Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Nu uitați nici de păr!

– Vara, frumusețea presu­pune obligatoriu un păr îngri­jit, voluminos și strălucitor. Nu apelați la produse sofisti­cate! Rezolvarea se află aca­să, pe raftul cămării și în fri­gider –

Mască verde cu avocado

Foto: Shutterstock

Acizii grași nesaturați exis­tenți în avocado protejează părul uscat.

Ingrediente: 1 avocado, 2 lin­guri ulei de floarea-soarelui, puțină zea­mă de lămâie.

Preparare și folosire: se zdro­bește miezul de avocado și se ames­tecă cu restul in­gre­dientelor. După spă­lare, se întinde pasta astfel ob­ți­nută pe părul ud și se acoperă ca­pul cu o folie de plastic și cu un pro­sop. Du­pă 15 minute, se clă­teș­te bine părul.

Întăritor cu iaurt

Datorită acidului său lactic, iaurtul are un efect calmant asupra pielii capu­­lui și previne apariția mătreții.

Ingrediente: 2 linguri iaurt na­tural, 2 lingurițe ulei din germeni de grâu, 1 lin­guriță zeamă de lămâie.

Preparare și folosire: amestecați toa­te ingredientele și întindeți-le ușor în părul ud (șters cu prosopul) cu ajutorul unui pieptene cu dinții mari. Clătiți-vă, apoi, părul, după circa 10 minute.

Măsline pentru păr lucios

După acest „tratament”, părul lung devine moale și mătăsos. Aci­zii grași din uleiul de măsline prote­jează de soare și gaze de eșapament.

Ingrediente: 2 linguri ulei de măs­­­line, 1 gălbenuș de ou, puțină mie­­re, puțină zeamă de lămâie.

Preparare și folosire: se încăl­zește puțin uleiul de măsline și se bate (cu telul) cu celelalte ingre­di­ente. După spălare, se masează bine vârfurile părului cu acest ames­tec și după 20 de minute se spală temeinic, până când firele nu mai sunt grase la pipăit.

Mușețel și Rozmarin pentru piele și rădăcini

Un ceai de plante pentru clătitul părului în­tărește rădăcinile și cal­mea­ză pielea capului.

Ingrediente: 30 g de Mușețel (flori), Roz­marin, Dafin, Salvie și Pe­lin.

Preparare și folosire: se ames­tecă, într-o oală, plantele uscate, cu 1 l de apă, se pun pe foc și se fierb încet, cu capac, 10-12 minute, după care se lasă să se răcească. După circa o oră, ceaiul se stre­coară. Se clă­tește părul după spălat și se masează pielea capului. Ceaiul poa­­te fi păstrat la fri­gider a­pro­xi­mativ o săp­tă­mână.

Fixativ cu lămâie

Acest întăritor „tratează” părul cu uleiurile eterice ale Mușețelului.

Ingrediente: 200 ml infuzie de Mușețel, zeama unei jumătăți de lă­mâie.

Folosire: după spălare, se ma­sea­ză în păr și nu se mai clătește.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian