Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dr. IOANA BERCIU (medic generalist cu specializare în microbiologie, medicină funcțională și anti-vârstă): „Epuizarea fizică trebuie luată în serios”

„Luați piciorul de pe pedala de accelerație”

– Vă propun să vorbim despre burn-out, o boa­lă modernă, destul de puțin cunoscută. Ce-ar trebui să știm despre ea, ca s-o putem pre­veni?

– Burn-out-ul te poate lovi în chipuri felurite și nici nu-ți dai seama. Poți să ajungi într-o situație de de­presie, într-o situație de aler­gie, de probleme autoimune sau de posibil cancer. Și toate acestea pot fi consecința unei epuizări a glandelor suprare­nale prin care ai trecut. Vor­besc în cunoștință de cauză, fiindcă m-am confruntat și eu cu ea. La mine a debutat într-un an, în decembrie, cu niște migrene foarte puter­nice, zilnice, care nu cedau la absolut nimic. Bineînțeles că m-am îndo­pat, cum face tot omul, cu diverse antialgice și antiinfla­matoare, to­tuși nimic nu ajuta. Sărbătorile ace­lea au fost sub amprenta acelor migrene din care nu reușeam să ies, după care, în ianuarie, m-am întors la serviciu și undeva, la ju­mătatea lunii, a în­ceput să-mi apară o erupție pe piele. Cumva, mi­gre­nele s-au diminuat, dar au apărut acele pete ca niște bă­nuți rozalii, pe piele, pe brațe. Apăreau și dispă­reau. Am intrat în panică. Sunt o fire analitică și, medic fiind, m-am gândit la tot. Am făcut toate in­ves­tigațiile posibile, totuși nu ieșea nimic eloc­vent. Bineînțeles, prima alegere – cura de cortizon. Am făcut intravenos și oral, iar erupțiile s-au cal­mat. După ce am redus cortizonul, au apărut din nou. Am rămas, deci, și cu cortizonul, și cu erupția. A doua cură de cortizon a dus la același rezultat. Deja nu mai puteam să dorm. Mă trezeam noaptea și mă gândeam dacă mai scap vreodată de treaba asta. Eram foarte afectată, pentru că nu găseam cauza. Așa am ajuns, prin aprilie-mai, să fiu în aceeași situație, până când am apelat la un medic de medi­cină funcțională din Belgia, la care-mi duceam copiii care aveau tot felul de alergii și intoleranțe alimen­tare, de mici. Doctorul m-a citit imediat. Mi-a spus clar: „Din momentul ăsta, nu mai mă­nânci decât ce-ți dau eu să mănânci și îți iei con­cediu de odih­nă. Problema ta are legătură cu hista­mina și cu oboseala”. Știa că munceam câte 14 ore pe zi, la vremea aceea. Am intrat pe un regim alimentar foarte strict, țintit pe producerea și pe secreția de histamină și, într-o lună de zile, m-am stabilizat cu acel regim, fără nicio intervenție me­dicamentoasă. Apoi, medicul belgian mi-a făcut ana­lize legate de funcția glandelor suprarenale, secreția de cortizol și încă altele, tot tabloul care se face într-un caz de burn-out. Era prima dată când ve­deam acele ana­lize făcute de cineva și bineîn­țeles că rezultatele lor au căzut greu, ca un verdict: tu ești „ars”. Eu eram hotărâtă să mă întorc la ser­viciu. El s-a uitat foarte calm la mine și mi-a spus că nu e de joacă, că-mi recomandă ferm să-mi iau concediu. L-am luat în serios și nu prea. Cumva, mi-am spus că exagerează și m-am întrebat „ce poate fi atât de rău?”. Mi-am luat totuși concediu și am reușit să conștientizez că nu sunt bine. Pen­tru că nu pu­team să fac activități cu băieții mei. Adică din ture cu biciclete, urcat pe munte și toate activitățile mele uzuale cu copiii, nu puteam să fac nimic. Eram ca o legumă, stăteam ațipită pe ca­napea.

– Epuizarea fizică apare și în cazul unui efort. Cum putem recunoaște că e vorba de burn-out?

Foto: Shutterstock – 2

– La mine, semnele epuizării fizice semănau cu un abandon. Dimineața, mă trezeam extrem de obo­sită, dar cu două cafele rezolvam. Dacă ajun­geam acasă pe la 4-5 după-amiaza, trebuia să stau în pat o jumătate de oră, pentru că mă simțeam com­plet scoasă din uz. Când se întâmpla să nu ajung acasă decât la 8-9 seara, pentru că aveam cursuri cu studenți, pe lângă faptul că mă scurgeam de oboseală, eram și ex­trem de iritabilă. Ca să nu mai spun că dor­meam foarte prost. În rest, mai aveam peri­oade de învățare foarte intense, care alter­nau cu perioade în care nu aveam claritate mentală. Eram nervoasă, agitată, anxioasă, cu sentimentul că ori­când mi se poate întâm­pla ceva rău; mă deran­jau zgomotele, mi­grenele mă sâ­câiau îngrozitor, nu mai suportam durerile de niciun fel. Și slăbi­sem. Eram ca o gela­tină. Nu mai aveam masă muscu­lară. Cortizolul este un hormon ca­ta­­bolic, el „arde” masă musculară. Iar această pier­dere de masă mus­culară era un semn de burn-out. Și mai era pofta de sărat. Țin minte că eram într-o ronțăială permanentă. În spital, veneau colegii cu tot felul de snacks-uri și știu că eram tot timpul cu mâna pe o sărățea ori pe un covrigel cu sare.

– Care sunt mecanismele care duc la burn-out?

– În momentul în care avem un stres acut, ne enervăm, ne su­părăm, se întâmplă ceva rău în viața noas­tră și avem o descărcare puternică de neuro­trans­mițători, cortizolul crește brusc. Asta e bine, pentru că ne menține func­ționali în momentul în care avem o supărare. Ne apără. Apoi, ar tre­bui să scadă. Dar în mo­mentul în care avem stresuri repe­tate, cu multe situații critice la rând, zile la rând, cortizolul crește, crește, și nu mai are timp să co­boare și să se normalizeze. E ca și cum ai tura în permanență mo­torul unei mașini. Ții piciorul pe pedala de acce­lerație. În momentul când există stresul acesta re­pe­tat, el se cronicizează. Ajungem la stresul cronic.

Sunt două situații: una, când cortizolul nu mai reușește să coboare, sunt vârfuri repetate, când noi suntem în priză mereu și mereu, hipervigilenți, hiperagitați… și a doua variantă, când glandele su­prarenale obosesc și nu mai pot secreta. Noi mai bem o cafea, ne facem că nu vedem, mai facem și niște sport și se maschează, pentru că sportul ne face să ne simțim bine, mai mâncăm și niște dulce care ne crește nivelul de energie și ne ajută să mer­gem mai departe. Dar suprarenala obosește și la un moment dat nu mai are putere să secrete cor­tizolul acela până la nivelul la care să-i ofere cor­pului apărare și funcționalitate. Și atunci apare burn-out-ul, în momentul în care secreția de corti­zol este redusă și liniară. În momentul acela, noi cădem.

– Ce a urmat?

– Am descoperit o lume cu totul nouă. Tot ceea ce învățasem până atunci s-a rostogolit… Încetul cu încetul, am început să-mi pun ordine în viață. Am înțeles că n-o să mă mai întorc în spital, am suferit foarte mult în clipa în care am mers și mi-am dat demisia. Dar de acolo a început călătoria mea către medicina funcțională – eu învățând pas cu pas să-mi observ corpul, să-mi ascult nevoia de odihnă, să-i ofer corpului meu un altfel de trata­ment decât primise ani de-a rândul până atunci. Am început cursurile de formare în medicină pre­ven­tivă, antiaging și medicină funcțională, digital, apoi am mers în Statele Unite la conferințe și workshop-uri și am avut revelație după revelație. Mi-am dat seama brusc că nu făceam nimic bine și că aș fi putut evita foarte ușor să ajung în situația asta, dacă aș fi știut acele lucruri. Cursurile mi-au arătat cum ar trebui să trăim și ce ar trebui să facem ca să nu ajungem în situații de burn-out, de diabet, hipertensiune, scleroză multiplă, psoriazis și orice boală cronică cardio-vasculară, cancere și așa mai departe.

„Mese mici și dese, cu multe proteine”

– Vă rog, învățați-ne și pe noi ce avem de făcut…

– Îmi asum ce spun, am trecut prin asta și am văzut ce înseamnă. Acum nu-mi mai permit să mă neglijez, am grijă să am un program de somn sufi­cient, o alimentație echilibrată, să fac exerciții de res­pirație conștientă, mișcare regulată și relaxare men­tală, cu ruperi dese de ritm și ieșiri dese din ru­tină.

Alimentația pentru burn-out și pentru susținerea funcției suprarenale e puțin modificată. Alimen­tația constă în mese mici și dese, cu multe proteine. Neavând mușchi, nici arderile nu sunt foarte inten­se. Nu poți, deci, să pompezi în organism foarte multă hrană, pen­tru că se depune în țesut adi­pos. Astfel că e foarte im­portant să    avem cinci-șase mese pe zi, în can­tități mici.    Recomand car­bo­hi­­drați puțini, hrană bogată în gră­simi na­turale, mai ales Ome­ga 3, se­mințe, olea­ginoase, pește săl­ba­tic, ouă, legume și vegetale, cru­cifere (var­ză, cono­pidă, broc­co­li), ali­mente care ajută la deto­xifierea ficatului, să-l ajutăm să-și facă par­tea lui, dat fiind faptul că în burn-out toxinele rămân în organism.

Este important să asigurăm cor­pului și un aport suficient de sare. În burn-out scade sodiul sanguin, și tensiunea ar­terială scade și ea. Cei cu burn-out sunt hipotensivi. E adevărat că există și o retenție de apă în corp; țesutul adipos este exa­cerbat pe fon­dul atrofiei mus­culare, și el reține foarte multă apă.

Dar vara următoare eram funcțională. Asta e vestea bună! Și de atunci disciplina mea este neîn­treruptă și am foarte mare grijă. Nu e ca și cum sunt nouă, pentru că orice perioadă mai agitată sau cu stres mai mare o simt imediat, dar corpul meu e funcțional și mă susține, iar eu am grijă să nu-l mai duc în situații-limită. E important să conștientizezi că-n viață e nevoie și de altceva decât de muncă și stres. Chiar dacă faci lucruri frumoase și bune, e bine să-ți pui limite.

D-na dr. Ioana Berciu poate fi contactată la Clinica Sage din București, str. Johann Strauss nr. 2A, sector 2, e-mail: [email protected], tel. 0753.541.087.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian