pe care mulți dintre copii o per­cep ca atare, conclu­zio­nând, din păcate, că materia în sine este una urâtă, din care nu se în­țelege nimic. Starea de inerție este inexplicabilă, lucrurile pot fi readuse re­lativ ușor pe făgașul cel bun, cu condiția să se dorească acest lucru. Tot ce trebuie făcut este să se îmbunătățească pro­grama. Să fie simplificată și restruc­tu­rată, astfel încât să capete sens. Nu doar la isto­rie, ci la mai toate materiile, care se află în exact aceeași situație. De ani în­tregi o spun la uni­son profesorii, ele­vii și părinții. Le va da oare până la ur­mă cineva de acolo, de sus, ascultare?