ARSENIUM (Ex-O-ZONE): „Am suflet de nomad”

Arsenie Todiraș s-a născut pe 22 iulie 1983 în Chișinău, într-o familie de in­te­lectuali, mama a fost medic, iar tatăl, inginer. A început să se manifeste muzical încă din copilărie, pentru ca, în perioada liceului, să-și dea seama că acesta era drumul lui în viață. În 1998, a fondat împreună cu alți doi basarabeni, Dan Bălan și Radu Sîrbu, trupa de muzică O-Zone, care a devenit extrem de iu­bită de ambele părți ale Prutului. Între melodiile care au făcut istorie și i-au înscris pe cei trei adolescenți pe orbita in­ter­națională a fost „Dra­gostea din tei”. Cu această piesă, O-Zone a devenit un fenomen mondial! Trupa s-a destrămat în 2005, dar steaua mu­zicală a lui Ar­senie, devenit, pe scenă, Arsenium, a continuat să stră­lucească. Astăzi, el este un artist iubit și apreciat din Europa și până în cele mai înde­părtate colțuri ale lu­mii. Compune mult, scoate albu­me, susține con­certe și călătorește enorm. Revenit pentru câteva zile în România, l-am invitat la o „partidă de vorbe”, ca să aflăm știri despre via­ța lui din prezent.

„Dragostea din tei” a «secerat» România

– Ai debutat în România, ală­turi de colegii din trupa O-Zone, cu o melodie de­venită rapid hit internațional: „Dragostea din tei”. Există o poveste în spatele ei, o întâmplare care v-a inspirat?

– Trupa era renumită în Republica Moldova, dar noi am hotărât să venim în România, fiindcă piața de aici era mai mare, deci, acesta era pasul următor cel mai logic. Dan Bălan avea un apartament în Bucu­rești, chiar lângă un cimitir – nu-mi mai amintesc cum se numea –, astfel că, ieșind pe balcon, te uitai direct la morminte. Asta era perspectiva poetică pe care o aveam! Motiv pentru care nici nu prea ieșeam pe balcon și nici pe ferestre nu ne prea uitam. Cimitirul numai sursă de inspirație nu era! (râde) Prin urmare, stăteam închiși în casă (eu mai dădeam o fugă, când ni se făcea foame, până la parter, să cum­păr merdenele, că asta era hrana noastră de bază, alături de conservele moldovenești), și căutam idei, experimentam linii melodice, scriam versuri, dansam, repetam… Totul doar cu o chitară, la care cânta Dan. Prima melodie pe care am compus-o a fost „Numai tu”, care a mers la public, dar, cu toate astea, nicio casă de discuri românească nu voia să semneze contract cu noi. Așa că ne-am pus din nou pe treabă, cu gândul să facem ceva și mai deosebit, și-așa a apărut „Despre tine”. Asta a fost prima piesă care a devenit hit în România, dacă-mi dai voie să te corectez. (râde) Abia după ea am venit cu „Dragostea din tei”, în legătură cu a cărei sursă de inspirație ar trebui să-l întrebăm pe Dan, că el a fost compozitorul. Eu am contribuit doar cu vreo două note. Sincer, nu-mi aduc aminte de vreo poveste care să se fi legat de versuri. Cred că, pur și simplu, a fost o chestiune de potriveală, de rimă, iar faptul că „dragostea din tei” suna cumva neobișnuit ni s-a părut ceva interesant. În orice caz, piesa asta „a secerat” topurile din România, apoi o fată din Italia a făcut un cover după ea. În felul ăsta, s-a auzit de „Dragostea din tei”, mai întâi în Italia, apoi ver­siunea noastră, adică originalul, a cucerit lumea întreagă.

Despre Basarabia, cu mult drag

– Ești născut în Chi­șinău. Fă-i puțină re­clamă! De ce-ar trebui să mergem să vedem acest oraș?

– Pentru că e un oraș foarte frumos, liniștit, foarte curat și foarte ver­de. Avem niște parcuri splendide, monumente frumoase… Chișinăul are o atmosferă a lui, de pace, de tihnă… E o atmosferă particulară sau, cel puțin, mie așa mi se pare, poate pentru că e orașul „meu”, în care m-am născut și-am trăit până când am venit în România. Și împrejurul Chișinăului e foarte frumos, sunt și niște crame excepționale: Cri­cova, Mileștii Mici… În plus, în Chișinău există o viață culturală intensă: expoziții de artă, piese de teatru, se organizează foarte multe concerte, de toate felurile, și de muzică clasică, și de muzică modernă, și de muzică populară… Vin și actori, și muzicieni din    toată lumea… Cu-adevărat, Chișinăul e un cen­tru cultural de referință!

– Republica Moldova dă pe bandă rulantă cântăreți de foarte mare talent. Au basarabenii o genă specială, a muzicii? Sau există acolo școli foarte bune?

– Există școli bune, dar secretul rezidă în gena mu­­zicii, care e foarte prezentă, foarte bine dezvol­tată, într-un mix de influențe benefice: ceva din partea rusească, ceva din partea românească, ce­va din sfera internațională… De-asta, din Re­publica Moldova ies foarte mulți artiști talentați, care cuceresc prin profunzimea muzicii lor. Și sunt încă mulți care n-au avut șansa să devină cunoscuți la nivel internațional, deși sunt excepționali. Cred că în următorii ani, dacă au și multă tenacitate, vor uimi lumea întreagă. Am spus că e nevoie și de te­na­citate, fiindcă azi, piața muzicală e supra-aglo­merată, deci e mult mai dificil să reziști. Pe de altă parte, azi e mult mai simplu să apari, muzical vor­bind, datorită rețelelor sociale. Talentul e mult mai ușor de descoperit dacă știi cum să faci piese, să filmezi și să postezi. Iar în prezent e mult mai ușor să faci muzică: oricine are cunoștințe și talent poate să lucreze de acasă, pe calculator. Deci, ai șanse mari să fii văzut și descoperit, dar, pentru că sunt mult prea mulți artiști pe piață, majoritatea rămân doar „artiști de-o melodie”, că imediat apare altul, cu altă piesă bună, și apoi altul și altul… Așadar, lumea s-a schimbat și din punct de vedere muzical: acum e mult mai simplu să fii descoperit, dar e in­finit mai greu să reziști în timp.

– Călătorești, datorită muzicii, prin toată lumea, ba chiar și „cartierul general” ți l-ai sta­bilit, de câtăva vreme, în Turcia. Totuși, mai mergi din când în când și pe-acasă? Mai simți nevoia de „patrie”?

– O, simt, simt profund această nevoie! Cu toate că acum e încă o perioadă dificilă: în urmă cu doi ani l-am pierdut și pe tata, după ce pe mama o pierdusem când eu aveam 18 ani. Sora mea, Alina, locuiește în Amsterdam (e foarte talentată mu­zical, are un glas minunat, dar și-a ales cu totul alt drum; a făcut mai multe facultăți și masterate, prin Su­edia și nu mai știu pe unde, iar acum lucrează în cea mai mare companie din lume de IT), iar eu, după ce-am plecat din România, am stat doi ani în Italia, apoi vreo 8 ani la Moscova, iar de vreun an și ceva, m-am mutat în Turcia, în Antalya, însă amândoi, și eu, și sora mea, ne întorceam des acasă, la tata. Am fost foarte legați de el… Mai avem rude în Chișinău, dar acum, că tata nu mai e… Ne e foarte greu, avem un gol în suflet… Iar în ultimii doi ani, a fost și pandemia… Dar chiar și așa, și eu, și Alina, simțim nevoia să mergem acasă, în țara noastră. Eu chiar am zis, acum, când am venit încoace, c-o să dau o fugă și până la Chi­șinău, da’ sunt nevoit să amân, din cauza războiului care a izbucnit în Ucraina. Am prieteni din Mol­dova care deja au venit în România, de teamă că războiul se va extinde și în Basarabia.

„Dacă îmi spui o adresă în București, o găsesc imediat”

– Dacă Basarabia înseamnă „acasă”, Româ­nia cum o simți?

– Tot acasă, bineînțeles! De fiecare dată când vin aici, mi se reconfirmă realitatea asta, care, în primul rând, e una care ține de inimă și de suflet. Nu e doar vorba că mă leagă amintirile și prietenii care mi-au rămas de când am locuit aici, nu e doar vorba că Bucureștiul îmi este la fel de familiar precum Chișinăul, că, dacă îmi spui o adresă, imediat o pornesc cu mașina într-acolo, fără să activez navigația, dar e vorba și de faptul că am crescut, în familie, cu acea atracție naturală față de România.

– Atunci de ce ai plecat de aici, Arsenie? De ce te-ai dus în Italia?

– M-am dus după o fată: era tot moldoveancă, dar locuia în Italia. Ăsta-i adevărul adevărat! (râde) Am stat acolo doi ani: aveam de lucru, aveam con­certe, lucram cu mai multe studiouri de înregis­trări… Aș fi putut foarte bine să-mi văd de carieră și acolo. Dar, până la urmă, m-am despărțit de fata aceea, nici la societatea italiană nu pot să spun că mă adaptasem prea bine, așa că am plecat acasă, în Moldova. Dar n-am stat decât o perioadă scurtă, că sunt genul de om cu suflet de nomad. (râde) Chiar atunci, un prieten de-al meu, care plecase de ceva timp în Moscova, iar azi e un mare producător muzical în Ru­sia, mi-a zis să mă duc și eu acolo, că pei­sajul muzical i se părea interesant. Mi-am zis: de ce nu? Ia să văd cum stau lucrurile și pe-acolo. Și m-am dus! M-am pus pe treabă, am făcut o piesă și imediat me­lodia, pur și simplu, a „bu­buit” în Rusia și-n tot spațiul CSI (n. red. Comunitatea Statelor Independente): a ajuns un hit uriaș! Imediat a început să curgă cu cereri de concerte, de colaborări cu alți artiști, de duete… Clar că n-am mai putut să plec. (râde) Și-așa am rămas în Moscova 8 ani!

„Îmi place foarte mult în Antalya”

­– În prezent locuiești în Antalya, o zonă superbă a Turciei, pe malul mării, lângă munții Atlas… De ce ai ales tocmai locul ăsta drept „casă”? Nu te simți un pic exilat, departe de marea muzică?

– În ultimii ani în care am stat în Rusia, am fost solicitat foarte des să sus­țin concerte în mai multe hoteluri de lux din Antalya, întrucât eu am un repertoriu internațional. Așa că m-am obișnuit cu Antalya, mi-a devenit extrem de familiară și a ajuns să-mi placă foarte mult. După declanșarea pande­miei, când lucru­rile au început să meargă mai prost, pro­fesional, în Rusia, și eram monitorizați cu chestiile astea de Covid, am zis, împreună cu prie­tena mea, „Păi, dacă tot e vorba să stăm închiși, atunci măcar să fim închiși într-un loc superb, lângă plajă și mare!”. Zis și făcut. M-am urcat în avion, m-am dus în Antalya, o lună de zile am stat la hotel, am pros­pectat terenul, am găsit și-am cumpărat un apartament frumos, care are în spate muntele, în față, marea, apoi am chemat-o și pe prietena mea și ne-am ins­talat în noua noastră casă. Iar acum, vă­zând ce se întâmplă în lume și, mai ales, în Rusia, cred, sincer, că am făcut cea mai bună ale­gere. Parcă m-a îndrumat cineva de sus pe calea potrivită.

– Totuși, Antalya e destul de departe de marea muzică a lumii…

– Mi-am organizat acasă un mini-studio, echipat cu tot ce-mi trebuie, și ce puteam să fac în Rusia pot să fac acum și în Antalya. Mai mult, mi-am găsit și în Antalya parteneri: dacă am ceva de înregistrat, am găsit niște studiouri de cel mai înalt nivel. Iar locul ăsta splendid și liniștit, unde m-am mutat, mă ajută enorm pe partea de compoziție: mă inspiră peisajul, mă inspiră pacea de-acolo… Pentru mine, cel mai important în perioada asta este să am liniște.

– Cum arată viața ta profesională în prezent? Artiștii, de toate felurile, au fost foarte afectați de pandemie.

– Sincer, eu am fost mult mai puțin afectat de pandemie decât alți muzicieni. În primul an, când a fost acel lockdown generalizat, am stat acasă, dar nici timpul acela n-a fost irosit, fiindcă am compus mult. Apoi, după ridicarea lockdown-ului, am intrat din nou în priză. De exemplu, în vara trecută, am avut mai multe proiecte, mai multe lan­sări pe Europa. Acum, foarte recent, am făcut o nouă lansare în Rusia, în Ucraina, în mai multe țări est-europene și în Franța. Pe radio sunt prezent cu mai multe melodii, în foarte multe țări. De aseme­nea, am avut și multe concerte în Turcia, în Româ­nia, în Ucraina. Iar acum, înainte să vin în România, tocmai am încheiat un alt mini-turneu în Rusia, înainte să se declanșeze războiul.

– Să înțeleg că tu poți trăi din muzică, Arsenie?

– Da, pot, și chiar duc un trai confortabil. Mul­țumesc lui Dumnezeu, nu duc lipsă de nimic. Ori­cine poate să trăiască din muzică, dacă are succes. Și în funcție de nivelul succesului, cresc și venitu­rile. Care sunt multiple: ca artist, poți să câștigi și din drepturi de autor, și din drepturi de interpret, și din concerte, și din reclamă, și din publicitate… Dacă nu ai succes sau dacă ești interpret stradal, de exemplu, normal că nu poți să trăiești doar din mu­zică. Altfel însă, dacă ești căutat, solicitat, nu e o problemă să trăiești din arta ta.

– Arsenie, îți propun să vorbim, dacă vrei, și despre partea dulce a vieții: dragostea. A fost odată ca niciodată…

„Îndrăgosteală pe facebook”

–    … o fată din Rusia, pe nume Mianna, o fată foarte inteligentă, foarte ambițioasă, încăpățânată, sinceră, spontană și directă – spune exact ce gân­dește și ce simte și cui trebuie, și cui nu trebuie (sinceritatea asta nu e întotdeauna benefică), foarte iubitoare, grijulie și, mai presus de toate, loială: dacă te iubește, atunci te iubește pe viață! Unde mai pui că e și o femeie frumoasă?! Ne-am cunoscut pe Facebook. Ea era, în acea vreme, producătoare la o emisiune de televiziune. I-am scris, am început să vorbim, ne-am dat seama că avem interese comune – muzica, în special – și uite-așa, am legat o prie­tenie. Apoi, când m-am dus eu prima dată în Rusia, ne-am întâlnit și față în față, ne-am plăcut și-am început să și lucrăm împreună (Mianna e foarte ta­lentată în muzică, cântă foarte bine, așa că, de-a lun­gul timpului, am lansat împreună vreo opt melo­dii!). Încetul cu încetul, ne-am îndrăgostit unul de celălalt și-am devenit un cuplu.

„Mi-e frică pentru noi, pentru basarabeni și români”

– Vine primăvara și-ar trebui să ne bucurăm, mai ales că pandemia își face bagajele, dar ori­zontul e întunecat de bubuiturile războiului sân­geros din Ucraina. Basarabia se află la o palmă dis­tanță de acest conflict. Te temi pentru ea, pen­tru ai tăi?

– Foarte tare mă tem pentru Basarabia, dar mă tem foarte tare și pentru România… Condamn ce face președintele Rusiei: e ceva la care nu s-a aș­tep­tat nimeni! Nu înțeleg pentru ce face ceea ce face, în opinia mea, oricare i-ar fi intențiile, totul se putea rezolva pe cale diplomatică, nu trebuia să se recurgă la război. La 77 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, să te întorci în timp, la atacuri cu trupe și cu arme, e ceva inimaginabil! Am prieteni în Ucraina, oameni cinstiți și buni, că­rora nu le pasă nici de politică, nici de aderări, nici de nimic din toate jocurile astea. Ei nu vor decât să-și vadă de viață în liniște, să muncească, să-și întrețină fa­miliile, și care acum sunt îngroziți și dis­perați și s-au refugiat prin subterane! Am prieteni și în Rusia, oameni normali la cap, care îmi spun că nu și-au dorit ni­ciodată așa ceva: ca Rusia să atace Ucrai­na! Mulți soldați ruși nici n-au știut unde sunt trimiși și pentru ce… E un coșmar, cu atât mai mult cu cât ucrainenii și rușii sunt, practic, același popor, sunt cu toții slavi. Ce se întâmplă acolo e ca și cum mâine România ar ataca Republica Moldova! Ceva de neînchipuit… De ce trebuie să su­fere atâta lume, de ce să-și lase masă și casă și să plece în pribegie? De ce să moa­ră atâția oameni și din partea ucrai­nenilor, și din partea rușilor? Mi-e foarte milă și de ucraineni, și de ruși, și mi-e foarte frică și pentru noi, cei­lalți, pentru basarabeni, pentru ro­mâni… Cine știe ce va urma, că nici la in­vadarea Ucrainei nu ne-am așteptat!

„Sunt fericit să revin cu concerte în România”

– Să sfârșim interviul pe un ton op­timist. De unde îți tragi tu bucuria, Arsenie?

– În primul rând, bucuria vieții vine, pentru mine, de la persoana împreună cu care trăiesc, îmi vine din înțelegerea și din armonia dintre noi, și-mi mai vine din faptul de a ști că sora mea e bine și să­nătoasă, că toate rudele mele sunt bine… În ega­lă măsură, ce bucuros aș fi dacă ar reveni pacea, pentru toți oamenii, pentru prietenii mei, pentru noi, toți! Altfel… bucuria eu o găsesc în viața de zi cu zi: când stau cu pisica mea, când definitivez o piesă nouă, când mă plimb în natură, când ies pe scenă, în concerte, și simt publicul vibrând la uni­son cu mine… Sau, uite!, acum sunt foarte bucuros că am venit în București. Pe de o parte, aici e pen­tru mine „acasă”, așa cum spuneam, pe de altă parte am pus la cale multe proiecte artistice. Deși inten­ționasem să stau doar trei zile, ca să rezolv niște chestiuni bancare, ma­na­gerii mei mi-au sta­bilit mai multe întâlniri cu niște artiști români și-am pus la cale mai multe con­certe pentru viitorul apropiat. Sunt atât de feri­cit să știu că voi reveni în România pentru mai mult timp, că voi face din nou mu­zică aici! Așa că îi invit pe toți ci­titorii „Formulei As”, cărora le pla­ce muzica mea, să intre pe con­tu­rile mele de Instagram (@arsenium _official) și de Face­book (http://facebook.com/ Arsenium. Official), ca să afle din timp toate nou­tă­țile și ca să ținem legătura.