Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

POLIPII

– Nici nu știi că există. Dau semne foarte târziu, uneori prea târziu, când prezența lor devine o amenințare. Soluția medicală e extirparea. Medicina alternativă vă poate fi, și ea, de folos –

Foto: Shutterstock – 3

Se dezvoltă pe mucoasele organismului, în stomac, colon, rect, pe mucoasa ute­rină, în vezica urinară, în nas și laringe, iar dacă sunt netratați, pot evolua în cancer. Pre­zența lor nu se simte. Nu dor. Existența lor se ob­servă abia la un control medical mai amănunţit. Polipii vezicali pot provoca sângerări, cei diges­tivi – hemoragii slabe, cei nazali – greutate în res­pirație, iar cei de pe corzile vocale modifică vo­cea. Ca formă, polipii ies în relief pe pereții orga­nului afectat, asemenea unor formațiuni pedicu­late, legate de organ printr-un picioruș. Cauza lor? Dereglarea metabolismului, pro­vo­cată de o alimentație nesănă­toasă. Consu­măm în exces gră­simi, E-uri, pro­duse sintetice, în schimb, nu oferim organismului cantităţi su­ficiente de hra­nă vie: fructe, le­gume şi zarzavat. Iar da­că hra­nei nocive îi mai adău­găm alcool şi nicotină, se creează condiţiile favo­ra­bile pentru creş­terea poli­pilor. Statisticile me­dicale spun că la fumătorii ac­tivi, polipii in­tes­tinului gros apar cu 25% mai des decât la nefumatori. Iar persoanele care aso­ciază fu­matul cu consu­marea băuturilor alcoolice riscă cel mai mult. E important de știut că polipii se dezvoltă anume în locurile cu inflamaţii cronice sau netratate. Când pe corp apar papiloame, e foarte posibil că polipii au apărut şi pe organele interne. Iar când bolnavul scapă de polipi, papi­loa­mele dis­par şi de pe corp.

Regimul alimentar

Dacă se depistează prezenţa polipilor în organism, dieta trebuie schimbată în aşa fel încât pe masă să domine fruc­tele, legumele (în special sfecla şi mor­covul), peş­tele, uleiurile vegetale şi pro­dusele lactate care îmbogăţesc orga­nis­mul cu vitamine și minerale, pre­vin constipaţia, care fa­voriz­ează apariţia excrescențelor pe mu­coasele intestine­lor. Se renunţă la zahăr şi la produsele de patiserie, proteine ani­male, bere, roşii, castraveţi murați, pâine cu drojdie.

Specialiştii în medicină naturistă re­co­mandă și renunţarea, pe perioada de tratament, la mierea de albine, produsele cu polen şi la lăptişorul de mat­că, aloe, ginseng şi la alte preparate cu adapto­geni. Ali­mentele care ajută în lupta cu polipii sunt: mor­covul, usturoiul, cea­pa, spana­cul şi fructele de călin. Se mai recomandă: varza, dovleacul crud sau fiert, ridichea, hreanul și grâul încolţit.

Zilnic trebuie consumate alge marine, de pre­ferat laminariile, care conţin multe vitamine şi minerale şi au capacitatea de a dizolva tumorile. De 2-3 ori pe zi se consumă câte 1/2 lingu­riţă de alge, înainte de masă, sau se adaugă la bucate, în loc de sare. Meniul se îm­bo­găţeşte cu terciuri din cereale şi musli. În bucate se adaugă plante cu ca­lităţi antitumorale: urzică, frunze tinere de păpă­die, traista-ciobanului, troscot, brusture, ghimpe. Se bea zilnic ceai preparat din crenguţe proaspete de brad. O lingură de crenguţe tocate se infuzează în 250 ml apă clocotită până la răcire. Se bea câte 1/2 pahar, de 2-3 ori pe zi. Mâncarea şi băuturile trebuie să aibă temperatura corpului, mai ales în caz de polipi în gât sau în stomac; se renunţă cate­goric la alimen­tele fierbinţi sau foarte reci.

Rețete populare

Polipi în stomac

* În 200 ml suc de morcov se adaugă 2 linguri suc de ceapă sau usturoi şi 4 linguri suc de spanac. Se beau câte 150 ml, de 2-3 ori pe zi.

* Soluție de sare: o lingură de sare se dizolvă în 500 ml apă fierbinte şi se lasă până ce particu­lele nedi­zolvate se aşează la fund. Se bea apa lim­pezită, câte 150 ml, de 3 ori pe zi, timp de 5 zile. Urmează o pauză de 5 zile. Cura (cu pauze) se repetă încă de 3 ori (în total 4 cure).

Polipi în zona naso-faringiană

* Soluţia de sare preparată după reţeta prece­dentă se foloseşte şi pentru iri­ga­rea nasului, cu ajutorul unei pompiţe (clisme pentru co­pii mici), dar şi pentru gar­gară, de 2 ori pe zi, timp de 7-10 zile.

* Se umple cu apă o cratiţă și se aduce apa până la punctul de fierbere. Deasupra se insta­lează o străchinuţă, în care se prepară un unguent (în timp ce apa fierbe în conti­nuare pe foc mic) din: 8 linguri de unt de vacă ne­sărat, 2 linguri pul­bere de sunătoare şi 80 de pică­turi suc de rostopască. Toate com­ponentele se ames­tecă foarte bine şi se iau de pe foc. După răcire, se picură în fiecare nară câte 2 pică­turi, de 3-4 ori pe zi, timp de 7-10 zile. După o pauză de 14 zile, cura se repetă.

