* Michel Tournier, „Meteorii”, traducere, postfață și note de Irina Bădescu, Editura Pandora M (Tel. 021/300.60.90), 572 p.
Observ ceva ciudat: cu cât statisticile consumului cultural arată că se citește mai puțin, cu atât se scriu, se traduc și se publică romane mai groase, de la 500 de pagini în sus. Sigur, sunt mari scriitori înzestrați cu priceperea de a te ține benevol captiv în lumea lor de povești întinse pe secole, de a te face să trăiești și să-ți pui întrebări despre tine acolo, bucuros să o regăsești la fiecare porție de lectură. Dar mai sunt și grafomani cărora nu le pasă de răbdarea cititorului ci doar de plăcerea lor de a scrie, lăbărțând și amestecând vocile narative cu descrieri minimaliste, comentarii eseistice, bucăți „din alt film”, acrobații stilistice. Nu e cazul acestui roman familial din 1975, reeditat la noi acum, după 27 de ani, în traducerea regretatei prof. univ. Irina Bădescu. Michel Tournier (1924-2016) a avut o mare notorietate atât în Franța, cât și în multele țări unde a fost tradus, inclusiv la noi. Începând de la debutul târziu cu „Vineri sau limburile Pacificului” (1967) care a cunoscut un asemenea succes de public și critică încât a scris și o versiune pentru copii, „Vineri sau viață sălbatică” (1971) și o adaptare pentru televiziune, apoi, cu „Regele Arinilor” (Premiul Goncourt 1970), Tournier a devenit un clasic în viață și a putut trăi din scris deși n-a fost ceea ce se cheamă un autor comercial. Dimpotrivă, s-a instalat pe un palier înalt: a recurs la mituri reinterpretate astfel încât să includă în forma tradițională a romanului o materie epică în răspăr cu gândirea comună. Familiarizat din copilărie cu marile teme biblice dar și cu vârfurile culturii germane (ambii părinți erau germaniști), prima lui vocație a fost speculația filosofică, înainte de a-și face din mituri reinventate un vehicul pentru idei epice. De fapt, un fel de demonstrații narative, adesea ironice când nu pline de fervoare contagioasă. Veți înțelege de la excepționala traducătoare Irina Bădescu, a cărei postfață ar fi bine să o citiți înainte de a începe romanul, cât de complex tratează „Meteorii” vechiul mit al gemenilor, al identității duble, resimțite de la un moment dat ca insuportabilă limitare. „Meteorii” reface destinele a trei generații din numeroasa familie Surin în care se nasc la începutul anilor 1930 gemenii identici Jean și Paul. Poveștile Surinilor se suprapun peste istoria Franței, a Europei și a lumii în secolul XX, reperele istorice reale dând credibilitate ficțiunii. Unul dintre gemeni, Jean, se răzvrătește împotriva condiției lui de jumătate a unei sfere autosuficiente și decide să plece pentru a se rupe de identitatea comună. Până atunci, cunoscuse țările lumii doar din cărți. „Ce aștept de la acest voiaj – spune el – este să aducă țărilor mele imaginare nota concretă inimaginabilă, acel nu-știu-ce care e pecetea de neimitat a realului. Și această notă, acest nu-știu-ce, o văd în primul rând ca pe o lumină, o culoare a cerului, o atmosferă, niște meteori”. Meteorii pentru el nu sunt pietre căzute din cer, ci „orice fenomen care are loc în atmosferă”. Paul cel cuminte și sedentar, pornit prin lume în căutarea fratelui nomad, mereu cu un pas în urma lui, crede că „meteorii nu sunt decât opera dramatică a unei mașinării secrete ce nu dă greș”. Toate aventurile gemelității desperecheate în jurul lumii, povestea (extinsă excesiv, totuși) a „unchiului scandalos” Alexandre, ucis în Maroc în 1947, tragedia mamei lui Jean și Paul, Maria-Barbara, arestată sub Ocupație pentru legături cu Rezistența și dispărută în lagărul de la Buchenwald, viața pe domeniul familiei din Bretania, lovită de meteorii istoriei, plus multe altele te fac să parcurgi curios sutele de pagini cu miere și fiere, cu armonii de arome, forme și culori din guralivul roman. Despre care Michel Tournier spunea că e o ficțiune a ezitării „între gunoi și Duhul Sfânt”.
Romanian