Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – CONSTANTIN CHIRIAC (Directorul festivalului): „Tot ce am gândit a fost sub zodia zidirii”

După aproape trei decenii de existență, Fes­tivalul de Teatru de la Sibiu își păs­trează aura strălucitoare a excelenței. În pragul ediției de anul acesta, care tocmai își ridică cortina, l-am rugat pe Constantin Chiriac, fon­datorul și directorul acestui eveniment cultu­ral, să recapituleze, pe scurt, povestea succesului care a transformat superbul oraș transilvănean într-un reper internațional al artelor spectacolului.

Cetatea Sibiului a fost cucerită de artă

– Se împlinesc în curând trei decenii de când ați creat Festivalul In­ter­na­țional de Teatru de la Si­biu, care a devenit o ins­tituție culturală de im­por­tanță interna­țio­na­lă. A existat o rețetă a suc­ce­su­lui? Ce vă bucură cel mai mult când priviți în urmă, spre anii care au trecut?

– Doamne, ne-ar tre­bui multe zile ca să po­ves­tesc asta! Am pornit în urmă cu 29 de ani cu un fes­tival de doar trei țări și opt spectacole. Era în 1993, un festival studen­țesc, pe care l-am dorit un spec­tacol al renașterii tea­trului și artelor specta­co­lului în România. Tocmai pre­luasem Casa de Cultu­ră a Studenților din Sibiu și m-am gândit „Ce să fac pentru tineri?”. Și am făcut acel festi­val, care a crescut treptat-treptat, ca Prâslea din po­veste, ajun­gând astăzi la aproape 600 de spectacole și pes­te trei mii de invitați. În 1996 am făcut primul mare eveniment european și am adus European Theatral Meeting, care la acea vreme era cea mai im­portantă întâlnire a celor din artele spectaco­lului. Nu exista internet și toată tehnologia de azi, și oamenii aveau nevoie de întâlniri personale, să vadă ce se întâmplă, să se cunoască… era o altă lume… într-un fel, istoria acestui festival este o is­torie a tehnologiei comu­nicării. Imediat după aceea, am făcut Bursa Spec­tacolelor. În același an, am dezvoltat Școala de teatru de la Universitatea Lucian Blaga, apoi, în 2000, am dezvoltat ma­nagementul cultural, care nici măcar nu era trecut în carta studiilor! Mi l-au aprobat, fără să își dea seama că nu există pe lista de studii la nivelul României. Abia când am ajuns la licență și-au dat seama că nu se poate și trebuie făcută o hotărâre de guvern. Și au făcut-o. Dar am fost înainte-mer­gător. Am făcut platforma doctorală. Apoi am făcut aleea celebrităților, între cele două ziduri de apă­rare ale cetății. Sibiul este o cetate care nu a fost cucerită niciodată, dar noi am vrut că ea să se deschidă pentru artiști, ceea ce s-a întâmplat. Pe aleea celebrităților avem în acest moment 50 de stele, de la Peter Brook, la Eugenio Barba, la Lev Dodin, la Barîșnikov… Nume incredibile, nicăieri în lume nu există o policromie atât de mare. Sigur că ideea am luat-o de la Hollywood, unde exis­tă o astfel de alee pentru creatorii care vin din lumea filmului. Noi am vrut să facem aici același lucru, însă pentru a cinsti marile nume care vin din artele spectacolului – regizori, actori, scenografi, cântăreți. Este un lucru fără precedent, pentru că toți au fost la Sibiu. Asta a fost condiția: ca ei să fie prezenți fizic aici. În plus, au semnat toți un contract, prin care își pun opera integrală la dispoziție pentru zona de cercetare. Este fără precedent în lume! Tot ce am gândit a fost sub zodia zidirii.         

„Avem toți un timp limitat pe pământ, nu ar fi păcat să îl pierdem plângându-ne?”

– Au fost și piedici în ce ați făcut?

Suflet de statuie, statuile vivante

– Uriașe! Dar eu nu m-am plâns niciodată. Viața este plină de în­cercări și toți tre­cem prin încercări comune sau per­sonale. În clipa în care ne vom plân­ge… riscăm să nu mai vedem pute­rea creației care ne apropie de Dum­ne­zeu, ne a­propie de lu­mină. Avem toți un timp li­mi­tat pe pământ, nu ar fi păcat să îl pier­­dem plân­gân­du-ne?

– Există un e­cou la ceea ce fa­ceți? Un răspuns pe mă­sură, pentru efor­tul uriaș de a rea­liza acest fes­tival?

– Am avut foar­te multe momente în care am primit recunoașteri de-a dreptul incredibile câteodată, cum a fost, de pildă, invi­tația actualului Îm­pă­rat al Japoniei, care m-a poftit să vizitez palatul im­pe­rial, și care mi-a acordat și cea mai înaltă distincție imperială… M-am bucurat, dar eu nu aștept nimic în schimb pentru ceea ce fac, nici măcar nu sunt plătit. Întrebați cât ia directorul de la Festivalul Enescu sau de la alt festival. Eu nu iau absolut nimic pentru ce fac aici. Cât câștigă fie­care de la Untold? Aici, tot ce fac este pentru comunitate. Cel mai impor­tant premiu pe care îl primesc este atunci când plec noaptea de la teatru, cu taxiul, și acel taximetrist, om simplu, care își câștigă pâinea din munca lui zilnică, îmi oferă gratis cursa lui, considerând că am făcut multe pentru oamenii din Sibiu.

– Datorită festivalului dumneavoastră, în 2007 Sibiul a câștigat titlul de Capitală Culturală Euro­peană. Cum s-a întâmplat acest fapt fără pre­cedent?

În cădere liberă

– În 1994, în 2 Noiembrie, aveam o poză mare, cu părul vâlvoi, în ziarul Tribuna, unde declaram că Sibiul o să fie capitală culturală europeană. Lu­mea nu a înțeles la acel moment ce înseamnă asta, dar de atunci și până în 2000 am bătut dru­murile la Uniunea Europeană și la toate structurile ei, și m-am informat ce înseamnă să faci capitală cultu­rală europeană. În 2000, am creat un comitet de ini­țiativă, pornind de la președinția României, la Guvern, Radio, Televiziune, structuri private etc., și am lucrat pentru acest proiect. Și s-a făcut… Când s-a decis titlul, am fost în fața juriului Comisiei Eu­ro­pene…    La acea vreme, aveam în festival 300 de evenimente pe o perioadă de 10 zile. Și ei au zis: Da, dar… ca să fiți capitală culturală europeană, tre­buie să atingeți și alte criterii. Câte hoteluri de cinci stele aveți? Niciunul. Câte hoteluri de patru stele aveți? Niciunul. Câte hoteluri de trei stele aveți? Unul. Câte zboruri în afara țării aveți? Niciunul. Atât era în 2002, în Sibiu! După acea întâlnire, am fost în fața decidenților și le-am spus: „Vom fi moni­to­rizați, trebuie împlinite lucrurile astea!”. Și s-au împlinit, iată! Astăzi avem 5 hoteluri de 5 stele, 30 de hoteluri de 4 stele, de 3 stele, și pen­siuni sunt cu sutele în Sibiu și roată, în jurul lui. În clipa aceasta, Sibiul este unul dintre cele mai impor­tante exemple din lume, care arată cum o comu­nitate s-a dezvoltat printr-un act cultural. Sibiul este singurul oraș din istoria capitalelor culturale europene, din 1985 încoace, care a avut o creștere pe parcursul sărbătoririi momentului, dar și după. Sibiul a crescut constant. Ăsta a fost marele câș­tig. Iar dacă vă ui­tați strict la fes­tival, de la an la an a fost mai mare nu­mărul de trupe in­vi­tate, mai mare nu­mă­rul loca­țiilor în care s-a jucat teatru, mai mare nu­mărul de spec­tatori. Dacă ținem cont de aceste cifre, Sibiul este pe primul loc în lume de vreo 4-5 ani. Es­te, într-ade­văr, un lu­cru fără prece­dent.

„Noi avem în timpul festivalului mai mult de 100 de mii de oameni, spectatori fizici”

– În fiecare an, festivalul are invitați de excepție… Cum reușiți să-i convingeți să vină la Sibiu?