*    O lingură de anason se macerează timp de 10 zile în 100 ml de alcool dublu ra­fi­nat, într-un loc cald şi la întuneric. Se agită zilnic. Soluţia strecurată se diluea­ză cu apă fiartă şi răcită, în raport de 1:3. Se picură în nas câte 10-15 pică­turi, de 3 ori pe zi, timp de o lună. Cura se repetă după o pauză de 3-4 săptămâni.

Polipi în organele genitale

* Se culeg flori de stejar şi se usucă la întu­neric. Două linguri de flori se fierb în 250 ml apă, timp de 5 minute. Se infuzează 6 ore şi se stre­coară. Se fac spălături sau băi locale, timp de 20 de mi­nute.

Rețete universale

* Crenguţe tinere de tuia se toacă mărunt. Se amestecă 50 g de plantă cu 450 ml de ţuică şi se lasă la macerat 16 zile, agitând periodic. Dimi­neaţa, pe nemâncate, se bea câte o linguriţă de macerat diluat cu 100 ml de apă. După o lună de administrare urmează o lună pauză, apoi cura se repetă.

* Se fierb tare 7 ouă, se scot gălbenuşurile şi se sfărâmă bine. Se râşnesc 6 linguri de seminţe de dovleac şi se amestecă cu gălbenuşurile şi cu 500 ml ulei nerafinat. Amestecul se ţine 20 de mi­nute pe bain-marie, se răceşte şi se păstrează în frigider. Dimineaţa, pe nemâncate, se consumă o linguriţă cu vârf, timp de 5 zile. Urmează o pauză de 5 zile şi cura se repetă, până se termină tot a­mes­tecul.

* Tinctură de propolis (din farmacie). Se amestecă o linguriţă de tinctură diluată cu 50 ml apă şi se bea de 2-3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă, timp de 2 luni. Se repetă după o pauză de 10 zile.

* Tinctură de gălbenele (din farmacie). Se bea câte o linguriţă diluată cu 50 ml apă, o dată pe zi, timp de 2-3 luni.

* Muşeţel şi rostopască – se râşnesc şi se amestecă în părţi egale florile acestor plante. O lingură de amestec se infuzează în 200 ml apă fierbinte, timp de 6-8 ore, apoi se stre­coară. Se bea câte o lingură, de 4 ori pe zi, cu 20 de mi­nute înainte de masă. O cură durează o lună, urmează o pauză de 10 zile, după care cura se repetă.

* Rădăcină de brusture, salvie, coada-calu­lui, fumăriţă şi vâsc se amestecă în părţi egale. O lingură de amestec se infuzează o oră în 250 ml de apă. Se bea câte 1/4 – 1/3 pahar, de 3 ori pe zi, înainte de masă, timp de o lună.

Un remediu vestit:

ROSTOPASCA

Efectele tratamentelor cu rostopască sunt recu­nos­­cute şi de medicina oficială. Pentru un rezultat sigur, preparatele de rostopască trebuie să intre în contact di­rect cu polipii. De aceea, cel mai des se tratează cu ros­to­pască polipii din nas, pe colul ute­­rin, la stomac şi în colon. La fel de bine se tratează po­lipii de la pan­cre­as şi ficat, deoarece com­po­nen­tele active ale plantei se acu­­mu­­lează în organele respective.

* Două linguri de frunze cu flori se infuzează 2 ore în 500 ml de apă fierbinte. Timp de o lună, se bea câte o lingură, de 4 ori pe zi. După o pauză de 7 zile, cura se repetă. Tratamentul opreşte creşterea polipilor. Se folo­seşte cel mai des pentru polipi în stomac, ficat şi pancreas.

* Dacă polipii se localizează în colon, se fac clisme cu infuzie de rostopască. Se toacă plantă proas­pătă, cu flori sau fără. Se pun 4 lin­guri de iarbă tocată în 500 ml apă rece, se amestecă bine şi se infuzează 24 de ore. Cu 2 ore înainte de procedura terapeutică, se face o clismă sim­plă, cu apă călduţă (se poate şi cu ceai de muşețel). Infuzia de rosto­pască se introduce cu irigatorul, foarte încet, timp de o oră.

* Pentru vindecarea colonului de polipi se mai fac şi microclisme cu suc de rostopască. În 50 ml de apă se dizolvă 7 picături de suc. Dacă în loc de apă se folo­seşte ceai de muşeţel, se îmbunătăţeşte şi func­ţia prostatei. Microclisma se face după o clismă obişnuită de cu­ră­ţare a colonului. Sucul tre­buie ţinut în intestine cât mai mult, ca să fie absorbit total.

* Rostopasca este o plantă toxică, de aceea con­su­mul exagerat poa­te duce la otrăvirea orga­nismului. Nu depăşiţi do­zele recomandate!

* Pentru scăparea mai rapi­dă de papilomatoză, locu­rile afec­tate se tamponează cu suc de ceapă sau de cas­traveţi (picăturile care apar pe locul tă­ierii la legu­me), sau cu tinc­tură pre­parată din suc de rosto­pască, amestecat cu ţuică sau cu suc de ghimpe.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian