Fiasco românesc la New-York

Prezența României la importantul târg de turism de la New York a fost un fiasco. Prinși cu crizele noastre de acasă – care au devenit un extraordinar paravan pen­tru tot felul de corigențe ale puterii – nu am fi aflat, pro­babil, despre „catas­trofa” din Statele Unite, dacă cei trimiși acolo, pe salarii babane, nu s-ar fi și lăudat cu prestația lor! Fudulia de a-și bifa prezența pe Facebook a celor de la Consu­latul de la New York a trădat, astfel, mi­zeria lucrului făcut de mântuială: o încropeală de jumătate de oră de muncă, cu o investiție de maximum 100 de dolari: o perdea gri, de care au fost prinse cu cleme câteva hârtii printate, cu „atracții turistice” din România, și o masă pe care au fost aruncate trei albume reșapate, probabil, de la ediții mai vechi. Fără exa­gerare, dar la grădinițele private din Bucu­rești, care pun din prima zi accent pe crea­tivitatea preșcolarilor, educatoarea care ar fi girat un astfel de rezultat din partea copiilor ar fi trebuit să își caute de muncă a doua zi! Ei bine, pentru „creația” Biroului de Promo­vare de la New York, sta­tul român a cheltuit 8.000 de dolari, plus bani de deplasare, cazare și diurne, pe lângă sala­riile „autorilor” care, se zice, pornesc de la 6.000 de euro pe lună…

După doi ani de pandemie, timp în care industria turistică a avut cel mai mult de su­ferit, deschiderile pe care târguri precum cel de la New York le oferă ar fi însemnat un ba­lon de oxigen pentru mulți investitori de la noi. Doar că punctele cheie ale reprezentării României în străinătate au devenit, de ani buni, simple sinecuri, pentru oamenii puterii și pentru rudele și protejații lor. Au existat și excepții – Institutul Cultural Român (ICR), din vremea lui Horia-Roman Patapievici – pe care, însă, cei care au venit după el s-au gră­bit să le facă uitate. Dovada că situația de la New York nu e decât un preambul pentru ce ne așteaptă și în anii viitori o reprezintă re­cen­tele concursuri din cadrul ICR, câștigate de persoane fără proiecte și viziune, în schimb, cu pile politice. O umilire a specta­culosului sector cultural din România, care, de la industria de film la artele plastice, este printre cele mai performante din țară și din străinătate. Când ai o minunăție de țară și oameni de prima mână pe care să-i reprezinți, să-ți bați joc de ei este de neiertat! Nu e săptămână să nu aflăm performanțe de top ale românilor noștri, în cele mai variate do­menii, și în țară, și în străinătate. Se pare că ele sunt performanțe împotriva sistemului. Căci, oricum o iei, România este cu totul alt­ceva decât țara celor zece imagini printate în pripă și agățate pe perdeaua gri.