Selecția „Formula AS”

* Gheorghe Tașcă, „Un economist în misiune diplomatică la Berlin (1930-1932), memorii și însemnări (1924-1949)”, ediție îngrijită de Ioan Opriș și Alexandra Filotti, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), vol. I – 562 p., vol. II – 478 p.

Memoriile unui economist ar putea să pară ama­to­rului de lectură nespecialist în domeniu prea „tehnice”. Nu e cazul acestor două volume de scri­eri memorialistice (îngrijit editate, cu toate anexele și notele de subsol necesare) ale lui Gheorghe Tașcă (1875-1951), unul dintre cei mai buni analiști ro­mâni ai fenomenului economic din perioada inter­be­lică, nu doar un funcționar competent și con­ști­incios, ci mai ales un teoretician și un bun cunos­cător al societății complexe în care a trăit. Provenit din mediul rural, tânărul aspirant la cercetarea aces­tui domeniu social fundamental și-a finalizat stu­diile universitare din România Mică, de dinaintea Pri­mului Război, cu două doctorate la Sorbona – în științe juridice și economice – dedicându-se apoi învățământului de specialitate din țara natală. A fost unul dintre fondatorii Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (ASE-ul de azi), unde a predat și a fost rector. Ghe. Tașcă nu și-a uitat ori­ginile, majoritatea cercetărilor sale centrându-se pe problema agrară, definitorie pentru o țară în ca­re țărănimea era clasa socială cea mai numeroasă. Alături de strălucita generație interbelică de specia­liști (de la N. Iorga ce i-a fost mentor o pe­rioadă, la V. Madgearu, I. Angelescu, la fos­tul lui student Mihail Manoilescu, Dimitrie Gusti ș.a.), el a că­u­tat soluții pentru „deco­larea” economiei ro­mânești, în primul rând a economiei agrare, știut fiind că Reforma Agrară din 1921 dusese la împroprietărirea unui mare număr de țărani cu loturi mici, fără do­tarea tehnică necesară. Tașcă a fost adeptul unui pro­tecțio­nism care să furnizeze sătenilor mijloace pen­tru exploatarea eficientă a proprietăților. A sus­ținut de asemenea crearea unor zone de cooperare cu statele învecinate, prin schimburi complementare care să aducă beneficii micilor producători. Viziu­nea sa, bazată și pe cunoașterea relațiilor politice in­terne, a fost un factor decisiv pentru numirea ca ambasador al României la Berlin într-o perioadă tulbure, da­to­rată atât crizei economice mondiale, cât și ascen­siu­nii nazismului. Misiunea lui era de a stinge dife­rendele economice dintre Germania și România, punând apoi bazele unui tratat comercial echitabil între cele două țări. Aici, după cum se vede din însemnările jurnalului său berlinez, și-a dat diplo­matul măsura deschiderii sale culturale ce depășea cu mult specializarea „tehnicia­nu­lui”. Am­basadorul român a reușit să sta­bilească relații cordiale nu numai cu omologii săi, ci și cu cercurile po­litice și culturale ger­mane mai largi, ceea ce i-a per­mis să ob­serve cu ochi critic di­rec­țiile spre care se în­drepta Ger­mania și să facă predicții asupra conse­cin­țelor lor. Mai mult, prin prisma erudiției inteligente, el sesizează cau­zele deformării ima­ginii țării sale în presa germană, datorată celor două „chestiuni” pe care gu­vernanții români nu au putut să le rezolve: tulbu­rările an­tisemite și recunoașterea alipirii Basarabiei la pa­tria-mumă. Culmea, Tașcă vede, din Germania do­mi­nată de ascensiunea nazismului, răul pe care îl face țării lui mișcarea de extremă dreaptă a legio­na­rilor și, din perspectivă geostrategică, primejdia cererilor sovietice de cedare a Moldovei de dincolo de Prut, adică stăpânirea gurilor Dunării și deschi­derea drumului spre Istanbul. În parte, a reușit să contracareze utilizarea acestor „chesiuni” ca argu­mente în raporturile dintre Germania și România. Re­venit acasă, a continuat să analizeze situația eco­nomică a patriei, oferind soluții pentru adaptarea la împrejurările complexe ce au împins Europa în Al Doilea Război. Ca și previziunile, soluțiile erau pertinente și corecte. Ocuparea țării de către Armata Roșie a năruit însă toate proiectele inițiate de el și Gheorghe Tașcă a sfârșit, ca majoritatea elitei ro­mânești, în închisoarea de la Sighet. Abia după de­cembrie 1989, analizele și contribuțiile lui la dez­vol­­tarea economiei politice românești au putut fi reconsiderate și s-a constatat că multe din tezele sale sunt valabile și azi.