Trupa din Ucraina

– La început a fost foarte greu, dar era perioada de entuziasm. Am călătorit în 162 de țări, am văzut toată lumea asta. Cu mulți invitați a fost o bătălie să îi aduc, dar după ce au ajuns aici, au văzut forța acestui oraș: într-o comunitate cu 160 de mii de oa­meni, că atât este Sibiul, noi avem în timpul festi­va­lului mai mult de 100 de mii de oameni, spec­tatori fizici. Anul trecut, am avut 83 de milioane de spectatori, numai Jocurile Olim­pice ne-au depășit, asta și pentru că am fost primul festival din lume, în 2020, care a avut loc, iar anul trecut a fost formulă hibridă, fizic și online. Ăsta a fost un lucru pe care l-am învățat din pandemie: cum să faci, de exemplu, ca toți spectatorii din lume și din România să o poată vedea pe Sasha Waltz, marea coregrafă și dansatoare de la Baletul din Berlin. Ce faci când, fizic, sunt doar o mie de bilete, când nu ai decât două spectacole, într-o sală de cinci sute de locuri? Vom folosi și anul acesta forma online și vom retransmite festivalul în întreaga lume. Și invers, pentru că nu avem o scenă destul de mare pentru a se putea juca Avarul regizat de Silviu Purcărete la Tokyo Metropolitan, se va transmite de acolo piesa, online, special pentru festivalul nostru și pentru Sibiu, în direct. Când determini tu, din Sibiu, un orășel, ca Royal Opera Covent Garden, Tokyo Me­tropolitan sau Batsheva din Israel să joace pentru tine în direct… vorbim despre un altfel de a gândi și a construi.

„Sărbătorim miracolul frumuseții”

– Anul trecut, festivalul s-a desfă­șurat sub sem­nul Speranței. Ce temă va avea ediția de acum?

Hamlet în sos picant

– Anul acesta, după doi ani de încercări cu pan­demie și izolare, am zis să scăpăm de acest blestem al urâtului și suferinței, al plânsului în zadar, și am hotărât să aducem ca tema Frumusețea. Pentru că, vorba lui Dostoievski, Fru­musețea salvează lumea. Și e important să ne gândim la miracolul ei, la mira­colul emoției, la miracolul cre­ației, în așa fel încât să putem duce mai de­parte acest simbol al creației care ne leagă de Dumnezeu. Acesta este miracolul Fru­museții pe care vrem să îl sărbătorim acum.

– Ne puteți dezvălui, în avan­pre­mie­ră, câteva dintre momentele spe­ciale pregătite pentru ediția din acest an?

– Festivalul de anul acesta va avea peste 3300 de participanți, 70 de spații de joc, peste 575 de spectacole și eve­nimen­te. Construim evenimente spe­ciale, cum este această secțiune NATO, inventată în urmă cu 5 ani, împreună cu Academia Forțelor Terestre. Anul acesta îl vom avea pe Klaus Peymann, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, care a fost director la Berliner Ensembles și la Burgtheatres din Viena, care a lucrat cu cei mai mari artiști din domeniul germanic. Îl vom avea și pe Eric Emmanuel Schmitt, care este unul dintre cei mai mari autori din lume, creator de teatre, actor și regizor el însuși. Îl vom avea și pe Gotz Teutsch, descendent al celei mai importante familii din Sibiu (statuia din fața Bisericii Evanghelice din Sibiu este a stră-stră-stră-moșului său, unul dintre marii mu­zicieni ai Germaniei în acest moment). Și îl vom avea și pe Krzysztof Warlikow­ski, care este unul dintre cei mai mari regizori ai lumii din toate timpurile. Ne vom bucura de Sasha Waltz, care după Pina Bausch este, probabil, cea mai im­por­tantă core­grafă a lumii. Să îi aduci aici, presupune să joci pe pi­cior de ega­litate, să ai credibilitate, să fii res­pectat. Și iată că sunt interesați de ceea ce facem aici, și Sibiul este un important pol cultu­ral al lumii. Și, nu în ultimul rând, cred că războiul de lângă noi o să potențeze ideea de frumusețe. Va veni la Sibiu o trupă de teatru din Beregovo, un oraș din Ucraina. Andriy Zholdak, regizor ucrai­nean, va pune pe scenă aici Romeo și Julieta nu­mai cu actori tineri. Am ales asta, nu doar pentru că este despre iubire, dar este și despre două fa­milii – exact ce se întâmplă în Ucraina: ucrainenii și rușii, două familii cu același leagăn, la Kiev, au ajuns să-și dorească moartea unii altora, întoc­mai precum familiile Capulet și Mon­tague.

„Stăm pe un munte de aur”

– Păreți un director de tea­tru și de festival îm­plinit. Ce v-ați mai putea dori? Mai aveți proiecte la care visați?

Spectacol japonez

– Am făcut un studiu de fe­zabilitate, cu cea mai mare com­pa­nie din lume, pentru a construi un nou teatru, un centru de con­grese și un institut de cer­cetare, împreună cu Aca­demia Română. Și… a ve­nit nenorocirea asta de răz­boi, dar într-o formă sau alta vom merge mai depar­te, ca să punem în valoare muntele ăsta de aur pe care stăm – toate drep­turile de autor de la cele 56 de personalități aflate pe Aleea Ce­le­brităților și tot ce a adunat, de-a lungul timpu­lui, teatrul acesta: un repertoriu de peste 130 de spectacole. Apoi, îmi doresc foarte mult ca primăria să achiziționeze Fabrica de Cultu­ră, pentru că acolo sunt trei săli foarte importante și spațiul exte­rior, unde putem să avem până la 1000 de specta­tori.    Am pornit de la faptul că acolo unde am jucat Faust-ul lui Purcărete, la Edinburgh, în Lowlands, în 2009, era o sală în care se vindeau vite. Când am mers din nou, în 2014, grație spec­ta­colului nostru, care a demonstrat cum se putea trans­forma acel spațiu într-unul dedicat artelor spec­tacolului, am descoperit vechiul han­gar pentru vânzarea vitelor transformat în spațiu teatral! Peste 40 de televiziuni erau venite să transmită în direct inau­gurarea lui! Construiseră un spațiu extraor­dinar, grație succesului pe care Faust-ul lui Purcă­rete l-a avut acolo. La fel a fost la Bruxelles, unde am jucat tot Faust, în Tour et Taxi. Acum este acolo cel mai important centru cultural din Bruxelles. La fel, am jucat într-o gară dezafectată, făcută cândva de Eiffel, în care ploua. Am avut trei reprezentații acolo și acum este cel mai mare centru cultural al Budapestei. Sper ca România să se trezească și să înțeleagă că această bijuterie de la Fabrica de Cultură din Sibiu nu doar că trebuie păstrată, dar România poate să își permită să achiziționeze tot ce este acolo, ca să putem merge mai departe, prin fonduri europene. În felul acesta, cele patru spații senzaționale să rămână viitorimii, pentru că sunt din patrimoniul mondial, nu din cel local sau regional.

„Ne susțin șapte bănci!”

– Un festival de o asemenea anvergură, precum cel de la Sibiu, cu siguranță nu este ieftin. Cum reușiți să îl finanțați? Cum ademeniți și îmblânziți sponsorii?

”Cum să repari un bec” – Israel

– Reușim să îl finanțăm, pentru că ne sus­țin – nu una sau două, ci șapte bănci! Fap­tul că fiecăreia noi îi dăruim ceva în­seamnă că nu întindem o căciulă în care să pu­nă niște bani. Unicredit are Fabrica de Cul­tură, Alpha Bank are cel mai mare pro­gram de voluntari din lume, BRD are tot ce înseamnă zona de muzică, Raiffeisen are zona online și, nu în­tâmplător, a creat prima structură care a trans­mis spectacole online și așa mai depar­te. Noi ne respectăm parte­nerii și lucrăm cu ei dăruind, așa construim îm­pre­ună lucruri extraordinare. Deci, nu e ceva făcut pe ge­nunchi, prin care încercăm să atragem repede niște fonduri. Poate de aceea suntem și sin­gurul festival din lume sub pa­tronajul Prin­țu­lui Charles. Unicitatea noastră este și pen­tru că gândim în avans și prin asta obți­nem credibilitate și susținere.

– La ce resurse personale ați apelat, ca să faceți festivalul de la Sibiu? A fost răb­dare, voință, perseverență?

– În primul rând, a fost vorba de cre­dință. A doua dimensiune, la fel de impor­tantă, a fost iubirea. Apoi au fost la fel de mult pa­siunea, prietenia, dialogul, voința și dedica­rea, dorința de a construi și de a lăsa ceva în urma ta. Teatrul din Sibiu se nu­mește astăzi „Radu Stanca”, el fiind unul dintre fondato­rii de după al doilea război mondial, dar în Sibiu există teatru din 1788, primul teatru din centrul și estul Europei care a avut loji din lemn de trandafir și re­vistă săptămânală, în care puteai citi despre actori, piese și dra­maturgi. La Biblioteca Muzeului Brukenthal există integrala ope­relor lui Shakespeare, de la 1600! Sunt doar câteva în lume. La 1543, asociația breslelor din Sibiu au făcut o scenă turnantă, cu 4 com­partimente, cu scripeți! Trăgeau lucră­torii de lanțuri, scena se rotea și oamenii ca­re stăteau pe bănci ve­deau… mis­tere medie­vale! Deci, când am ajuns aici, eu doar am preluat un trecut și l-am dus mai departe. Cât trăim, ținem umbră pământului, când vom pleca, trebuie să lăsăm un semn. Um­bra pe care trebuie să o lăsăm în urma noas­tră trebuie să fie o umbră de lumină. Pentru asta ar trebui să ne folosim toate re­sursele interioare.

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian