„Luați piciorul de pe pedala de accelerație”
– Vă propun să vorbim despre burn-out, o boală modernă, destul de puțin cunoscută. Ce-ar trebui să știm despre ea, ca s-o putem preveni?

– Burn-out-ul te poate lovi în chipuri felurite și nici nu-ți dai seama. Poți să ajungi într-o situație de depresie, într-o situație de alergie, de probleme autoimune sau de posibil cancer. Și toate acestea pot fi consecința unei epuizări a glandelor suprarenale prin care ai trecut. Vorbesc în cunoștință de cauză, fiindcă m-am confruntat și eu cu ea. La mine a debutat într-un an, în decembrie, cu niște migrene foarte puternice, zilnice, care nu cedau la absolut nimic. Bineînțeles că m-am îndopat, cum face tot omul, cu diverse antialgice și antiinflamatoare, totuși nimic nu ajuta. Sărbătorile acelea au fost sub amprenta acelor migrene din care nu reușeam să ies, după care, în ianuarie, m-am întors la serviciu și undeva, la jumătatea lunii, a început să-mi apară o erupție pe piele. Cumva, migrenele s-au diminuat, dar au apărut acele pete ca niște bănuți rozalii, pe piele, pe brațe. Apăreau și dispăreau. Am intrat în panică. Sunt o fire analitică și, medic fiind, m-am gândit la tot. Am făcut toate investigațiile posibile, totuși nu ieșea nimic elocvent. Bineînțeles, prima alegere – cura de cortizon. Am făcut intravenos și oral, iar erupțiile s-au calmat. După ce am redus cortizonul, au apărut din nou. Am rămas, deci, și cu cortizonul, și cu erupția. A doua cură de cortizon a dus la același rezultat. Deja nu mai puteam să dorm. Mă trezeam noaptea și mă gândeam dacă mai scap vreodată de treaba asta. Eram foarte afectată, pentru că nu găseam cauza. Așa am ajuns, prin aprilie-mai, să fiu în aceeași situație, până când am apelat la un medic de medicină funcțională din Belgia, la care-mi duceam copiii care aveau tot felul de alergii și intoleranțe alimentare, de mici. Doctorul m-a citit imediat. Mi-a spus clar: „Din momentul ăsta, nu mai mănânci decât ce-ți dau eu să mănânci și îți iei concediu de odihnă. Problema ta are legătură cu histamina și cu oboseala”. Știa că munceam câte 14 ore pe zi, la vremea aceea. Am intrat pe un regim alimentar foarte strict, țintit pe producerea și pe secreția de histamină și, într-o lună de zile, m-am stabilizat cu acel regim, fără nicio intervenție medicamentoasă. Apoi, medicul belgian mi-a făcut analize legate de funcția glandelor suprarenale, secreția de cortizol și încă altele, tot tabloul care se face într-un caz de burn-out. Era prima dată când vedeam acele analize făcute de cineva și bineînțeles că rezultatele lor au căzut greu, ca un verdict: tu ești „ars”. Eu eram hotărâtă să mă întorc la serviciu. El s-a uitat foarte calm la mine și mi-a spus că nu e de joacă, că-mi recomandă ferm să-mi iau concediu. L-am luat în serios și nu prea. Cumva, mi-am spus că exagerează și m-am întrebat „ce poate fi atât de rău?”. Mi-am luat totuși concediu și am reușit să conștientizez că nu sunt bine. Pentru că nu puteam să fac activități cu băieții mei. Adică din ture cu biciclete, urcat pe munte și toate activitățile mele uzuale cu copiii, nu puteam să fac nimic. Eram ca o legumă, stăteam ațipită pe canapea.
– Epuizarea fizică apare și în cazul unui efort. Cum putem recunoaște că e vorba de burn-out?

– La mine, semnele epuizării fizice semănau cu un abandon. Dimineața, mă trezeam extrem de obosită, dar cu două cafele rezolvam. Dacă ajungeam acasă pe la 4-5 după-amiaza, trebuia să stau în pat o jumătate de oră, pentru că mă simțeam complet scoasă din uz. Când se întâmpla să nu ajung acasă decât la 8-9 seara, pentru că aveam cursuri cu studenți, pe lângă faptul că mă scurgeam de oboseală, eram și extrem de iritabilă. Ca să nu mai spun că dormeam foarte prost. În rest, mai aveam perioade de învățare foarte intense, care alternau cu perioade în care nu aveam claritate mentală. Eram nervoasă, agitată, anxioasă, cu sentimentul că oricând mi se poate întâmpla ceva rău; mă deranjau zgomotele, migrenele mă sâcâiau îngrozitor, nu mai suportam durerile de niciun fel. Și slăbisem. Eram ca o gelatină. Nu mai aveam masă musculară. Cortizolul este un hormon catabolic, el „arde” masă musculară. Iar această pierdere de masă musculară era un semn de burn-out. Și mai era pofta de sărat. Țin minte că eram într-o ronțăială permanentă. În spital, veneau colegii cu tot felul de snacks-uri și știu că eram tot timpul cu mâna pe o sărățea ori pe un covrigel cu sare.
– Care sunt mecanismele care duc la burn-out?
– În momentul în care avem un stres acut, ne enervăm, ne supărăm, se întâmplă ceva rău în viața noastră și avem o descărcare puternică de neurotransmițători, cortizolul crește brusc. Asta e bine, pentru că ne menține funcționali în momentul în care avem o supărare. Ne apără. Apoi, ar trebui să scadă. Dar în momentul în care avem stresuri repetate, cu multe situații critice la rând, zile la rând, cortizolul crește, crește, și nu mai are timp să coboare și să se normalizeze. E ca și cum ai tura în permanență motorul unei mașini. Ții piciorul pe pedala de accelerație. În momentul când există stresul acesta repetat, el se cronicizează. Ajungem la stresul cronic.
Sunt două situații: una, când cortizolul nu mai reușește să coboare, sunt vârfuri repetate, când noi suntem în priză mereu și mereu, hipervigilenți, hiperagitați… și a doua variantă, când glandele suprarenale obosesc și nu mai pot secreta. Noi mai bem o cafea, ne facem că nu vedem, mai facem și niște sport și se maschează, pentru că sportul ne face să ne simțim bine, mai mâncăm și niște dulce care ne crește nivelul de energie și ne ajută să mergem mai departe. Dar suprarenala obosește și la un moment dat nu mai are putere să secrete cortizolul acela până la nivelul la care să-i ofere corpului apărare și funcționalitate. Și atunci apare burn-out-ul, în momentul în care secreția de cortizol este redusă și liniară. În momentul acela, noi cădem.
– Ce a urmat?
– Am descoperit o lume cu totul nouă. Tot ceea ce învățasem până atunci s-a rostogolit… Încetul cu încetul, am început să-mi pun ordine în viață. Am înțeles că n-o să mă mai întorc în spital, am suferit foarte mult în clipa în care am mers și mi-am dat demisia. Dar de acolo a început călătoria mea către medicina funcțională – eu învățând pas cu pas să-mi observ corpul, să-mi ascult nevoia de odihnă, să-i ofer corpului meu un altfel de tratament decât primise ani de-a rândul până atunci. Am început cursurile de formare în medicină preventivă, antiaging și medicină funcțională, digital, apoi am mers în Statele Unite la conferințe și workshop-uri și am avut revelație după revelație. Mi-am dat seama brusc că nu făceam nimic bine și că aș fi putut evita foarte ușor să ajung în situația asta, dacă aș fi știut acele lucruri. Cursurile mi-au arătat cum ar trebui să trăim și ce ar trebui să facem ca să nu ajungem în situații de burn-out, de diabet, hipertensiune, scleroză multiplă, psoriazis și orice boală cronică cardio-vasculară, cancere și așa mai departe.
„Mese mici și dese, cu multe proteine”
– Vă rog, învățați-ne și pe noi ce avem de făcut…

– Îmi asum ce spun, am trecut prin asta și am văzut ce înseamnă. Acum nu-mi mai permit să mă neglijez, am grijă să am un program de somn suficient, o alimentație echilibrată, să fac exerciții de respirație conștientă, mișcare regulată și relaxare mentală, cu ruperi dese de ritm și ieșiri dese din rutină.
Alimentația pentru burn-out și pentru susținerea funcției suprarenale e puțin modificată. Alimentația constă în mese mici și dese, cu multe proteine. Neavând mușchi, nici arderile nu sunt foarte intense. Nu poți, deci, să pompezi în organism foarte multă hrană, pentru că se depune în țesut adipos. Astfel că e foarte important să avem cinci-șase mese pe zi, în cantități mici. Recomand carbohidrați puțini, hrană bogată în grăsimi naturale, mai ales Omega 3, semințe, oleaginoase, pește sălbatic, ouă, legume și vegetale, crucifere (varză, conopidă, broccoli), alimente care ajută la detoxifierea ficatului, să-l ajutăm să-și facă partea lui, dat fiind faptul că în burn-out toxinele rămân în organism.
Este important să asigurăm corpului și un aport suficient de sare. În burn-out scade sodiul sanguin, și tensiunea arterială scade și ea. Cei cu burn-out sunt hipotensivi. E adevărat că există și o retenție de apă în corp; țesutul adipos este exacerbat pe fondul atrofiei musculare, și el reține foarte multă apă.
Dar vara următoare eram funcțională. Asta e vestea bună! Și de atunci disciplina mea este neîntreruptă și am foarte mare grijă. Nu e ca și cum sunt nouă, pentru că orice perioadă mai agitată sau cu stres mai mare o simt imediat, dar corpul meu e funcțional și mă susține, iar eu am grijă să nu-l mai duc în situații-limită. E important să conștientizezi că-n viață e nevoie și de altceva decât de muncă și stres. Chiar dacă faci lucruri frumoase și bune, e bine să-ți pui limite.
D-na dr. Ioana Berciu poate fi contactată la Clinica Sage din București, str. Johann Strauss nr. 2A, sector 2, e-mail: [email protected], tel. 0753.541.087.