
Săptămâna Paștelui întrunește nu mai puțin de patru planete în semnul credinței, compasiunii și sacrificiului – Peștii. Pe lângă cei doi benefici, Venus și Jupiter, Neptun, stăpânitorul modern al zodiei, ne adâncește trăirea spirituală a acestei mari sărbători creștine. Marte ne poate accentua nevoia de-a cultiva virtuți ori ne poate îndemna să mâncăm sau să bem fără măsură. Luna va traversa și ea zodia Peștilor, de luni până miercuri, contribuind la adâncirea sentimentului de apartenență, nu numai la propria noastră familie, ci și la familia formată din umanitate, ca întreg. Gesturile umanitare pe care le facem acum pot avea o semnificație profundă, atât pentru cei cărora le întindem o mână, cât și pentru noi înșine. Soarele și Mercur în Taur ne asigură că ne vom ocupa gospodărește de pregătirea ospățului de Paște.
Semnele cardinale:
BERBECII întâmpină Paștele cu o atitudine mai contemplativă ca de obicei. Vă agitați mai puțin cu cumpărăturile și activitățile gospodărești, sunteți mai degrabă preocupați să descifrați misterele legate de acest eveniment. Vă puteți dedica ajutorării aproapelui.
RACII, oricât de familiști ar fi, își doresc să includă anul acesta și prietenii în sărbătorirea Paștelui. Unii preferă chiar să plece peste hotare sau într-o călătorie-pelerinaj, de exemplu la mânăstirile din Bucovina. Este posibil ca dvs. și prietenii să formați un grup întreg.
BALANŢELE se gândesc cu seriozitate la cheltuielile pe care le presupune Paștele, încercând să facă sărbătorile frumoase, folosindu-și resursele cu eficiență. De astă dată, vă lăsați seduși mai puțin de lucrurile frumoase. Cei de la serviciu vă pot surprinde cu cadouri.
CAPRICORNII, de regulă mai retrași, simt nevoia să celebreze sărbătorile împreună cu cât mai mulți dintre cei apropiați. De asemenea, nu vă vine să stați acasă, ci ieșiți fie cu prietenii, fie făcând o excursie la iarbă verde sau asistând la o slujbă bisericească.
Semnele fixe:
TAURII se pregătesc din timp și atent, cum le stă în fire, pentru această sărbătoare. Dar s-ar putea ca până la urmă să nu participați la un eveniment de familie, căci prietenii dvs. lansează invitații irezistibile. Luați cu dvs. un coș cu daruri și mergeți la ei, merită.
LEII au de-a face cu un partener destul de puțin dispus să intre în atmosfera sărbătorii. Nu vă supărați pe el, este posibil să aibă și probleme de sănătate, mai ales dacă e trecut de prima tinerețe. Evitați tentația de-a cumpăra prea multe, nu așa îl veți înveseli.
SCORPIONII se dedică fie copiilor, fie persoanei iubite. Doriți să îi vedeți bucurându-se din plin de celebrarea Paștelui. Nu faceți economii, iar cei care primesc darurile vor fi fericiți, căci le alegeți cu grijă. În cupluri domnește armonia și faceți echipă bună.
VĂRSĂTORII trag de ei ca să se mobilizeze. Saturn în semnul dvs. nu vă dă ghes să sărbătoriți, pregătirile ar putea să vi se pară mai degrabă o corvoadă decât un mod de-a intra în atmosfera Paștelui. Dar o creștere salarială sau o bonificație vă pot schimba starea.
Semnele mutabile:
GEMENII sunt prinși de un proiect profesional care ar putea să-i propulseze rapid în sus pe scară ierarhică. Din acest motiv, s-ar putea să încerce să se fofileze de la anumite îndatoriri asumate în cadrul pregătirilor, ceea ce i-ar face pe unii să comenteze pe la spate.
FECIOARELE doresc să plece la drum alături de perechea lor, lăsând în urmă toate grijile. Asta ar fi într-adevăr soluția ideală pentru dvs., căci rămânând acasă parcă nu reușiți să vă detașați de probleme. Faptul că relația merge atât de bine este de asemenea un motiv.
SĂGETĂTORII nu-și doresc altă companie decât cea a familiei, cu ocazia acestui Paște. Este posibil ca în cadrul familial să vă aduceți aminte de evenimente din copilărie care v-au marcat devenirea și care v-au făcut să deveniți persoana care sunteți acum.
PEŞTII trăiesc poate cel mai înălțător Paște din viața lor. Lăsați-vă ghidați de intuiție, nu faceți un program strict cu privire la biserica la care să mergeți, pe cine să invitați sau la cine să mergeți. Urmați-i pe apropiații dvs., aceștia vă vor duce acolo unde trebuie să ajungeți.