Nu cu multă vreme în urmă, curentul suveranist, care își face un titlu de glorie din distanțarea de influența și de reglementările unor organisme multinaționale, precum Uniunea Europeană, avea mare trecere în România, dar și prin țări cu pretenții democratice mai îndreptățite decât noi. „Ne spun alții ce să facem? Știm noi mai bine!”, e unul dintre sloganurile preferate ale suveraniștilor. Privite după litera definiției, Ucraina și Republica Moldova erau, până mai ieri, două țări cât se poate „suverane”: nu se amesteca nici UE, nici NATO în problemele lor interne, de vreme ce ele nu fac parte din cele două structuri. Ce observăm, însă, în ultima vreme? Disperarea cu care cele două țări își doresc – sub presiunea sufocantă a Rusiei – să adere la Uniunea Europeană. Două țări mult mai „reci”, mult mai puternice și bogate, Suedia și Finlanda, își doresc, la rândul lor, să intre cât se poate de rapid în structurile NATO, asta, în ciuda amenințărilor fățișe ale Rusiei. Țări cu un standard democratic la cel mai înalt nivel, și Suedia, și Finlanda puteau face acest demers de aderare mult mai rapid, într-un moment în care Rusia nu prolifera amenințări și nu șantaja cu război. Faptul că o fac acum înseamnă că și-au învățat lecția. Dacă Statele Unite își pot permite să spună, la un moment dat, „America înainte de toate!”, vorbim despre o superputere, nu doar economică, ci și nucleară, în plus, o țară avantajată, prin poziționarea geo-strategică, departe de focarul războiului ucrainean. Dar dacă ești o țară mai mică, chit că bogată, cum e Suedia, și mai expusă geografic amenințărilor, atunci soluția suveranismului, despre care vorbim în acest articol, arată, în tabloul lumii de azi, a sinucidere curată. Ce s-ar fi făcut Ucraina, fără coalizarea lumii libere în jurul ei? Ce s-ar fi făcut Ucraina fără antrenamentele din ultimii ani, alături de trupe de elită din țări NATO? Cât ar fi rezistat Ucraina fără banii și fără armamentul livrat din Occident? „Pe cont propriu”, așa cum spune doctrina suveranistă, ar fi capitulat de mult, așa cum își și făcuse, probabil, calculele Vladimir Putin…
Sigur că apartenența la UE și la NATO vine și cu reguli, uneori, enervante, cu costuri ce pot părea inutile. Pe de altă parte, dacă în cazul UE, plusul financiar nu mai trebuie demonstrat (am primit 70 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, și am contribuit cu 24 de miliarde, iar economia României a crescut de 2,4 ori din 2006 încoace), plusul adus de aderarea la NATO îl înțelegem mai bine de când cu declanșarea războiului din Ucraina, având garanția de securitate a marilor forțe ale Occidentului. Oricum privim lucrurile, ne aflăm în cea mai bună situație posibilă în această nebunie generală. Iar asta se datorează șansei de a fi prins, probabil, ultimul tren de intrare în NATO și UE. Ucraina și Moldova l-au ratat – din motive explicabile istoric – și vedem bine în ce situație sunt azi…
