* Alberto Savinio, „Oameni, spuneți-vă povestea!”, traducere, prefață, cronologie și note de Miruna Bulumete, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), colecția „Biblioteca italiană”, 348 p.

Alberto Savinio (1891-1952), fratele mai mic cu trei ani al celebrului pictor Giorgio De Chirico, e o personalitate uimitoare, despre care nu știam mare lucru până acum. Ambii sunt născuți în Grecia, într-o familie de origine nobilă, cu rădăcini italiene, grecești și spaniole, care, după moartea tatălui, în 1905, a plecat în Italia. Dacă Giorgio a manifestat din copilărie talent pentru pictură, Andrea De Chirico e precoce atras de muzică, studiază compoziția și pianul la Conservatorul din Atena, studii continuate la München, unde la 17 ani compune pe libret propriu o operă, fără să aibă succesul scontat. De aceea pleacă în 1910 la Paris, urmat și de Giorgio, împreună cu mama lor. În cercul avangardist din jurul lui Apollinaire, care adună nume azi universal faimoase de scriitori și pictori, Andrea e încă doar muzician, autor de opere, balete și pianist. Cum fratele Giorgio capătă în cercurile pariziene un tot mai bun renume ca pictor novator, Andrea nu vrea să stea în umbra lui. Își ia pseudonimul Alberto Savinio sub care debutează ca poet, ilustrându-și poemele cu desene proprii și punându-le pe muzică. Așa începe o carieră plurală de muzician, scriitor, jurnalist, pictor, critic de artă, dramaturg, scenograf, regizor. Pentru multele lui înzestrări și realizări, unii confrați, care-i recunosc influența asupra artelor din prima jumătate a secolului trecut, îl consideră genial. Iar acești confrați se numesc Picasso, Max Jacob, Jean Cocteau, André Breton, Pirandello… Ca scriitor e foarte prolific: bibliografia lui conține 47 de volume (antume și postume), în varii genuri literare – romane, povestiri, biografii, cărți de călătorie ș.a. Toate acestea le-am aflat din ediția-model a italienistei Miruna Bulumete, care își însoțește traducerea cu tot ce îi e necesar cititorului român care nu știe nimic despre Savinio. Aflăm astfel că originalul creator a experimentat de plăcere, serios, dar și cu haz, multe fațete ale artelor de avangardă. Volumul pe care vi-l recomand, apărut în original în 1942, este cea mai cunoscută și reeditată lucrare literară a lui, fiindcă nu pare deloc datat. Conține biografii, literaturizate într-un mod foarte personal, ale unor oameni reali faimoși, consemnați de istoria mai veche sau mai nouă. E vorba despre o singură femeie, dansatoarea Isadora Duncan, și 13 bărbați de ispravă, din epoci și de naționalități diferite. „Isprăvile” care le-au asigurat memoria posterității sunt și ele din domenii diferite. E vorba despre Nostradamus și Paracelsus, de Verdi și Jules Verne, de lutierul Stradivari și de Collodi, „tatăl” lui Pinocchio, de Apollinaire și patriotul grec Venizelos, de artiștii plastici Arnold Böcklin și Vincenzo Gemito ș.a. Destinele lor nu sunt romanțate, căci Savinio știe ciudățenia: „Cu cât artistul e mai mare, cu cât aparține mai mult categoriei «creatorilor» sau «geniilor», cu atât el, opera și esența lui sunt mai ușor de vulgarizat, de compromis și de ridiculizat”. De aceea, fără să trădeze adevărurile documentate și mărturiile, el și le apropriază, reconstituie cu artă de prozator ambianța geografică, socială, politică, interpolează propriile trăiri și amintiri din locurile unde au trăit eroii lui. Deși se vede cât îi admiră pentru realizările lor, biografiile sunt departe de a fi hagiografii, fiindcă Savinio are din plin năstrușnicia simpatică a avangardistului, alunecări spre fantastic și absurd, asocieri suprarealiste. Poveștile acestor celebrități, „scufundate unii mai mult, alții mai puțin în gelatina istoriei”, se citesc cu încântare.