
Senatul României, la insistențele membrului său Zamfir Daniel, a dat undă verde construirii de hidrocentrale ilegale, pe râurile de munte. Dăruiți cu multă „înțelepciune” și dorind să profite de neatenția ONG-urilor, aflate, ca tot românul, cu gândul la războiul lui Putin, adevărații „patrioți” ai Senatului au găsit că sentința Curții Constituționale care oprise anul trecut invazia tehnică a zonelor protejate poate fi acum anulată. „Curentul electric e mai important decât cuibul unei păsări”, a declarat politicianul-poet, ridicându-și fruntea înțeleaptă spre cer. Crizele nu cunosc amânări ecologice, radem mediul și pe urmă vedem… Sunt treizeci de ani, de când politicienii români nu au reușit să dezvolte centrala nucleară din Cernavodă și să aducă miliardele de metri cubi de gaze din Marea Neagră, și declară acum război uneia din cele mai mari bogății românești: mediul. Natura noastră, păstrată vie și unică în Europa, în ciuda tăierilor de păduri. În general, greșelile sunt făcute ca să înveți din ele, nu ca să rămâi repetent. Să dăm un exemplu: Jiul, singurul râu sălbatic din țară, găzduiește cu forța două hidrocentrale neterminate, la Bumbești și Dumitra. În 2017, lucrările s-au oprit, deoarece printr-o inițiativă de excepție, zona Defileul Jiului a fost declarată arie naturală protejată. Locul unu, în România, până în ziua de azi. Și vine dl Zamfir și convinge senatul, cu o comparație de clasa a patra, că merită să distrugi un ecosistem, ca să aprinzi un bec. Asta, în condițiile în care ecologia e pe locul unu al urgențelor Comunității Europene și condiționează decisiv ajutoarele acordate. Și Jiul ca Jiul, dar inflamația senatorului pârjolește și hidrocentrala de pe Valea Răstoliței, în Munții Călimani, una dintre cele mai renumite rezervații din Europa. Și dl senator nu e singur. Îl ajută șeful directorilor de la Hidroelectrica, Bogdan Badea, un împătimit constructor în zonele protejate ale României: „Haideți, vă rog frumos”, suspină „specialistul”. „Până acum, am creat habitate, nu am distrus habitate”. Când spune asta, domnul Badea vorbește, cu siguranță, de marile hidrocentrale construite de Ceaușescu, când clima era încă normală și râurile aveau mai multă apă decât astăzi. Comisia Europeană nu știe încă ce proiectează „tehnicienii” din Carpați. Trebuie să afle, înainte ca deputații să voteze legea absurdă, o ticăloșie împotriva naturii, într-un moment mondial de criză a ei. Sperăm că organizații puternice, precum Bankwatch, Agent Green și WWF le vor pune masca pe gură, energiștilor din senat. Pandemia prostiei e mai periculoasă decât cea de Covid.