SELECȚIA „Formula AS”

* Serenela Ghițeanu, „Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 236 p.

Izolarea impusă de pandemie în ultimii doi ani a fost fertilă pentru scriitori. Nevoiți să stea închiși în case, cu obligațiile sociale suspendate, și-au putut ocupa timpul cu ceea ce știu ei să facă mai bine; așa au apărut o mulțime de cărți din toate genurile li­terare scrise în această perioadă scăldată de valurile coronavirusurilor. După „Soră lume”, scrisă tot în carantină și publicată în 2020, iată un nou volum de amintiri, confesiuni și meditații al Anei Blandiana, de data aceasta provocate de întrebările unei spe­cialiste în literatură, Serenela Ghițeanu. Conferen­țiar universitar cu un doctorat luat în Franța și cu o pre­zență constantă în presa culturală, unde sem­nează cronici la noi apariții editoriale (ea mi-a făcut poftă să cumpăr mai multe romane, după ce i-am citit cronicile din revista „22”), mai tânăra parteneră de convorbiri – mediate electronic – a Anei Blan­dia­na i-a recitit cu atenție întreaga operă. S-a docu­mentat în privința împrejurărilor biografice, mai ales a celor de dinainte de 1989 și imediat după, care pentru noile generații sunt deja „istorie”. Întrebările (cam prea lungi, artificializând ideea de dialog – un defect comun cărților de „convorbiri în scris”) îi pri­lejuiesc Anei Blan­diana precizări despre parcur­sul ei intelectual și civic, meditații etice, păreri des­pre evenimentele po­litice în care a fost impli­cată, mărturisiri decente despre credință, libertate, iubire, bunătate. Față de cărțile ei de memoria­lis­tică, nu sunt lucruri noi, iar cei care se așteaptă la dez­văluiri sau reglări de con­turi din culisele pri­mului FSN, ale Alianței Civice sau ale alegerilor din 1996 nu vor găsi decât ceea ce a spus deja des­pre dezamăgirile și stupefacțiile ei în legătură cu anu­mite personaje ale vieții publice. Cu un plus de detașare în înțelegerea retrospectivă a greșelilor: „În ceea ce privește PAC-ul, ar fi trebuit și ar fi putut să reu­șească, dacă nu ar fi fost marcat de păcatul fon­dator al ruperii de idealismul («angelismul» spuneau ei disprețuitori) organizației civice căreia i-au luat numele. Ar fi poate prea simplu să explicăm toate aceste nereușite prin infiltrările masive (…) dar nici nu putem să nu ținem seama de ele. Lipsa unei edu­cații și culturi politice, oportunismul care începuse de pe atunci să facă ravagii au avut grijă de restul”. Personalitatea Anei Blandiana, inadecvarea ei idea­listă la compromisurile pe care le presupune po­litica, căldura și impresia de onestitate pe care o de­ga­jă textele de răspuns (ca întotdeauna admirabil scri­se), aserțiunile de bun simț contra curentului mainstream despre lumea de azi și tirania corectitu­dinii politice fac din această carte o anexă reve­latoare pentru întreaga ei operă literară. (Apropo de co­rec­titudinea politică, ea crede că „fostele țări oprimate de comunism, printre care și România, sunt mai pu­țin vulnerabile la corectitudinea politică pentru sim­plul motiv că ea seamănă prea mult cu cenzura inte­rioară care umilea oamenii pe vremuri, ca să mai poa­tă să se lase stăpâniți de ea acum”. Din păcate, ceea ce se întâmplă în ultimul timp la noi o con­tra­zice „din simplul motiv” că umiliții de cen­zu­ra ideo­lo­gică de pe vremuri cam dispar în mod na­tural.) Tot vo­lumul se citește cu interes fiindcă „viața și scrisul meu izvorăsc fiecare din celălalt ca un fel de ouro­boros care se încolăcește și crește din sine însuși. Simt că exist doar în măsura în care rămâne în urmă dovada că m-am transformat în cuvinte, iar ceea ce se află pe hârtie e rezumatul a ceea ce am fost”. A ceea ce este: un reper moral în confuzia de azi.