– Se manifestă prin tuse, greutate în respirație și crize de sufocare. Primăvara, criza de astm poate fi declanșată și de polenul purtat de vânt. Pe lângă tratamentul de bază, prescris de medic, anumite remedii naturale pot să atenueze sau chiar să suprime crizele –
Restabilirea respirației în timpul unei crize
* Apelați la cofeină. Beți o cană mare de cafea tare sau două căni de Coca-Cola, în clipa când simțiți că se apropie o criză. Cofeina are proprietăți bronhodilatatoare, relaxează mușchii bronhiilor și îi dilată.
* Străduiți-vă să rămâneți calmi, căci panica agravează dificultățile respiratorii. Practicați, de pildă, următorul exercițiu de vizualizare: închideți ochii și, în timp ce inspirați, imaginați-vă cum plămânii dvs. se umplu de aer și de o lumină albă. Păstrați imaginea în minte, spunând: „Respir mai bine, respir mai bine, trece, trece”. În două minute, criza va trece definitiv.
Suplimente alimentare
* Ginkgo Biloba e folosită de secole în medicina tradițională chineză, pentru tratamentul astmului. Luați 250 mg de Ginkgo Biloba pe zi.
* Magneziul dilată, și el, căile respiratorii. Se recomandă administrarea a 300 mg pe zi pentru bărbați și 270 mg pe zi pentru femei.
Jurnal alimentar
* Notați pe un carnet tot ceea ce mâncați, vreme de o lună. Notați și frecvența tulburărilor respiratorii. Deși alergiile alimentare sunt rareori o cauză a crizelor de astm, poate exista o legătură. Urmăriți notele din carnet, pentru a vedea dacă există vreo legătură între crize și ce mâncați.
Mai bine să previi decât să vindeci
* Nu fumați și evitați locurile unde se fumează. Fumul de țigară irită căile respiratorii.
* Nu vă așezați lângă un șemineu sau o sobă cu lemne, pentru că oxidul de azot conținut în fum poate să agraveze astmul.
* Dacă frigul este un factor declanșator, protejați-vă nasul și gura cu o eșarfă.
* Evitați lucrurile ce pot declanșa o criză: un fel de mâncare foarte condimentat, aspirina sau testerele de parfum din magazinele cosmetice.
* Nu mâncați înainte de culcare. Refluxul gastric care antrenează arsuri de stomac poate să provoace o criză de astm.
Binefacerile respirației abdominale
Respirația abdominală diminuează intensitatea și frecvența crizelor de astm. Apropierea lor e însoțită totdeauna de panică, ceea ce accentuează contracțiile bronhiilor. Respirația abdominală vă ajută să vă regăsiți suflul.
* Întindeți-vă pe spate și puneți o carte groasă pe abdomen.
* Inspirați încet și profund, umflându-vă burta, iar nu pieptul. Cartea trebuie să se ridice ușor.
* Când ajungeți cu inspirația la maximum, încercați să mai trageți puțin aer în plămâni. Cartea trebuie să se ridice din nou cam de un deget.
* Expirați progresiv, numărând până la cinci. Veți simți imediat o senzație de ușurare a respirației.
* Repetați exercițiul de cinci ori.
Rețete populare
Metoda Kunzle
A fost un vindecător elvețian celebru, care recomanda în caz de crize de astm „baia de brațe”.
Rețeta: Se pun la fiert patru căni de oțet de mere cât mai vechi. Când dă în clocot, se ia vasul de pe foc și se înmoaie în lichidul fierbinte câteva șervete curate de bucătărie. Când se răcesc atât cât vor putea fi folosite, se storc și se pun, cât mai calde, pe brațe.
Rețetă italiană cu lămâie
Portul Amalfi, din Italia, este cunoscut drept „țara lămâilor”. Prin tradiție, locuitorii așezării folosesc un remediu pe bază de citrice pentru a se vindeca de astm.
Rețeta: Beți în fiecare dimineață, pe stomacul gol, un pahar de suc diluat de lămâie (1 linguriță la un pahar de apă). Între mese, se ia câte o linguriță de suc de lămâie nediluat.
Masaj japonez
În Japonia, adepții metodei shiatsu își masează anumite puncte de pe partea de sus a spatelui, pentru a atenua criza de astm.
Rețeta: Bolnavul trebuie să roage pe cineva să-i maseze spatele, de-a lungul șirei spinării, pe ambele părți.
Leac egiptean cu usturoi
Istoricul roman Plinius a menționat într-una dintre lucrările lui că preoții egipteni foloseau usturoiul crud pentru a trata tusea asociată cu astm.
Rețeta: Radeți doi căței de usturoi și amestecați-i într-un pahar mare cu suc de morcov și sfeclă. Beți o dată pe zi.
Leac rusesc din Crimeea
În marea tradiție de vindecare păstrată în satele rusești, crizele de astm se vindecă cu apă și respirație.
Rețeta: Bolnavul trebuie să inspire și să expire foarte încet și, între respirații, să bea, înghițitură de înghițitură, o ceașcă mică de apă călduță. Tratamentul durează 30 de minute, vreme în care bolnavul bea două pahare de apă.
Rețete monahale
– Hildegard van Bingen –
* Ceai de salvie – se bea trei săptămâni câte un litru de ceai de salvie pe zi. Se pun la fiert două linguri de plantă într-un litru de apă rece. Se lasă să clocotească trei minute, apoi se lasă la infuzat. Litrul de ceai se bea fracționat de-a lungul zilei.
* Zahăr candel – 50 de grame de zahăr candel se dau într-un singur clocot, într-o cană de apă în care au fiert cartofi (pentru piure). Se lasă să se răcească puțin și se bea cu înghițituri mici. Se repetă trei zile pe săptămână.
* Suc de ceapă cu miere – se toacă o ceapă, se pune într-un vas și se acoperă cu un deget de miere. Se lasă 24 de ore la macerat, cu capac. Din zeama care se lasă, se ia o lingură pe zi.
* Terci de lapte cu pâine – se pune pe foc un sfert de litru de lapte, împreună cu două chifle. După ce dau un clocot, se presează cu o furculiță până ce se obține un terci. Se face o cataplasmă care se aplică pe piept 20 de minute.
* Hrean cu măr – se curăță o rădăcină de hrean, se dă pe răzătoare și se amestecă cu o cantitate de patru ori mai mare de măr ras pe răzătoarea mică. Se iau câte 2 lingurițe, de trei ori pe zi.
* Usturoi cu miere – se zdrobesc bine doi căței de usturoi și se amestecă cu miere. Se iau 2-3 lingurițe pe zi, vreme de o lună.