* Monica Pillat, „Bunicul meu fără mormânt, Gheorghe Ene Filipescu”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 166 p.
Într-un mediu cultural în care clocotesc vanități, se face troc cu laude nemeritate, se vând și se cumpără superlative pentru lucrări mediocre, Monica Pillat, cu modestia, smerenia și delicatețea ei, pare și chiar e venită din altă lume. O lume a nobleței de spirit, a valorilor morale, a bucuriilor culturii superioare, a demnității, iubirii și recunoștinței. Pe lângă volumele ei de poezie, proză și critică literară, pe lângă cariera academică la Facultatea de Limbi Străine a Universității București, ea și-a petrecut ani și ani de migăloasă muncă pentru a aduce în actualitate, în ediții profesionist îngrijite, cărțile și corespondența personalităților din familia ei de cărturari atât de prigonită de regimul comunist. A publicat și volume de memorialistică în care își evocă părinții adorați, Dinu și Cornelia Pillat, bunica paternă, pictorița Maria Pillat Brateș, mătușa Pia Pillat Edwards, pe Ioana Celibidache și alți membri și prieteni ai familiei cu importante contribuții la istoria și cultura română. (Cel mai nou volum de amintiri al ei, pe care vi-l recomand, „Ceasuri de demult” a apărut anul trecut la Ed. Baroque Books & Arts). Cum moștenirea ramurii Brătianu-Pillat e, și datorită ei, atât de vie în secolul XXI, Monica Pillat și-a adunat puterile pentru a mai face un necesar act de justiție postumă. E vorba despre bunicul matern, Gheorghe Ene Filipescu, arestat în 1949, mort în închisoarea de la Târgu Ocna în 1952 și aruncat într-o groapă comună de acolo. Pentru a reconstitui biografia spectaculoasă a acestui bunic pe care n-a apucat să-l cunoască, scriitoarea are ca surse amintirile Corneliei Pillat din volumul „Ofrande”, povestirile auzite de la bunica Ecaterina Filipescu, documente din arhiva familiei, articole din presa de dinainte de 1948, dosarele de la CNSAS, precum și fragmente din cărțile unor foști deținuți politici care l-au cunoscut. O muncă istovitoare în care datoria de a aduna, lipi și sufla viață peste bucăți dintr-o existență ce face parte din ADN-ul ei a ajutat-o să învingă obstacolele. Astfel încât datorită talentului de scriitoare al nepoatei putem cunoaște o personalitate exemplară. Gheorghe Filipescu provenea dintr-o familie săracă de analfabeți din Oltenița. Rămas orfan de ambii părinți, la 15 ani a venit pe jos, desculț, la București și a intrat ucenic la un cizmar. A învățat singur să scrie și să citească la 17 ani, s-a înscris în Partidul Social Democrat și, în paralel cu deprinderea meseriei de la cei mai buni meșteri ai timpului, și-a făcut o cultură temeinică, citind cu nesaț literatură clasică și filosofie. A reușit în timp nu doar să devină patronul celui mai renumit magazin de încălțăminte de pe Calea Victoriei, ci și membru marcant al social-democraților în Parlamentul României. Însurat cu Ecaterina, au avut trei copii, toți cu studii superioare: băieții – Politehnică și Medicină, fata, Cornelia, mama Monicăi, Litere și Belle Arte. Când aceasta s-a căsătorit cu Dinu Pillat, tații mirilor – poetul liberal Ion Pillat, urmașul Brătienilor, mort în 1945, și cizmarul social democrat Ene Filipescu – s-ar fi putut înțelege bine fiindcă „și unul și altul își doreau o primenire a societății care să aibă drept țintă binele comun”. Dar, în 1946, vechiul militant pentru dreptate socială devine indezirabil pentru staliniștii instalați la putere, fiindcă nu vrea să treacă de partea lor și hotărăște să meargă la alegeri pe liste separate, sub conducerea lui Titel Petrescu. Actele procesului ce i s-a intentat și calvarul detenției reconstituit din mărturii sunt impresionante și edificatoare pentru caracterul acestui bărbat puternic, generos și plin de nobile intenții, readus printre noi de Monica Pillat.
