
De 30 de ani încoace, nevoile traiului de zi cu zi i-au făcut pe mulți români să aleagă, temporar sau definitiv, calea străinătății. Dar oricât de multe au fost lucrurile pe care au trebuit să le lase acasă, există un dar de preț pe care l-au luat cu toții în bagaje: credința în Dumnezeu. Și biserica. La început, zidurile au fost făcute din rugăciuni și din slujbe purtate din loc în loc, de preoți misionari, apoi, lăcașurile au prins trup de piatră, multe dintre comunitățile de români bucurându-se, că au o biserică și un preot „al lor”. Comunitatea românească din Dubai nu face excepție: sunt 15 ani de când membrii acesteia au început demersurile necesare înființării unei parohii ortodoxe și, implicit, ale ridicării unei biserici ortodoxe în acest colț îndepărtat de lume. În urmă cu exact un an, și-au văzut jumătate de vis împlinit: au un preot tânăr, Alexandru Ioan Trușcan, care slujește, deocamdată, într-o biserică ortodoxă, aparținând unei alte comunități. Dar și cealaltă jumătate de vis e pe cale de a se împlini: un lăcaș ortodox românesc în Emiratele Arabe Unite.
„Emiratele Arabe Unite se numără printre puținele țări musulmane care le permit rezidenților de alte confesiuni să-și manifeste public credința religioasă”

Părintele Trușcan e născut și crescut în București. În copilărie, mergea la biserica din cartier, de mână cu mama sa, și nu i-a trebuit mult să înțeleagă că drumul spre preoție e cel pe care și-ar dori să-l urmeze. Elev la Seminarul Teologic Ortodox, aflat chiar în incinta Mânăstirii „Radu Vodă”, participa mereu la rânduiala slujbelor oficiate acolo. „Mânăstirea Radu Vodă este sanctuarul în care am învățat tainele Ortodoxiei și rânduielile slujbelor așezate și pline de har, cum numai în locuri cu oameni ai lui Dumnezeu găsești”, spune părintele Trușcan. O vreme, a fost dirijor al corului bisericii Sfântul Mina – Vergu din București. Priceput în ale cântului, părintelui Trușcan i s-a propus să-l însoțească pe părintele Iachint Vardianu, de la Mânăstirea „Radu Vodă”, când acestuia i-a fost încredințată misiunea de a răspunde nevoilor duhovnicești ale românilor din Emiratele Arabe Unite.
– Părinte Trușcan, sunteți foarte tânăr. Cum s-a întâmplat să ajungeți tocmai în Dubai?

– În Emirate, orice preot român poate veni în misiune, doar cu aprobarea prealabilă a guvernului Emiratelor, obținută prin „Ministerul Toleranței și Fericirii”. O denumire neobișnuită pentru europeni, dar firească pentru conducătorul Dubaiului, Alteța Sa Regală, Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, al cărui principiu de guvernare este acela de a asigura fericirea cetățenilor propriei țări. Politica Emiratelor Arabe Unite, încă din 1971, permite multiplelor comunități de aici, indiferent de naționalitate, să se manifeste cultural, religios și etnic, astfel încât și noi, românii ortodocși, putem să ne practicăm credința și să inițiem construirea unei biserici. Emiratele Arabe Unite se numără printre puținele țări musulmane care le permit rezidenților de alte confesiuni să-și manifeste public credința religioasă. Așa se face că și biserica noastră ortodoxă română și-a urmat fiii până în Orient. Și pentru că românii din Dubai solicitau tot mai insistent prezența unui preot ortodox, în luna iunie, 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Dubai, Preafericitul Părinte Daniel binecuvântând desemnarea și hirotonia mea ca preot și ca paroh al acestei nou înființate enorii. Dar misiunile creștin-ortodoxe din acest colț de lume au deja o tradiție de cincisprezece ani, căci, la solicitarea comunității românești de aici, Preafericitul Părinte Daniel a delegat mereu preoți, la marile sărbători, pentru a sluji și a oficia Sfintele Taine.
– Nu v-a speriat ideea de a pleca atât de departe de țară, în deșert și în mijlocul unui popor musulman?
– Cel mai bun indiciu că faci alegerea corectă și că Dumnezeu este cu tine pe drumul cel bun este pacea din suflet, după cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze”. Acest sentiment a fost lumina care m-a călăuzit de-a lungul acestor ani, și în special în ultima vreme, și mă rog să nu mă părăsească nici de-acum înainte.
„Românii din Emirate constituie o comunitate apreciată de localnici și de guvern”
– Vorbiți-mi puțin despre românii din Dubai, despre comunitatea ortodoxă pe care o păstoriți: cum s-au adaptat unei cu totul alte lumi decât cea de acasă?

– În general, românii din Emirate constituie o comunitate apreciată de localnici și de guvern. Majoritatea lucrează în domenii precum IT, educație, industrie, inginerie, comerț, securitate și poartă cu demnitate numele de român și de creștin, într-o lume arabă și musulmană. Românii au luat drumul Orientului Mijlociu începând cu anii 2000, căci politica guvernamentală și mediul de afaceri din Emirate au favorizat creșterea numărului europenilor care au ales să trăiască și să lucreze în această țară. În cei peste douăzeci de ani, diaspora românească a crescut, numărând astăzi aproximativ zece mii de cetățeni români care locuiesc în Dubai, Abu Dhabi și în celelalte orașe din federația Emiratelor Arabe Unite. Românul își iubește țara și îi duce dorul, indiferent de locul în care s-ar afla pe mapamond, dar știe să se facă plăcut și să trăiască frumos și în locurile unde ajunge, fiind deschis la suflet și ospitalier, chiar când el este oaspete. O moștenire primită de la strămoși.
– Cum trăiesc românii în deșert? Învățați cu dealurile și munții noștri de-acasă, nu le e greu să-și piardă privirea pe dunele de nisip?

– Peisajul natural, fie el bogat în relief și vegetație, ca acasă, în România, sau arid, ca aici, unde temperaturile ating uneori și 60 de grade la umbră, este doar decorul unei vieți pe care noi, și nu altcineva, am ales să o trăim. Adevărata viață o purtăm înăuntru, în suflet, iar în credința în Biserică și în Hristos sunt, de fapt, rădăcinile bucuriei noastre adevărate, dătătoare de pace și orizont sufletesc.
– Cum îi privesc arabii pe creștini? Au românii probleme din cauza religiei lor ortodoxe?
– Este o adevărată binecuvântare generozitatea prin care locuitorii din Emirate știu să-și întâmpine oaspeții, îngăduindu-le să-și manifeste liber și în liniște credința. Actualmente, oficiem sfintele slujbe în biserica ortodoxă a Patriarhiei Antiohiei, situată în cartierul Jebel Ali, din Dubai. Această biserică frumoasă ne este temporar casă și suntem recunoscători Preasfințitului Părinte Gregorios, Episcopul ortodox al Emiratelor Arabe Unite, pentru dragostea frățească a sa personală, și a comunității antiohiene (sirieni, libanezi), prin care au știut să ne fie de ajutor în acest început de organizare a parohiei noastre.
„Avem alături români capabili și responsabili”
– Cum arată viața dumneavoastră de preot ortodox în Dubai? Sunteți foarte tânăr, cum faceți față dublei provocări: de a fi nu doar preot, ci și sfătuitor sufletesc pentru cei pe care-i încearcă dorul de casă?

– Viața de preot ortodox în Dubai nu este deloc tihnită, ci este plină de provocări. Ne dorim să ne facem simțită prezența în comunitate, nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării, ne preocupă găsirea de soluții la proiectele pe care le avem, de rezolvări la provocările care apar mereu. Dumnezeu ne-a binecuvântat să întâlnim români capabili și responsabili, care ne sunt alături. O parte dintre ei sunt membri ai Consiliului Parohial, alții ne sprijină din afară. Ajutorul pe care îl apreciem în mod deosebit, oferit de toți acești oameni harnici și darnici, se manifestă sub formă de voluntariat și implicare directă, donații de bani și obiecte necesare activităților parohiei și, nu în ultimul rând, rugăciunea, fără de care nu vom putea realiza nimic.
– Sunt problemele românilor de la capătul lumii altele decât cele ale românilor din țară? Ce le lipsește cel mai mult?
– Aflați departe de țară și de familii, românii din Orientul Mijlociu se confruntă cu aceleași probleme și provocări sociale și sufletești pe care le întâmpină orice român dezrădăcinat. Diaspora românească, pe cât este de numeroasă, pe atât este de dispersată în întreaga lume. Deși trăiesc și muncesc în cel mai faimos emirat din lume, românii de aici sunt oameni cu posibilități financiare modeste. De aceea, Biserica Ortodoxă Română, prezentă și în Dubai, se va strădui să fie principalul factor de coeziune în comunitate, oferind asistență religioasă, sprijin moral și material membrilor ei, străduindu-se, totodată, să păstreze sentimentul de apartenență la națiunea română. Departe de țară, dar cu suflet românesc.
O casă pentru toți românii
– Ce planuri de viitor aveți pentru comunitate? Cum gândiți să veniți în întâmpinarea așteptărilor credincioșilor români?

– Prin generozitatea Emirului Dubaiului, cultele religioase primesc gratuit, în proprietate, o suprafață de teren pentru construirea propriului lăcaș de cult. Biserica Ortodoxă Română dorește să construiască aici nu doar o biserică, ci și un Centru Ortodox Social Sportiv, denumit CROSS, un spațiu polivalent, în care românii din Emirate să se regăsească împreună. Aici se vor putea întâlni, vor organiza activități și evenimente, vor celebra sărbători și tradiții românești, păstrând limba română drept cea mai sfântă expresie a dorului și iubirii de țară.
De asemenea, în proiectul CROSS este inclus și un teren de sport, cel mai atractiv spațiu pentru tineri și copii, unde vor avea ocazia de a se întâlni și de a lega prietenii. Complexul de clădiri al CROSS a fost conceput de doi arhitecți bucureșteni, în spiritul arhitecturii tradiționale românești. Un pic de acasă, în Dubai.