Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Slăbiți cu ștevie!

Foto: Shutterstock

E vremea să dăm jos kilo­gra­mele în plus. În grădina pri­măverii găsim ștevia, o redutabilă ar­zătoare de grăsime. Acrișoară și plă­cută la gust, ea are efect detoxifiant, ușor laxativ și diuretic, la pachet cu aproape zero calorii, dar multe fibre, vitamine și minerale, fiind numai bună pentru a vă ajuta să slăbiți ușor, fără amețeli și foa­me insuportabilă. Consu­ma­ți-o în cure de cel puțin trei săp­tămâni.

Ștevie fiartă

Aveți nevoie de 5 – 6 legături de frunze de ștevie. Se curăță, se spală și se fierb în apă cu puțină sare, apoi se scurg de apă. Se adaugă pastă de ro­șii sau suc de lămâie și câteva pică­turi de ulei de măsline. Se consumă o porție pe zi, ca înlocuitor al unei mese – de preferat masa de seară.

Ceai de ștevie

Se pune un litru de apă pe foc. Când clo­cotește, se adaugă două mâini de ștevie, se fierbe 1-2 minute, apoi se trage deo­parte și se lasă la infuzat o jumătate de oră. Se strecoară și se bea pe parcursul unei zile.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian